Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 870/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 870
Ședința din Camera de Consiliu de la 05 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - -
**************
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2010, privind recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1413/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte SC SA Rm. și SC SA - Punc de lucru, având ca obiect, drepturi bănești.
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.02.2010, care face parte integrantă din prezenta decizie și când având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, instanța în conformitate cu prevederile art. 260 pr.civ a amânat pronunțarea la data de 05.02.2010.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
La 25.06.2008, reclamantul s-a adresat Tribunalului cu o cerere de chemare în judecată, înregistrată sub nr- împotriva pîrîtei SC SA, solicitînd că prin hotărîrea ce se va pronunța să fie obligată pîrîta la plata drepturilor salariale și plata contribuțiilor aferente la bugetul de stat pentru perioada în care a desfășurat activitate pentru această societate respectiv de la 11.04.2008 pînă la 01.08.2008, precum și obligarea pîrîtei la plata de daune în valoare de 50.000 RON reprezentând prejudiciul moral și material, cu cheltuieli de judecată.
La 02.09.2008, reclamantul a depus o precizare a acțiunii în care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, și a SC SA arătând că solicită obligarea ambelor pîrîte SC SA și SC SA la plata drepturilor salariale pe perioada 11.04.2008 - 03.08.2008 cuvenite conform contractelor de muncă -/21.04.2008 și -/02.06.2008, plata orelor suplimentare lucrate în această perioadă, precum și a perioadei de preaviz de 30 zile lucrătoare stipulate în contractele individuale de muncă menționate, plata contribuțiilor aferente salariului către bugetul de stat, atît pe perioada lucrată cît și pe perioada de preaviz, aducă de la 11.04.2008 pînă la 03.08.2008, închiderea carnetului de muncă cu 03.08.2008 și plata daune interese în cuantum de 50.000 RON pentru prejudiciul moral și material suferit.
În fapt a arătat că, pe 11.04.2008, s-a angajat cu contract individual de muncă nr. -/21.04.2008 la SC SA pe postul de director alimentație publică, pe o surată determinată de 15 zile, după care, la expirarea celor 15 zile, contractul a fost prelungit cu încă 15 zile prin actul adiționat 938/29.04.2008 și apoi a fost prelungit încă odată pentru încă 15 zile prin actul adițional 1070/29.05.2008.
La expirarea termenului s-a emis decizia 1068/29.05.2008 de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art. 56 lit. j din Codul muncii.
La data de 02.06.2008 a încheiat un nou contract de muncă nr. - cu SC SA, societate care a preluat activitatea fostei societăți SC SA în urma falimentului. Contractul s-a încheiat pe durată determinată de 15 zile, adică de la 02.06.2008 pînă la 17.06.2008.
La expirarea termenului s-a emis decizia nr. 118/20.06.2008 de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art. 56 lit. j din Codul muncii.
Reclamantul a mai arătat că în perioada 11 aprilie 2008 - 20 iunie 2008 în care a desfășurat activitate efectiv pentru cele două societăți nu a primit în întregime salariul convenit, susținând că deși în contractele individuale de muncă încheiate în firmă scrisă s-a menționat un salariu mic, în fapt înțelegerea cu angajatorul a fost să primească o sumă mai mare, sumă pe care nu a primit- A mai arătat că a efectuat ore suplimentare care nu i-au fost plătite, că nu i s-a acordat preavizul de 30 zile înainte de concediere, așa cum se menționase în contractul de muncă, că nu s-au plătit contribuțiile la fondurile speciale aferente drepturilor salariale.
A susținut că a suferit un prejudiciu moral și material din pricina celor două pîrîte.
Prin sentința 705/02.09.2008, Tribunalul Vâlcea și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Dolj, având în vedere că domiciliul reclamantului se află în raza de competență a Tribunalului Dolj.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr-.
Prin sentința nr.1413/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de reclamantul și pe pârât SC SA RM. și pârât SC SA - punct de lucru cu sediul în Rm., str. - - C, nr. 2, județul
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Pe 11.04.2008, reclamantul s-a angajat cu contract individual de muncă nr.-/21.04.2008 la SC SA pe postul de director alimentație publică, pe o durată determinată de 15 zile, după care, la expirarea celor 15 zile, contractul a fost prelungit cu încă 15 zile prin actul adiționat 938/29.04.2008 și apoi a fost prelungit încă odată pentru încă 15 zile prin actul adițional 1070/29.05.2008.
La expirarea termenului s-a emis decizia 1068/29.05.2008 de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art. 56 lit. j din Codul muncii.
La data de 02.06.2008 reclamantul a încheiat un nou contract de muncă nr. - cu SC SA. Contractul s-a încheiat pe durată determinată de 15 zile, adică de la 02.06.2008 până la 17.06.2008.
La expirarea termenului s-a emis decizia nr. 118/20.06.2008 de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art. 56 lit. j din Codul muncii.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata drepturilor salariale restante instanța a constatat că reclamantul a încasat pentru munca prestată o parte din salariul cuvenit în fiecare lună (avansul pentru aprilie, mai, iunie) așa cum arată personal în cererea de chemare în judecată, refuzând să încaseze diferența de salariu ( lichidarea pentru aprilie, mai, iunie) așa cum singur recunoaște și cum susțin ambele pârâte în întâmpinări, pe motiv că sumele nu includ sumele cuvenite pentru orele suplimentare prestate și nu corespund cu sumele convenite verbal cu reprezentanții pârâtelor la angajare, sume ce erau cu mult mai mari decât salariul menționat în contractele de muncă încheiate în formă scrisă.
Angajatorul are obligația prevăzută de art. 40 alin 2 lit. c din codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă, iar salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă conform art. 39 alin.1 lit a din codul muncii, în cuantumul stabilit cu angajatorul, cuantum menționat în contractul individual de muncă.
Salariatul nu poate să pretindă o sumă mai mare și angajatorul nu poate fi obligat să îi plătească o sumă mai mare decât cea din contract, după cum nu poate pretinde alte drepturi decât cele prevăzute în contract
Pârâtele nu au încălcat obligațiile ce le reveneau cu privire la plata salariului, au calculat salariul cuvenit reclamantului, au oferit acestuia banii, însă reclamantul a refuzat să îi primească, după care i-au comunicat în scris cu scrisoare recomandată că poate să se prezinte să ridice sumele cuvenite, însă reclamantul nu a dat curs acestor invitații.
În aceste împrejurări instanța a reținut că pârâtele nu se fac vinovate de încălcarea vreunei dispoziții legale sau contractuale, motiv pentru care va respinge acest capăt de cerere.
În ce privește susținerea reclamantului că a efectuat ore suplimentare ce nu au fost pontate și nici plătite instanța constată că este neîntemeiată.
Potrivit art. 117 din codul muncii "munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută de art. 109, este considerată muncă suplimentară" și potrivit art. 118 din codul muncii salariații pot efectua muncă suplimentară la solicitarea angajatorului, cu respectarea prevederilor art. 111 și art. 112, după caz.
În prezenta cauză nu s-a făcut dovada că orele suplimentare pretinse de reclamant, s-au efectuat la solicitarea angajatorului,( nu există o dispoziție scrisă în acest sens, nu rezultă din felul în care era organizat programul de lucru al reclamantului).
Menționarea orei de începere și de terminare a programului de lucru în condica de prezență nu poate constitui o dovadă, câtâ vreme mențiunile sunt făcute chiar de reclamant, nu de o altă persoană cu atribuții în acest sens și câtă vreme sunt făcute doar în ce îl privește pe reclamant nu și pe ceilalți salariați.
Nu există pontaje din care să rezulte orele suplimentare efectuate în concret de reclamant, iar simpla sa prezență la locul de muncă în afara orelor de program nu poate constitui dovada orelor suplimentare, cu atât mai mult cu cât reclamantul era cazat chiar în incinta imobilului respectiv și se justifica astfel prezența sa în acel loc.
Cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtelor la plata contribuțiilor la fondurile speciale instanța a reținut că pârâtele și-au îndeplinit această obligație prevăzută de art 40 alin.2 lit f din codul muncii,aceea de a plăti "toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii".
Din statele de salarii depuse la dosar de către ITM V rezultă că aceste contribuții au fost reținute și virate pentru drepturile salariale cuvenite reclamantului conform contractului individual de muncă.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata daunelor interese în valoare de 50 000 ron pentru prejudiciului material și moral suferit instanța a constatat că este neîntemeiat deoarece reclamantul nu a făcut dovada existenței prejudiciului, în ce a constat, care este cuantumul acestuia.
În plus solicitarea de daune morale nu este admisibilă in materia răspunderii contractuale, fapt ce rezultă si din interpretarea pe care a dat-o Inalta C de Casatie si Justitie in decizia nr. XL/2007 prin care a soluționat recursul in interesul legii in sensul că, în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
Cum deciziile în recurs în interesul legii sunt obligatorii conform art. 329 cod de procedură civilă și cum nu s-a făcut dovada existenței unor clauze exprese privind daunele morale instanța a respins acest capăt de cerere.
Susținerea reclamantului că pârâtele ar fi trebuit să îi acorde un preaviz de 30 de zile lucrătoare și că urmare a faptului că nu i-a acordat preavizul i s-ar cuveni o despăgubire, instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.
Potrivit art. 73 din codul muncii "(1) Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) și d), al art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare".
Așadar salariații beneficiază de dreptul la preaviz numai în cazul concedierii, nu și în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă care a operat în cazul reclamantului.
Față de cele arătate mai sus instanța a respins cererea de chemare în judecată sub aspectul tuturor solicitărilor.
Având în vedere dispozițiile art. 274 cod de procedură civilă instanța a respins și cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, la acestea putând fi obligată numai partea care cade în pretenții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând următoarele:
În motivarea recursului s-au arătat, în esență, următoarele:
După expunerea stării de fapt, recurentul a menționat că hotărârea atacată este inadmisibilă, netemeinică și nelegală, nu ia în considerare înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare, subliniindu-se că, potrivit art. 84 alin. 1 Codul Muncii, contractul individual de muncă nr. -/2 iunie 2008, încheiat pe durată determinată cu recurenta cu SC SA - ce a preluat activitatea firmei de insolvență nedeclarată oficial la acea dată - trebuia să se transforme în contract de muncă pe durată nedeterminată.
S-a mai solicitat ca, în urma reanalizării probelor dosdarului și administrării de noi probe, dacă este cazul, să fir obligate intimatele la plata drepturilor bănești și a daunelor interese.
Intimata SC SA Rm. Vad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
S-au mai depus la dosar: copii de pe sentința penală nr. 540 din 28 oct. 2008 pronunțată de Judecătoria Suceava și rechizitoriul emis în dosarul nr. 55/P/2004 PNA, al PNA - Serviciul Teritorial Pitești la data de 29 august 2006.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente.
În speță, Curtea reține că recursul declarat în cauză privește o hotărâre ce nu poate fi atacată cu apel, astfel că, potrivit art. 3041cod. pr. civ. instanța de recurs nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 304 cod. pr. civ. cauza putând fi examinată sub toate aspectele.
În ceea ce privește dispozițiile art. 84 alin. 1 din Codul Muncii la care face referire recurentul prin motivele de recurs, Curtea reține că între reclamant și pârâtul angajator a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM V la data de 21 aprilie 2008 pe durată determinată de 15 zile, durată prelungită cu încă 15 și respectiv, 17 zile, prin cele două acte adiționale încheiate ulterior, la data de 29 aprilie 2008 și 29 mai 2008.
Prin Decizia nr. 1068 din 29 mai 2008 activitatea reclamantului a încetat, invocându-se dispozițiile art. 56 lit. j din Codul Muncii, respectiv, expirarea termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Ulterior, la data de 20 iunie 2008 reclamantul a încheiat un nou contract de muncă încheiat cu SC SA, pe durată determinată (15 zile).
La expirarea acestui ultim termen s-a emis decizia nr. 118 din 20 iunie 2008 de încetare a acestui al doilea contract individual de muncă.
Prin urmare, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 84 alin. 1 Codul Muncii, neputându-se considera că reclamantul era îndreptățit la încheierea unui contract pe durată nedeterminată cu pârâta SC SA.
Pentru aceasta trebuie menționat că cele două societăți comerciale menționate ( SC SA și SC SA ) sunt persoane juridice distincte, neavând relevanță că aceeași persoană fizică figurează ca asociat în ambele societăți.
Curtea mai reține că toate celelalte critici vizează modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză, recurentul susținând că "prima instanță a ignorat o parte din înscrisurile depuse la dosar".
Analizând hotărârea recurată sub acest aspect, Curtea constată că, dimpotrivă, prima instanță și-a exercitat rolul activ prev. de art. 129 cod. pr. civ. a administrat toate probele necesare și utile, a făcut referire și a analizat toate probele administrate, dându-le relevanță și interpretându-le coroborat.
În același timp, în considerentele hotărârii sunt expuse argumentele pentru care a concluzionat că acțiunea reclamantului este nefondată.
Față de aspectele învederate și întrucât în cauză nu există motive de ordine publică ce ar putea fi invocate și din oficiu, conform art. 306 alin. 2 cod. or. civ. Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.1413/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte SC SA Rm. și SC SA - Punc de lucru, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -/ 2 ex./ 18 martie 2010
Tehn./Ex.2
/
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu
