Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 90/CM
Ședința publică din data de 11 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
- -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurentul reclamant intimat, domiciliat în M,-, - 12,. 25, județul C și cu domiciliul ales la avocat, în C,-, - 11,. C,. 54, județul C și de recurenta pârâtă intimată "CONTROL ROMÂNIA", cu sediul în str. - nr. 53, județul C și cu sediul ales la avocat, în C,-, - județul C, împotriva sentinței civile nr. 1259/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 5.03.2009, 9.03.2009 și 11.03.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamantul a solicitat obligarea pârâtei "Control România" la plata drepturilor salariale restante, aferente perioadei februarie 2004-februarie 2007, constând în sporuri salariale pentru ore suplimentare prestate, pentru munca prestată în zile de sărbători legale, pentru ore lucrate în timpul nopții precum și la plata drepturilor salariale cuvenite pentru concediul de odihnă neefectuat, indemnizațiilor de concediu neacordate, diurnei cuvenite pentru delegațiile efectuate și sumele reprezentând actualizarea cu rata inflației a acestor drepturi până la data plății efective. Reclamantul a solicitat și plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că în calitate de angajat al societății pârâte avea un program de lucru de opt ore cu un salariu fix însă în toată perioada derulării contractului individual de muncă a prestat ore suplimentare, programul său fiind în fapt, în mod obișnuit, de 12 ore, în timpul zilei dar și noaptea, precum și în zile declarate sărbători legale. A mai arătat că nu a beneficiat integral de concediul de odihnă iar pentru numeroasele delegații efectuate diurna nu a fost stabilită în acord cu prevederile legale incidente și prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național.
Reclamantul a mai susținut că orele suplimentare lucrate nu au fost compensate cu ore libere în conformitate cu prevederile art. 120 din Codul muncii, astfel încât este îndreptățit la un spor de 75% la salariu. În ceea ce privește munca în timpul nopții, a apreciat că în conformitate cu art. 132 din Codul muncii are dreptul la un spor de 15% la salariu, întrucât nu a beneficiat de program de lucru redus. În continuare a arătat că societatea pârâtă nu i-a acordat zile de repaus săptămânal astfel încât are dreptul la dublul sporului de 75% din salariul de bază. În legătură cu munca prestată în zile de sărbători legale a arătat că are dreptul la un spor de 100% în temeiul art. 137 din Codul muncii. În sfârșit reclamantul a susținut că nu a efectuat integral de concediul de odihnă astfel încât se impune compensarea în bani și nu a beneficiat de indemnizația de concediu.
În drept a invocat prevederile art. 44, 109, 111, 120, 122, 123, 132, 134, 137, 140 și 145 din Codul muncii și art. 274 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În motivare a arătat că societatea are ca obiect de activitate principal - activități de testări și analize tehnice iar reclamantul are funcția de inspector ceea ce presupune, pe lângă activitatea desfășurată la punctul de lucru al societății din C și efectuarea de deplasări în localitățile în care există societăți beneficiare ale activității de control. A mai arătat că acest tip de activitate implică și efectuarea de către salariat a unor activități în timpul nopții sau în zile de legală. Pârâta a susținut că munca desfășurată de reclamant are un caracter intempestiv, în sensul că pot apărea diverse situații în care este necesară prezența salariatului fără ca aceste situații să fie avute în vedere și anunțate într-o perioadă de timp anterioară prestabilită. Pârâta a arătat că în timpul unui control sau al unei inspecții frecvent se întâlnesc situații de prelungire a programului de lucru și pe timp de noapte pentru buna desfășurare a acestei activități și pentru evitarea creării de prejudicii. Pârâta a susținut astfel că specificul muncii face ca angajații să aibă perioade în care desfășoară activități mai mult de 8 ore zilnic și perioade în care nu desfășoară nicio activitate, nefiind pontați cu nici o oră, astfel încât se compensează orele suplimentare cu orele libere atât pe parcursul unei luni cât și între diferite luni, salariul încasat lunar fiind astfel același. Pârâta a arătat că salariații sunt informați cu ocazia angajării asupra acestui mod de derulare a activității iar salariul este negociat ca o sumă fixă.
Pârâta a considerat că reclamantul nu este îndreptățit la plata unor sporuri salariale având în vedere că nu este vorba de ore suplimentare de muncă, față de programul de lucru stabilit în mod inegal și i-au fost achitate integral drepturile salariale.
Referitor la drepturile aferente concediului de odihnă pârâta a susținut că indemnizația de concediu - care este un substitut al drepturilor salariale pentru perioada în care se efectuează concediu, nu poate fi cumulată cu sumele de bani prin care se compensează zilele de concediu neefectuate.
Referitor la deplasările efectuate, pârâta a susținut că reclamantul a beneficiat de toate drepturile de delegație, respectiv diurnă și decontarea tuturor cheltuielilor.
Pârâta a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.319,28 lei (sumă evaluată provizoriu) reprezentând cheltuieli nejustificate efectuate de reclamant cu ocazia deplasării în afara localității. Pârâta a enumerat 21 de bonuri fiscale care atestă cheltuieli de transport, inclusiv achiziționarea de combustibil pentru autoturism și cheltuieli pentru achiziționarea unor cartele telefonice. S-a motivat de către pârâta reconvenientă că reclamantul a prejudiciat astfel societatea iar acest prejudiciu a fost produs în legătură cu munca prestată în cadrul societății.
În drept a invocat art. 119 și 120 Cod procedură civilă și art. 270 din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 1259/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul pârât, în contradictoriu cu pârâta reconvenientă "Control România" și a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 18.977 lei cu titlu de drepturi salariale brute restante, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
S-a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă "Control România", în contradictoriu cu reclamantul pârât.
În temeiul art. 246 Cod procedură civilă, s-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la cererea principală:
Între reclamant și pârâtă a intervenit contractul individual de muncă înregistrat la. C sub nr. 29934/9.02.2004, pentru o perioadă determinată, respectiv 27.01.2004-27.04.2004.
Ulterior, părțile au încheiat contractul individual de muncă înregistrat la. C sub nr. 52638/20.09.2004, tot pentru perioadă determinată, respectiv 01.09.2004-01.12.2004.
Prin actul adițional din 1.12.2004 s-a stabilit că respectivul contract individual de muncă se încheie pe perioadă nedeterminată.
Prin decizia nr. 453/26.04.2007 (înregistrată la. C sub nr. -/2.05.2007), contractul individual de muncă al reclamantului a încetat din data de 1.05.2007 în temeiul art. 55 lit. "b" din Codul muncii.
Funcția pe care a fost încadrat reclamantul a fost aceea de inspector.
În cuprinsul contractului individual de muncă s-a stabilit că durata timpului de muncă este de opt ore pe zi și 40 de ore pe săptămână. În ceea ce privește repartizarea programului de muncă nu s-a stabilit de către părți un anumit program. Contractul individual de muncă cuprinde însă o clauză conform căreia programul de lucru se poate modifica în condițiile regulamentului intern și ale contractului colectiv de muncă aplicabil.
Într-adevăr, din rapoartele de activitate întocmite de reclamant și în contra cărora pârâta nu a prezentat probe, rezultă că reclamantul desfășura în anumite zile activități și în timpul nopții - de ex. raportul de descărcare din 27- 28.01.2005, 28-29.01.2005, din 31-01.02.2005 sau din 05-06.03.2005 sau și după ora 16 - de ex. raportul de descărcare din 07.02.2005 sau 28.04.2005.
Aceste împrejurări nu au fost de altfel contestate.
Dar, mai întâi se observă că în toate rapoartele de activitate se fac mențiunile "preluat " și "predat ", indicându-se ora pentru fiecare mențiune. Tot din cuprinsul acestor rapoarte de activitate rezultă că "" se prelua la ora 9 și se preda la ora 19 sau se prelua la ora 19 și se preda la ora 7.
Pe de altă parte, în mai multe rapoarte de activitate se indică faptul că în etapa respectivă () nu s-a operat din diverse cauze, cum ar fi ninsoarea (de ex. raportul de activitate din 29-30.01.2005 și 30.01.2005) sau din cauza lipsei vagoanelor la frontul de încărcare/descărcare (de ex. raportul de activitate din 27.04.2005) ori din cauza lipsei personalului care realiza operarea mărfurilor (de ex. raportul de încărcare din 30.04.2005) sau din lipsa barjei și a macaralei plutitoare (ex. raportul din 07.10.2005).
În condițiile în care, din foile colective de prezență depuse la dosar nu rezultă realizarea unui pontaj specific unui program de tură, existența unui astfel de program nu poate fi reținută, deși în rapoartele de activitate se folosesc sintagmele "preluat " și "predat ".
Ca urmare, nu se poate reține existența unui interval orar în care reclamantul să fi fost la dispoziția angajatorului.
Din cele expuse anterior rezultă că societatea pârâtă se încadra din punct de vedere al organizării timpului de muncă în prevederile art. 110 (2) din Codul muncii potrivit cu care, în funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
Faptul că pârâta achita indiferent de numărul de ore pontate un salariu întreg, nu înseamnă în mod necesar că recunoaște acele ore ca fiind lucrate, deși nu sunt pontate.
Dimpotrivă, rezultă că pârâta avea în vedere numărul total de ore lucrate indiferent cum erau repartizate în cursul lunii pe zile lucrătoare.
Într-adevăr, nu s-a făcut dovada că aceste lucrate peste programul obișnuit de muncă de opt ore zilnic ar fi fost compensate cu ore libere.
Existența unor ore suplimentare nu se poate reține decât în măsura în care se depășește timpul de muncă de 40 de ore săptămânal întrucât rezultă din cele expuse anterior că reclamantul presta activitate în folosul societății pârâte în perioadele în care atribuțiile de serviciu ale acestuia puteau fi efectiv exercitate alternând cu perioade de inactivitate în care reclamantul nu presta activități în folosul societății pârâte întrucât în mod obiectiv nu era cazul să desfășoare vreo activitate, cum sunt cazurile exemplificate anterior - lipsa mijloacelor de transport, a mijloacelor tehnice sau a resurselor umane pentru operarea mărfurilor sau faptul că nu exista marfă care să sosească sau să plece spre locul de destinație.
nepontate nu pot fi considerate ore lucrate. Astfel, reclamantul nu a probat că în acele ore s-ar fi aflat la dispoziția angajatorului pentru ca aceste intervale de timp să poată fi considerate timp de lucru în sensul art. 108 din Codul muncii și art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din perspectiva condițiilor impuse de aceste texte normative în ceea ce îl privește pe angajat, respectiv de a se afla la locul de muncă, la dispoziția angajatorului și de a-și exercita activitatea sau funcțiile, chiar dacă nu efectuează nici activitate efectivă.
De aceea, în determinarea orelor lucrate nu trebuie avute în vedere și orele nepontate și pentru care nu rezultă din alte probe - cum ar fi rapoartele de activitate, că reclamantul ar fi desfășurat o activitate în folosul angajatorului sau s-ar fi aflat la dispoziția acestuia, la locul de muncă.
În suplimentul la raportul de expertiză, expertul a determinat un număr de 1.832 ore nepontate pentru care stabilise drepturi salariale brute de 10.734 lei (7.575 lei net).
În prima versiune a raportului de expertiză, expertul a determinat un cuantum total al drepturilor salariale brute restante în favoarea reclamantului în cuantum de 29.711 lei.
Calculul acestei sume a vizat toate drepturile pretinse de reclamant, pentru ore suplimentare, ore lucrate în zile libere, inclusiv de legală și drepturi pentru concediul de odihnă neefectuat și diurnă de deplasare.
Tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză completat prin suplimentul la care s-a făcut referire, în conformitate cu art. 201 Cod procedură civilă, urmând a stabili cu titlu de despăgubiri suma de 18.977 lei ca diferență dintre suma de 29.711 lei și suma de 10.734 lei.
Contrar art. 287 din Codul muncii, pârâta nu a probat că orele lucrate suplimentar ar fi fost compensate cu ore libere în conformitate cu art. 119 din Codul muncii, că ar fi stabilit un program de lucru redus în conformitate cu art. 123 lit. "a" din Codul muncii (ci dimpotrivă) sau ar fi compensat în conformitate cu art. 137 (1) din Codul muncii cu ore libere orele lucrate în zile de și nu a probat nici plata drepturilor stabilite de art. 120 alin. 2, celui prevăzut de art. 123 lit. "b", de art. 132 (5) sau a celui prevăzut de art. 137 alin. 2 din Codul muncii.
De asemenea, expertul a stabilit că reclamantul a avut 12 zile de concediu neefectuat în anul 2004 și 10 zile în anul 2005 iar pârâta nu a dovedit că ar fi plătit drepturile corespunzătoare în conformitate cu art. 141 alin. 4 din Codul muncii.
Pentru repararea efectivă a prejudiciului suferit, reclamantul are dreptul la plata sumei de 18.977 lei la un nivel actualizat la data plății efective, această actualizare putându-se efectua în temeiul art. 3712alin. 3 Cod procedură civilă.
Cu privire la cererea reconvențională:
Astfel cum susține chiar pârâta reconvenientă, sumele pretins nejustificate cheltuite de reclamant în timpul deplasărilor de serviciu au fost deja achitate acestuia.
Aceasta înseamnă că decontul justificativ prezentat de reclamant a fost considerat corect de către conducerea societății iar cheltuielile justificate.
În cazul în care aceasta considera aceste cheltuieli nejustificate avea posibilitatea să refuze decontul cheltuielilor respective ceea ce nu rezultă a se fi întâmplat.
Apoi, nu rezultă că reclamantul ar fi primit un avans spre decontare, care ar fi fost suma primită pentru fiecare deplasare și nici că nu ar justificat suma respectivă sau că nu ar restituit eventuale sume nejustificate.
Pârâta reconvenientă nu a depus nicio dispoziție de încasare emisă pentru astfel de sume.
În sfârșit, pârâta reconvenientă nu a probat în niciun mod că respectivele cheltuieli, la care se referă în cererea reconvențională, ar fi fost nejustificate și nu a indicat nici măcar o motivație a susținerilor sale în acest sens.
Cu privire la cheltuielile de judecată:
Ambele părți au solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și onorariu de expert, acesta fiind plătit atât de reclamant cât și de pârâtă.
Față de soluția preconizată asupra fondului cauzei, Tribunalul a constatat că sunt aplicabile prevederile art. 276 Cod procedură civilă și a făcut compensarea acestor cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurentul reclamant intimat și recurenta pârâtă intimată "Control România"
Recurentul reclamant intimat arată că hotărârea judecătorească pe care înțelege să o recureze este netemeinică și nelegală, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Sub un prim aspect, se va reține că varianta avansată de judecătorii fondului anume aceea a repartizării inegale a timpului normat de lucru este o variantă nesusținută nici măcar de către angajatorul intimat pârât.
În întâmpinarea sa dar și în toate apărările formulate pe tot parcursul soluționării cauzei (un an și nouă luni) intimata a susținut varianta compensării orelor suplimentare prestate cu ore libere plătite.
Niciodată intimata nu a susținut o variantă a timpului de lucru repartizat inegal pe parcursul unei zile, probabil datorită existenței dispozițiilor art. 113 alin. 1 și 2 din Codul muncii, dispoziții legale în mod evident ignorate de judecătorii fondului.
Potrivit textului de lege indicat, "Articolul 113 - (1) Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.
(2) Programul de lucru inegal poate funcționa numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă".
Rezultă în mod indubitabil că judecătorii fondului nu numai că au ignorat această dispoziție legală imperativă, dar au încălcat și principiul disponibilității părții în procesul civil, agreând o variantă nesusținută nici măcar de partea cu interes în acest sens.
În contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, depus la dosarul cauzei de către intimată, nu există o clauză care să statueze un astfel de program de muncă.
Nu s-a făcut dovada că o astfel de modalitate de lucru ar fi fost stabilită de regulamentul intern, iar în contractul individual de muncă al reclamantului nu se reține nici măcar de către judecătorii fondului că s-ar fi menționat vreo clauză privind repartizarea inegală a timpului normat de muncă.
În fapt, din probatoriul administrat în cauză a reieșit indubitabil că reclamantul a prestat în favoarea intimatei ore suplimentare, ore de noapte și sărbători legale astfel cum a stabilit expertul în varianta inițială a raportului de expertiză, ore ce au reieșit din coroborarea înscrisurilor provenite toate de la intimată.
Astfel, s-au depus la dosarul cauzei fișe de pontaj, state de plată și rapoarte zilnice de activitate.
Potrivit statelor de plată intimata a plătit orele de muncă contractuale (opt ore pe zi, patruzeci de ore pe săptămână) nu a contestat efectuarea lor niciun moment, nici măcar în cadrul prezentului litigiu nu a formulat o cerere reconvențională de restituire a acestor sume ca necuvenite.
Mai mult, nu a administrat nicio probă (eventual testimonială) din care să rezulte că deși reclamantul era plătit pentru opt ore, acesta nu presta aceste ore, nu se afla la dispoziția intimatei cel puțin aceste ore pe zi.
Statele de plată sunt de altfel înscrisuri întocmite de intimată și semnate de reclamant în calitate de salariat și deci acceptate de ambele părți.
Programul normal de lucru al reclamantului se desfășura la punctul de lucru al intimatei, din cadrul Portului C sau din cadrul Portului și indiferent de faptul că se opera sau nu încărcarea/descărcarea navelor, acesta se afla în incinta punctului de lucru sau, de cele mai multe ori, la bordul navelor ce trebuiau să opereze încărcări/descărcări.
Sub un alt aspect, hotărârea instanței de fond este nelegală și prin prisma reținerii ca fiind sume brute, sumele reprezentând contravaloarea veniturilor salariale restante determinate de expert.
Atât în varianta inițială dar și în supliment expertul contabil a evaluat sumele datorate de intimată ca sume nete, făcând reținerile legale imputabile venitului salariatului.
Cu toate acestea, judecătorii fondului au obligat intimata la plata sumei de 18.977 lei (drepturi salariale nete determinate de expertul contabil) cu titlul de drepturi salariale brute restante, îndemnând în acest fel intimata să mai impute asupra sumei încă odată rețineri legale.
Hotărârea recurată este nelegală și din perspectiva modului de stabilire a cheltuielilor de judecată.
Judecătorii fondului, deși au admis în totalitate acțiunea principală (respectiv au obligat la drepturi salariale restante indiferent de cuantum) și au respins în totalitate cererea reconvențională, au apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă și că operează compensarea cheltuielilor de judecată însă și aceea greșit efectuată.
Potrivit art. 276 Cod procedură civilă (text invocat de judecătorii fondului) "Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor".
Judecătorii fondului nu au arătat care pretenții ale intimatei au fost încuviințate și nici de ce au apreciat că pretențiile reclamantului au fost încuviințate în parte, atâta vreme cât în dispozitivul sentinței au admis acțiunea, nu au admis acțiunea în parte.
Articolul 274 Cod procedură civilă dispune "Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Față de această dispoziție legală și având în vedere dispozitivul hotărârii recurate, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată - onorariu de expertiză, potrivit chitanțelor de la dosarul cauzei.
Recurenta pârâtă intimată "Control România" solicită respingerea cererii formulată de reclamant, având în vedere tipul muncii prestate de către acesta, modalitatea în care se desfășurau raporturile de muncă dintre societate și angajații săi, precum și faptul că intimatul reclamant a fost remunerat pentru activitatea desfășurată, inclusiv pentru orele suplimentare prestate, prin negocierea și stabilirea, de comun acord, a unui salariu ce includea și contravaloarea acestora.
În cadrul calității de angajat al societății recurente, cu funcția de inspector, intimatul, pe lângă activitatea desfășurată la punctul de lucru al societății din C, efectua deplasări în toate județele țării unde existau firme beneficiare ale activității de control.
De asemenea, acest tip de activitate implica și prezența salariatului și efectuarea unor ore de lucru pe timp de noapte sau pe perioada sărbătorilor legale.
muncii desfășurate în cadrul acestui gen de societate este caracterizat prin perioadele alternante în care angajații în funcțiile de inspectori își desfășoară activitatea zilnică.
Astfel, așa cum reiese și din Fișele de prezență colectivă, se întâlnesc zile, respectiv perioade de timp, în care salariații trebuie să desfășoare program de lucru peste cele 8 ore/zi prevăzute în și, în aceeași măsură, zile în care nu desfășoară niciun fel de activitate, fiind pontați cu nicio oră lucrată.
În această situație se compensează zilele cu mai mult de 8 ore lucrate cu cele libere, în care angajatul nu se prezintă la locul de muncă. Totodată, diferențe se înregistrează și aferent fiecărei luni de zile lucrate, astfel sunt luni în care totalul orelor lucrate este mai mare, iar în altele când acesta este redus, dar contravaloarea salariului încasat de către angajat este același în fiecare lună.
Luând în considerare cele anterior prezentate, referitor la solicitarea de a fi obligați la plata drepturilor salariale pentru orele suplimentare prestate în zilele de legală și pentru orele de noapte, urmează a se observa că această cerere este nefondată, având în vedere faptul că intimatului i-au fost achitate toate drepturile salariale cuvenite și corespunzătoare muncii desfășurate.
Precizează că, în contradicție cu cele afirmate de reclamant, nu constituie ore suplimentare orele care depășesc durata zilnică a timpului de muncă din cauza programului concret de lucru stabilit în mod inegal în cadrul programului de lucru săptămânal.
Totodată, arată că, în conformitate cu art. 117.2 Codul muncii, prezența la ore suplimentare a salariatului nu este obligatorie, munca suplimentară neputând fi efectuată fără acordul salariatului.
În ceea ce privește strict solicitarea de plată a orelor suplimentare, în conformitate cu dispozițiile art. 132 și 137 Codul muncii, trebuie reținut că plata muncii suplimentare, dacă nu s-a putut acorda timp liber corespunzător, nu se aplică și pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal ori în zilele de legală, acestea neputând fi stabilite și achitate concomitent.
În ceea ce privește compensarea concediilor legale, neefectuate integral, prin art. 144 se instituie regula potrivit cu care salariatul este obligat la efectuarea concediului de odihnă în natură. Iar în continuare, art. 141 dispune că nu este permisă compensarea concediului de odihnă decât în cazul încetării contractului individual de muncă.
Referitor la indemnizația pentru concediul de odihnă, aceasta reprezintă, în concepția dispozițiilor legale cuprinse în Codul muncii, un substitut al drepturilor salariale aferent perioadei concediului de odihnă.
Imposibilitatea acordării acestei sume de bani, reprezentând indemnizație de concediu, este cu atât mai evidentă cu cât aceasta se plătește cu cel puțin 5 (cinci) zile înaintea plecării salariatului în concediu, ori, în cauza de față, nu se poate aplica la acest moment această măsură.
Cu privire la diurna cuvenită pentru delegațiile în țară pe care intimatul le-a efectuat, rezultă din înscrisurile atașate prezentei că acestuia i-au fost achitate la zi toate aceste sume, inclusiv transportul, cazarea și cartela telefonică, iar cuantumul diurnei a fost majorat în funcție de evoluția financiar contabilă.
Urmează a se reține faptul că intimatul reclamant nu a avut nicio obiecție cu privire la acest aspect până la acest moment, că majoritatea transporturilor cu trenul erau efectuate cu clasa I, deplasările cu taxiul și contravaloarea cartelelor de telefon mobil erau suportate integral de societatea angajatoare, iar cuantumul diurnei era la un nivel acceptat de ambele părți și corespunzător nevoilor acestuia pentru o zi de muncă.
În ceea ce privește materialul probator administrat în cauză, respectiv raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, punctul de vedere al societății recurente se menține, în sensul că aceasta nu datorează nicio sumă de bani intimatului reclamant.
Societatea nu datorează nicio sumă de bani intimatului, întrucât, așa cum s-a arătat și mai sus, acesta încasa lunar salariul negociat, stabilit și acceptat de comun acord de către societate și angajatul său, cuantum ce includea și plata orelor suplimentare. S-a constatat și de către expertul numit în cauză că orele suplimentare au fost compensate integral prin zile libere.
Această modalitate de plată a salariului se făcea datorită specificului muncii prestate de către angajat, iar intimatul nu a avut niciun fel de obiecție față de această împrejurare cât timp a fost angajatul societății.
Față de răspunsurile la interogatoriu, se observă că intimatul recunoaște toate aceste aspecte, inclusiv alternanța zilelor cu lipsă de activitate cu prestările peste program, precum și faptul că salariul era același în fiecare lună, chiar dacă în anumite luni se prestau mult mai puține ore de lucru decât în altele.
Recunoaște intimatul, de asemenea, că i-au fost plătite drepturile salariale în integralitatea lor, astfel cum au fost negociate la încheierea contractului individual de muncă, precum și toate cheltuielile și diurnele aferente tuturor deplasărilor în țară.
În aceste condiții, urmează a se aprecia asupra caracterului fondat ori nefondat al pretențiilor formulate de către intimat prin cererea sa de chemare în judecată, în condițiile în care atunci când se prezintă personal la interogatoriu, în fața instanței, recunoaște toate aspectele menționate de societate în apărarea sa.
În cazul în care s-ar aprecia că totuși societatea ar datora o sumă de bani intimatului cu titlu de diferențe salariale, aceasta nu poate fi decât cea calculată prin suplimentul la expertiză întocmit în cauză, respectiv suma de 7.575 lei.
Această sumă a rezultat urmare a aplicării compensării orelor lucrate suplimentar de către intimat cu zile libere acordate în decursul lunii de lucru respective.
Instanța de fond stabilește că suma ce urmează a fi achitată diferența dintre suma brută calculată inițial și cea rezultată în urma compensării, tot brută, respectiv 18.977 lei. Din punctul de vedere al societății, nu aceasta este suma corectă, cel puțin din două puncte de vedere.
Astfel, pe de o parte, dintr-o gravă eroare se obligă la plata sumei brute și nu cea netă, de altfel și aceasta calculată în raport.
Iar pe de altă parte, nu există nicio justificare pentru diferența respectivă, atâta timp cât s-a calculat o sumă cu titlu de diferență ca urmare a compensării orelor suplimentare cu cele libere acordate, deci s-a constatat că această compensare există și s-a aplicat, atunci suma respectivă urmează a fi achitată, în sens contrar, aflându-ne în situația unei îmbogățiri fără just temei a fostului angajator, căruia, în fapt, i s-au respectat drepturile pecuniare.
În ceea ce privește cererea reconvențională a societății, se solicită admiterea ei, urmând să se verifice înscrisurile atașate acesteia, din care reiese că intimatul a mărit în mod nejustificat valoarea decontului deplasărilor în țară.
Din aceste înscrisuri reiese că sumele solicitate de societate pe calea cererii reconvenționale nu se încadrează în cele ce urmau a fi decontate ca urmare a delegației, întrucât nu corespund, fie cu perioada de delegație, fie cu activitatea desfășurată.
Mai mult decât atât, având în vedere că raporturile dintre societate și angajatul său se bazau pe încredere, deconturile de cheltuieli au fost întotdeauna plătite integral intimatului, dar în urma verificării acestora s-au observat neconcordanțele ce fac obiectul pretențiilor societății.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea a admis recursul reclamantului și a respins recursul pârâtului pentru următoarele considerente comune:
Prin contractul individual de muncă nr. 29934/9.02.2004 reclamantul a fost angajat în cadrul societății pârâte în funcția de inspector pe o perioadă determinată de 3 luni cuprinsă între data de 1.09.2004 și data de 1.12.2004.
La data de 1.09.2004 s-a încheiat un nou contract se muncă pentru o perioadă de 3 luni cuprinsă între data de 1.09.2004 și data de 1.12.2004, stabilindu-se un program de lucru de 8 ore pe zi și respectiv 40 de ore pe săptămână.
La litera "I" punctul 3 din contractul de muncă s-a prevăzut că orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în care nu se lucrează ori în zilele de sărbători legale se compensează cu ore libere plătite sau se plătesc cu un spor de salariu, conform contractului colectiv de muncă aplicabil sau Legii nr. 53/2003.
La acest din urmă contract s-au încheiat acte adiționale prin care au fost modificate doar clauzele privind durata contractului de muncă, aceasta fiind modificată din perioadă determinată în perioadă nedeterminată și salariul brut de încadrare, celelalte clauze, inclusiv cele privind programul de lucru rămânând neschimbate.
În consecință, conform manifestării de voință a părților contractante repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii era, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi, urmând ca orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru să fie compensate cu ore libere sau se plătesc cu un spor la salariu, conform contractului colectiv de muncă aplicabil sau Legii nr. 53/2003.
În mod greșit instanța de fond a reținut faptul că reclamantul avea un program de lucru repartizat inegal pe parcursul unei zile.
Potrivit art. 113 alin. 1 din Codul muncii, modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.
- alin. (2) Programul de lucru inegal poate funcționa numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă.
În cauză, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu a fost stipulată nicio clauză prin care să se stabilească un program de lucru inegal.
De asemenea, pârâta nu a făcut dovada că prin regulamentul intern al societății s-a prevăzut pentru postul ocupat de reclamant repartizarea inegală a timpului de lucru.
Nu se poate aprecia că salariatul nu a prestat activitate suplimentară întrucât perioadele în care atribuțiile de serviciu ale acestuia puteau fi efectiv exercitate, alternau cu perioade de inactivitate generate de imposibilitatea angajatorului de a asigura permanent mijloace de transport, mijloace tehnice, resurse umane pentru operarea mărfurilor sau marfă care să sosească sau să plece spre locul de destinație.
În conformitate cu prevederile art. 40 alin. 2 lit. "b" din Codul muncii, angajatorului îi revine obligația să asigure permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiilor corespunzătoare de muncă.
Faptul că în anumite pontaje reclamantul figurează cu 5 ore de muncă lucrate într-o zi, iar prin statul de plată acesta este remunerat pentru 8 ore de muncă, echivalează practic cu recunoașterea de către angajator a împrejurării că salariatul a prestat program normal de muncă.
Pârâta nu a administrat nicio probă din care să rezulte că deși reclamantul a fost plătit pentru 8 ore, nu s-a aflat la dispoziția societății aceste ore din zi.
În plus, ulterior efectuării acestor plăți angajatorul nu le-a apreciat ca fiind drepturi salariale încasate necuvenit și nu a formulat cerere reconvențională pentru restituirea lor.
Recurenta pârâtă a interpretat trunchiat răspunsurile la interogatoriu ale reclamantului.
Acesta a arătat faptul că nu a lucrat niciodată mai puțin decât orele stipulate în contractul individual de muncă și că nu a beneficiat de compensarea orelor suplimentare cu zile libere.
Din rapoartele de activitate depuse la dosar, precum și din prima variantă a raportului de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic a rezultat faptul că reclamantul a efectuat 585 ore suplimentare în zile lucrătoare, 1.571 ore suplimentare în zile nelucrătoare, 29 de ore în zile de legală, precum și 1.292 ore de noapte prestate în perioada de referință și cuantificate la suma de 24.575 lei.
Din documentele care au stat la baza întocmirii expertizei contabile nu rezultă existența compensărilor de ore suplimentare cu ore libere sau cu plata de drepturi bănești.
În consecință, reclamantul este îndreptățit la plata orelor suplimentare în conformitate cu prevederile art. 120 alin. 2, art. 123 lit. "b", art. 132 alin. 5 și art. 137 alin. 2 din Codul muncii.
Întrucât orele suplimentare trebuiau determinate în raport de programul de lucru astfel cum a fost prevăzut în contractul individual de muncă, respectiv un program normal de lucru, iar nu un program inegal, suplimentul la raportul de expertiză nu va fi avut în vedere în aprecierea asupra orelor suplimentare.
Prin varianta inițială a raportului de expertiză despăgubirile bănești au fost cuantificate la 24.575 lei actualizate cu indicele de inflație până în luna mai 2008, în care au fost incluse și pretențiile privind indemnizațiile de concediu de odihnă pentru 12 zile de concediu de odihnă neefectuat în anul 2004 și 10 zile în anul 2005, pentru care pârâta nu a dovedit că ar fi fost achitate.
Este adevărat faptul că art. 144 din Codul muncii prevede că salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă, însă având în vedere faptul că raportul juridic de muncă al reclamantului a încetat devin aplicabile prevederile art. 141 alin. 4 din același act normativ, potrivit cărora compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă în cazul încetării contractului individual de muncă.
În ceea ce privește diurna cuvenită pentru delegațiile efectuate, expertul a reținut că a fost achitată în limita prevederilor legale, pentru toate cheltuielile existând documente justificative, precum chitanțe, facturi și bilete CFR.
Având în vedere că pretențiile solicitate de reclamant au natura unor drepturi salariale pentru care angajatorul este obligat să achite contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, conform art. 40 alin. 2 lit. "f" din Codul muncii, s-a apreciat că suma cuvenită reclamantului cu titlu de drepturi salariale restante este cea netă și nu brută.
Acțiunea reclamantului fiind admisă în totalitate, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, Curtea a obligat pârâta la 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expertiză de la fond.
În ceea ce privește cererea reconvențională, în mod corect prima instanță a dispus respingerea acesteia, ca nefondată.
Prin cererea reconvențională pârâta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând cheltuieli nejustificate, efectuate de acesta cu ocazia deplasărilor în țară.
Prin probatoriile administrate, pârâta nu a dovedit că sumele pretinse de salariat ar fi fost încasate necuvenit de acesta.
Acceptarea la plată de către societate a decontului, astfel cum a fost întocmit de către salariat, conduce la concluzia că aceste cheltuieli au fost justificate de către angajat și în final aprobate și plătite de către angajator.
În cazul în care aprecia că aceste cheltuieli sunt nejustificate, avea posibilitatea să refuze plata cheltuielilor respective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de recurenta pârâtă intimată "CONTROL ROMÂNIA", cu sediul în strada - nr. 53, județul C și cu sediul ales la avocat, în C,-, - județul C, împotriva sentinței civile nr. 1259/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-.
Admite recursul civil declarat de recurentul reclamant intimat, domiciliat în M,-, - 12,. 25, județul C și cu domiciliul ales la avocat, în C,-, - 11,. C,. 54, județul
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 24.575 lei, sumă netă, reprezentând drepturi bănești cuvenite în perioada februarie 2004-februarie 2007, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până în luna mai 2008, sumă care urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective.
Obligă pârâta la 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expertiză.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2009.
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu | JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman Maria Apostol | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
Red.dec.jud. /2.04.2009
Tehnoredact.gref.
4 ex./ 3.04.2009.
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
