Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 9646/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 9646

Ședința publică de la 07 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Marin Covei

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Primăria Municipiului S - Instituția Primarului și Consiliul Local al Municipiului S împotriva sentinței civile nr. 884/19.05.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar O, precum și cu intimații-pârâți Școala cu clasele I-VIII " " S și Inspectoratul Școlar Județean O, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimatul-reclamant avocat ales, cu împuternicire la dosar, lipsa fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că pricina este la al II-lea termen de judecată acordat pentru refacerea procedurii de citare.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 80 din Legea nr. 168/1999 coroborat cu art. 301 Cod proc. civ. invocă excepția tardivității recursului declarat de Primăria

Avocat pentru intimatul-reclamant solicită admiterea excepției invocate din oficiu și respingerea recursului formulat de pârâta Primăria S ca fiind tardiv. Cu privire la recursurile declarate în cauză, precizează că pentru a se putea executa hotărârea este necesar ca aceasta să fie opozabilă și pârâților, astfel că cere și respingerea excepției lipsei calității procesual pasive. Pe fond, pune concluzii de respingere a recursurilor și menținere a sentinței atacate drept temeinică și legală, deoarece corect reține tribunalul că Legea nr. 220/2007 menține OG 11/2007 privind creșterile salariale pentru personalul didactic fără a aduce modificări acesteia.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 884 din 19 mai 2008 Tribunalul O l a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul Școlar al Județului O, și a constatat că nu are calitate procesuală pasivă.

A admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar O în numele reprezentaților, respectiv, -, Tiban, -, Vile -, și - și a obligat pârâții Școala cu clasele I-VIII " " S, Consiliul Local S, Primarul Orașului S-Instituția Primarului să achite reprezentanților drepturile salariale reprezentând diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele ce li s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 220/2007 pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 20.07.2007, actualizată la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția privind lipsa calității procesuale pasive, s-a motivat că Inspectoratul Școlar O nu poate avea calitate întrucât nu este ordonator de credite față de unitățile din învățământul preuniversitar de stat, această calitate revenind, exclusiv, potrivit art. 167 din Legea 84/1995, consiliilor locale în a căror rază teritorială își au sediile unitățile de învățământ.

Tot în susținerea excepției s-a invocat faptul că Inspectoratul Școlar O nu are calitate de angajator, angajarea pe post a personalului didactic se face de directorul unităților de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnată de inspectorul școlar general.

În baza art. 137 cod procedură civilă, procedând la analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului O, s-a constatat ca fiind întemeiată, întrucât potrivit art. 167 din Legea 84/1995, unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.

Din analiza acestui text de lege, rezultă că ordonator de credite este consiliul local în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ.

În această situație, s-a admis excepția invocată și s-a constatat lipsa calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul Școlar al Județului

Pe fondul cauzei, s-a reținut că salarizarea personalului didactic se realizează potrivit dispozițiilor Legii 128/1997 privind Statutul cadrului didactic.

Prin Ordonanța nr.11/2007 s-au stabilit creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ. Astfel, ordonanța a prevăzut că în cursul anului 2007 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ se majorează prin modificarea coeficientului de multiplicare în trei etape,respectiv pentru perioada 01.01.-31.03.2007, valoarea coeficientului este de 221,307 lei, pentru 01.04.-30.09.2007 valoarea este de 225,733 lei și pentru 01.10.-31.12.2007 - 259,593 lei. La art.9 s-a prevăzut că această ordonanță se aplică începând cu luna ianuarie 2007,iar ulterior aceasta a fost aprobată prin Legea nr.220/2007,act normativ care a modificat anexele privind coeficienții de multiplicare cu menținerea acelorași etape de acordare.

Văzând prevederile art.9 din această ordonanță instanța a reținut că termenul de aplicare a creșterilor salariale nu a fost modificat și potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se apreciază că prevederile acestui act normativ, așa cum a fost modificat, trebuie aplicate la data stabilită în cuprinsul său, respectiv 01.01.2007.

Mai mult decât atât, prin art. 2 din Ordinul Ministerului Economiei și Cercetării nr.1350/2007 pentru aprobarea metodologiilor de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la OG nr.11/2007 s-a menționat că prevederile acestuia se aplică începând cu ianuarie 2007,chiar dacă acesta a fost publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 509 din 30.07. 2007, respectiv ulterior Legii nr.220/2007 care a fost publicată în data de 17.07.2007.

De asemenea, instanța a reținut că, coeficientul de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta deoarece acesta crește progresiv.

În speță, s-a reținut că unitățile de învățământ nu au aplicat dispozițiile Legii nr.220/2007 care prevăd modificări ale coeficientului de multiplicare pentru perioada ianuarie - 20 iulie 2007, motivat de faptul că legea nu retroactivează.

Raportat la dispozițiile art. 16 pct.2 din Constituție, acțiunea formulată de sindicat în numele membrilor privind aplicarea dispozițiilor Legii 220/2007 este întemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului pârâții au susținut că în mod greșit au fost obligați la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile efectiv încasate și cele care li s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor legii nr.220/2007,reactualizate la data plății efective deoarece nu au calitatea de finanțatori ai unităților școlare ci doar de ordonatori principali de credite,prin direcția Generală Venituri și Cheltuieli,care procedează doar la deschideri de credite bugetare în urma solicitărilor centrelor bugetare din subordine și nu la plata efectivă a bunurilor și serviciilor de care beneficiază.

În drept a invocat dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă.

Recursul formulat de pârâtul Consiliul Local Consiliul Local al Municipiului S este nefondat pentru următoarele considerente:

Este adevărat că,drepturile salariale pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt calculate de către ordonatorii terțiari de credite respectiv unitățile școlare,iar calcularea și acordarea efectivă a acestora este obligația angajatorului propriu dar conform art.40 alin.2 din HG.nr.2192/30 11 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, consiliul local aprobă bugetul unității de învățământ iar potrivit Legii nr.215/2001 a administrației publice locale,în cadrul prerogativelor conferite de art.36 are obligația de a face toate demersurile pentru a asigura repartizarea sumelor necesare salarizării personalului didactic.

În același context,urmează să se preocupe să-i fie puse la dispoziție sumele respective chiar dacă nu le calculează și nu le plătește efectiv.

Conform art.19 alin.1 lit.a pct.1 din HG.nr.2192/30 11 2004 fondurile unității de învățământ, indiferent de sursele de proveniență (buget de stat, buget local sau surse proprii), se alocă pentru finanțarea de bază, proporțională cu numărul de preșcolari/elevi, pentru cheltuielile de personal iar potrivit art.21 fondurile aferente acestei finanțări de bază sunt aprobate de ordonatorul principal de credite care în cauză este consiliul local.

Recursul formulat de Primăria Municipiului S este tardiv.

Potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Articolul 103 Cod pr.civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Constatând astfel că, data comunicării sentinței instanței de fond, conform dovezii de comunicare este 04.06.2008, iar data înregistrării căii de atac la instanța de fond este 19.06.2008, se observă că recursul a fost promovat peste termenul prevăzut de lege, respectiv 10 zile de la data comunicării hotărârii, astfel cum este prevăzut de art.80 din Legea 168/1999.

Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza celelalte motive de recurs invocate.

Având în vedere aceste considerente în temeiul art. 312 alin.2 Cod pr.civilă se vor respinge recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv formulat recursul pârâtei Primăria Municipiului S - Instituția Primarului împotriva sentinței civile nr. 884/19.05.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar O, precum și cu intimații-pârâți Școala cu clasele I-VIII " " S și Inspectoratul Școlar Județean O, având ca obiect drepturi bănești.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului S împotriva aceleiași sentințe.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

26.11. 2008

Red.jud.-

2 ex/as

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi, Marin Covei

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 9646/2008. Curtea de Apel Craiova