Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 9711/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - tichete de masă-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9711
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.2682/16.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 2682/16 aprilie 2008 respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele:
Prin cererea formulată la data de 12 12 2007 și înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția contencios Administrativ și Fiscal reclamantul a chemat în judecată pârâții DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, AUTRITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata c/valorii tichetelor de masă pe perioada 12 12 2004 - 12 12 2007.
În motivare, reclamanta a arătat că este beneficiar al tichetelor de masa, drept prevazut de art.l alin.1din Legea nr. 142 / 1998 privindacordarea tichetelor de masa,in care se prevede ca salariații din cadrul sectorului bugetar beneficiază de alocații individuale de hrana sub forma ichetelor de masa. Legea a intrat in vigoare in anul 1998, an începând cu care salariații bugetari au putut beneficia de aceste prevederi, până în anul 2001, incluzive, iar din anul2002 această prevedere legala a fost restrânsă succesiv prin legile bugetului de stat, aceleași care au suspendat si dreptul funcționarilor publici la prima de vacanță, până la data de 31dec.2006.
Reclamanta a menționat că în temeiul art.29 alin 1 din Legea nr. 47 / 1992, republicată privind organizarea și funcționarea Curtii Constitutionale, cenzurarea legalității revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele din legile bugetelor de stat 2004 - 2006 nu mai sunt in vigoare, astfel că solicită instanței să constate nelegalitatea restrângerilor succesive ale prevederilor art. 1 al 1din Legea nr. 142/1998 prin legile bugetelor de stat 2004 - 2006, să constate faptul că acestea contravin Constituției, Codului Muncii și Convenției Europene a Drepturilor Omului. Reclamanta a mai arătat că din economia legii privind tichetele de masă rezultă necesitatea existenței unui disponibil bănesc,sumele urmând a fi plătite de angajator, potrivit legii, în limita prevederilor din bugetul de stat sau, după caz, din bugetele locale, angajatorului revenindu-i obligația legală să le prevadă în buget. Prevederea in buget a acestor sume poate avea loc și ca rezultat al negocierilor intre partenerii sociali, respectiv angajator și sindicatul reprezentativ, în numele salariaților, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care constituie legea părților.
A precizat că dreptul la tichete de masă reprezintă o măsură de protecție socială a salariaților, făcând parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă prevăzut in Constitutie la art. 41 alin 2, iar acordarea tichetelor de masă reprezintă prin însăși natura sa o masură de protecție privind securitatea salariaților, desfășurarea activității în condiții optime vizând asigurarea hranei zilnice a fiecărui salariat, sub forma tichetelor de masă, în condițiile în care angajatorul nu asigură, la locul de muncă, hrana salariaților. Faptul că actul normativ special - Legea nr.142 / 1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă, fără a stabili în mod imperativ în sarcina angajatorului obligativitatea acestora, nu poate determina concluzia că reclamantul nu ar fi îndreptățit să primească aceste tichete, ținând cont de caracterul acestora, iar acordarea tichetelor de masă reprezintă dreptul salariaților și nu trebuie condiționată de cuprinderea în buget a sumelor necesare, care este obligatia angajatorului,acesta din urmă având obligația și prerogativa legală de a prevedea în bugetul propriu fondurile necesare în ace st scop.
Art. 16 alin. (1) din Constituția României prevede: Cetățenii sunt egali in fața legii și a autorităților publice, fără. privilegii si fără discriminări.
Prin neacordarea acestor drepturi are loc o discriminare a reclamantei în raport cu alte categorii de salariați din economia tarii, inclusiv din cadrul unor domenii ale sectorului bugetar care primesc tichete de masă(ex:unitățile spitalicești cu paturi, din laboratoare, servicii și compartimente funcționale aparținând Ministerului Sănătății Publice, care, în temeiul art. 23 din OUG nr. 115 / 2004, au beneficiat lunar de 20 de tichete de masă în perioa da 2004-2006.
Reclamanta a susținut că acordarea discriminatorie a tichetelor de masă salariaților din sectorul bugetar încalcă, de asemenea,art. 5din Codul Muncii șiart. 14din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevăd egalitatea de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Normele de restrângere prevăzute de legile bugetelor de stat pe anii 2004 - 2006 contravinart. 15_din Constituție, având caracter retroactiv, restrângând în mod retroactiv un drept câștigat sub incidenta Legii nr. 142/1998.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54 / 2003;art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată; art. 15 alin. 2, art. 16 alin. 1, art. 41 si art. 53 din Constitutia Romaniei; art. 5, art. 38, art. 39 alin. (1) lit.,d", art. 269 și art. 283 alin. (1) lit.,c" din Codul Muncii.
Intimata a formulat întâmpinare prin care invocat excepția necompetentei sectiei Contencios și Administrativ Fiscal și excptia inadmnisibilității actiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea actiunii, arătând că acordarea tichetelor de masă apare ca o facultate și nu ca o obligatie a autoritătilor.
De asemenea, tichetele de masă se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă, în urma negocierii dintre angajatori și organizațiile sindicale, iar potrivit art.2 din Normele de aplicare a legii, clauzele respective trebuie să prevadă numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetului, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie și criteriile de selecție pentru cei care le primesc.
In consecință, a susținut intimata, tichetele de masă se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă încheiate în urma negocierii dintre angajatori și sindicate sau reprezentanții acestora, după caz.
Intimata a menționat că prin Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, s-a creat cadrul legislativ al unui sistem de protecție socială pentru salariații încadrați în baza unui contract individual de muncă, care permite acordarea de către angajator, salariaților proprii din societăti comerciale, regii autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul altor persoane juridice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, a unei alocații individuale de hrană gratuite, sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de către angajator.
Tichetele de masă pot fi utilizate numai de salariati, doar pentru achitarea mesei sau pentru achiziționarea de produse alimentare.
De asemenea, intimata a arătat că potrivit legii 142/1998 tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de enituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Din analiza normelor legale, rezultă că acestea au un evident caracter dispozitiv, iar nu imperativ, iar acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o obligație legală pentru angajator, deci un drept câstigat pentru angajați, ci doar o facultate a angajatorului, iar punerea în aplicare conduce la efectuarea unei plăți voluntare.
Legea nr.142/1998 nu instituie o egalitate de tratament juridic în acordarea de tichete de masă pentru toti salariatii ci, angajatorii, împreuna cu partenerii de dialog social (organizatiile sindicale legal constituite sau reprezentantii salariatilor) au posibilitatea a stabilească prin contractele colective de muncă, clauze privind acordarea alocației individuale de hrană.
Intimata a arătat că personalul contractual care își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor publice nu a putut beneficia în perioada 2002-2006 de acordarea tichetelor de masă, atâta timp cât, neavând surse proprii de finanțare, instituțiile publice nu au putut să prevadă în bugetele proprii, aprobate conform legii, sume pentru acordarea acestor beneficii.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, respective:contract individual de muncă al reclamantului, extras din contractul colectiv de muncă 2004, 2006, practică judiciară.
Prin încheierea din 29 01 2008, sectia CAFa scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă solutionare Sectiei Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale,unde s-a format dosarul nr-.în care DGFP Daf ormulat intimpinare prin care a solicitat respingerea actiunii.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 2682/16 aprilie 2008 respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele.
Reclamanta este salariata instituției pârâte, care este o instituție bugetară, între părți derulându-se raporturi juridice de muncă bazate pe un contract individual de muncă. În acest contract, respectiv în contractele colective de muncă negociate la nivel de unitate, începând cu anul 2004, nu există reglementat dreptul salariaților de a primi tichete de masă.
Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă reprezintă dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.
Legiuitorul nu stabilește imperativ în sarcina angajatorului obligația de a acorda tuturor salariaților tichete de masă așa încât acordarea tichetelor de masă rămân la latitudinea sa în funcție de situația concretă din sistem și, în cazul instituțiilor publice, în măsura în care asemenea cheltuieli sunt prevăzute în bugetul de stat.
Din analiza dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă se constată că legea instituie doar categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, stabilind în același timp condiția unei prevederi în bugetul de stat a cheltuielilor corespunzătoare.
Potrivit rt. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Sunt imperative dispozițiile art. 46 alin 4 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004, potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în legea 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și în legea 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.
Această măsură legislativă, ce ține de politica economică a statului, nu poate fi considerată abuzivă, decât dacă se încalcă grav o normă privind protecția intereselor celor vizați de această măsură.
Printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României nu se regăsește, în mod expres, acordarea tichetelor de masă, așa cum susține reclamantul, aceasta reprezentând o situație specială în care legea a stabilit regulile după care angajatorii își exercită opțiunea de a acorda sau nu aceste beneficii.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților referitoare la ivirea unei situații de discriminare câtă vreme prevederile legilor bugetare din perioada 2004-2006, care interziceau acordarea acestor tichete, au vizat toate instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.
Pe de altă parte,statul" nu poate fi privit ca suma instituțiilor publice, acesta răspunzând pentru prejudiciile cauzate de toate instituțiile sale, inclusiv ale societăților private. Acceptând dreptul unei unități private de a-și face propria politică economică, lăsând la latitudinea sa posibilitatea acordării acestor beneficii, acest drept de opțiune nu poate fi restricționat instituțiilor publice.
Mai mult, referirea la alte categorii profesionale nu poate fi reținută pentru că aceste categorii au situații juridice diferite și se bucură de alte drepturi și obligații și a căror salarizare se asigură din bugete distincte. Aceste dispoziții prohibitive, din legile bugetului de stat, se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
Reclamanta este în eroare susținând că prin neacordarea acestor drepturi se creează o discriminare în raport cu salariații unităților aparținând Ministerului Sănătății Publice, care beneficiază lunar de 20 tichete de masă, potrivit art. 23 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 115/2004.
În domeniul sanitar, au fost aplicabile dispozițiile Legii nr. 270/2003, iar în prezent dispozițiile Legii nr. 95/2006, care definesc ˝spitalele publice˝ ( definiție din care rezultă sursa de finanțare și modul de funcționare) ca fiind instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiul autonomiei financiare.
Instanța a apreciat că Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă nu instituie un drept al salariaților, respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevăd doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii. De altfel, reclamanții aveau posibilitatea de a negocia, prin intermediul sindicatului, includerea acestor drepturi în contractele colective de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul considerând-o nelegală și netemeinică deoarece în mod greșit au fost invocate dispoz. art. 46 alin.4 din Legea. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004, ale Legea. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005, ale Legea. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006, texte de lege ce prevăd că nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Reclamantul consideră că aplicarea acestor legi contravine principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice, fără discriminări, statuat de dispoz. art. 16 alin.1 din Constituția României, întrucât ar însemna ca, în funcție de modalitatea de finanțare a instituțiilor bugetare, să existe personal contractual care să beneficieze de această măsură de protecție, ci și personal contractual care nu beneficiază de acest drept.
Chiar dacă s-ar avea în vedere dispozițiile legilor speciale invocate de instanța de fond, ca argument legal al soluției pronunțate, trebuie subliniată împrejurarea că, raportat la perioada pentru care a fost promovată acțiunea, respectiv 12.12.2004-12.12.2007, cel puțin pentru anul 2007 nu a fost menționat nici un act normativ care să stabilească interdicția de acordare a acestui drept, cu atât mai mult pentru perioada de timp în continuare.
Față de aceste considerente, a susținut că acțiunea este întemeiată, cu atât mai mult cu cât, chiar prin pronunțarea deciziei nr. 14/18.02.2008, a ICCJ, de admitere a recursului în interesul legii, nu s-a stabilit interdicția de acordare a acestui drept decât în privința judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici.
Reclamantul solicită admiterea recursului, modificarea soluției pronunțată de instanța de fond, în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată.
În cauză, intimata Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, în nume propriu, precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului întrucât nu există niciun temei legal privind acordarea către reclamantă a drepturilor pretinse.
Curtea constată a fi nefondat recursul declarat, pentru următoarele considerente.
Potrivit disp. art. 1 alin.1 din Lg. 42/1998, salariații în cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator.
Potrivit alin.2 din aceeași lege, aceste tichete se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajator.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului și un drept în favoarea salariatului, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă reprezentând doar o vocație ce se poate realiza în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
O astfel de interpretare a fost reținută de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr.14/2008.
Reclamanta având calitatea de salariată la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, instituție bugetară, chiar dacă avea vocație la această alocație individuală de hrană, pentru a beneficia de aceste tichete era necesar ca prin legea bugetului de stat și în bugetul local să fie prevăzute și alocate sumele necesare cu acest titlu, așa cum prevăd disp. alin.2 al art. 1 din Lg. 142/1998.
În măsura în care nu au fost prevăzute în buget fondurile necesare, reclamanții nu sunt îndreptățiți să li acorde acest beneficiu,întrucât acordarea acestei alocații așa cum s-a arătat mai sus, reprezintă un drept al angajatorului și nu o obligație.
Sunt considerentele pentru care instanța de recurs constată că hotărârea primei instanțe nu este supusă casării sau modificării pentru vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 Cod pr. civ. și pe cale de consecință, în temeiul dispoz. art. 312 alin 1 teza a doua Cod pr. civ. va respinge recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.2682/16.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /16dec.2008
/ și D
.
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu
