Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1022/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1022/R-CM
Ședința publică din 27 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-PRIN DGFP V, împotriva sentinței civile nr. 312 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-PRIN DGFP V, prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentului- pârât, având cuvântul susține că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Reprezentanta recurentului- pârât, având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul Vâlcea și pe fond respingerea acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 6 mai 2008, reclamanții, -, -, G -n, G, și au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-i despăgubească cu sumele reținute pe nedrept cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate pe perioada 01.01.2000-31.03.2001, reactualizate în raport de indicele de inflație până în momentul plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în calitate de judecători și de personal auxiliar asigurați, în perioada arătată mai sus, li s-a reținut și virat nelegal cu titlu de contribuții de asigurări de sănătate în cotă de 7 % sume de bani pe care nu le datorează.
Astfel, potrivit art.14 și 99 din Legea nr.92/1992 privind organizarea judecătorească, modificată și completată prin Legea nr.142/1998, Normele comune nr.318/FB/64/C/99 ale Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cuprind reglementări potrivit cărora magistrații și personalul auxiliar au beneficiat de gratuitate de asistență medicală, medicamente, proteze, etc.
Au precizat reclamanții că modificările legislative apărute în anul 2001 au prevăzut în mod expres beneficiul asistenței medicale gratuite care se acordă doar dacă se plătesc contribuții, iar, din interpretarea corectă a acestor prevederi, rezultă cert că, până la acest moment, nu era obligatorie o astfel de contribuție (art. 39 alin. 1 din Legea nr.118/29.03.2001).
Prin Decizia nr.140 din 21 apr.2005, pentru aprobarea modalităților unitare de aplicare a procedurii de restituire a sumelor de la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, emise de CNAS, publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 11 mai 2005, au fost confirmate reținerile anterioare făcute fără just temei.
Așa fiind, în mod greșit li s-a calculat reclamanților și virat contribuția de asigurări de sănătate pe această perioadă, făcându-se, astfel, de către aceștia o plată nedatorată către stat.
Deși s-au formulat cereri pe cale administrativă și s-au pronunțat sentințele civile nr. 676/2005, nr. 653/24.10.2005 și nr. 677/27.10.2005, fiind recunoscute sumele încasate nelegal, acestea nu au fost restituite.
Au mai susținut reclamanții că în cauză nu operează prescripția, fiind întreruptă potrivit art.16 lit. a din Decretul nr.167/1958 prin Decizia nr.140 din 21 aprilie 2005, care confirmă și recunoaște implicit existența și posibilitatea restituirii acestor sume.
Pe de altă parte, în materia plății nedatorate, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care solventul (respectiv reclamanții) a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că plata nu a fost datorată.
Concluzionând că pârâtul a încasat pe nedrept aceste sume care au contribuit la formarea bugetului de stat în mod nelegal, reclamanții au solicitat obligarea acestuia să-i despăgubească cu sumele virate cu acest titlu pe perioada 01.01.2000-31.03.2001, reactualizate, potrivit indicelui de inflație în momentul plății.
În drept, au fost invocate disp.art.992, 993 Cod civil.
Prin sentința civilă nr.3486/06 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlceas -a admis excepția de necompetență materială ridicată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Prin încheierea nr.140/2.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art.II alin. 2 din OUG nr. 75/2008, s-a scos cauza de pe rol și s-a înaintat dosarul Curții de APEL PITEȘTI.
Prin încheierea din data de 21 ianuarie 2009 Cuții de APEL PITEȘTI, în baza Deciziei nr.104 din data de 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a scos cauza de pe rol și a fost înaintată Tribunalului Vâlcea, spre competentă soluționare.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.312/17.03.2009 a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce-i privește pe reclamanții, G, și, respingând acțiunea promovată de aceștia pentru autoritate de lucru judecat.
Au fost respinse excepțiile invocate prin întâmpinare.
Prin aceeași sentință a fost admisă acțiunea reclamanților, -, G -n, și cererea de intervenție principală formulată de intervenienta și a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească acestora despăgubirile cu sumele reținute pe nedrept cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate pentru perioada 1.01.2000 - 31.03.2001, reactualizate în raport de indicele de inflație până la momentul plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce privește excepția autorității autorității de lucru judecat, instanța a constatat că aceasta este întemeiată în ceea ce-i privește pe reclamanții, G, și, existând tripla identitate de părți, obiect și de cauză.
Astfel, prin sentința civilă nr.177/F-CM/11.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, G, și împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În considerentele acestei hotărâri judecătorești s-a reținut că reclamanților, în calitate de judecători în cadrul Tribunalului Vâlcea, li s-a reținut contribuția de 7% la asigurările sociale de sănătate pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 martie 2001 fără ca aceasta să fie datorată. Însă, în cauză nu a operat întreruperea termenului de prescripție de 5 ani reglementat de art.131 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, deoarece dispozițiile art.112 lit. a)-d) din OG92/2003, enumerând sumele ce urmează a fi restituite contribuabililor prin procedura reglementată în Decizia nr.140/2005 emisă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu constituie o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie în sensul art.16 lit. a) din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
În raport de dispozițiile art.1201 cod civil și art.166 Cod procedură civilă, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr.177/F-CM/11.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr- și a respins acțiunea promovată de reclamanții, G, și, pentru autoritate de lucru judecat.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor s-a constatat a fi neîntemeiată, având în vedere împrejurarea că reclamanții, -, G -n, și intervenienta solicită repararea unui prejudiciu rezultat dintr-o plată nedatorată (sumele fiind virate la bugetul de stat), iar Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului este ținut să repare astfel de prejudicii, acțiunea fiind îndreptată împotriva sa ca ordonator principal de credite privind creanțele bugetare.
De asemenea, s-a reținut că aceștia și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 992, 993 din Codul civil ce reglementează instituția plății nedatorate.
Atâta timp cât Decizia nr.140/21 aprilie 2005 pentru aprobarea modalităților unitare de aplicare a procedurii de restituire a sumelor de la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor, ale căror contribuții se colectează de către Casele de Asigurări de Sănătate pentru sumele restituite cu depășirea termenului legal, emisă de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a fost invocată doar ca o recunoaștere a reținerilor nelegale făcute anterior privind contribuția la asigurările sociale de sănătate prin care s-a făcut o plată nedatorată către stat și nu ca temei al acțiunii, reclamanții neapelând la procedura prevăzută prin decizia susmenționată, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca instituții publice, nu au competența materială de a verifica cererea reclamanților.
Față de aceste considerente a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Și excepția prescripției dreptului la acțiune s-a constatat a fi neîntemeiată, întrucât în cauză se aplică regulile dreptului comun și nu art.3 din Decizia nr.140 din 21 aprilie 2005, conform căruia, termenul legal de prescripție este de 5 ani, începând să curgă de la data la care a luat naștere dreptul la restituire.
Reclamanții au luat cunoștință de plata nedatorată făcută la data de 11 mai 2005, când a fost publicată în Monitorul oficial Decizia nr.140 din 21 aprilie 2005 luată de Președintele Casei Națională de Asigurări de Sănătate, iar cererea a fost adresată instanței în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr. 167/1958, astfel că în mod legal a fost respinsă această excepție invocată și în fața primei instanțe.
Invocarea dispozițiilor art.39 alin.1 din Legea nr.118 din 29 martie 2001, prin care ar fi fost recunoscut în mod expres dreptul reclamanților de a beneficia de medicamente gratuite dacă se plătesc contribuțiile la asigurările sociale de sănătate și aplicarea dispozițiilor art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă de la data de 29 martie 2001 și nu de la 21 aprilie 2005, s-a reținut a fi neîntemeiată.
Față de aceste considerente, s-a apreciat ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare.
Cât privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții, -, G -n, și intervenienta fac parte din categoria profesională prev. de nr.HG409/20.07.1998, act normativ ce prevede la art.1 că "magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de servicii de asistență medicală, de medicamente și proteze, în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 și ale prezentei hotărâri."
Alineatul 2 al articolului enunțat precizează că "prevederile alin.1 se aplică și personalului auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și de la parchetele de pe lângă aceste instanțe". Potrivit art.3 din nr.HG270/1999, prin unitățile sanitare și prin medicii de unitate din Ministerul Apărării Ordini Publice Siguranței Naționale și Justiției se asigură gratuit asistență medicală, iar art.4 menționează că acordarea asistenței medicale și medicamentelor gratuite prevăzute la art.3 se asigură din fondurile bugetare.
La rândul său, art.99 din Legea nr.92 republicată precizează că magistrații beneficiază gratuit de asistență medicală, medicamente etc. Cum prin nici o dispoziție din legile cu caracter special la care s-a făcut referire nu s-a condiționat acordarea asistenței medicale gratuite personalului din ministerul justiției reprezentat prin magistrați și personal auxiliar, de plata contribuției de asigurări sociale sănătate, s-a reținut că acestor categorii de persoane nu le sunt aplicabile prevederile cu caracter general referitoare la obligativitatea achitării contribuției menționate și că în mod greșit reclamanților li s-a calculat, reținut și virat contribuția de asigurări de sănătate pentru perioada 01.01.2000-31.03.2001, făcându-se de către aceștia o plată nedatorată către stat.
Prin urmare, raportat la aceste considerente, instanța constatat că este întemeiată acțiunea formulată de reclamanți și cererea de intervenție principală formulată de intervenienta.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7, 9 și 3041Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:
- instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de recurent prin întâmpinare, excepție întemeiată deoarece nu reclamanții au reținut și virat sumele cu titlu de contribuții sociale la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ci instituția angajatoare a acestora;
- excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice a fost respinsă greșit de către tribunal, deoarece titularul obligației este Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care a încasat aceste contribuții și care are o procedură specială de restituire de la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, prevăzută în Decizia nr.140/21.04.2oo5 emisă de M;
- greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care termenul de 5 ani în care se putea solicita restituirea contribuției a început să curgă de la data de 29.03.2001, respectiv data intrării în vigoare a Legii nr.118/2001 și nu de la data de 21.04.2005;
- pe fond acțiunea reclamanților este nefondată, deoarece magistrații și personalul auxiliar beneficiau în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.145/1997 în ceea ce privește contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate, în condițiile în care dispozițiile art.39.1 din Legea nr.118/2001 nu modifică în mod esențial dispozițiile art.99 din Legea nr.92/1992, iar în prezent, potrivit nr.OUG150/2002, magistrații și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor nu beneficiază de scutire la plata contribuției sociale de sănătate.
Recursul este fondat.
Deși criticile privind cele trei excepții ridicate de pârât sunt nefondate, pe fond acțiunea reclamanților este nefondată.
Criticile privind cele trei excepții sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Astfel cum rezultă din considerentele sentinței recurate, pagina a 5-a, instanța de fond a constatat ca neîntemeiate excepțiile ridicate de pârât prin întâmpinare, deci și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Mai mult, în analiza acestor excepții, tribunalul a reținut că reclamanților li s-a reținut contribuția de asigurări sociale de sănătate pe perioada indicată în acțiune, fără ca aceasta să fie datorată și deci aceștia sunt îndreptățiți să solicite restituirea acesteia, rezultând că aceștia au calitate procesuală activă în cauză.
Ca atare nu se poate reține că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, astfel că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă este nefondat.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului a fost respinsă corect de către instanța de fond în condițiile în care, chiar dacă titularul obligației de restituire este Casa Națională de Asigurări de Sănătate, sumele de bani din care s-a făcut plata salariilor reclamanților sunt eliberate ordonatorului terțiar, respectiv Tribunalul Vâlcea, prin intermediul pârâtului și tot prin intermediul acestuia au fost virate sumele ce reprezintă contribuția în litigiu la bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă corect de către instanță pentru că, deși este vorba de un litigiu de asigurări sociale, de competența tribunalului în primă instanță, potrivit art.155 din Legea nr.19/2000, dispoziții avute în vedere la declinarea competenței în favoarea Tribunalului Vâlcea, prin sentința civilă nr.3486/06.06.2008, rămasă irevocabilă, termenul de prescripție aplicabil este cel de 5 ani prevăzut de art.3 din anexa la Decizia nr.140/21.04.2005 a Președintelui și de art.131 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Critica privind admiterea greșită a acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, este însă fondată pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Reclamanții au solicitat restituirea sumelor de bani, reținute cu titlu de contribuții la asigurările sociale de sănătate, în temeiul dispozițiilor art.99 din Legea nr.92/1991 privind organizarea judecătorească, potrivit cărora magistrații au dreptul la asistență medicală, medicamente și proteze în mod gratuit.
Numai că, potrivit art.4 din Legea nr.145/1997 privind asigurările sociale de sănătate erau supuse obligatoriu asigurării sociale de sănătate anumite categorii de persoane, asigurații având obligația să plătească lunar o contribuție pentru asigurările sociale de sănătate.
În același timp, art.6 din aceeași lege stabilește persoanele care beneficiau de asigurări de sănătate fără plata contribuției, iar art.55 arată categoriile de persoane care sunt asigurate prin efectul legii cu scutire de plata contribuției.
Ulterior, prin nr.HG409/1998, dată în aplicarea art.99 din Legea nr.92/1992, se stabilea modalitatea concretă prin care magistrații beneficiau în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, respectiv prin decontarea contribuțiilor suportate pentru furnizarea de servicii medicale și achiziționarea de medicamente și nu prin scutirea de plată a contribuției stabilită potrivit legii.
În aceste condiții, magistrații beneficiau în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, numai în condițiile plății contribuției la fondul asigurărilor sociale de sănătate, potrivit Legii nr.145/1997, nemenționându-se în acest act normativ că magistrații au calitatea de asigurat fără plata contribuției.
Și în prezent, potrivit art.4 din nr.OUG150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, toți cetățenii români cu domiciliul în țară sunt asigurați, iar art.6 din ordonanță stabilește categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției, printre aceste categorii nefiind și magistrații.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul de față, va casa sentința recurată și pe fond va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, împotriva sentinței civile nr.312/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Casează sentința și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, -, G -n, G, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și pentru cauze cu minori și de familie.
Pl.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/18.06.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan
