Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 105/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.105/CM

Ședința publică din 16 2008

Complet specializat privind conflicte de muncă

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman Georgeta Chioveanu Loredana Voivozeanu

Asistent judiciar - -

Asistent judiciar - -

Grefier - -

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții și, cu domiciliul ales la ribunalul Tulcea,-, județul T, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B prin T,- bis, județul T, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și următoarele cod pr.civilă.

Prezentul litigiu este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință învederează că la data de 22 octombrie 2008 și 11 2008, Ministerul Economiei și Finanțelor și respectiv Ministerul Justiției, au depus la dosar întâmpinări, ce au fost comunicate părților.

Instanța constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra soluției, luând act că părțile au solicitat judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 cod pr.civilă.

CURTEA

Asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr- la data de 06 octombrie 2008, reclamanții și, au solicitat în contradictoriu cu pârâți Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea în solidar a pârâților, la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu 1.02.2007, la zi, precum și în continuare, actualizarea sumelor cu indicele de inflație până la data plății, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății neîncasate.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că, prin Legea nr.50/1996 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit în baza art.47 că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Ca urmare a apariției nr.OG177/07.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, în calculul indemnizației lunare primite de către magistrați nu s-a mai avut în vedere sporul de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, justificarea înlăturării acestui spor, reprezentând-o art.50 din OUG nr.177/2002, articol în care se menționa că la data intrării în vigoare a OUG nr.177/2002 "se aproba art.1/1 din Legea nr.50/1996, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților.

Ulterior, prin OUG nr.27/29.03.2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.45/06.03.2007, în art.41 s-a menționat abrogarea integrală a OUG nr.177/2002, precum și a prevederilor referitoare la salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și ale magistraților asistenți cuprinse în Legea nr.56/1996, fără a se face din nou nici o referire despre sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut în art.47 din Legea nr.50/1996, în sensul abrogării acestui text normativ.

Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a continuat să rămână în vigoare în toată această perioadă de timp îl reprezintă și dispozițiile de dreptul muncii conform cărora drepturile salariale câștigate nu pot fi anulate decât în mod expres și printr-un text de lege cu o valoare cel puțin egală cu cea a textului de lege prin care au fost acordate.

Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că în ceea ce îl privește doar întocmește un proiect de buget, Parlamentul fiind cel care aprobă și bugetul. Mai mult, proiectul de buget se întocmește la propunerea ordonatorilor principali de credite, în cazul de față propunerea trebuia să o facă Ministrul Justiției.

Analizând cauza din prisma apărărilor formulate și a actelor normative incidente în cauză, instanța constată că pretențiile reclamanților sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată, reclamanții au arătat că fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Tribunalului Tulcea.

Pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, dreptul la sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 republicată.

Textul de lege a fost abrogat prin art.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.

Abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.114 alin.3 din Constituția României din anul 1991 (actualul art.108 din Constituția revizuită) și cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea nr.125/23000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă, care admițând recursul în interesul legii prin decizia nr.21/10.03.2008 a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.

Pretențiile reclamanților după 1.02.2007 sunt nefondate, având în vedere faptul că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, respectiv OG nr.8/24.01.2007.

Prin art.30 din nr.OG8/2007 se prevede faptul că la data intrării în vigoare prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

În consecință, dispozițiile din Legea nr.50/1996 referitoare la salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007.

Capătul de cerere principal fiind nefondat, pentru considerentele expuse mai sus, instanța va respinge pe cale de consecință și celelalte capete de cerere accesorii, referitoare la plata actualizată a sumelor cu indicele de inflație, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare efectuării plății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanții și, cu domiciliul ales la ribunalul Tulcea,-, județul T, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B prin T,- bis, județul

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Asistent judiciar,

- -

Pt.as.jud.- aflată în

Semnează conf.art.261 alin.2 Cod pr.civilă,

Președinte instanță,

Grefier,

- -

Red.hot.as.jud.Ch./12.01.2009

Tehnored.gref.RD/8ex./14.01.2009

Emis 6 comunicări/15.01.2009

Președinte:Mariana Bădulescu
Judecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Georgeta Chioveanu Loredana Voivozeanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 105/2008. Curtea de Apel Constanta