Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1058/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1058
Ședința publică de la 30 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă-drepturi bănești - privind recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.898/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, intimați fiind: MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL SUCEAVA, TRIBUNALUL SUCEAVA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, se solicită judecata în lipsă.
Verificând actele si lucrările dosarului si văzând că se solicită judecarea cauzei in lipsă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr-, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA și TRIBUNALUL SUCEAVA plata drepturilor salariale constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din indemnizația brută lunară, de la data de 01.12.2000 - 01.11.2004, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective si obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare efectuării plății.
În motivare, reclamanta a învederat faptul că drepturile salariale i se cuvin în temeiul prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cum de altfel a constatat si Înalta Curte de Justiție si Casație prin Decizia în interesul legii nr. 21/2008.
În plus, reclamanta a precizat că dreptul material la acțiune cu privire la drepturile salariile solicitate prin prezenta acțiune nu este prescris deoarece prin pct. 3.2 cap. VI Anexa 2 la HG nr. 232/2005, ce reglementează planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 -2007, se prevede plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești, aferente perioadei 2000 - 2004, prevedere care echivalează cu o recunoaștere a drepturilor salariale și care, în baza art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 și art. 166 alin. 2 din Codul munciia întrerupt cursul prescripției extinctive.
Legal citat, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pe considerentul că raportat la data nașterii drepturilor salariale mai sus arătate, termenul de prescripție cu privire la perioada în litigiu s- împlinit anterior introducerii acțiunii ce formează obiectul prezentei cauze, conform art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 din Codul muncii.
Mai face precizarea că susținerea reclamantei cu privire la întreruperea termenului de prescripție nu poate fi primită, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.16 alin. 1, respectiv o recunoaștere expresă și neîndoielnică din partea pârâților.
A depus întâmpinare și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP V (fila 4) care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că, în speță, raporturile juridice de muncă sunt stabilite între reclamantă și Ministerul Justiției, care are atribuții în salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerul Finanțelor Publice. Ambii sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
Totodată, elaborarea proiectelor legilor bugetare și de rectificare bugetară cu includerea sumelor pretinse se face de către Ministerul Finanțelor Publice pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite - art.35 alin. 1 din Legea nr. 500/2002.
Examinând actele si lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în conformitate cu dispozițiile art. 282 din Codul muncii, pot fi părți în litigiul de muncă, pe lângă angajatorii propriu-ziși și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație, în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură. civilă.
Calitatea procesuala pasivă a Ministerului Finanțelor Publice rezultă nu din calitatea de angajator a pârâtului, ci din normele legale privind elaborarea proiectelor de buget.
Potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
În conformitate cu prevederile art. 3 al. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând modificările corespunzătoare.
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator de credite va întocmi necesarul sumelor de bani, reprezentând drepturi salariale neacordate, iar Ministerul Finanțelor Publice, în virtutea rolului său de elaborare a proiectului bugetului de stat, va face propuneri de rectificare a acestui buget.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata drepturilor bănești solicitate.
Față de cele arătate, instanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
În al doilea rând, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, prima instanța a reținut faptul că acesta este întemeiată.
Potrivit prevederilor art. 283 al. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În acest sens sunt si dispozițiile art. 166 al. 1 din Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167 din 1958 se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru o fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită.
Prin definiție, dacă prescripția are ca efect stingerea dreptului material la acțiune în sens material, atunci dreptul trebuie să fie născut. Pe de altă parte, însăși rațiunea prescripției - stimularea titularului dreptului sau sancționarea pasivității lui, nu subzistă în condițiile inexistenței dreptului la acțiune.
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale constând în sporul de 50 % pentru risc si suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.12.2000 - 01.11.2004.
Raportat la prevederile legale mai sus arătate, prescripția începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, deci de când s-a născut dreptul, iar nu de la data la publicării nr.HG 232/2005, așa cum susține reclamanta, nefiind cazul întreruperii cursului prescripției.
Mai mult, chiar și în această ipoteză, a curgerii unui nou termen de prescripție, raportat la data intrării în vigoare a nr.HG 232/2005, respectiv 01.04.2005, se constată că cererea reclamantei ar fi formulată în afara termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de lege, acest termen împlinindu-se la 01.04.2008.
În cuprinsul Deciziei nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se motivează că "rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acesteaau produs(n)și produc în continuare efecte juridice"
Conform dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilăezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Atât timp cât normele legale au existat și au produs efecte juridice, după cum constată și nimic nu a împiedicat reclamanta a solicita instanței judecătorești realizarea drepturilor existente.
Ca atare, drepturile salariale constând în sporul de 50 % pentru risc si suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.12.2000 - 01.11.2004 este prescris, iar, în consecință, s-a respins acțiunea reclamantei ca prescrisă extinctiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, considerând-o nelegala si netemeinica.
A invocat recurenta ca in mod greșit s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece prin pct. 3.2 cap. VI Anexa 2 la HG nr. 232/2005, ce reglementează planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 -2007, se prevede plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești, aferente perioadei 2000 - 2004, prevedere care echivalează cu o recunoaștere a drepturilor salariale și care, în baza art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 și art. 166 alin. 2 din Codul munciia întrerupt cursul prescripției extinctive.
A mai arătat recurenta ca majoritatea acțiunilor având același obiect au fost admise, constatându-se ca sunt in termen.Ca atare, exista practica neunitara in spete similare, ceea ce impune reanalizarea excepției.
Intimatul Ministerului Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 155 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Așadar, sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar, solicitat este un drept salarial.
Art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Prin dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii se prevede, pentru situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale, și care este data nașterii dreptului la acțiune, respectiv "data la care drepturile respective erau datorate".
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, care este data la care, conform art. 161 alin. 1 Codul muncii, se plătește salariul, cel puțin o dată pe lună.
Recurenta a solicitat plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 1.12.2000-1.11.2004, însă acțiunea a fost formulată la data de 27.04.2009, când era împlinit termenul de prescripție extinctivă pentru fiecare din drepturile salariale succesive solicitate.
Prima instanță a reținut corect că prescripția dreptului la acțiune nu a fost întreruptă prin HG 232/2005, ce menționa la Cap. VI, pct.3.2, Anexa 2, plata tuturor drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 2000-2004, pentru care nu existau la acel moment hotărâri judecătorești deoarece, potrivit art.16 lit. a din Decretul 167/1958, pentru a avea efect întreruptiv al prescripției, recunoașterea la care se referă textul trebuie să fie neîndoielnică.
În speță, actul normativ are ca obiect aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și Cap. VI, pct.3.2, Anexa 2 prevede ca obiectiv pentru anul 2005,Plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000- 2004", fără a face referire la sporul de risc și suprasolicitare de 50%, pentru a se putea vorbi de o recunoaștere neîndoielnică, cu atât mai mult cu cât acțiunile judecătorești având ca obiect plata acestui spor au fost înregistrate pe rolul instanțelor începând cu anul 2007, astfel că dreptul nu putea fi recunoscut în anul 2005.
Nu se poate considera nici că dreptul s-a născut după pronunțarea deciziei în interesul legii nr.21/10.03.2008. Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi. Decizia în interesul legii presupune, implicit, că persoane interesate s-au adresat, anterior pronunțării acesteia, instanțelor judecătorești, în vederea recunoașterii dreptului patrimonial pretins a fi supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute de OG nr. 83/2000, și că instanțele judecătorești au soluționat aceste cereri, deci că dreptul la acțiune - care nu se confundă cu dreptul material - se născuse. Prin urmare, nimic nu a împiedicat-o pe recurenta reclamanta, ca și pe orice altă persoană,să exercite dreptul la acțiune supus prescripției, și, eventual, să obțină în justiție, anterior pronunțării deciziei în interesul legii, protecția dreptului său material.
Prin urmare, față de data introducerii acțiunii, reclamanta ar fi fost îndreptățita să pretindă drepturi salariale doar într-un interval de 3 ani anterior introducerii acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare, drepturile constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.12.2000- 01.11.2004 sunt prescrise extinctiv, așa cum corect s-a reținut si la fond.
Cat privește practica judiciara neunitara in materie, Curtea constata pe de o parte faptul ca recurenta nu a indicat expres hotărârile judecătorești la care face referire, iar pe de alta parte, chiar in ipoteza in care acestea ar exista, in dreptul romanesc precedentul judiciar nu constituie izvor de drept.
de cele reținute, in baza art.312 pr.civ. se va respinge recursul si se va menține sentința ca legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sent.civ. nr.898 din 25.06.2009 pronunțata de Tribunalul Vaslui, sentința pe care o menține.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Tehnored.
16.11.2009- 2 ex.-
Tribunalul Vaslui:;
.
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu
