Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 115/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 115
Ședința publică de la 13 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu Liliana Bența
Asistent Judiciar - -
Asistent Judiciar
Grefier
Pe rol pronunțarea în cauza privind pe reclamantele:-, și, pârâți fiind:- MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la termenul de judecată din data de 11 XI 2008 instanța a constatat cauza în stare de judecată și a rămas în pronunțare.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi.
Deliberând,
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului sub nr-și, prin încheierea din data de 22.08.2008, sub nr-, pe rolul Curții de APEL IAȘI, reclamantele:, și, au chemat în judecată pe pârâții: Tribunalul Vaslui, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primilor trei pârâți la acordarea creșterii salariale de 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective și până la înlăturarea discriminării și obligarea Curții de APEL IAȘI la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
In motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că, la data de 31.01.2007, Guvernul României a emis un număr de trei ordonanțe de urgență( nr.10, 16 și 27) prin care a dispus majorarea salariului, începând cu data de 01.01.2007, tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai satului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, precum și a personalului asimilat acestora.
Astfel, prin OG nr.10/2007 s-au reglementat creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică: 5% de la 1.01.2007 față de nivelul din decembrie 2006, cu 2% începând cu 1.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Mai susțin reclamantele că în anexa VII/2a a actului normativ menționat
se prevede "indemnizațiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei II/2 din Legea nr.154/1998". Anexa II/2 din Legea nr.154/1998 evidențiază persoanele din cadrul organelor autorității publice numite în funcții potrivit legii. Prevederile Legii nr.154/1998 și implicit anexele acesteia sunt în vigoare, până în prezent acestea nefiind abrogate. In anexa actului normativ nominalizat mai sus sunt incluși și judecătorii de la ICCJ. In prezent, tocmai pentru a înlătura orice formă de discriminare, salarizarea tuturor judecătorilor este reglementată printr-un singur act normativ, respectiv OG nr.27/2006. Prin abrogarea alin.3 al art.74 din Legea nr.303/2004, prevederile Legii nr.154/1998 nu s-au abrogat, astfel că judecătorii de la ICCJ, legal, sunt beneficiari ai OG nr.10/2007.
Reclamantele mai arată că disp.art.35 din OG nr.27/2006 au fost abrogate prin modificările și completările operate în baza Legii nr.45 din 6.03.2007, dar acest act se referea la actualizarea drepturilor salariale prin indexare, ori drepturile reglementate prin OG nr.10/2007 constituie creșteri salariale, ceea ce nu este echivalent cu o indexare.
Ori, în temeiul disp.art.1 (2) din OG nr.137/2000, discriminarea s-a făcut prin excludere și are ca efect înlăturarea recunoașterii drepturilor prevăzute de lege pentru aceeași categorie de persoane.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai arată că art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
De asemenea, reclamantele au mai arătat că prin OG nr.6,8,10 și 11, 16 și 27 din 2007 Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția judecătorilor și procurorilor.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
In motivarea poziției sale procesuale, pârâtul arătat că nu poate fi reținută existența vreunei discriminări între diferiți salariați ai sectorului bugetar față de magistrați, întrucât aceasta a fost opțiunea legiuitorului în stabilirea salarizării diferențiate a diferitelor categorii profesionale, pentru care salarizarea a fost reglementată prin Legea nr.154/1998. De asemenea, pârâtul a mai susținut că dispozițiile privind salarizarea judecătorilor ICCJ a fost abrogată prin disp. OUG nr.27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, iar din moment ce salarizarea este stabilită printr-o lege specială nu se poate reține un tratament diferențiat, în speță fiind situații obiectiv diferite, particulare.
Prin cererea formulată la termenul de judecată din data de 11.11.2008, reclamantele au precizat că renunță la judecata capătului de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de Ministerul Justiției, se reține că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, având în vedere dispozițiile Legii 500/2002 și art. 1 și 3 din HG386/2006, acesta fiind chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite.
În ceea ce privește fondul acțiunii, instanța reține că reclamantele îndeplinesc funcția de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Vaslui.
Prin nr.OUG27/2006, act normativ care abrogat nr.OUG177/2002,
salarizarea asistenților judiciari, fost stabilită după cum urmează:
Art. 16- (1) Asistentii judiciari numiți în condițiile<LLNK 12004 304 11 201 0 18>Legii nr. 304/2004privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ulterioare, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare bruta lunară potrivit coeficienților de multiplicare prevăzuți, după caz, la lit. A din anexa, nr. crt. 28-31, în raport cu vechimea în funcții juridice.
(2) Asistentii judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 5, 7, 18, 24 și 25.
(3) de încadrare brute lunare și celelalte drepturi ale asistentilor judiciari se acorda prin ordin al ministrului justiției.
La data de 31.01.2007, Guvernul României a emis un număr de trei ordonanțe de urgență( nr.10, 16 și 27) prin care a dispus majorarea salariului, începând cu data de 01.01.2007, tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai satului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, precum și a personalului asimilat acestora.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, act normativ aplicabil și reclamanților, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Se reține că, la transpunerea în practică a acestui principiu, orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a protecției egale din partea legii.
Față de dispozițiile 269 din Codul muncii și de dispozițiile OG nr.10,16 și 27/2007, instanța reține că reclamantele sunt îndreptățite la o justă despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin discriminarea indirectă constând în acordarea creșterilor salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța urmează să admită acțiunea reclamantelor și să oblige pârâții să le plătească diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale cu 5% începând cu data de 1.01.2007, față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007, cu 11% începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul lunii septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În temeiul disp.art.246 Cod.proc.civ. se va lua act de renunțarea reclamantelor la judecata cererii privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției.
Admite acțiunea formulată de reclamantele:, și toate cu domiciliul ales la Tribunalul Vaslui, strada - cel M nr.54, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sectorul 5, codul poștal -, Tribunalul Vaslui, cu sediul strada - cel M nr.54, Curtea de APEL IAȘI, cu sediul în I,-, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, etaj.2, apart.212, sector 1.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Vaslui să plătească reclamanților drepturile bănești rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11 % începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și în continuare până la încetarea discriminării, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Ia act de renunțarea reclamantelor la judecata cererii privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2008.
Președinte, Judecător, Asistenți judiciari,
cu opinie în sensul prezentei hotărâri,
Grefier,
Red./Tehnored.:;
2ex.- 27.11.2008.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Carmen Bancu Liliana Bența