Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 118/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 118

Ședința publică de la 13 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu Liliana Bența

Asistent Judiciar - -

Asistent Judiciar

Grefier

Pe rol pronunțarea asupra cauzei privind pe reclamanta pârâți fiind:- MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la termenul de judecată din 11 XI 2008, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a rămas în pronunțare. Din lipsă de timp pentru deliberare a amînat pronunțarea pentru azi.

Deliberînd,

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI cu nr. 812/45/24.09.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR solicitând obligarea acestora la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 24.09.2005, până la data de 11.07.2006, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a fost angajata Curții de APEL IAȘI, în funcția de prim grefier, până la data de 11.07.2006.

Conform art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Menționând decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție și practica judiciară în materie, reclamanta apreciază că este îndreptățită la plata acestui spor.

Reclamanta a depus copii de pe înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.

Citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, se concluzionează că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să oblige MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea excepției și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.

Examinând excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, se constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, întrucât în cauză, pârâtul, cu toate că nu are calitatea de angajator sau ordonator de credite, a fost chemat în judecată de către reclamantă pentru a fi obligat, în solidar cu ceilalți pârâți, la plata unor drepturi salariale.

Pe fondul cauzei, se reține că, în perioada 24.09.2005-11.07.2006, reclamanta a fost angajata Curții de APEL IAȘI în funcția de prim grefier.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Parlamentul a adoptat Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să adopte ordonanțe în mai multe domenii, printre care și salarizarea personalului din cadrul autorității judecătorești. Astfel, potrivit art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.

La data de 29 august 2000, în temeiul legii de abilitare, Guvernul a adoptat Ordonanța nr. 83 de modificare și completare a Legii nr. 50/1996.

Deși Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, prin nr.OG 83/2000, art. 1, pct. 42, s-a prevăzut că art. 47 se abrogă. Conform art. 54 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, în vigoare la data adoptării nr.OG 83/2000, modificarea, completarea și abrogarea sunt evenimente legislative distincte, care pot interveni pe durata existenței unui act normativ. 2 prevede că evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv. Or, actul normativ ulterior de același nivel cu Legea nr. 50/1996 a fost Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul i-a fost delegată competența numai pentru două evenimente legislative, respectiv modificare și completare, nu și pentru abrogare.

În același sens, este și Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă, care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.

În consecință, față de considerentele expuse, reținând că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, se va admite acțiunea formulată, iar pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL IAȘI vor fi obligați la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în conformitate cu dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, pentru asigurarea reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamantă prin întârzierea plății drepturilor salariale.

Reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză, așa încât cererea sa, având acest obiect, va fi respinsă.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu acest pârât.

Admite acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în I, nr.5,.5,. B,. 4, apart. 22, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, cu sediul în-, sector 5 și Curtea de APEL IAȘI, cu sediul în str. - nr.25.

Obligă pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL IAȘI să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 24.09.2005 și până la data de 11.07.2006, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASIST.JUD. ASIST.JUD.

Grefier,

Red.

Tehnored./

26.XI.2008.-

2 ex.-

Președinte:Cristina Mănăstireanu
Judecători:Cristina Mănăstireanu, Carmen Bancu Liliana Bența

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 118/2008. Curtea de Apel Iasi