Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1154/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1154
Ședința publică din 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,- și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană, cu sediul în mun. B, nr. 5, județul B, prin reprezentanții legali, împotriva sentinței nr. 705 din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, precum și reclamanții intimați, -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursurile se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani - secția civilă sub nr-, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava, Ministerul Justiției și Libertăților () și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să îi oblige pe pârâți în solidar la plata actualizată a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculată la salariul brut lunar, începând cu luna martie 2009 și pentru viitor, cu acordarea dobânzii legale prevăzută de OG 9/2000, și să oblige pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății acestor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, au arătat că sporul pentru risc și solicitare neuropsihică a fost prevăzut prin art.47 din Legea nr.50/1996, care a fost abrogat prin nr.OG83 /2000.
Însă această ordonanță emisă de Guvern intră în categoria legilor ordinare și potrivit art. 144 din Constituția României nu putea să modifice un act normativ organic. A fost încălcat principiul ierarhiei actelor juridice și prin raportare la dispozițiile Legii 24/2000 atâta timp cât prin această ordonanță au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență.
Pe de altă parte conform art. 41 alin. 2 din Constituția României salariații au dreptul la măsuri de protecție socială iar în temeiul art. 53 din același act fundamental exercițiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune în anumite situații respectiv apărarea securității naționale a ordinii a sănătății ori a moralei publice etc.
Consideră că abrogarea dispozițiilor privind sporul de 50 % de risc și suprasolicitare neuropsihică a avut loc cu încălcarea dispozițiilor constituționale și ca urmare aceste drepturi salariale li se cuvin pentru perioadele invocate.
A mai solicitat a se avea în vedere că diferite instituții europene au emis reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă vizând inclusiv limitarea efectelor stresului în muncă.
Poziția exprimată prin acțiune este fundamentată pe Decizia 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și justiție (ÎCCJ) care a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art 47 din Lg. 50/1996 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă această dezlegare dată de instanța supremă problemei juridice pusă în discuție estre obligatorie pentru instanțe.
În ceea ce privește acordarea sporului pentru viitor apreciază că sunt îndeplinite cerințele art. 1082 -1084 cod civil pentru justa și echitabila desdăunare pecuniară.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece potrivit art. 9 alin. 1 pct. 11 lit. a și art. 11 lit. a din Lg. 507/2003, art. 8 din Lg. 511/2004 ordonatorii principali de credite sunt cei care stabilesc numărul de posturi, salariile de bază și indemnizațiile de conducere.
Ca urmare revine ministrului justiției, ca ordonator principal de credite, obligația de stabilire a salariilor personalului din sistemul justiției.
Pe fondul cauzei apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici o răspundere privind alocarea sumelor necesare plății diferențelor salariale.
Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii întrucât prin OG 8/2007 a fost abrogată Legea 50/1996 privind salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești.Actul normativ nu mai prevede acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În ceea ce privește acordarea sporului pentru viitor cere a se constata dreptul nu este actual atâta timp cât instanța nu poate aprecia dacă reclamanții își vor continua activitate în cadrul unității.
În conformitate cu dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, Tribunalul a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare.
Referitor la excepția lipsei calității procesual-pasive, a constatat că într-adevăr reclamanții nu sunt salariații acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți.
Dar în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pe de altă parte art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamantului, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Prin sentința civilă nr. 705 din 2 iunie 2009 Tribunalul Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, a admis excepția lipsei calității procesual pasive ridicată de Ministerul Finanțelor Publice B față de capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică; a admis, în parte, acțiunea; a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de Apel Suceava si Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților, sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1006,spor calculat la salariul de bază brut lunar începând cu 1.03.2009 până la 2.06.2009 și în continuare, suma urmând să fie actualizată în funcție de indicii de inflație de la data scadentei până la data plății efective; a obligat pârâtul Tribunalul Botoșani, să efectueze mențiunile cu privire la sporul de 50% în carnetele de muncă ale reclamantelor; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților B, cu același sediu, fondurile necesare pentru plata sumelor acordate prin prezenta hotărâre; a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților Ministerului Justiției și Libertăților B,Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani să includă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% în salariul de bază brut lunar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu privire la acest spor, prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a decis, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată că, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Conform celor menționate în decizie "Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege." deci și personalului auxiliar de specialitate.
În ceea ce privește și acordarea drepturilor în continuare, prima instanță a avut în vedere prev. art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă respectiv faptul că se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestațiuni periodice.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin
În motivarea recursului, întemeiat pe disp. art. 299, 304 pct. 4, 9 și art. 312 cod procedură civilă, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în esență, că prin sentința recurată, instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar sentința recurată este lipsită de temei legal, solicitând casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că acordarea sporului de 50% nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să îl abroge expres.
În acest sens, a precizat că în ședința din 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României,pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României.
De asemenea, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG 8/24.01.2007, astfel încât pretențiile reclamanților, personal auxiliar de specialitate, sunt nefondate după data de 1.02.2007.
Același recurent a apreciat că sentința este criticabilă și pentru faptul că instanța a dispus acordarea unor drepturi salariale pe viitor, întrucât dreptul reclamantelor este unul viitor, dar incert, instanța neputând cunoaște la momentul pronunțării dacă raporturile de serviciu vor continua și în viitor (putând interveni încetarea ori suspendarea lor), sau dacă sistemul de salarizare va fi identic cu cel actual.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bac riticat sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea sentinței recurate și în rejudecare, respingerea acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, Ministerul Finanțelor Publice a arătat, în esență, că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, Ministerul Finanțelor Publice fiind obligat să pună la dispoziție fondurile necesare plății drepturilor salariale la care ceilalți pârâți au fost obligați la plată.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice a apreciat că hotărârea judecătorească se sprijină pe interpretarea eronată a dispozițiilor Legii nr. 500/2002, arătând că nu are calitatea de ordonator principal de credite, nerevenindu-i, potrivit legii, decât obligația de aprobare a statelor întocmite de ordonatorii de credite.
Recurentul a precizat că obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorului principal de credite, iar rectificarea bugetară se face la inițiativa ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Justiției și Libertăților.
Recurentul a considerat că nu sunt întrunite condițiile pentru obligarea Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor, întrucât obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de alți ordonatori principali de credite, iar Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o răspundere privind garantarea acestor drepturi.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de către Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, consacrând un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Procedându-se în acest mod, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Aceasta, întrucât potrivit art. 108 din alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Ori, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deci, cu toate că prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conform art. 1 pct. Q 3 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul 247/1997."
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin intermediul deciziilor pronunțate în interesul legii, este obligatorie pentru instanță.
Este adevărat că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională arată în cuprinsul deciziei mai sus menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
De asemenea, Curtea reține că prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Ori, din cuprinsul OG nr. 83/2000 prin care s-a modificat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu rezultă care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile, Curtea constatând că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest din urmă text legal având, deci, prioritate.
Referitor la motivul de recurs invocat de către Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG 8/24.01.2007, astfel încât pretențiile reclamanților, personal auxiliar de specialitate, sunt nefondate după data de 1.02.2007, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Art. 73 alin. 3 lit. l din Constituția României prevede că prin lege organică se reglementează organizarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi.
Ordonanțele emise de Guvern nu pot interveni cu reglementări în domenii care fac obiectul unei legi organice (art. 115 alin. 1 din Constituție).
De asemenea, Curtea reține că potrivit art. 56 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, abrogarea unui act normativ poate fi dispusă prin acte normative ulterioare, de același nivel sau de nivel superior.
Ori, prin art. 30 din nr.OG 8/2007 s-a dispus abrogarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești - lege organică, iar prin ordonanțe nu se putea interveni în domenii care fac obiectul unei legi organice, așa cum s-a arătat mai sus.
Referitor la motivul de recurs invocat de Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că în mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor drepturi salariale pe viitor, întrucât dreptul reclamantelor este unul viitor, dar incert, instanța neputând cunoaște la momentul pronunțării dacă raporturile de serviciu vor continua și în viitor (putând interveni încetarea ori suspendarea lor), sau dacă sistemul de salarizare va fi identic cu cel actual, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.
Astfel, Curtea apreciază că pretențiile reclamanților reprezintă drepturi salariale reglementate printr-o dispoziție legală în vigoare, interesul în promovarea acțiunii fiind născut și actual, justificat de neplata acestora de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Or, câtă vreme s-a recunoscut existența dreptului, interesul realizării acestuia subzistă și pentru viitor, neputându-se aprecia, din aceleași rațiuni, că nu ar fi născut sau actual.
În acest sens s-au pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.21/2008, dată în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art.329 Cod procedură civilă, precum și alte instanțe din țară.
Existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul autorităților judiciare ale statului este contrară principiului securității juridice, reprezentând o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 110 al. 2 Cod procedură civilă, care prevede că "Se poate de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestațiuni periodice", astfel după cum în mod corect a constatat și prima instanță.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, reține Curtea că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții intimați nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanții intimați, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
Având în vedere cele reținute, constatând că sentința recurată este legală, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană, prin reprezentanții legali, împotriva sentinței nr. 705 din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2/26.10.2009
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Sas
