Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1157/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1157
Ședința publică din 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, Ministerul Finanțelor Publice - prin, cu sediul în municipiul S,- și de reclamanta, cu domiciliul ales la Curtea de APEL SUCEAVA,împotriva sentinței nr. 1368 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților-recurenți, reclamanta-recurentă, reprezentanții pârâților-intimați Curtea de APEL SUCEAVA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanții-intimați, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din data de 15 mai 2009, reclamantele, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Finanțelor Publice B, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B au solicitat obligarea pârâților în solidar la plata actualizată în raport de indicele de inflație la data plății în favoarea fiecărui reclamant a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% lunar, prevăzut de art. 47 din legea 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada mai 2005 la zi precum și pe viitor, actualizat cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la efectuarea plăți efective; cu obligarea pârâților de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că n intervalul pentru care formulează prezenta acțiune, au calitatea de personal auxiliar de specialitate la Curtea de APEL SUCEAVA.
Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
În mod similar, prin Legea nr. 56/1996 privind salarizarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit prin art. 231ca "pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, judecătorii, magistrații asistenți, și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar, aplicarea acestui spor fiind stabilita și pentru personalul e execuție de specialitate, conform Legii nr. 126 /2000 de aprobare a OG nr. 55/1997.
In temeiul art. 107 alin. 3 din Constituția publicata in nr. 233 / 22.11.1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuita, publicata in nr. 767/31. 10.2003)" rdon anțele se emit n temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele și con ițiile prevăzute e aceasta". Ori, prin Legea nr.- iulie 2000, publicata n Monitorul cial 33 1/17 iulie 2000 Guvernul a fost abilitat sa emită anumite ordonanțe in unele domenii de activitate expres prevăzute in art. 1. Astfel, in domeniul salarizării, conform celor expres specificate la art. 1 lit. Q pct. 1, s-a acordat abilitarea de modificare și completare a Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicata, fără a se face referire la vreo abrogare. Abilitatea de abrogare a unor acte normative a fost acordata in mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat aceasta opțiune (ex: art. 1 lit. pct. 3, care privește abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. - cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente in grupele I, II sau III de munca).
In temeiul legii de abilitare enunțată a fost emisa nr.OG 83 din 29 august 2000, publicata in nr. 425/1.09.2000 care, așa cum o definește și titlul, doar a modificat și completat Legea nr. - privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar din sistemul justiției.
Din analiza Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, dar și a titlului nr.OG 83/2000 nu rezulta nici o investire pentru abrogarea unor dispoziții legale, fiind încălcate atât dispozițiile art. 108 din Constituție dar și textul lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000.Mai mult se constata ca fără a fi abilitat de a modifica dispozițiile Legii nr. - privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților - asistenți și ale celorlalte categorii de personal la care, prin Legea nr. 125/2000 nu se face nici o referire, au fost abrogate nelegal unele dispoziții ale acestei legi, respectiv dispozițiile art. 2, 6, 12, 121, 13, 131, 231, deși in mod surprinzător prin Legea nr. 126 din 17 iulie 2000 fost aprobata OG nr. - pentru modificarea și completarea Legii nr. - pentru salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal, acordându-se același spor magistraților asistenți și personalului de execuție.
Pe de alta parte, la emiterea OG nr. 83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele utorității judecătorești, prin care s-a dispus și abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996 au fost încălcate nu numai dispozițiile legale din legea fundamen ală și legea de abilitare nr. 125/2000 dar și dispozițiile legale stabilite prin Legea nr.24/2000privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative obligatorii conform art. 3 la elaborarea proiectelor de lege la elaborarea și adoptarea ordonanțelor și hotărârilor Guvernului precum și la elaborarea și adoptarea actelor normative ale celorlalte autorități cu astfel e atribuții, dar și a dispozițiilor art. 4 referitoare la ierarhia actelor normative fără a se putea depăși limitele e competenta instituite prin - n ct normativ i nici nu se poate contraveni principiilor și dis zițiilor acestuia.
Potrivit Legii. 24/2 000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt enimente gis lati e ca e pot interveni după intrarea n oare a nui act normativ și sunt reg em ent te în mod di tinct.
Pr n urmare, prin art. 1 pct. 42 in..OG 8 3/2000 pentru modificarea și completarea Legii. 5 0 /1996 au fo t ncă lc te atât nor ele legale de principiu referitoare a legarea legislativă, dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe ar și is poziții de ehnica egislativa așa cum au fost stabilite prin Legea nr. 24 / 2 0 00. Ori încălcarea acestor norme nu poate i acoperita prin Legea nr. 334 / 20 01 din mom ent ce aceasta se refera doar la modificările și com plet ăr le Le i nr. 50 / 1 996.
În acest sens s-a pron nțat și stanța ema are, admițând recursul în nteresul legii, referitor la ap icarea is po zițiilor art. 33 di n Legea nr. 50 / 1996, în raport cu pre. art. 1 pct. 32 in.OG nr. 83 /2000,. 50 in nr.OUG 177 / 2002 și art. 6 din nr.OUG 1 60/2000 u privire a ac area sporului e ve chime a hotărât ca acesta nu a fost abr gat, arg mentând ca " tabilirea ind mni ației lunare ca unica foraeemuerareuatelătura un drpt curacter generalobâit prin vecmea înca, din moment ce valoarea procentualaa care se refera nu a fost înlăari-odispoziție expresa aegii,adoptata în forma impusa prinrmee de tehnica legislativa stabilite prinegea nr. 2 4 /2000".
Înlăturarea acestui drept ar contraveni i dis po ziț iilo r art. 49 (actualul art. 5 3 din Constituția revizuită) privind caz rile în care e fi restrânsă acordarea unui dr pt, dar și preve erile art. 1 in rotocolul Adiți nal nr. 1 la Con enția uropeana a Drepturilor Omului.
ri prin eliminarea dăr ii un i por stabilit in le, printr- n act ormativ de nivel inferior unei legi rganice, cu încălcarea rmel r e tehnica legisla iva, situație constatata pr tr-o izie de speță a nstan ei su pr me, respectiv decizia XXXVI /7. 0 5. 2 007 blicata în... 715/ 23. 10.2 007, în co ndițiile în care atât activita ea gistraților cât și a pers na lui auxi iar se esfăș oară în condiții e risc, stres și suprasolicita e, sunt încăl e revederile p. ar. 1 in Protoc lul Adiționa l nr. 1 la nvenție, așa încât iminarea menți nată nu este justificata în mod legal, obiectiv sau rez on il, ind co ntrară legislației interne și internaționale.
i mult decât atât Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin dec izia nr. 21/ 1 0.0 3.2008 a admis recursul n interesul le ii declarat e l eneral al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, st tuând ca, n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Lg. nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicate, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul special de specialitate din cadrul instanțelor au dreptul la un spor de 50% pentru sc și suprasolicitare neurops hica, cal ulat la indemnizația bruta nară, espectiv ala iul de baza brut lunar,și după intrar a n oare a..OG nr. 83/2000, aprobata prin Le ea nr. 334 /2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 19 din Le a nr. 500 /2002 pr ivind finan țee publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ordon ează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Gu ernului cu pri ire a sistemul bu etar și nume: pre ăt a proiectelor legilor bugetare anuale, ale le gilor de rectificare și ale ilor pri ind aprobarea contului general anual de ecuție, iar po ri it ar 3 al. 1 pct. 2 din HG 208 /2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care e a atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul egi e ctificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare.
In psa aprobă ii legii rectificării bugetului cu umele nece are și ntar i cu onduri a conturilor Ministe ului Justiției de tre Min is rul Economiei și Finanțelor, el dintâi ar fi practic în mposib tate sa e umele a cae ar i oblig t prin sentința ce se a pronunța.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Tribunalul Suceava - secția civilă, prin sentința nr. 1368 din 15 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr-, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției ca nefondată; a admis acțiunea reclamantelor, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Finanțelor Publice B, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B; a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL SUCEAVA să plătească reclamanților sporul de 50% de risc și suprasolicitate neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, începând cu data de 1.05.2005 pentru reclamantele, și, cu 1.04.2006 pentru reclamanta și cu 7.12.2007 pentru reclamanta la zi și pentru viitor, actualizat cu indicele de inflație la data plății; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale mai sus menționate și a obligat pârâta Curtea de APEL SUCEAVA să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a reținut următoarele:
Pentru ca prescripția sa-si producă efectul sau extinctiv, adică sancționator, este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune sa existe,pe lângă voința de a acționa si posibilitatea reala de a acționa,adică sa se adesea organului competent pentru protecția dreptului sau.
Daca pe timpul cat durează împrejurarea care îl împiedica pe titularul dreptului la acțiune sa acționeze,prescripția nu ar fi,adică suspendata, s-ar ajunge la situația in care titularului dreptului la acțiune sa i se aplice efectul extinctiv, fără ai se imputa pasivitatea ori neglijenta in a acționa;intr-o asemenea situație prescripția ar fi deturnata de la finalitatea sa,neavând caracter real.
In condițiile in care prin OG 83/2000 art.47 din Legea 50/96 nu a fost abrogat expres nu ii pot fi imputate reclamantei pasivitatea ori neglijenta in a acționa.
După pronunțarea deciziei in interesul legii prin care s-a stabilit ca si după intrarea in vigoare a OG 83/2000 personalul are dreptul la sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica,reclamanții au avut posibilitatea reala de a acționa in instanța pentru plata acestor drepturi.
Astfel,termenul de 3 ani impus de dispozițiile art.283 alin.1 lit. c Cm uncii se calculează de la data pronunțării acestei decizii.
de aceste considerente, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune,invocata de paratul Ministerul Justiției.
Referitor la fondul cauzei, prima instanță a avut în vedere că problema de drept dedusă judecății a primit o dezlegare prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie, potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
În dispozitivul acestei decizii s-a reținut că ".judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică (.) și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Față de conținutul acestui dispozitiv, prima instanță nu reținut punctul de vedere expus de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S și reclamanta.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a susținut, sub un prim motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, că prin sentința recurată, instanța de fond și-a depășit limitele puterii judecătorești, iar sub al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, că sentința recurată este lipsită de temei legal.
Recurentul a arătat că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, instanța a depășit limitele puterii judecătorești, aspecte reținute de Curtea Constituțională în deciziile nr. 818/2008 și 1325/2008, prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, a mai arătat că în ședința din 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a apreciat că rezultă cu claritate că Decizia nr. 21/10.03.2008 a, invocată de reclamanți și de prima instanță în motivarea soluției pronunțate, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față, prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 1, 3, 7, 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii, solicitând să se constate că drepturile solicitate pe perioada 01.05.2005 - 15.05.2009 sunt prescrise, apreciind că dreptul material la acțiune a luat naștere la data publicării nr.OG 83/2000, care a înlăturat sporul de 50% și pe cel de vechime.
De asemenea, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG 8/24.01.2007, care la art. 30 prevede că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Prin urmare, a apreciat că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar au fost abrogate în întregime, iar decizia Înaltei Curți avut în vedere doar OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. În consecință, recurentul a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin. 3 teza finală din același act normativ.
În motivarea recursului său, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Ministerul Finanțelor Publice a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând, în esență, că obiectul acțiunii vizează plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, raportul juridic fiind unul tipic de dreptul muncii în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat. A mai arătat că Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o răspundere privind garantarea acestor drepturi, întrucât obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorului principal de credite bugetare. Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i, potrivit legii, doar obligația de aprobare a statelor astfel întocmite. A mai arătat că doar ordonatorul principal de credite are competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale, conform procedurii prevăzute de legea finanțelor publice nr. 500/2002, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerul Finanțelor Publice. În consecință, recurentul a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice și respingerii acțiunii față de acesta, iar în subsidiar, a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304/1 Cod procedură civilă.
Reclamanta a arătat, în motivarea recursului, că instanța de fond a admis acțiunea pentru toți reclamanții, iar în ceea ce o privește pe dânsa, din cauza adresei emise de Biroul Personal a Curții de APEL SUCEAVAs -a stabilit o perioadă mai mică, respectiv începând cu 01.04.2006 în loc de 01.05.2005.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de către Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești, acordând un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, depășind limitele puterii judecătorești, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Procedându-se în acest mod, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Aceasta, întrucât potrivit art. 108 din alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Ori, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deci, cu toate că prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conform art. 1 pct. Q 3 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul 247/1997."
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin intermediul deciziilor pronunțate în interesul legii, este obligatorie pentru instanță.
Este adevărat că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională a arătat în cuprinsul deciziei mai sus menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
De asemenea, Curtea reține că prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Ori, din cuprinsul OG nr. 83/2000 prin care s-a modificat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu rezultă care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile, Curtea constatând că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest din urmă text legal având, deci, prioritate.
Deși recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat
deciziile Curții Constituționale nr. 818/2008 și 1325/2008, prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, Curtea constată că apariția acestor decizii nu este de natură a conduce la concluzia că decizia nr. XXI din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai este obligatorie pentru instanțe, întrucât în caz contrar s-ar încălca dispozițiile art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
De altfel, prima instanță nu a reținut în considerentele sentinței recurate că reclamanții din cauza dedusă judecății au fost discriminați și nici că în cauză ar fi incidente dispozițiile prevăzute de nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, astfel încât deciziile Curții Constituționale nr. 818/2008 și 1325/2008 nu sunt aplicabile în speță.
Atât timp cât problema de drept dedusă judecății a primit o dezlegare prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, nu se poate reține că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești.
Referitor la motivul de recurs invocat de către Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că drepturile solicitate pe perioada 01.05.2005 - 15.05.2009 sunt prescrise, Curtea reține următoarele:
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din OG nr.83/2000 art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat, nu le poate fi imputat reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii nr. XXI/10.03.2008, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Pe de altă parte, câtă vreme prin decizia XXI din 10.03.2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Deși pârâtul Ministerul Justiției a invocat dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, conform cărora cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația conflictelor de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, care stabilește expres că termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile la drepturile salariale sau cele derivând din plata salariului dar și cu dispozițiile legislației civile în măsura în care nu sunt incompatibile specificului raporturilor de muncă conform art. 295 din Codul muncii.
Conform art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, efectul întreruperii termenului de prescripție constând, conform art. 17 alin. 1 și 2 din același act normativ în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și începerea unui nou termen de prescripție.
Or, în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 18.03.2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților, Ministerul Justiției efectuând diferite demersuri la Ministerul Finanțelor Publice pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante, iar prin Ordinul nr. 3/C din 11.01.2005 același pârât a dispus calcularea și centralizarea sumelor datorate magistraților din cadrul organelor autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii (anexele 1-18 la ordin).
Totodată, s-a constatat că prin nr.HG 232/2005, publicată în nr. 273/2005, act normativ cu putere de lege, producând efecte erga omnes, a fost aprobată Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005 - 2007 și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă pentru perioada specificată, iar prin Cap. VI pct. 3.2 din anexa 2 s-a stabilit măsura plății drepturilor salariale restante și diminuarea discriminărilor salariale pentru personalul din domeniul autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii cu scadența de plată în luna decembrie 2005, măsură preluată și în Angajamentul perfectat cu ocazia încheierii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, obligația de plată a drepturilor salariale restante și salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar de specialitate constituind o prioritate cuprinsă în planul de acțiune pentru anii 2005-2007.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Referitor la celălalt motiv de recurs invocat, în sensul că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime, întrucât prin art. 30 din nr.OG 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Art. 73 alin. 3 lit. l din Constituția României prevede că prin lege organică se reglementează organizarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi.
Ordonanțele emise de Guvern nu pot interveni cu reglementări în domenii care fac obiectul unei legi organice (art. 115 alin. 1 din Constituție).
De asemenea, Curtea reține că potrivit art. 56 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, abrogarea unui act normativ poate fi dispusă prin acte normative ulterioare, de același nivel sau de nivel superior.
Ori, prin art. 30 din nr.OG 8/2007 s-a dispus abrogarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești - lege organică, iar prin ordonanțe nu se putea interveni în domenii care fac obiectul unei legi organice, așa cum s-a arătat mai sus.
Față de cele reținute, Curtea nu va reține punctul de vedere expus de către recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta, Curtea îl constată ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
Din adeverința nr. 1353//16.06.2009 a Curții de APEL SUCEAVA, rezultă că începând cu data de 01.04.1996, reclamanta recurentă îndeplinește funcția de aprod (f 22 - dosar recurs).
Față de această împrejurare, Curtea constată că reclamanta recurentă este îndreptățită să beneficieze de sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 începând cu data de 01.05.2005, iar nu începând cu data de 01.04.2006, cum a reținut prima instanță. Prin urmare, recursul declarat de către reclamanta apare ca fiind întemeiat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 - 3 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, Curtea va admite recursul declarat de reclamanta și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că îi va obliga pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților Curtea de APEL SUCEAVA să plătească reclamantei sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu data de 01.05.2005 și pentru viitor, actualizat conform indicelui de inflație. De asemenea, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul ales la Curtea de APEL SUCEAVA,împotriva sentinței nr. 1368 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL SUCEAVA să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prev. deart. 47 din Legea 50/1996 începând cu data de 1.05.2005 și pentru viitor, actualizat conform indicelui de inflație.
Menține celelalte dispoziții ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Ex. 2/04.11.2009
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Sas
