Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1245/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1245/R-CM
Ședința publică din 26 August 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR PUBLICE cu sediul procesual ales la Direcția -ă a Finanțelor Publice a Județului V, împotriva sentinței civile nr.382 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor, pronunțându-se următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 4 martie 2008, la Tribunalul Vâlcea, reclamanții, - (fostă ) și au OG chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național al Discriminării, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună:
1. obligarea primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizație lunară de 10% din salariul brut începând cu 01.11.2006-la zi, actualizată în raport de rata inflației la data plății efective a acestora; iar cu privire la reclamantul începând cu 01.02.2007.
2. acordarea în continuare a acestor drepturi până la prevederea lor pentru tot personalul auxiliar de specialitate;
3. obligarea în solidar a pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței civile, a acestor sume datorate de cei trei pârâți pentru perioadele sus-menționate, cu cheltuieli de judecată.
4. obligarea pârâtelor să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Bălcești și sunt tratați inegal din punct de vedere al salarizării, discriminați fără nici un criteriu obiectiv în raport cu grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentelor, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cu cei care sunt secretarii comisiei de cercetare a averii ce beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, conform nr.OG83/2000.
Prin întâmpinarea depusă la filele 22-24 dosar, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii față de această instituție, invocând lipsa calității procesual pasive. S-a susținut că ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune, astfel că nu poate fi obligat să aloce despăgubirile pretinse de reclamanți. Nici un text de lege nu prevede obligația Ministerului Finanțelor Publice să asigure fonduri necesare pentru plata unor sume în contul diverselor instituții.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procesuale pasive,față de inexistența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic, iar pe fond solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca nefondată. Au fost invocate dispozițiile Legii nr.50/1996 potrivit cu care de aceste drepturi beneficiază numai o anumită parte a personalului auxiliar, expres prevăzută de lege și numai pentru perioada efectiv lucrată. S-a apreciat că restul personalului auxiliar nu este discriminat prin această prevedere legală întrucât principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite. Nici dispozițiile Codului Muncii, invocate de reclamanți nu contravin prevederile legii nr. 50/1996, întrucât nu tot personalul auxiliar desfășoară o activitate egală.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin întâmpinarea depusă, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, precizând că nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât, deoarece conform art.16-20 din G nr.137/2000,este instituția abilitată prin lege, să aplice dispozițiile legale în materie de discriminare, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de nr.OG137/2000.
Prin sentința civilă nr.382 din 23 aprilie 2008, Tribunalul Vâlceaa respins excepțiile invocate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea să achite acestuia sporul de 10 % aplicat la indemnizația lunară pe perioada 01.02.2007 - până la data plății efective, cu aplicarea indicelui de inflație, precum și pe viitor.
Au fost obligați aceiași pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al acestui reclamant.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții - ( fostă ) și.OG
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
"În ceea cea privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției s-a reținut a fi neîntemeiată, întrucât această instituție este ordonatorul principal de credite, așa încât, dat fiind raporturile dintre reclamanți și minister, C de apel și Tribunal, acesta poate sta în judecată în calitate de pârât alături de ceilalți ordonatori de credite.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a constatat că nu este întemeiată, deoarece prerogativelor conferite de art.2 alin.(2) lit.c din nr.HG386/25.04.2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta din urmă îndeplinește și funcția -"de reprezentare, prin care se asigură, în numele Statului Român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate", iar potrivit cu dispozițiile art.3 alin.(1), pct.48, în realizarea funcțiunilor cu care acesta este învestit, Ministerul Economiei și Finanțelor -"reprezintă Statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ".
Față de obiectul acțiunii și atribuțiile avute în conformitate cu prevederile nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă. Independent de faptul că litigiul de față se poartă de reclamanți și cu alte persoane juridice care au obligații de natura celor solicitate prin acțiune, dat fiind că această instituție publică este singura care poate să aloce fondurile necesare efectuării plăților drepturilor solicitate de reclamanți, ca organ de specialitate la nivel național, care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor celorlalți ordonatori de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară, se impune respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate.
În ceea ce privește excepția invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării privind lipsa calității procesuale pasive, s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât această instituție nu poate fi chemată în instanță în calitate de pârât, deoarece nu poate fi obligată la a face ceva în favoarea reclamanților.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este instituția abilitată să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constatate și să sancționeze contravențiile prev. de OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, iar în conformitate cu prev. art. 27 din același act normativ,posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare, fiind obligat să probeze existența sau nu a discriminării. Așa cum rezultă și din petitul acțiunii a fost citat numai pentru opozabilitate în baza lui art. 27 din OG137/2000 și nu în calitate de pârât.
Cu privire la fondul cauzei, s-a constatat că acțiunea este întemeiată în parte, avându-se în vedere dispozițiile art.6 alin.2 din Codul muncii care stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 prevede la art. 1 alin 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
S-a reținut, conform art.20 din Constituția României că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Potrivit art.19 pct. 3 din Legea nr.50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Reclamantul, are funcția de grefier arhivar debutant și face parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Bălcești. Deși îndeplinește aceeași funcție, iar in virtutea funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, el nu a primit acest drept, fiind astfel prejudiciat și discriminat. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr.137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin 2 din Codul muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că nu toți reclamanții au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct.3 din Legea nr. 50/1996 și nu sunt astfel îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor reclamantului, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
Cu privire la reclamanții - și OG, tribunalul a reținut că nu pot beneficia de drepturile menționate anterior pentru că aceștia au calitatea de aprod și respectiv șofer la Judecătoria Bălcești și, așa cum rezultă din dispozițiile art.19 alin.3 din Legea nr. 50/1996, de procentul de 10% din salariul brut beneficiază numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de textul de lege și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate
Față de dispozițiile legale menționate, instanța a constatat că indemnizația de 10% prevăzută de art. 19 din Legea nr. 50/1996 se acordă doar personalului auxiliar care participă la activitățile prevăzute în mod expres de lege."
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut că sentința este nelegală și netemeinică pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, având în vedere următoarele:
1. Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, astfel că în mod greșit a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul.
2. Pe fondul cauzei în mod greșit s-a reținut că personalul auxiliar de specialitate este victima discriminării potrivit dispozițiilor nr.OG137/2000 și că în speță, reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 și respectiv art.3 alin.8 din nr.OG8/2007.
Prima instanță nu a avut în vedere că spre deosebire de categoria magistraților, în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate atribuțiile sunt delimitate și stabilite în mod concret prin fișa postului, iar diferențierea de salarizare dată de acordarea sporului de 10% nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective.
3. Instanța în mod greșit s-a pronunțat asupra acordării pe viitor a sporului de 10% de stres, deși acesta reprezintă un drept eventual, care nu este născut și actual.
Recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut că sentința este nelegală și netemeinică pentru motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
În dezvoltarea acestor motive s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către acesta, față de dispozițiile art.3 din nr.HG208/2005, precum și de procedura reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
S-a arătat că acesta nu poate fi obligat să aloce despăgubirile solicitate, deoarece ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune și nu există nici un text de lege care să prevadă în sarcina sa obligația de a asigura fondurile necesare pentru plata unor sume în contul diverselor instituții.
S-a solicitat respingerea acțiunii față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate, în raport cu actele dosarului, Curtea constată că ambele recursuri sunt întemeiate și urmează a fi admise.
Prima instanță, pe fondul cauzei, în mod greșit a reținut că se impune admiterea acțiunii formulată de reclamantul, făcând o interpretare și aplicare greșită a legii.
Reclamantul, în calitate de grefier arhivar debutant la Judecătoria Bălcești, nu aparține nici uneia dintre categoriile de grefieri pentru care a fost reglementată indemnizația lunară de 10% din salariul de bază prin Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și art.3 din nr.OG8/2007.
Potrivit dispozițiilor art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996, modificată prin art.I din nr.OG83/2000, indemnizația lunară de 10% din salariul brut era stabilită inițial pentru grefierii care participau la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor Comisiei pentru cetățenie și calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități, precum și conducătorii de Carte Funciară.
Pentru perioada ulterioară abrogării acestui text de lege, prin art.3 alin.8 din nr.OG8/2007, s-a prevăzut că beneficiază de această indemnizație lunară de 10% din salariul de bază numai grefierii care au participat la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, precum și la efectuarea actelor de executare penală și civilă.
Acest din urmă text de lege a rămas în vigoare până la 15 aprilie 2008, fiind abrogat prin art.I pct.18 din Legea nr.97/2008 privind abrogarea nr.OUG100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției.
În acest sens, prin Decizia nr.24 din 12 mai 2008 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că cele două texte de lege supuse analizei se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele respective.
Întrucât dezlegarea dată problemei de drept este obligatorie pentru instanțe potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, se constată că în mod greșit s-a reținut temeinicia pretențiilor reclamantului la plata acestui spor.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în alt recurs în interesul legii și asupra neconstituționalității dispozițiilor art.2, 11 și 27 din nr.OG137/2000, prin Decizia nr.818/2008, care de asemenea este obligatorie pentru instanțe.
Față de dispozițiile Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și prevederile nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar, rezultă că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefieri un beneficiu salarial concretizat într-un spor de 10%, motivat de complexitatea atribuțiilor de serviciu, de responsabilitățile ce le implică îndeplinirea acestor atribuții, precum și de volumul de muncă, astfel că acest spor se acordă doar personalului auxiliar care participă la activitățile prevăzute în mod expres de lege.
Pentru considerentele expuse anterior, se constată că reclamantul nu era îndreptățit la acordarea sporului de 10%, astfel că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, motiv pentru care în temeiul art.81 din Legea nr.168/1999, combinat cu 312 pct.5 Cod procedură civilă, urmează a se admite ambele recursuri, a se casa sentința, iar pe fond se va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de Direcția -ă a Finanțelor Publice a Județului V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.382 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, intimați fiind reclamanții, OG, toți cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V, pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V, nr.1-2, județul V, precum și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, pentru opozabilitate, cu sediul în B, nr.1-3.
Casează sentința și pe fond respinge acțiunea formulată și de reclamantul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 august 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.,
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.9/03.09.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
