Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1322/2009. Curtea de Apel Suceava

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului din justiție -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1322

Ședința publică din 3 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Sas Laura

JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean

Grefier

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, județul B și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentințelor nr.382din18 martie 2009și nr. 567 din29 aprilie 2009, pronunțate de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosar nr-.

La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanta intimată.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 15 mai 2008 reclamanta a chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor și a solicitat citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării pentru ca prin hotărâre pârâții să fie obligați la calcularea și plata unei despăgubiri egale cu diferențele salariale echivalente sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut lunar prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 republicată începând cu 1 octombrie 2000 și până la 1 august 2004 actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective și calcularea și plata unei despăgubiri egale cu diferențele salariale constând în sporul de 50 % din salariul de bază brut lunar actualizat cu indicele de inflație începând cu 1 ianuarie 2007 și până la data încetării stării de discriminare.

Totodată a solicitat plata dobânzii legale aferent sporului de la data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății, obligarea pârâților la a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.

În motivare a arătat că prin art. 47 din Legea nr. 50 /1996 republicată, pentru risc și suprasolicitare psihică, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.

Aceste text a fost abrogat prin art. I pct. 42 din OG 83/2000 pentru modificare și completarea Legii nr. 50/1996, Ordonanța a fost emisă de guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 144 din Constituția României în vigoare la momentul respectiv deoarece reglementa un domeniu ce nu poate face decât obiectul legilor organice.

Arată că, salariul este un element esențial al raporturilor de muncă și trebuia reglementat numai prin lege organică.

Cu toate acestea, OG 83/2000 a abrogat mai multe legi organice și ordonanțe de urgență încălcându-se principiul ierarhiei actelor juridice.

Prin raportare la dispozițiile Legii 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma legală ordinară nu poate modifica dispozițiile unui act normativ de nivel superior.

În continuare reclamanta a invocat dispozițiile art. 41 alin. 2 din Constituția României și art. 53 din Constituția României.

A arătat că sporul de 50 % din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, de care beneficiau magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat constituțional cu încălcarea dispozițiilor susmenționate din Constituția României și ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere însăși existenței dreptului.

La data stabilirii acestui drept în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și personalul auxiliar își desfășoară activitatea caracterizată fiindcă de risc și suprasolicitare neuropsihică existentă în aceeași formă și astăzi.

A mai arătat că prin decizia nr. 21/ 10.03.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a constat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334 /2001.

A mai arătat reclamanta că, de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe nu a mai beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică acest drept devenind unul condiționat de declararea ca neconstituțională a art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 sau ca inaplicabilă abrogării, fapt ce s-a și întâmplat prin emiterea deciziei Înaltei Curți.

A mai arătat că potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept din recursurile în interesul legii este obligatorie.

Prin sentința civilă 1462 din 23 noiembrie 2007 Tribunalului Botoșani rămasă irevocabilă prin respingerea recursului s-a admis în parte acțiunea în pretenții bănești pârâții fiind obligați să achite drepturile salariale rezultate prin aplicarea sporului de risc și suprasolicitarea neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada 1 august 2004 - 1 februarie 2007.

A mai arătat că până la 10 martie 2008 dreptul era unul actual soluțiile ce urmau a fi date în acțiunile date în justiție fiind incerte câtă vreme norma ce conferea acest drept fusese abrogată și nici o instanță nu constatase nelegalitatea abrogării.

A arătat că acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța precum și pentru viitor este susținută și de dispozițiile art. 1082 - 1084 cod civil și art. 154 și 155 din Codul Muncii.

În drept a invocat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 art. 1004, art. 1005, art. 1015, art. 1084, art. 1079 Cod civil.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune. A făcut referire în acest sens la prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, art. 283 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 53/2003. Pe fondul cauzei a solicitat să se constate că acțiunea este neîntemeiată, art. 47 din Legea nr. 50/1996 fiind abrogat total și explicit prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. A mai arătat că dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 nu au incidență în cauză cât timp art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres și total încă din anul 2000 prin nr.OG 83/2000.

Aceasta din urmă a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr. 154/1998.

Prin aceasta s-au mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor precum și ale personalului auxiliar de specialitate cât și coeficientul de multiplicare.

A mai arătat că abrogarea dispozițiilor sporului de 50 % reprezintă o problemă de legiferare, numai legiuitorul fiind cel care are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.

Prin întâmpinarea sa, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Județene B (filele 29 - 30) a invocat excepția lipsei calității procesual pasive arătând că potrivit dispozițiilor legale obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorului de credite bugetare, Ministerului Justiției, Ministerul Finanțelor Publice neavând calitatea de ordonator principal de credite.

Prin punctul de vedere, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a învederat care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o faptă să fie calificată drept discriminare.

Prin încheierea din 25 iunie 2008 în conformitate cu art. II alin. 2 din nr.OUG 75 din 11 iunie 2008 cauza a fost scoasă de pe rol și înaintată Curții de Apel Suceava.

Prin cererea înregistrată la 23.09.2008 la această instanță, Ministerul Justiției și-a completat apărările (fila 19 dosar) arătând că potrivit art. 1088 Cod civil la obligațiile care au obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și de societate. Mai arată că acestea nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată afară de cazurile în care legea prevede altfel. Arată acest pârât că reclamanta ar fi putut pretinde numai dobânda stabilită de lege cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.

Mai arată că în măsura în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației nu se mai justifică și dobânda legală altfel s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără justă cauză.

Răspunzând la excepția prescrierii dreptului la acțiune reclamanta a arătat că ( filele 42 - 43 dosar ) dreptul solicitat a fost abrogat în mod expres prin nr.OG 83/2000. Culpa adoptării acestei ordonanțe cu nerespectarea dispozițiilor legii de neabilitare nu poate fi transferată justițiabilului. Arată că, dacă legea nu ar fi creat o puternică aparență de nedreptate și că în măsura în care ar fi fost previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporuri anulate s-ar fi putut să curgă prescripția. Normele legale cu privire la acest drept nu au îndeplinit condițiile de previzibilitate și predictibilitate pentru ca ea, reclamanta, să-și poată forma conduita astfel încât să evite consecința nerespectării termenului de prescripție.

Prin încheierea nr. 21 din 22 ianuarie 2009 Curtea de Apel Suceavaa scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare Tribunalului Botoșani ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 104 din 20 ianuarie 2009 prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea art. I și II din OUG 75/2008.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani sub nr-.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința nr. 382 din 18 martie 2009 Tribunalului Botoșani, pronunțată în dosarul nr-, s-au respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice și excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Justiției și Libertăților

S-a admis acțiunea în pretenții bănești formulată de reclamantă și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de Apel Suceava si Tribunalul Botoșani să plătească reclamantei sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, spor calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioadele 1.10.2000-1.08.2004 și 1.07.2007-28.02.2009, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicii de inflație începând cu data scadenței fiecăreia în parte și până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de Apel Suceava si Tribunalul Botoșani să plătească reclamantei și dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 la sumele acordate începând cu 15.05.2008 și până la data plății efective și pe pârâtul Tribunalul Botoșani să opereze în carnetul de muncă al reclamantei sporul de 50% pentru perioadele susmenționate.

Totodată a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților B fondurile necesare pentru plata sumelor acordate prin prezenta hotărâre.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, prima instanță a analizat cu prioritate excepțiile invocate în cauză.

Referitor la excepția lipsei calității procesual - pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, aceasta a fost înlăturată, pentru următoarele considerente:

Este un lucru evident și necontestat că reclamanta nu este salariată a acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți, așa cum corect susține pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Totuși, prima instanță a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.

Pe de altă parte art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamantei, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, prima instanță a reținut următoarele:

Conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art. 3 termenul de prescripție este de 3 ani.

Pe de altă parte, conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.

Întrucât salariul este o prestație periodică, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se stinge printr-o prescripție distinctă.

Prin acțiunea formulată la 15.05.2008, reclamanta a solicitat drepturi salariale pentru perioada începând cu luna octombrie 2000 și până la 01.08.2004.

La o primă vedere, termenul prevăzut de textele de mai sus, ar fi încheiat la data promovării prezentei acțiuni, pentru cea mai mare perioadă așa cum pretinde pârâtul Ministerul Justiției.

Ceea ce, însă se discută în cauză, este un drept negat prin însuși un act emanând de la una din puterile Statului Român, respectiv, cea executivă, cu depășirea abilitărilor sale legislative, dar sub o puternică aparență de legalitate.

Această instituție a dreptului procesual constituie o modalitate de protecție a securității juridice, venind să sancționeze pe titularul dreptului neglijent în a și-l exercita într-un anumit interval de timp.

O asemenea neglijență conține, evident, o deplină libertate de acțiune din partea titularului dreptului. În situația, însă, în care, acest exercițiu este împiedicat printr-un act normativ care se bucură de prezumția de legalitate, nu se poate vorbi despre neglijența titularului de a-și urmări protecția dreptului.

În cauză, art. 47 din Legea nr. 50/1996, apărea destinatarilor săi abrogat prin survenirea nr.OUG 83/2000, acțiunea și, deci, dreptul la sporul prevăzut anterior fiind declarat inexistent.

Că este așa, nu numai pentru orice cetățean al statului, dar chiar și pentru organele statale învestite cu puterea de a asigura protecția drepturilor încălcate, puterea judecătorească, rezultă din faptul că multe dintre acțiunile inițiate în fața instanțelor, în apărarea drepturilor salariale nelegal înlăturate, au fost, în mod irevocabil, respinse, în acest fel ajungându-se la necesitatea promovării și soluționării unui recurs în interesul legii în cadrul căruia s-a cercetat legalitatea adoptării actului.

Or, câtă vreme, însăși puterea jurisdicțională din stat a avut, uneori, convingerea serioasă că dreptul nu mai există în patrimoniul persoanelor din aceeași categorie căreia îi aparține reclamantul, acestuia nu îi poate fi imputată pasivitatea cu privire la perioada anterioară pronunțării deciziei în interesul legii, care a statuat asupra nelegalității adoptării actului de abrogare a dreptului și asupra subzistenței, în toată această perioadă, a acestui drept.

Pentru ca protecția lui să poată fi solicitată instanțelor, el trebuia să se fondeze pe o puternică aparență de existență, or, dimpotrivă, actul normativ nelegal adoptat, cu încălcarea dispozițiilor legii de abilitare a Guvernului de legiferare, respectiv a limitei transferului de legiferare de către Parlament, a creat, în toată această perioadă, convingerea inexistenței dreptului.

Statul, prin organul său executiv, respectiv Guvernul, poartă culpa acestei lipse de previzibilitate a posibilității apărării dreptului, de aceea el nu poate invoca propria turpitudine și a împiedica, încă odată, realizarea lui.

Reclamanta nu putea prevedea, în timp, pronunțarea unei instanțe judecătorești în favoarea ei și în contra normei care crea aparența lipsei dreptului ei, până la declararea nelegalității acestei norme, legea, în acest caz, neîndeplinind condiția de previzibilitate care să le acorde informațiile suficiente asupra normei juridice aplicabile în cazul dat și să fie capabil să prevadă într-o măsură rezonabilă consecințele ce pot apărea din actul determinat. Ca atare, norma nu întrunea cerința de previzibilitate în mod constant impusă tuturor statelor semnatare prin soluții pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ori de câte ori a cercetat încălcarea drepturilor prevăzute de Cartă prin acte normative interne.

Pe fond, din examinarea susținerilor părților și a înscrisurilor depuse la dosar, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:

Reclamanta a avut, în perioada în litigiu, calitatea de grefier la Judecătoria Dorohoi și apoi la Tribunalul Botoșani.

Dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.

Textul de lege a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin nr.OG 55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevede la art. 23¹sporul de 50% din salariul de bază al judecătorilor și magistraților-asistenți pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Instanța supremă a decis, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

De altfel, prin sentința civilă nr. 1462 din 23.11.2007 a Tribunalului Botoșanis - recunoscut acest drept pentru reclamantă pentru perioada 1.08.2004 - 1.02.2007. Pentru perioada 01.10.2000 - 1.08.2004 și respectiv pentru cea ulterioară datei de 1.02.2007 dreptul reclamantei nu a făcut obiectul unei judecăți în fond în lumina dispozițiilor deciziei nr. 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 13.06.2008, obligatorie conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.

În consecință, prima instanță a admis acțiunea, pentru perioada 1.10.2000 - 1.08.2004 și 1.07.2007 - 28.02.2009.

Pentru a se asigura îndeplinirea exactă a obligației de plată a diferențelor salariale cuvenite reclamantei avându-se în vedere deprecierea monedei naționale prin inflație, prima instanță a admis cererea reclamantei de actualizare a acestor sume în raport cu indicii de inflație, de la data scadenței la data plății efective.

Întrucât prin întârzierea plății acestor sume, reclamanta a fost lipsită de folosința banilor, în baza art. 161 alin. 4 coroborat cu art. 295 alin. 1 Codul muncii și art. 1088 Cod civil, prima instanță a obligat pârâții și la plata dobânzii legale prevăzută de nr.OG 9/2000 aplicată la sumele datorate, începând cu data punerii în întârziere, respectiv 15.05.2008, până la data plății efective.

După cum se observă, nu este vorba despre o dublă reparare a prejudiciului cum susține pârâtul, ci este vorba despre îndeplinirea exactă a obligației de plată (îndeplinire ce se poate realiza prin acordarea drepturilor salariale care să asigure aceeași putere de cumpărare ca la momentul scadenței lor) și separat, despre repararea prejudiciului cauzat prin lipsirea reclamantei de folosința acestor sume de bani (realizată prin acordarea dobânzii legale, în conformitate cu art. 1088 alin. 2 Cod civil, numai de la momentul introducerii acțiunii, iar nu așa cum a cerut reclamanta de la momentul scadenței).

Pe cale de consecință, a obligat pârâtul Tribunalul Botoșani ca în conformitate cu art. 64 alin. 1 lit. a din Hotărârea CSM nr. 387/2004 să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.

Prin cererea înregistrată la 09.04.2009, reclamanta a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 382 din 18.03.2009 în sensul de a se pronunța și asupra cererii privind acordarea sporului și pentru viitor.

A motivat reclamanta că, deși a solicitat acordarea sporului și după data de 01.03.2009 și pentru viitor, instanța - la pronunțarea hotărârii - a omis să se pronunțe în legătură cu acest capăt de cerere.

În drept, a invocat prevederile art. 28²Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea sa, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea cererii de completare arătând că prevederile Legii nr. 50/1996 nu mai sunt în vigoare.

Prin sentința civilă nr. 567/29.04.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanta și s-a completat dispozitivul sentinței civile nr. 382/18.03.2009 dată de Tribunalul Botoșani, în sensul că i-a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate din acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1006, spor calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 1.03.2009 - 18.03.2009 și în continuare.

De asemenea, l-a obligat pe pârâtul Tribunalul Botoșani să efectueze mențiunile cu privire la sporul de 50% în carnetul de muncă al reclamantei pentru care a fost admisă acțiunea în sentința civilă nr. 382/2009 cât și în prezenta hotărâre.

Analizând cererea de completare a sentinței civile nr. 382 din 18.03.2009 prin care reclamanta solicită ca instanța să se pronunțe și în legătură cu acordarea sporului după data de 01.03.2009 pentru viitor, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 281²Cod procedură civilă: "Dacă prin hotărâre instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.".

Or, prin dispozitivul sentinței nr. 382/18.03.2009 a Tribunalului Botoșani instanța nu a soluționat cererea reclamantei privind acordarea sporului după data de 01.03.2009până la data pronunțării soluției și în continuare, astfel încât în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 281²Cod procedură civilă.

Cu privire la acest capăt de cerere, prima instanță a constatat că acordarea sporului și pentru perioada următoare este admisibilă în baza art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă pentru reclamantă.

De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea Deciziei nr. 23/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest fapt, de notorietate, rezultă și din modul de emitere al Ordinelor Ministrului Justiției cu privire la plata acestui spor începând cu luna martie 2009.

În ipoteza adoptării unei soluții de respingere cererii pentru viitor s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul aceleiași categorii socioprofesionale, respectiv a persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate. În mod inevitabil s-ar ajunge la situația în care, în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept. În acest fel s-ar încălca prevederile dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, ale art. 5 alin 1 și 3 din Codul Muncii și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, prima instanță a admis cererea și a completat dispozitivul sentinței civile nr. 382/18.03.2009 în sensul că i-a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate din acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1006, spor calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada efectiv lucrată în intervalele 1.03.2009-18.03.2009 și în continuare.

Cu privire la capătul de cerere privind mențiunea sporului de 50% în carnetul de muncă ale reclamantei, prima instanță l-a admis și conform art.64 alin.1 din nr. 387/2005, l-a obligat pe pârâtul Tribunalul Botoșani să efectueze mențiunile necesare cu privire la sporul de 50 % în carnetul de muncă ale reclamantei, nu numai pentru perioada pentru care a fost admisă acțiunea prin sentința civilă nr. 382/2009, cât și pentru perioada din prezenta hotărâre.

Împotriva sentinței nr. 382/18.03.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B și Ministerul Justiției și Libertăților.

Pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bac riticat sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește obligarea sa de a prevedea în bugetul alocat Ministerului Justiției sumele cuvenite reclamanților, arătând, în esență, că hotărârea atacată are la bază interpretarea eronată a Legii nr. 500/2002. A precizat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i, potrivit legii, doar obligația de aprobare a statelor astfel întocmite.

De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Baa rătat că nelegalitatea sentinței recurate derivă și din faptul că rectificarea bugetară se face la inițiativa ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, iar competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale aparține numai ordonatorului principal de credite, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 500/2002, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerului Finanțelor Publice.

În consecință, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice- Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, a solicitat modificarea sentinței recurate și în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată față de Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului său declarat împotriva sentinței nr. 382/18.03.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești, consacrând un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.

De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii, solicitând să se constate că drepturile solicitate pe perioada 01.10.2000 - 01.08.2004 sunt prescrise, apreciind că decizia nr. XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate constitui cauză de întrerupere a termenului de prescripție extinctivă în înțelesul art. 16 din Decretul nr. 167/1958. A arătat că data cunoașterii pagubei este data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, care a abrogat dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și celelalte categorii de personal din sistemul justiției.

Pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a mai arătat că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG 8/24.01.2007, care la art. 30 prevede că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Prin urmare, a apreciat că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007.

Pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat să se constate că nr.OG 8/2007 reglementează drepturile de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, în mod exhaustiv, astfel că reclamanții nu pot beneficia decât de drepturile stabilite prin lege în favoarea sa.

Pentru aceleași considerente, pârâtul recurent a apreciat că este greșită și admiterea acțiunii pentru viitor. De asemenea, a solicitat să se ia act și de recunoașterea reclamantei din acțiunea înregistrată sub nr-, prin care a arătat că începând cu data de 01.02.2007 nu mai este îndrituită la sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, drept pentru care nu mai solicită acordarea acestuia și în continuare.

Pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat să se aibă în vedere faptul că instanța de fond, în mod greșit a apreciat că se impune atât actualizarea sumelor cu indicele de inflație, cât și acordarea dobânzii legale. Astfel, potrivit art. 1088 Cod civil, "La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele - interese nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fideiusiune și societate. - nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate, reclamanții, în calitate de creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani, ar putea pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare numai dobânda stabilită de lege, dobânda legală fiind datorată însă, numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată. A considerat că în cauza de față nici dobânda legală nu poate fi acordată, având în vedere că una dintre condițiile necesare este ca debitorul să nu fi executat obligația sa față de creditor. Or, nu există o astfel de obligație a Ministerului Justiției și Libertăților față de reclamant.

Prin urmare, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat să se constate că, în măsura în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și o îmbogățire fără justă cauză.

În consecință, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat casarea sentinței atacate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 raportat la art. 312 al. 3 teza finală Cod procedură civilă.

Analizând sentința nr. 382/18.03.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr- prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice -Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.

De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții intimați nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.

Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.

Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.

Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.

În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanții intimați, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.

Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.

Referitor la recursul declarat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Curtea constată că acesta este doar în parte întemeiat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești, acordând un drept salarial care nu este prevăzut de lege, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.

Procedându-se în acest mod, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Aceasta, întrucât potrivit art. 108 din alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".

Ori, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.

Deci, cu toate că prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.

Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conform art. 1 pct. Q 3 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul 247/1997."

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin intermediul deciziilor pronunțate în interesul legii, este obligatorie pentru instanță.

Referitor la motivul de recurs invocat de către Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că instanța de fond a admis în mod greșit cererea prin care se solicită acordarea unor drepturi salariale prescrise, Curtea reține următoarele:

Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.

Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.

În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din OG nr.83/2000 art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat, nu îi poate fi imputat reclamantei intimate pasivitatea ori neglijența în a acționa.

După pronunțarea deciziei în interesul legii nr. XXI/10.03.2008, reclamanta intimată a avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.

Pe de altă parte, câtă vreme prin decizia XXI din 10.03.2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.

Având în vedere faptul că abia după pronunțarea deciziei în interesul legii nr. XXI/10.03.2008, reclamanta intimată a avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi, Curtea apreciază că în speță, termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării deciziei sus-menționate.

Prin urmare, la data la care reclamanta intimată a formulat acțiunea, respectiv la data de 15.05.2008, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 12 din Decretul nr. 167/1958, art. 283 lit. c din Codul muncii, coroborat cu art. 161 din Codul muncii, nu era împlinit.

Față de această concluzie, Curtea constată că nu este necesar a se verifica dacă în cauză s-a făcut sau nu dovada existenței unor întreruperi a termenului de prescripție prin recunoașterea dreptului la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Referitor la motivul de recurs invocat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime, întrucât prin art. 30 din nr.OG 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, Curtea reține următoarele:

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.

Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Art. 73 alin. 3 lit. l din Constituția României prevede că prin lege organică se reglementează organizarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi.

Ordonanțele emise de Guvern nu pot interveni cu reglementări în domenii care fac obiectul unei legi organice (art. 115 alin. 1 din Constituție).

De asemenea, Curtea reține că potrivit art. 56 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, abrogarea unui act normativ poate fi dispusă prin acte normative ulterioare, de același nivel sau de nivel superior.

Ori, prin art. 30 din nr.OG 8/2007 s-a dispus abrogarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești - lege organică, iar prin ordonanțe nu se putea interveni în domenii care fac obiectul unei legi organice, așa cum s-a arătat mai sus.

Față de cele reținute, Curtea nu va reține punctul de vedere expus de către recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007.

Împrejurarea că dintr-o altă acțiune formulată de reclamantă ar rezulta că aceasta a recunoscut că începând cu data de 01.02.2007 nu mai este îndrituită la sporul de 50%, nu are relevanță în cauză, atât timp cât nu există dovada că reclamanta ar fi renunțat la acest drept în conformitate cu disp. art. 247 Cod procedură civilă.

Referitor la motivul de recurs invocat de Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că în mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor drepturi salariale pe viitor, Curtea reține următoarele:

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.

Astfel, Curtea apreciază că pretențiile reclamantei intimate reprezintă drepturi salariale reglementate printr-o dispoziție legală în vigoare, interesul în promovarea acțiunii fiind născut și actual, justificat de neplata acestora de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.

Or, câtă vreme s-a recunoscut existența dreptului, interesul realizării acestuia subzistă și pentru viitor, neputându-se aprecia, din aceleași rațiuni, că nu ar fi născut sau actual.

De asemenea, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 110 al. 2 Cod procedură civilă, care prevede că "Se poate de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestațiuni periodice".

În ceea ce privește celălalt motiv de recurs invocat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a acordat atât actualizarea sumelor cu indicele de inflație, cât și dobânda legală.

Astfel, având în vedere faptul că, în principiu, dobânda legală cuprinde și rata inflației, deci și despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale în perioada dintre data exigibilității creanței și data plății, Curtea apreciază că actualizarea creanței în funcție de rata inflației nu poate fi cumulată cu dobânda legală, întrucât în caz contrar s-ar repara de două ori același prejudiciu, ceea ce ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

Prin urmare, în cauză se impune actualizarea sumelor acordate prin sentința recurată în raport de indicii de inflație de la data scadenței, doar până la data introducerii cererii de chemare în judecată - 15.05.2008. Această actualizare se justifică pentru recuperarea creanței la valoarea ei reală, inclusiv a pierderilor suferite datorită neexecutării la timp a obligației debitorului.

Curtea nu poate reține punctul de vedere exprimat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților prin motivele de recurs, în sensul că în cauza de față dobânda legală nu poate fi acordată, având în vedere că una dintre condițiile necesare este ca debitorul să nu fi executat obligația sa față de creditor, iar o astfel de obligație a Ministerului Justiției și Libertăților față de reclamantă nu există.

Aceasta, întrucât prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, fiind astfel încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. De asemenea, prin art. 30 din nr.OG 8/2007 s-a dispus abrogarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești - lege organică, deși prin ordonanțe nu se putea interveni în domenii care fac obiectul unei legi organice.

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.

Atât timp cât problema de drept dedusă judecății a primit o dezlegare prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, rezultă că în cauză există obligația pârâtului recurent Ministerul Justiției și Libertăților de a plăti reclamantei intimate sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel încât, în conformitate cu disp. art. 1088 Cod civil, în cauză se impune și acordarea dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 15.05.2008, până la plata efectivă a sumelor.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 al. 1-3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței nr. 382/18.03.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că îi va obliga pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, spor calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 01.10.2000 - 01.08.2004 și 01.07.2007 - 28.02.2009, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație, începând cu data scadenței și până la data de 15.05.2008, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței, ce nu sunt contrare prezentei decizii. De asemenea, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva sentinței nr. 567/29.04.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B și Ministerul Justiției și Libertăților.

Pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bac riticat sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, că obligarea sa la alocarea către Ministerul Justiției a fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate, prevăzută în dispozitivul sentinței civile nr. 382/18.03.2009, revine Ministerului Finanțelor și în sentința nr. 567/29.04.2009, prin care s-a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor salariale și pe viitor, chiar dacă instanța nu a prevăzut aceasta în mod expres. A considerat că stabilirea unor drepturi bănești pentru viitor nu poate constitui obiectul unor acțiuni admisibile, deoarece drepturile salariale reprezintă un drept de creanță, iar creanța pretinsă nu are un caracter cert, lichid și exigibil.

Pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bap recizat că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

În consecință, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice- Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, a solicitat respingerea acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului său declarat împotriva sentinței nr. 567/29.04.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești, consacrând un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.

De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG 8/24.01.2007, care la art. 30 prevede că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Prin urmare, a apreciat că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007.

Pentru aceleași considerente, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a apreciat că este greșită și admiterea acțiunii pentru viitor.

În consecință, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 raportat la art. 312 al. 3 teza finală Cod procedură civilă.

Analizând sentința nr. 567/29.04.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr- prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.

Referitor la motivul de recurs invocat de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice -Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, în sensul că în mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor drepturi salariale pe viitor, Curtea reține următoarele:

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.

Or, câtă vreme s-a recunoscut existența dreptului, interesul realizării acestuia subzistă și pentru viitor, neputându-se aprecia, din aceleași rațiuni, că nu ar fi născut sau actual.

Referitor la recursul declarat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de către pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești, acordând un drept salarial care nu este prevăzut de lege, Curtea reține următoarele:

Prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.

Referitor la motivul de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime, întrucât prin art. 30 din nr.OG 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, Curtea reține următoarele:

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.

Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Ordonanțele emise de Guvern nu pot interveni cu reglementări în domenii care fac obiectul unei legi organice (art. 115 alin. 1 din Constituție).

Referitor la motivul de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că în mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor drepturi salariale pe viitor, Curtea reține următoarele:

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.

Or, câtă vreme s-a recunoscut existența dreptului, interesul realizării acestuia subzistă și pentru viitor, neputându-se aprecia, din aceleași rațiuni, că nu ar fi născut sau actual.

Pentru aceste considerente, constatând că sentința 567/29.04.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr- este legală, în temeiul disp. art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat deMinisterul Justiției și Libertăților, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 382 din18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosar nr-.

Modifică în parte sentința nr. 382 din 18.03.2009 a Tribunalului Botoșani, în sensul că:

Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, spor calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 1.10.2000 - 1.08.2004 și 1.07.2007 - 28.02.2009, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație, începând cu data scadenței și până la data de 15.05.2008.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței ce nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge ca nefondat recursul declarat deMinisterul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței nr. 567 din 29.04.2009 a Tribunalului Botoșani.

Respinge ca nefondat recursul declarat deMinisterul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, împotriva sentinței nr. 382 din 18.03.2009 a Tribunalului Botoșani.

Respinge ca nefondat recursul declarat deMinisterul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, împotriva sentinței nr. 567 din 29.04.2009 a Tribunalului Botoșani.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 03 noiembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond

Tehnored.

Ex. 2 / 30.11.2009

Președinte:Sas Laura
Judecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean

#Judecator Sas Laura

Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1322/2009. Curtea de Apel Suceava

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1322/2009. Curtea de Apel Suceava