Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1333/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului din justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1333
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâtulMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali și de intervenientul în interes propriu, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Vatra Dornei, județul S, împotriva sentinței nr.1619din 3 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Ministerul Finanțelor Publice B, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, reclamanții intimați, și intervenienții în interes propriu intimați, -,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 08.10.2007, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Justiției B, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați în solidar, la plata actualizată în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de stres în procent de 50% pre văzut de art.42 din legea nr.50/1996, calculat la indemnizația brută de încadrare începând cu luna februarie 2004 și până în luna februarie 2007, iar pentru reclamanții și aceste drepturi să fie calculate începând cu 1 ianuarie 2005 și până în februarie 2007.
În fapt, reclamanții au arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
În motivarea acțiunii, reclamanții susțin că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariu de bază brut lunar și, în ulterior, prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate nr.OUG 177/2002.
Reclamanții au mai arătat că acțiunea le este pe deplin întemeiată și pe considerentul că un act normativ cu puterea juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică, in cazul de fata încălcându-se astfel prevederile din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative
Au mai menționat că la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă în condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și supra solicitare neuropsihică, iar aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și de eficiență sporite, care, în situația unui sistem legislativ stufos și uneori contradictoriu și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, duc la creșterea celor 2 factori de risc.
În drept, reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare (filele 30 - 33 dosar fond) prin care a arătat că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Așadar, ar fi neîntemeiate susținerile reclamanților cu privire la abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În plus, abrogarea acestor prevederi legale reprezintă o problemă de legiferare, constituind o opțiunea a legiuitorului, singurul în drept să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu este ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i potrivit legii decât obligația de monitorizare a cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul de stat, însă obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare - Ministerul Justiției, respectiv Curtea de APEL SUCEAVA.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 58 din 09.01.2008 Tribunalul Suceavaa respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și a admis acțiunea reclamantelor.
Prin decizia civilă nr. 623 din 20 mai 2008 Curtea de APEL SUCEAVAa admis recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 58 din 09.01.2008, pe care a casat-o trimițând cauza spre rejudecare.
A reținut instanța de control judiciar că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă care a fost calitatea profesională a reclamantelor înăuntrul termenului de prescripție defipt de lege.
În rejudecare, reclamantele și-au precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la actualizarea în favoarea fiecărui reclamant a sporului de stres, în procent de 50% prevăzut de art. 42 din Legea 50/1996 calculat la îndemnizația brută de încadrare începând cu 01.10.2000 și până la zi.
La data de 04.11.2008 au formulat în cauză cerere de intervenție, -, și solicitând aceleași drepturi bănești ca și reclamanții.
La data de 10.06.2009 a formulat cerere de intervenție în interes propriu și, solicitând aceleași drepturi bănești.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.10.2000 - 22.07.2005 și a solicitat respingerea pe fond a pretențiilor reclamanților ulterioare acestei date.
Prin sentința nr. 1619 din 3 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă în dosarul nr-, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
A fost respinsă acțiunea principală și cererile de intervenție în interes propriu formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea principală formulată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul.
Au fost admise cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, -,.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților și intervenienților ale căror cereri au fost admise drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1.10.2000 - 03.09.2009, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant și intervenient, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
În fine a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Analizând cauza asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, prima instanță a reținut că obiectul prezentei acțiuni îl constituie drepturile salariale neacordate constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
Ori, în conformitate cu art. 10, 154 și 161 din Codul muncii, obligația de plată a drepturilor salariale, ca obligație corelativă celei de prestare a muncii de către salariat, revine angajatorului.
Cum pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are această calitate față de reclamanți și intervenienți, acesta nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză astfel încât excepția urmează a fi admisă.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a reținut că potrivit art. 47 din Legea 50/1996, republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", dar prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea, alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din OG 83/2000 art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat, nu le poate fi imputat reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Pe de altă parte, câtă vreme prin decizia XXI din 10.03.2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Deși pârâtul Ministerul Justiției a invocat dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, conform cărora cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația conflictelor de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, care stabilește expres că termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile la drepturile salariale sau cele derivând din plata salariului dar și cu dispozițiile legislației civile în măsura în care nu sunt incompatibile specificului raporturilor de muncă conform art. 295 din Codul muncii.
Conform art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, efectul întreruperii termenului de prescripție constând, conform art. 17 alin. 1 și 2 din același act normativ în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și începerea unui nou termen de prescripție.
Ori în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 18.03.2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților, Ministerul Justiției efectuând diferite demersuri la Ministerul Finanțelor Publice pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante, iar prin Ordinul nr. 3/C din 11.01.2005 același pârât a dispus calcularea și centralizarea sumelor datorate magistraților din cadrul organelor autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii (anexele 1-18 la ordin).
Totodată, se constată că prin nr.HG 232/2005, publicată în nr. 273/2005, act normativ cu putere de lege, producând efecte erga omnes, a fost aprobată Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005 - 2007 și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă pentru perioada specificată, iar prin Cap. VI pct. 3.2 din anexa 2 s-a stabilit măsura plății drepturilor salariale restante și diminuarea discriminărilor salariale pentru personalul din domeniul autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii cu scadența de plată în luna decembrie 2005, măsura preluată și în Angajamentul perfectat cu ocazia încheierii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, obligația de plată a drepturilor salariale restante și salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar de specialitate constituind o prioritate cuprinsă în planul de acțiune pentru anii 2005-2007.
Față de aceste considerente, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Justiției și Libertăților.
Pe fondul acțiunii și cererilor de intervenție, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit adresei nr. 1262/S din 05.11.2008 a Tribunalului Suceava reclamanții și intervenienții sunt foști sau actuali angajați ai Judecătoriei Vatra Dornei după cum urmează: în funcția de grefier începând cu data de 01.01.1998 până în prezent, în funcția de grefier dactilograf în perioada 17.11.1997 - 01.01.2005 și de grefier începând cu data de 01.01.2005 la zi, în funcția de grefier în perioada 17.11.2005 - 12.11.2007 și de grefier șef începând cu data de 12.11.2007 până în prezent, în funcția de grefier dactilograf în perioada 17.11.1997 - 01.01.2005 și grefier începând cu data de 01.01.2005 până în prezent, în funcția de grefier începând cu data de 17.11.1997 până în prezent, în funcția de grefier începând cu data de 17.11.1997 până în prezent, pe postul de agent procedural în perioada 01.01.1998 - 01.01.2008, iar de la data de 01.01.2008 până în prezent pe postul de grefier, pe postul de arhivar registrator în perioada 28.10.2002 - 01.01.2005 și de grefier arhivar începând cu data de 01.01.2005 până în prezent, - pe postul de grefier arhivar în perioada 01.08.2006 - 01.01.2008 și de grefier începând cu data de 01.01.2008 până în prezent, pe postul de aprod începând cu data de 01.08.2006 până în prezent, în funcția de grefier în perioada 17.11.1997 - 02.02.2005 și de grefier șef în perioada 02.02.1998 - 01.03.2007, pe postul de arhivar registrator în perioada 17.11.1997 - 01.01.2005 și grefier arhivar în perioada 01.01.2005 - 01.06.2006, pe postul de agent procedural începând cu data de 17.03.2008 până în prezent, pe postul de grefier arhivar începând cu data de 10.03.2008 până în prezent, pe postul de grefier arhivar începând cu data de 12.11.2007 până în prezent, pe postul de grefier dactilograf în perioada 01.01.1998 - 01.01.2005, pe postul de aprod în perioada 01.01.1998 - 01.11.2005 și pe postul de muncitor în perioada 01.10.2001 - 10.03.2008 și de șofer începând cu data de 10.03.2008 până în prezent.
Potrivit art. 47 din legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% lunar.
Prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă constatând că " în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizia instanței supreme fiind obligatorie în raport de prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Ca urmare, prima instanță a admis atât cererea reclamanților, cât și cererea intervenienților, mai puțin cererea intervenientului.
Cât privește cererea acestui intervenient, prima instanță a reținut că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
În cap. 3 din Anexa 1 la Legea nr. 50/1996 sunt enumerate categoriile care alcătuiesc personalul auxiliar de specialitate de la judecătorii și parchetele de pe lângă acestea enumerare în care nu se regăsesc muncitorii sau conducătorii auto.
Rezultă așadar că art. 47 din Legea 50/1996 nu a reglementat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică muncitorilor și conducătorilor auto și ca urmare intervenientul nu poate pretinde plata acestui drept salarial de la angajator.
Referitor la pretențiile admise, prima instanță a dispus și actualizarea cu indicele de inflație, aceasta justificându-se prin necesitatea unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care acestea sume vor intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și intervenientul în interes propriu.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, instanța a depășit limitele puterii judecătorești, consacrând un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.
De asemenea, a mai arătat că în ședința din 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat să se constate că după pronunțarea și intrarea în vigoare a Deciziei Curții Constituționale prin care se constata o ingerință nepermisă a puterii judecătorești în sfera prerogativelor puterii legislative și executive, Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii.
Pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 lit. c din Codul muncii, solicitând să se constate că drepturile solicitate pentru perioada 01.10.2000 - 08.10.2004 sunt prescrise, apreciind că dreptul material la acțiune a luat naștere la data publicării nr.OG 83/2000.
De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat că prin capitolul VI pct. 3.2 anexa 2 din nr.HG 232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 operat o întrerupere a cursului prescripției. A solicitat ca instanța de recurs să observe că această Hotărâre nu are absolut nici o legătură cu obiectul cauzei. Astfel, prevederea în capitolul VI, pct. 3.2. anexa 2 unui anumit buget necesar pentru plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000 - 2004, nu poate fi nicidecum considerată drept o recunoaștere a drepturilor solicitate de reclamanți și, pe cale de consecință, nu poate fi o cauză de întrerupere a cursului prescripției. Aceasta, deoarece, pentru a opera întreruperea, în primul rând recunoașterea dreptului trebuie să fie expresă, iar prevederea din dispozițiile legale invocate de instanță este cu caracter general, nefăcând nici o referire la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă. Aceeași situație este și în ceea ce privește Ordinele nr. 903/C, respectiv 3/C/2005 menționate de instanță ca fiind acte de întrerupere a cursului prescripției.
Pe fondul cauzei, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate. Acest text de lege a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
De asemenea, din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG 8/24.01.2007, care prevede la art. 30 că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Astfel, instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamanților, neexistând nici un act normativ în vigoare care să reglementeze dreptul personalului auxiliar de specialitate de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat casarea sentinței recurate, respingerea cererii de chemare ca prescrisă pentru perioada anterioară datei de 08.10.2004, iar pe fond ca nefondată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, intervenientul în interes propriu a arătat, în esență, că art. 1 pct. 3 al. 3 din Legea nr. 17/2006 prevede că "Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.", astfel încât se consideră îndreptățit să primească sporul solicitat. A mai arătat că din eroare de tehnoredactare a fost trecută funcția de conducător auto în loc de șofer.
Intervenientul în interes propriu a solicitat obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
În susținerea recursului, intervenientul în interes propriu a depus, în copie, decizia nr. 46/06.03.2008 emisă de Curtea de APEL SUCEAVA.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de către Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești, acordând un drept salarial care nu este prevăzut de lege, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Procedându-se în acest mod, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Aceasta, întrucât potrivit art. 108 din alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deci, cu toate că prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conform art. 1 pct. Q 3 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul 247/1997."
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin intermediul deciziilor pronunțate în interesul legii, este obligatorie pentru instanță.
Este adevărat că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională a arătat în cuprinsul deciziei mai sus menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
Atât timp cât problema de drept dedusă judecății a primit o dezlegare prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, nu se poate reține că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești.
Referitor la motivul de recurs invocat de către Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că instanța de fond a admis în mod greșit cererea prin care se solicită acordarea unor drepturi salariale prescrise, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Procedându-se în acest mod, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Aceasta, întrucât potrivit art. 108 din alin. 3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Or, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deci, cu toate că prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conform art. 1 pct. Q 3 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul 247/1997."
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin intermediul deciziilor pronunțate în interesul legii, este obligatorie pentru instanță.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa, și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, iar într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat, nu le poate fi imputat reclamanților și intervenienților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii nr. XXI/10.03.2008, reclamanții și intervenienții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi, astfel încât Curtea apreciază că în speță, termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării deciziei sus-menționate - 10.03.2008.
Prin urmare, la data la care reclamanții și intervenienții s-au adresat instanței pentru acordarea drepturilor solicitate, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 12 din Decretul nr. 167/1958, art. 283 lit. c din Codul muncii, coroborat cu art. 161 din Codul muncii, nu era împlinit.
Față de această concluzie, Curtea constată că nu este necesar a se verifica dacă în cauză s-a făcut sau nu dovada existenței unor întreruperi a termenului de prescripție prin recunoașterea dreptului la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Referitor la celălalt motiv de recurs invocat, în sensul că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime, întrucât prin art. 30 din nr.OG 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Art. 73 alin. 3 lit. l din Constituția României prevede că prin lege organică se reglementează organizarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi.
Ordonanțele emise de Guvern nu pot interveni cu reglementări în domenii care fac obiectul unei legi organice (art. 115 alin. 1 din Constituție).
De asemenea, Curtea reține că potrivit art. 56 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, abrogarea unui act normativ poate fi dispusă prin acte normative ulterioare, de același nivel sau de nivel superior.
Or, prin art. 30 din nr.OG 8/2007 s-a dispus abrogarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești - lege organică, iar prin ordonanțe nu se putea interveni în domenii care fac obiectul unei legi organice, așa cum s-a arătat mai sus.
Față de cele reținute, Curtea nu va reține punctul de vedere expus de către recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007.
Referitor la recursul declarat de intervenientul în interes propriu, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Procedându-se în acest mod, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Aceasta, întrucât potrivit art. 108 din alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deci, cu toate că prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 3 al. 3 din Legea nr. 17 din 11 ianuarie 2006, pentru modificarea și completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, "Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer."
Intervenientul în interes propriu a făcut dovada faptului că începând cu data de 10.03.2008 îndeplinește funcția de șofer la Judecătoria Vatra Dornei, astfel după cum rezultă din decizia nr. 46/06.03.2008 emisă de Curtea de APEL SUCEAVA.
Prin dec izia nr. 21/10.0 3.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a admis recursul n interesul le ii declarat e l eneral al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, st tuând că, n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicate, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul special de specialitate din cadrul instanțelor au dreptul la un spor de 50% pentru sc și suprasolicitare neurops hică, cal ulat la indemnizația bruta nară, espectiv ala iul de bază brut lunar și după intrar a n oare a..OG nr. 83/2000, aprobată prin Le ea nr. 334 /2001.
Având în vedere faptul că decizia sus-menționată este obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă, Curtea constată că pretențiile formulate de către intervenientul în interes propriu reprezintă drepturi salariale reglementate printr-o dispoziție legală în vigoare, interesul în promovarea acțiunii fiind născut și actual, justificat de neplata acestora de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Or, câtă vreme s-a recunoscut existența dreptului, interesul realizării acestuia subzistă și pentru viitor, neputându-se aprecia, din aceleași rațiuni, că nu ar fi născut sau actual.
De asemenea, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 110 al. 2 Cod procedură civilă, care prevede că "Se poate de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestațiuni periodice".
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1-3 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, ca nefondat și va admite recursul formulat de către intervenientul în interes propriu și va modifica în parte sentința civilă nr. 1619/03.09.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă în dosarul nr-, în sensul că va admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de și îi va obliga pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA să plătească intervenientului în interes propriu sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar aferent perioadei 10.03.2008 - în continuare.
Față de prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, pârâtul Tribunalul Suceava va fi obligat să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al intervenientului în interes propriu.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtulMinisterul Justiției și Libertăților, prin reprezentanții săi legali împotriva sentinței nr.1619din 3 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de intervenientul în interes propriu, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința civilă nr. 1619 din 3.09.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, în sensul că:
Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA să plătească intervenientului în interes propriu sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar aferent perioadei 10.III.2008 - în continuare.
Obligă pârâtul Tribunalul Suceava să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al intervenientului în interes propriu.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 30.11.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
