Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1321/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1321
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții, -, C, G, -, R, G, și, toți cu domiciliul ales în municipiul B,- - 8, județul B, împotriva sentinței nr.847din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru pârâtul intimat Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentanții pârâților intimați Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Ministerul Finanțelor Publice B, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reprezentantul chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru pârâtul intimat Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 2250/40/18.05.2009, reclamanții -, C, G, -, G, -, R, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Ministerul Finanțelor Publice B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentând 30% din indemnizația de încadrare lunară, specifică funcție de procuror față de funcția de procuror din structurile Parchetului Național Anticorupție, pe perioada 20 martie 2002 - 30 martie 2003, actualizată cu rata inflației la data efectuării plăților.
În fapt, reclamanții au arătat că prin dispozițiile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 s-a stabilit că personalul din cadrul Parchetul Național Anticorupție și judecătorii care compun completele specializate pe infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară.
Textul art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 încalcă dispozițiile constituționale privind egalitatea în drepturi dintre magistrați.
Prin hotărârea nr. 185 din 22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat că prin acordarea acestor sporuri numai unor categorii de magistrați s-a creat o discriminare directă între aceștia.
Prin sentința civilă nr. 1143 din 05 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 2629/C/2006, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea, obligând pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând 30 % din indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 01 aprilie 2002 - 30 aprilie 2004, actualizată cu rata inflației la data plății drepturilor salariale reprezentând 40% din indemnizația lunară de încadrare pentru perioada 1 mai 2004 - 01 aprilie 2006, actualizată cu rata inflației de la data efectuării plății.
Prin Decizia VI din 15.01.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a constatat obligativitatea pentru instanțe de aplicarea nediscriminatorie a prevederilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002.
Cu privire la prescripția extinctivă, reclamanții au susținut că decizia nr. VI din 15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 15.05.2007, astfel încât aceasta este data de la care începe să curgă termenul de prescripției prevăzut de art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților pe cale de excepție, ca fiind prescrisă, iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul a arătat că întrucât pretențiile salariale ale reclamanților vizează perioada 30.03.2002 - 30.03.2003, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1 alin. 1 și art. 3 al Decretului nr. 167/1958 era împlinit la data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 18.05.2009.
Totodată, că decizia nr. VI din 15.01.2007 a fost pronunțată după îndeplinirea acestui termen așa încât nu poate influența cursul acestuia. În plus, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, deciziile pronunțate în recursurile în interesul au valoare doar pentru viitor pentru că, în caz contrar, s-a ajunge la concluzia nelegală a retroactivității lor.
Pârâtul a susținut că nu ar putea fi obligat nici la actualizarea cu rata inflației a drepturilor bănești solicitate de reclamanți întrucât în calitate de ordonator secundar de credite nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală, în plus neavând alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație s-ar putea face numai prin intervenția legiuitorului.
Și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca prescrisă întrucât susținerea reclamanților că dreptul lor la acțiune s-a născut doar la data pronunțării deciziei nr. VI a Înaltei Curți de Casație și Justiție este neîntemeiată, neputând stabili un alt moment de începere a cursului prescripției decât data nașterii dreptului prevăzută de art. 1 alin. 1 și alin. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În plus, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se înscrie în nici unul din cazurile de întrerupere a cursului prescripției prevăzut de art. 16 din Decretul nr. 167/1958 și, oricum, întreruperea presupune ca termenul prescripției să nu se fi împlinit, ceea ce nu este cazul în speță.
Întrucât reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile nr.OUG 137/2000, pârâtul a arătat că la data de 26.07.2008 a intrat în vigoare decizia nr. 821/03.07.2008 a Curții Constituționale prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 1 și alin. 2 și a dispozițiilor art. 27 din nr.OG 137/2000.
Drept urmare, s-a stabilit în mod expres că instanțele nu au competența de a anula o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie ele norme nediscriminatorie, pentru că ar încălca principiul separației puterilor în stat.
Prin sentința civilă nr. 847 din 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr- a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune și, pe cale de consecință, respinsă acțiunea ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Toți reclamanții aveau în perioada 30.03.2002 - 30.03.2003 calitatea de procurori la Parchetele de pe raza județului B, așa încât sistemul lor de salarizare era (și este) stabilit prin lege - conform art. 157 alin. 2 din Codul muncii.
Or, aceștia nu au invocat și dovedit existența vreunei legi care să prevadă dreptul lor la sporul de 30% din indemnizația de încadrare lunară, așa cum acesta era prevăzut pentru procurorii din structurile Parchetul Național Anticorupție.
Într-adevăr, prin decizia nr. VI din 15.01.2007, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 327 din 15.05.2007, pronunțându-se într-un recurs în interesul legii, Înalta Curt ea de Casație și Justiție a decis:
"În aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, stabilește:
Drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților".
Cu toate acestea, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate afecta cursul de prescripției pentru dreptul la acțiune al reclamanților în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei 30.03.2003 - 30.03.2003, toate termenele de 3 ani prevăzute de art. 12 din Decretul nr. 167/1958 fiind împlinite la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei sentinței au declarat recurs reclamanții -, C, G, -, G, -, R, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că atât timp cât dreptul la acțiune nu s-a născut nu se poate spune că titularul său este neglijent și, în consecință, nu se justifică nici curgerea prescripției extinctive și, cu atât mai mult, producerea urmărilor pe care le atrage împlinirea termenului de prescripție, respectiv stingerea dreptului la acțiune.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat intimatul că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv 3 ani.
Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat intimatul că în mod corect a reținut prima instanță că drepturile solicitate de reclamanți, sunt solicitate peste termenul de prescripție de 3 ani.
Ceilalți intimați, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. VI din 15.01.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, modificată prin nr.OUG 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, a stabilit că drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
Pentru că prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune, să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație, prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
După pronunțarea deciziei în interesul legii prin care s-a stabilit că tuturor magistraților li se cuvin respectivele drepturi salariale, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Astfel, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c se calculează la data pronunțării acestei decizii.
În aceeași ordine de idei reține Curtea că Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă dispune că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune (art. 7).
Același act normativ prevede că dreptul la acțiune se naște când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Or, până la pronunțarea deciziei în interesul legii, reclamanții nu aveau cum că cunoască faptul că li se cuvin și drepturile salariale prevăzute de acele dispoziții legale.
Față de aceste considerente reține Curtea că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data pronunțării deciziei în interesul legii.
Prescripția nu poate să înceapă să curgă de la o dată anterioară datei când se naște dreptul la acțiune, întrucât se opun dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
Pentru aceste motive, urmează ca instanța să respingă excepția prescripției dreptului la acțiune.
Față de aceste considerente, având în vedere că instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, respectiv în temeiul unei excepții care nu este dată în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă urmează ca instanța să admită recursul, să caseze în totalitate sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, -, C, G, -, R, G, și, toți cu domiciliul ales în municipiul B,- - 8, județul B, împotriva sentinței nr.847din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Casează în totalitate sentința civilă nr. 847 din 17.06.2009 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă, pronunțată în dosar nr- și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2 ex. 13.11.2009
jud.fond:
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
