Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1434/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1434/R-CM
Ședința publică din 19 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Judecător: ---
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, -, (), cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Bălcești, împotriva sentinței civile nr.630 din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții-reclamanți, (), intimații-reclamanți, și Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-pârâți Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 29 aprilie 2009, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanții, -, (), OG, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Pitești, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea la plata pentru fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, iar personalului auxiliar și conex asimilat personalului contractual din cadrul Ministerului Justiției cu titlu de despăgubiri.
S-a solicitat actualizarea sumei la data plății conform OG nr. 9/2000, obligarea Ministerului Finanțelor să vireze sumele necesare efectuării plății către Ministerul Justiției și obligarea acestuia din urmă la virarea către ordonatorii de credite a sumelor necesare precum și obligarea Curții de Apel Pitești să efectueze pentru fiecare reclamant cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de personal auxiliar, conex și contractual în cadrul Judecătoriei Bălcești și din adresele nr.42140, 42717/30.04.2008 emise de Ministerul Justiției, ca urmare a solicitării unor informații de interes public de Asociația Judecătorilor din Oltenia, rezultă că în perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente, în sume considerabile, din fondul constituit potrivit art.25 alin. 2 din Legea 147/1997, fiind emise în acest sens mai multe ordine de către ministrul justiției.
Potrivit Normelor interne privind repartizarea fondului constituit conform art. 25 alin. 2 din Legea 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin nr. 1008/C din 19 mai 2006, acest fond se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și al personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu, repartizarea sumelor făcându-se de către ordonatorul principal, secundar sau terțiar de credite. Deși potrivit acestor norme atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal, sumele primite de cei din urmă fiind considerabile.
Au mai arătat reclamanții că eventualele susțineri ale Ministerului Justiției, în sensul că există doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare. Această posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art.5 din Codul muncii.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal.
Reclamanții au arătat că, în realitate, Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv consilierilor asimilați magistraților, salarizați întocmai ca și cei din urmă, dar premiați discriminatoriu cu sume importante, fără a se ține cont de calificativele anuale obținute, de rezultatele meritorii, de complexitatea sarcinilor de serviciu și de modul de îndeplinire a acestora.
Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamanții nu fac dovada apartenenței la personalul juridic de specialitate juridică asimilat magistraților care beneficiază de stimulente în temeiul art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997.
Prin sentința civilă nr.630 din 15 iunie 2009, Tribunalul Vâlceaa respins acțiunea, reținând următoarele:
"Reclamanții, în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Bălcești au solicitat instanței să dispună obligarea pârâților la plata echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, actualizate la data plății, în temeiul art.21 din nr.OG137/2000.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OG 137/2000, pretinzând că ar fi discriminați față de consilierii juridici asimilați magistraților, din cadrul Ministerului Justiției.
Pentru ca o faptă să poată fi calificată ca fiind discriminare, ea trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții și anume, existența unui tratament diferențiat, manifestat prin: deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile, potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, republicată.
Sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.(1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Prin urmare, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege și trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat și injust, este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage ori comparabile în materie beneficiază de un tratament preferențial, iar, dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Prin acordarea stimulentelor conform Ordinelor Ministerului Justiției, aflate la dosar, nu s-a produs o încălcare a dispozițiilor nr.OG137/2000, prin aceea că ele nu au fost acordate tuturor categoriilor care pot beneficia de drepturile suplimentare prevăzute de Legea nr.147/1996.
Potrivit art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar premiile și stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot fi acordate salariaților numai după îndeplinirea anumitor criterii stabilite în mod exclusiv de către angajatori.
Trebuie observat faptul că nici Legea nr. 147/1996 și nici normele aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1008/C/2006, nu prevăd în vreun fel obligativitatea acordării stimulentelor întregului personal din cadrul instanțelor judecătorești, iar vocație la aceste stimulente o au numai cei care îndeplinesc criteriile menționate în dispozițiile legale, în speță, pârâtul motivându-și acordarea acestora prin implicarea destinatarilor fondurilor bănești respective în vederea integrării României în Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007 (conform Notei nr.90328/19.10.2006 emisă de Ministerul Justiției), pentru activitatea depusă în cadrul comisiilor de evaluare Phare, precum și pentru informatizarea sistemului judiciar (potrivit Notei nr.-/7.12.2006 a Ministerului Justiției).
Or, atâta vreme cât nu există un drept absolut de a fi premiat ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai facultatea recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea condițiilor stabilite prin respectivul ordin, nu există obligația de premiere egală, cu aceleași sume, a tuturor beneficiarilor săi.
Deosebit, tribunalul a mai reținut că prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile alin.(3) ale art. 2 din OG nr.137/2000 susmenționată, au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Acțiunea dedusă judecății, deși nu urmărește expres anularea ori refuzarea aplicării unor acte normative cu putere de lege ori înlocuirea cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, prin admiterea sa, are totuși ca finalitate interpretarea unui text de lege în sensul eliminării posibilității de apreciere pe care legiuitorul i-a lăsat- ordonatorului de credit, lipsind de substanță însuși conceptul de premiu/stimulent."
Împotriva acestei sentințe în termen legal au formulat recurs reclamanții, susținând că este nelegală pentru că în mod greșit le-a fost respinsă acțiunea, deși se află în aceeași situație (categoria profesională a magistraților sau asimilaților magistraților), au fost salarizați inegal, impunându-se admiterea acțiunii având ca obiect plata de despăgubiri rezultate din existența acestei discriminări.
S-a arătat că potrivit prevederilor normelor interne, atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ceea ce privește repartizarea de stimulente și că tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal cu cel al personalului din Ministerul Justiției.
S-a mai susținut că această posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu poate fi interpretată decât ca fiind un drept discreționar, care nu respectă principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art.5 din Codul muncii care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2 din textul menționat anterior, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Se invocă încălcarea dispozițiilor art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, precum și art.21 din nr.OG137/2000.
Recursul nu este încadrat în drept, însă din expunerea acestuia rezultă că vizează nelegalitatea sentinței pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivului de recurs care se desprinde din motivarea recursului, în raport cu actele dosarului, precum și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Prima instanță în mod corect a respins acțiunea formulată de reclamanți, reținând că nu poate fi reținută teza unei stări de discriminare care ar conduce la existența unui drept al tuturor magistraților și personalului asimilat acestora de a primi stimulente în conformitate cu Ordinele Ministerului Justiției, aflate la dosar.
Dispozițiile nr.OG137/2000, invocate de recurenți printre temeiurile acțiunii și în cadrul motivelor de recurs, nu pot fi aplicabile în speța de față din moment ce prin deciziile Curții Constituționale nr.818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Această discriminare invocată nu poate fi reținută nici prin prisma Convenției Europene și a Protocoalelor la aceasta, deoarece situația pretinsă nu îndeplinește condițiile pentru ca o faptă să poată fi calificată ca fiind discriminatorie.
Astfel, conform art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ce consacră dreptul la tratament egal "exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe: sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
De asemenea, Protocolul nr.12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale consacră interzicerea generală a discriminării cu referire la exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, astfel că nu poate fi aplicat în speță câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască drepturile solicitate prin acțiune.
Sub acest aspect, instanța de fond în mod corect a statuat că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată, că aceștia nu se află în situația unei discriminări, întrucât nu există un drept la stimulente garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale sau de vreun alt normativ în vigoare.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.312 (1) din Codul d e procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, -, (), cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Bălcești, județul V, împotriva sentinței civile nr.630 din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, intimați fiind reclamanții, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Bălcești, județul V și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V, nr.1, județul V, în contradictoriu cu expert în combaterea discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.,
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.18/22.10.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Maria Ploscă, Paula Andrada
