Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1467/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1467
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Maierean Ana
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanții, -, și de intervenienta - recurentă, toți cu domiciliul ales la Curtea de APEL SUCEAVA cu domiciliul ales la Curtea de APEL SUCEAVA, împotriva sentinței nr. 1108 din 14.05.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reclamanții-recurenți, intervenienta - recurentă și reprezentanții pârâților-intimați Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția civilă și înregistrată sub nr. 663/39/23.12.2008 reclamanții, l, -, -, -, (), -, -, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel, Tribunalul Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării B, obligarea primilor trei pârâți la calcularea și plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu 1 septembrie 2000 - 1 octombrie 2004, actualizate la rata inflației; obligarea acelorași pârâți la calcularea și plata sporului de 30% pentru perioada 1 aprilie 2002 - decembrie 2002, actualizate la rata inflației; aceiași pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății despăgubirilor.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au calitatea de magistrați la Curtea de APEL SUCEAVA și au fost discriminați, contrar prevederilor art. 1 și 6 din nr.OG 137/2000 și art. 5 și art. 154 alin. 3 din Codul Muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate. Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate. Și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor, și anume, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul administrației președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Prin art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328 din 24 august 2005 s-a instituit obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile care au fost obținute în această calitate, deci să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul. Acest fapt determină incidența unui tratament discriminatoriu ce are ca efect restrângerea ori înlăturarea, recunoașterea folosinței și exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor la remunerarea pentru păstrarea confidențialității unor date.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți, implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului ( de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. C din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Obligația și prestația de confidențialitate ( de non facere) reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale ( a sporului, în sensul art. 155 din Codul Muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către noi, reclamanții. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plata sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică. Într-adevăr, în cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina magistraților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată ( potrivit art. 16 alin. 1 și art. 41 alin. 2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 și art. 154 din Codul Muncii ).
Ca atare, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unor activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate.
Consideră reclamanții că, din moment ce sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, nu putem fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Este de subliniat faptul că în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, și anume, existența obligației de confidențialitate (sub aspect juridic) și a perioadei de muncă prestată în aceste condiții (sub aspect faptic), iar în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. Într-adevăr, simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională ( a judecătorilor sau a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate) cu toate efectele și consecințele juridice, salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare.
În fine, arată reclamanții că prin neacordarea sporului de confidențialitate, sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
Prin nerecunoașterea sporului de confidențialitate sunt înfrânte și dispozițiile art. 7, 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție; art. 16 al. 1; art. 20; art. 53 și art. 41 din Constituția României.
Potrivit art. 5 al. Convenției nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, nu sunt considerate discriminări măsurile speciale de protecție sau asistență socială recunoscute ca necesare datorită sexului, vârstei, invalidității sau sarcinilor familiale; or în speță nu sunt date aceste circumstanțe, diferențierea fiind o discriminare.
Dispozițiile art. 26 din Codul Muncii impune acordarea sporului de confidențialitate în situația în care angajatul are o obligație de confidențialitate negocierea privind doar cuantumul acestui spor.
În dovedirea acestui capăt de cerere au invocat faptul că prin recursul în interesul legii, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în compunerea Secțiilor Unite, prin decizia din 15.12.2008, pronunțată în dosarul nr. 27/2008, s-a stabilit că sporul de confidențialitate se datorează magistraților.
Cât privește acordarea sporului de 30% pentru perioada 1 aprilie 2002 - 30.11.2002 și în acest caz prevederile deciziei VI din 15.01.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a stabilit că, în aplicarea nediscriminatorie a dispoz. art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, modificată prin nr.OUG 24/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, au arătat că, potrivit art. 166 alin. 4 din Codul Muncii, dar și art. 16 și 17 din Decretul nr. 167/2008, termenul de prescripție este întrerupt când intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
Ori, în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției prin ordinele emise de Ministrul Justiției pentru plata drepturilor salariale restante, chiar și pentru personalul care nu deținea titlu executoriu, respectiv Ordinul nr. 903/C/2003, Ordinul 3/C/2005, prin care s-a dispus calcularea și actualizarea drepturilor datorate magistraților și personalului din organele autorității judecătorești.
Totodată, la inițiativa Ministerului Justiției a fost inclusă și strategia de reformă a sistemului judiciar și Planului de acțiune pentru 2005 - 2007, aprobat prin nr.HG 232/2005, măsura privind plata drepturilor salariale restante, dar și eliminarea discriminărilor în domeniul salarizării magistraților și personalului auxiliar de specialitate, act normativ publicat în, producând efecte erga omnes.
Prin cererea aflată la fila 119 dosar, intervenienta a intervenit în interes propriu formulând aceleași pretenții și invocând același motive de fapt și de drept, cu reclamanții.
Prin întâmpinarea de la fila 74 dosar, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art.1,3,7,8 din Decretul nr.167/1958 și de art.283 din Codul Muncii.
Prin sentința nr. 1108/14.05.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
S-au respins pretențiile reclamanților, l, (), -, și intervenientei în interes propriu formulate prin acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu ca fiind prescrise.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit."c" din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării în conflictul de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Nu pot fi reținute susținerile reclamanților potrivit cărora în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, respectiv Ordine ale Ministrului Justiției.
Pentru a fi aplicabile dispozițiile art.16 din Decretul nr.167/1958 însă este necesară o recunoaștere expresă și neîndoielnică din partea pârâților, or, emiterea ordinelor în cauză nu echivalează cu o recunoaștere a pârâților, în sensul legii.
Față de prevederile legale sus menționate, dreptul la acțiune al reclamanților, în raport de data introducerii acțiunii - 23.12.2008 este prescris, respectiv pentru perioada 1.09.2000 - 1.10.2004.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs reclamanții și intervenienta în interes propriu.
În motivarea recursului, recurenții au arătat, în esență, că sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară se datora tuturor magistraților, în conformitate cu dispozițiile art. 28 al. 45 din nr.OUG 43/2002 cu modificările și completările ulterioare, începând cu data adoptării acestui act normativ, respectiv 11.04.2002, având în vedere decizia nr. VI din 15.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 26/2006, care este obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
De asemenea, recurenții au arătat că în mod greșit prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că există acte de întrerupere a acesteia, prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul curge prescripția și prin recunoașterea existenței discriminării în domeniul salarizării, astfel cum a fost stabilită prin art. 28 din OUG43/2002 și stabilirea scadenței de plată a sumelor restante la finele anului 2005, astfel încât se impune admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilorart. 99alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat laart. 16alin. (1) și (2) din Codul d eontologic al magistraților, și aleart. 78alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat laart. 9din Codul d eontologic al acestora,
constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
, potrivitart. 329alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2008."
Având în vedere dispozițiile sus-menționate, precum și faptul că recurenții au calitatea de judecători, Curtea constată că aceștia pot beneficia de sporul de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, întrucât decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilorart. 99alin. (1) lit. d) din această lege.
Or, recurenții au solicitat plata unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru o perioadă anterioară datei intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv pentru perioada 1 septembrie 2000 - 1 octombrie 2004, actualizate la rata inflației.
Având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată - 23.12.2008, respectiv a cererii de intervenție în interes propriu - 17.02.2009, dispozițiile art. 283 al. 1 lit. c din Codul Muncii, care prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, precum și faptul că nu s-a dovedit existența unor acte de întrerupere a termenului de prescripție, rezultă că dreptul material la acțiune pentru acordarea sporului de confidențialitate de 15% este prescris.
În ceea ce privește acordarea sporului de 30%, Curtea reține că prin hotărârea nr. 185/2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis acțiunea magistraților și a constatat existența discriminării în aplicarea sporului de 30%, respectiv 40%, stabilit prin art. 28 din nr.OUG 43/2002.
De asemenea, prin decizia nr. VI/15.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 26/2006, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a dispus:
"În aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilorart. 11alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilorart. 28alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată prinLegea nr. 601/2004, stabilește:
Drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
potrivitart. 329alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2007."
În motivarea deciziei sus-menționate, s-au reținut, în esență, următoarele:
"De aceea, pentru eliminarea oricărei discriminări între diferitele categorii de magistrați, cu profesii implicând pregătire, experiență și responsabilități identice, în raport cu gradul profesional și funcția îndeplinită de fiecare, se impune ca, pentru perioada în care o parte dintre magistrați nu au beneficiat de sporul specific de 30% și, respectiv, 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, acei magistrați să aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor, obligația autorității care nu l-a acordat tuturor magistraților fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acelui spor în perioada în care dispozițiile ce îl reglementau erau în vigoare."
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa, și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, iar într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care art. 28 al. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Național Anticorupție prevedea că "judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivitart. 29alin. (2) din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară", nu le poate fi imputat judecătorilor care nu compuneau completele specializate în infracțiunile de corupție, pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii nr. VI/15.11.2007, reclamanții și intervenienta au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi, astfel încât Curtea apreciază că în speță, termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării deciziei sus-menționate - 15.11.2007.
Prin urmare, la data la care reclamanții și intervenienta s-au adresat instanței pentru acordarea drepturilor solicitate, - 23.12.2008, respectiv 17.02.2009, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 12 din Decretul nr. 167/1958, art. 283 lit. c din Codul Muncii, coroborat cu art. 161 din Codul Muncii, nu era împlinit.
Prin urmare, reclamanții și intervenienta sunt îndreptățiți la plata unei despăgubiri reprezentând sporul de 30% pentru perioada 01.04.2002 - decembrie 2002, actualizate în raport de indicile de inflație la data plății. Această actualizare se justifică pentru recuperarea creanței la valoarea ei reală, inclusiv a pierderilor suferite datorită neexecutării la timp a obligației debitorilor.
Referitor la cererea formulată de către reclamanți și de către intervenientă privind obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea plății despăgubirilor, Curtea o constată întemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții și intervenienta nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care va fi obligat prin prezenta decizie.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă prezenta decizie, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale stabilite prin prezenta decizie, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 al. 1-3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă nr. 1108/14.05.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, în sensul că va admite în parte acțiunea, îi va obliga pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților și intervenientei în interes propriu despăgubiri reprezentând sporul de 30% pentru perioada 01.04.2002 - decembrie 2002, actualizate în raport de indicile de inflație la data plății, îl va obliga pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi și va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECI D E:
Admite recursul declarat de reclamanții, -, și de intervenienta - recurentă, împotriva sentinței nr. 1108 din 14.05.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.1108 din 14.05.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, și de intervenienta - recurentă, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel, Tribunalul Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând sporul de 30% pentru perioada 1.04.2002 - decembrie 2002, actualizată în raport de indicile de inflație la data plății.
Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
-pentru jud.- -
-aflată în semnează
-președintele instanței,
Red.
Jud.fond:
Ex.2/15.12.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
IV. - Caracterizarea cererii în raport de care
s-a soluționat pricina - Drepturi salariale
II. - Soluția la fond - Admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Respins pretențiile reclamanților.
III. - Soluția în recurs -Admis recursul Modifică în parte sentința în sensul că Admite în parte ac țiunea formulată de reclamanți.
FIȘA ÎN CIVIL - conflicte de muncă
JUDECĂTORIA III. CURTEA DE APEL SUCEAVA
Sentința nr. Decizia nr. 1467/17 noiembrie 2009
Judecători Dosar nr-
Complet:- -
II. TRIBUNALUL SUCEAVA - -
Sentința nr.1108/14 mai 2009 -
Judecători:
Astfel, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții și intervenienta nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care va fi obligat prin prezenta decizie.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă prezenta decizie, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale stabilite prin prezenta decizie, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 al. 1-3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă nr. 1108/14.05.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, în sensul că va admite în parte acțiunea, îi va obliga pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților și intervenientei în interes propriu despăgubiri reprezentând sporul de 30% pentru perioada 01.04.2002 - decembrie 2002, actualizate în raport de indicile de inflație la data plății, îl va obliga pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi și va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Sas Laura, Maierean Ana
