Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1531/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale pers. just.-
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1531
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntrean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B, sector 5,- și Consiliul Superior al Magistraturii B, cu sediul în mun. B, Calea nr. 141 B, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 323 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, ai pârâților intimați Ministerul Finanțelor Publice B și Curtea de Apel Suceava precum și reclamantul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare asupra acestora.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din data de 31.01.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâții Curtea de Apel Suceava, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Finanțelor Publice B, prin reprezentanții săi legali, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 21 din nr.OG 137/2000 republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată și modificată prin Legea nr. 27/2004; actualizarea sumei în raport cu indicele de inflație până la data efectuării plății efective; obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru plata despăgubirilor susmenționate și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei, motivat de ocazia sărbătorilor de iarnă.
A arătat reclamantul că, prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări conform art. 2 alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 și art. 15 din OG 137/2000 republicată.
Prin întâmpinarea depusă la filele 11 - 12 dosar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția privind lipsa calității procesuale pasive.
Astfel, față de temeiul juridic al pretențiilor reclamantului, respectiv dispozițiile art. 27 alin. 1 teza I din nr.OG 137/2000 privind prevenirea, sancționarea tuturor formelor de discriminare, repararea prejudiciului invocat de reclamant nu poate fi analizată decât în coordonatele răspunderii civile delictuale de drept comun neputând fi ridicată problema unei răspunderi contractuale întrucât nu se invocă încălcarea unei clauze a vreunui contract.
În acest context, se constată că fapta discriminatoare sesizată de reclamant nu a fost săvârșită de Consiliul Superior al Magistraturii ci printr-un ordin scris de Ministerul Justiției iar pe de altă parte, între Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției nu există raporturi juridice de natura celor avute în vedere de art. 1000 - 1002 Din Codul civil, astfel încât nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin sentința civilă nr. 323 din 18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- au fost respinse excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, admisă acțiunea, au fost obligați pârâții Curtea de Apel Suceava, Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii să plătească reclamantului suma de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizată în raport cu indicele de inflație până la data plății efective și a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății despăgubirilor sus menționate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri (art. 155).
Astfel, salariul nu este reprezentat numai de partea fixă și principală - salariul de bază ci și de adaosuri și sporuri - partea variabilă.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar OG 137/2000 prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul Ministerul Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei.
A avut astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și OG 137/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive.
Arată recurentul că nu are Consiliul Superior al Magistraturii calitatea de angajator față de reclamant.
Despăgubirile solicitate nu decurg din reglementarea drepturilor salariale, iar motivarea instanței de fond, în sensul că izvorul pretențiilor este raportul de muncă îndreptat împotriva angajatorului nu poate fi reținut față de recurent.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de următoarele:
Instanța de fond nu a analizat natura acestor stimulente, precum și obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp.
În conformitate cu dispozițiile art. 41 din Constituție "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariul minim brut pe țară, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege".
Potrivit art. 155 din Codul muncii "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
"Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: - (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare -" art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000.
Pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul din care fac parte și sporurile la care este îndreptățit, potrivit legii. În schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. Astfel, potrivit art. 4 din Normele aprobate prin nr. 2404/C/2004 "În acordarea stimulentelor prevăzute la alin. (2) se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative".
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformare a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept - creanță lichidă, exigibilă. (cauza Kopecky Slovaciei, hotărârea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004 - IX, paragraf 52, cauza Rafinăriile și Stratis Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr. -B, p. 84, paragraf 59).
De asemenea, se poate vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești, în același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat, și este fără îndoială că stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilității în sistem și îmbunătățirii performanțelor profesionale nu reprezintă diferențe nejustificate de natură a aduce atingere principiului egalității, căci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se încadrau în criteriile stabilite de ordonator în temeiul Normelor, așadar tuturor celor care se aflau în situații similare.
nu se confundă nici cu salariul care se cuvine oricărei persoane ce prestează o muncă, acestea fiind drepturi suplimentare.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborate cu art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs, Curtea reține următoarele:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv al (este obligat în) raportului juridic dedus judecății.
În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul dedus judecății.
Față de dispozițiile art. 47 din Codul muncii potrivit cu care drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea coroborat cu dispozițiile art. 58 al. 3 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, urmează ca instanța să rețină că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii justifică în cauză calitate procesuală pasivă.
Prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime între 0 - 3 ani constituie acte de discriminare conform art. 2, alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 195alin. 9 și 10 din OG 137/2000, această hotărâre putea fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, hotărârea neatacată constituind de drept titlu executoriu.
Astfel, orice nemulțumiri ar avea pârâtul Ministerul Justiției în legătură cu stabilirea discriminării raportat la situația de fapt reținută, nu pot fi invocate în prezentul litigiu.
Puteau constitui motive într-o eventuală cale de atac pe care pârâtul trebuie să o promoveze împotriva hotărârii Consiliului, cu respectarea dispozițiilor art. 195alin. 9 din OG 137/2000.
, Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constituie titlu executoriu (art. 195alin. 10 din OG 137/2000).
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155).
Astfel, salariul nu este reprezentat numai de partea fixă și principală - salariul de bază ci și de adaosuri și sporuri - partea variabilă.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar OG 137/2000 prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenești trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei.
avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și OG 137/2000.
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariații care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
Această discriminare fost reținută, așa cum mai sus s-a arătat, prin titlu executoriu, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, consiliu care are rolul de a implementa principiul egalității între cetățeni, prevăzut în Constituția României, în legislația internă în vigoare și în documentele internaționale la care România este parte.
Față de aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 din Codul d e procedură civilă urmează ca instanța să respingă recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B, sector 5,- și Consiliul Superior al Magistraturii B, cu sediul în mun. B, Calea nr. 141 B, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 323 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Dact.
Ex. 2
30.12.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntrean
