Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1549/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1549
Ședința publică de la 14 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu
JUDECĂTOR 2: Doru Octavian Pîrjol
Judecător
Grefier
*****************************
La ordine au venit spre soluționare recursurile promovate de pârâții DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU, împotriva sentinței civile nr. 1025 din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat av. pentru intimații-reclamanți, lipsă,lipsă fiind și reprezentanții recurenților.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului intimaților.
Av. având cuvântul solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
În ceea ce privește recursul promovat de Parchetul de pe lângă împreună cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, acesta conține trei motive cu privire la care înțelege să facă următoarele precizări:
Cu privire la primul motiv de recurs în care se susține că prima instanță a acordat sporul de confidențialitate și pentru viitor, astfel producându-se o adăugare la lege, precizează că îl găsește neîntemeiat, deoarece soluția de acordare și pentru viitor nu încalcă dispozițiile legale în vigoare. Dreptul de acordare a acestui spor și pentru viitor este dat în virtutea legii, având în vedere că acest spor a fost fondat pe o dispoziție legală, iar instanța de fond a făcut o apreciere corectă a dispozițiilor legale.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, respectiv înscrierea acestui spor în carnetele de muncă ale intimaților, recurenții susțin că acest spor nu poate fi înscris în carnetele de muncă ale intimaților deoarece ar fi o adăugare la indemnizația de bază, fapt cu totul nereal, motiv pentru care solicită și respingerea acestui motiv.
Al treilea motiv de recurs privește chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, motiv ce solicită a fi admis, deoarece trebuie să existe o garanție, o legătură între instituțiile statului, având în vedere că nu există un raport juridic cu acest minister pentru ca instanța să-l oblige direct la alocarea sumelor necesare pentru plata acestor sporuri. Cererea de chemare în garanție a acestui minister trebuia admisă.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1620 din 18.03.2008 la Tribunalul Bacău, reclamanții: -, -, Reclamant și - au chemat în judecată pârâții: Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotărâre judecătorească să le fie acordat sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu data obținerii certificatului ORNISS, cu excepția reclamantei care solicită aceste drepturi de la 01.01.2008, și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, dar și pentru viitor, respectiv la data de 15.02.2008 pentru reclamantul, în valoare actualizată cu rata inflației, efectuându-se mențiunile în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Motivând în fapt acțiunea, reclamanții au arătat că sunt încadrați la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău în funcții de procurori, grefieri, respectiv specialist și că sporul de confidențialitate se acordă mai multor categorii de funcționari sau de personal, prin acte normative speciale, creându-se o situație discriminatorie față de categoria magistraților și a personalului auxiliar al instanțelor judecătorești care, la rândul lor gestionează și manipulează informații clasificate.
Pârâtul, Direcția Națională Anticorupție, a depus întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară termenului de 3 ani de la data înregistrării cererii și excepția inadmisibilității acțiunii raportată la OG nr.19/2006. Pe fondul cauzei, același pârât a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât situația reclamanților nu este comparabilă cu aceea a diferitelor categorii de salariați care primesc sporul de confidențialitate.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, in favoarea Judecătoriei Bacău și excepția inadmisibilității acțiunii iar, pe fond, respingerea acțiunii ca inadmisibilă motivat de faptul că acordarea sporului este condiționată de existența unor alocații bugetare, precum și de decizia ordonatorului principal de credite, care urmează să stabilească persoanele ce desfășoară activități cu caracter confidențial ( OG nr.6/2007).
A mai arătat că prin decizia nr.821 din 03.07.2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că art. 2 alin 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale și că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului iar instanță de judecată nu poate să adauge la lege.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte-magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați, etc.
De asemenea, pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție au formulat cereri de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca, în situația în care ar cădea în pretenții să se dispună obligarea acestei instituții la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public prin alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Întâmpinare a depus și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării invocând lipsa calității procesuale pasive întrucât spiritul art. 27 din nr.OG 137/2000 este acela de a cita în calitate de expert și nu de pârât.
Prin încheierea din 12.09.2008 instanța, în temeiul art. II alin 2 din nr.OUG75/2008 a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău.
Această instanță, prin sentința civilă nr. 48 din 23.02.2009, pronunțată în dosarul nr- a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Bacău, unde a fost înregistrat sub nr-.
Prin sentința civilă nr.1025/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, s-au dispus următoarele:
S-au respins excepțiile de necompetență materială invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, a lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a inadmisibilității invocată de A și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și a prescripției extinctive invocată de NA.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții -, -, și - prin mandatar în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOE PUBLICE .
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația de bază lunar, începând cu 01.02.2006 la zi, precum și pentru viitor, în sumă reactualizată în funcție de indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor până la data plății.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor să aloce sumele necesare plății drepturilor menționate.
Au fost obligați pârâții și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu este incidentă în cauză și a fîost respinsă întrucât ne aflăm în fața unui conflict de muncă în sensul art. 281 din Codul muncii, iar competența de soluționare a conflictelor de muncă revine în primă instanță tribunalului- art. 2 alin 1 lit. c din Codul d e procedură civilă.
Nici excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul nu a fost primită întrucât acesta a fost citată în calitate de expert, în sensul art. 27 din nr.OG 137/2000, și nu în calitate de parte.
Referitor la excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtul Direcția Națională Anticorupție, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit."c" din Codul muncii, cererile în vederea soluționării în conflictul de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. În speță, acțiunea a fost introdusă la 18.03.2008 iar drepturile bănești au fost solicitate incepând cu data eliberării certificatelor ORNISS, respectiv 12.05.2005, deci în cadrul termenului de prescripție.
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă motivat de faptul că aceste apărări nu reprezintă o excepție și, drept urmare, au fost analizate pe fondul cauzei.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost adoptate o serie de acte normative, menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006, pentru aprobarea nr.OG 19/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici, cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, s-a prevăzut ca "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul - avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 al. l din OG nr.6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzuți in Legea nr.444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
În aceeași ordine de idei, prin art.20 al.3 din Legea nr.656/2002, privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Este evident că, cel puțin în raport de dispozițiile OG nr. 19/2006, rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzute expres în Legea nr. 444/2006, adică celor din sistemul Apărării Naționale, Ordine Publică și Siguranța Națională.
Însăși nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art.30 al.3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării tocmai în ideea unui tratament echitabil si similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate.
Mai mult decât atât, o bună parte din funcționarii publici cu statut special din sistemul de ordine publică și siguranță națională gestionează informații clasificate obținute sub supravegherea procurorilor în cadrul urmăririi penale efectuate în diferite cauze penale (exemplu ofițeri specializați din cadrul Ministerului Administrației și Internelor).
S-a constatat că magistrații (judecători și procurori) care dispun și supraveghează exercitarea unor activități prin care se obțin informații confidențiale nu beneficiază de spor de confidențialitate în timp ce persoanele care execută dispozițiile respective beneficiază.
De asemenea, unii magistrați procurori, respectiv procurorii militari și cei detașați în plenul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării beneficiază de sporul respectiv, conform actelor normative amintite.
Conform art.16 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii sau discriminări.
Prin decizia nr.447 din 15 septembrie 2005, Curtea Constituțională a statuat că numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile sau de adaosurile prevăzute să beneficieze toi salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, a naturii și volumului de activitate desfășurată, a importanței și riscului muncii lor și în privința oricăror elemente specifice.
Prin art.23 din declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor fără nicio discriminare la un salariu egal pentru muncă egală, principiu consacrat de altfel și în plan național prin dispozițiile OG nr.137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002 și art.5 și 6 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii.
În conformitate cu art.78 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de la lângă acestea - sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției - cu privire la procesele aflate în curs de soluționare.
În sensul argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
Față de cele arătate, tribunalul a apreciat că acțiunea formulată este întemeiată în parte, reclamanții având vocație la acordarea sporului de până la 15% din salariul de bază, doar de la data intrării în vigoare a Legii nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006, respectiv 01.02.2006.
Pentru reclamanții și aceste drepturi bănești s-au acordat astfel cum au cerut.
Pentru o justă despăgubire, au fost acordate în valoare actualizată cu rata inflației.
Conform art.8 din Decretul nr.92/1976, pârâții Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost obligați să efectueze mențiunile cuvenite în carnetele de muncă ale reclamanților.
Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat la alocarea sumelor necesare plății drepturilor menționate, deoarece potrivit Legii nr.500/2002, a G nr.208/2005 și a G nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de alocare a acestor sume rezultă și din dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cererea de chemare în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, a fost respinsă față de împrejurarea că a fost chemat în judecată pe cale principală în calitate de pârât.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și MINISTERUL PUBLIC PRIN PROCURORUL GENERAL, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
În motivarea recursurilor cei trei recurenți au reiterat ca motive de recurs apărările formulate la instanța de fond.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Intimații au depus întâmpinare la recursuri, solicitând respingerea acestora ca nefondate.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
Prestarea muncii se realizează se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
În această categorie intră raporturile de muncă (de serviciu) ale funcționarilor publici civili sau militari, ale soldaților și gradaților, ale
persoanelor care dețin demnități publice, ale magistraților și magistraților asistenți, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, ale membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă.
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncăsui generis.
Este un raport juridic care are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părți în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe și parchete de pe lângă acestea. Atribuțiile persoanelor juridice respective sunt exclusiv de natură funcțională, operatorie.
atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii, deci de alte autorități decât persoanele juridice parte în raporturile de muncă ale magistraților.
Drepturile și obligațiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
În ceea ce privește drepturile și obligațiile personalului auxiliar de specialitate acestea sunt reglementate de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.
Cea este comun magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Codul muncii dispune în art.39 alin.2 lit.f că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art.36 alin.3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie sa prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două
ipoteze privind acest angajament și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) sau la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Potrivit art.16 alin.1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 6 mai 2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 145/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 5 mai 2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
În conformitate cu prevederile art.3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr.444/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.978 din 7 2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate. Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile art.15 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Spor de confidențialitate primește și personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (art.30 dlin.3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare) funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru (art.15 din Ordonanța Guvernului nr.64/2006), personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art.13 Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2000 astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr.9/2001) personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002) personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art.13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 123/2003 și art.13 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007) etc.
Cu alte cuvinte, spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
În toate cazurile categoriile de personal, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Sporul de confidențialitate nu era prevăzut printre sporurile ce se acordau magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de Legea nr.50/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, astfel cum a fost completată și modificată prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, de Legea nr.56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal și de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, acte normative în prezent abrogate.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007).
În aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art.1 alin.2 lit.i din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, vârstă.precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin.1 este considerată discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin.1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului -/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existenta unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanta, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, a, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea sa nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art.16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
A accepta teza propusă de s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art.16 ailn.1 din Constituție, republicată, ale art.1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor Curtea constată că acesta este nefondat deoarece în temeiul art.1 din OUG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, ordonatorul principal de credite având obligația potrivit art.2 din aceeași ordonanță să dispună toate măsurile necesare în condițiile legii pentru asigurarea în bugetul propriu al ministerului și a instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlu executoriu.
Pentru considerentele expuse Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile promovate de pârâții DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU, împotriva sentinței civile nr. 1025 din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.12.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, |
Grefier, |
Red../
Red,d,
Tehn.AA 11 ex. 19.01.2010
Com la părți la 20.01.2010.
Președinte:Valerica Niculina GrosuJudecători:Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Pîrjol
