Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1600/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1600
Ședința publică din 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Ciută
Grefier
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul P N,- bis, județul N, împotriva sentinței nr. 184 din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reclamanții intimați, a și, precum și reprezentanții pârâților intimați Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentința civilă nr.184/C din 11.03.2008 pronunțată de tribunalul Bacău, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea așa cum a fost modificată, de reclamanții, a și și în parte acțiunea formulată de reclamanții, și au obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, pentru perioada 1.10.2000 la zi și pe viitor până la încetarea situației creată prin discriminare pentru reclamanții, a și, iar reclamanților, pentru perioada 11.05.2007 și pentru viitor, până la încetarea situației creată prin discriminare.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a fost obligat acest pârât să aloce și să includă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin această hotărâre și a fost obligat pârâtul Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al reclamanților.
Pentru a decide astfel tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului sub nr- reclamanții, a și, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale constând în sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, începând cu luna octombrie 2004 și pentru viitor, obligarea pârâtului Tribunalul Neamț la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul economiei și Finanțelor la asigurarea sumelor necesare plății acestor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat prevederile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, prin care se prevede dreptul magistraților și al personalului auxiliar de specialitate de a beneficia de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Au arătat reclamanții că, prin OG nr.83/2000 a fost abrogat acest spor, iar, în condițiile în care domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, prin această abrogare au fost încălcate dispozițiile art.114 din Constituția României, în vigoare la aceea dată, precum și principiul ierarhiei actelor juridice, prevăzut de Legea nr.24/2000, dispozițiile art.41 alin.2, ale art.53 din Constituția României și ale art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale; că, obligativitatea acordării sporurilor salariale este reglementată prin Codul Muncii, la art.155, 165, 236, 239 și art.241 pct.1 lit.d; că, prin adoptarea OG nr.83/2000 au fost încălcate dispozițiile Recomandării R(94)12 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor și ale Cartei europene privind statutul judecătorilor; că situația este similară celei privind sporul de vechime în muncă, în care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.XXVI din 07.05.2007 a admis recursul în interesul legii, stabilind că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de acest spor, în cuantumul prevăzut de lege și că, acordarea sporului salarial solicitat reprezintă de fapt o măsură care are drept scop garantarea securității și sănătății personalului din justiție care își desfășoară activitatea în condiții caracterizate ca fiind factori de risc și suprasolicitare neuropsihică. Reclamanții au mai arătat că, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.22/2002.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând, în esență că, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000, total și explicit.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N, a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, rolul său constând în a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și ale proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice; că, ministrul finanțelor publice este ordonator principal de credite așa cum este și ministrul justiției, neputând fi obligat la plata drepturilor cuvenite salariaților altor instituții și că, atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților aparțin Ministerului Justiției, instituție cu care aceștia au raport de muncă; că, între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției nu există nici o obligație de garanție și că, acesta din urmă, fiind ordonator principal de credite, trebuie să dispună toate măsurile necesare pentru asigurarea în bugetele proprii ale instituțiilor subordonate a creditelor bugetare pentru efectuarea plății stabilite prin titluri executorii. Excepția invocată a fost unită cu fondul cauzei.
Pe fond, același pârât, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanții nu sunt îndreptățiți să beneficieze de sporul salarial solicitat și că, în cauză nu este justificată actualizarea sumelor solicitate.
La termenul de judecată din 08.02.2008, reclamanții și-au completat acțiunea, în sensul că au înțeles să se judece și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând și plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, începând cu data de 01.10.2000, la zi și pentru viitor.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, ridicate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a constatat că este nefondată și, în consecință, a respins-o ca atare, pentru următoarele motive:
Potrivit art.1 din OUG nr.22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată, importante sunt atribuțiile conferite Ministerului Finanțelor Publice prin art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, în sensul coordonării acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În lumina acestor atribuții, nu pot fi invocate doar competențele ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, pentru a ignora răspunderea legală ce îi revine Ministerului Economiei și Finanțelor pretinzând astfel lipsa calității sale procesuale pasive în prezenta cauză.
Analizând probatoriul administrat în dosar, instanța de fond a constatat că acțiunea reclamanților, așa cum a fost completată, este întemeiată pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Reclamanții îndeplinesc funcția de judecători în cadrul Judecătoriei Roman, fiind salarizați potrivit Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Prin cererea de față, reclamanții au arătat că, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, prevedeau că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații . beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Totodată, prin precizările formulate, aceștia au susținut că OG nr.83/2000, prin care a fost abrogat textul de lege invocat, a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art.114 alin.1 din Constituția României, în vigoare la acea dată, deoarece, deși avea caracterul unei legi ordinare, a abrogat prevederi dintr-o lege organică. A fost nesocotit astfel principiul ierarhiei potrivit căruia actele normative nu pot fi modificate sau abrogate decât prin altele echivalente, având aceeași forță juridică.
Instanța a reținut, față de motivul invocat mai sus, că potrivit art.107 alin.3 din Constituția României anterior modificării, "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta". Ori, prin art.1pct.Q 1 din Legea nr.125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată", însă prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale acestei legi. Aceasta în condițiile în care art.55 alin.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și în redarea lor într-o nouă formulare" potrivit art.56 alin.1 din lege "Completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente ", iar potrivit art.60 alin.1 din lege abrogarea constă în lipsirea de eficiență juridică, totală sau parțială, a unor prevederi cuprinse într-un act normativ, care sunt contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior.
Din dispozițiile citate ale Legii nr.24/2000 reiese că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe. Este de remarcat, în acest context, că acolo unde Parlamentul a intenționat să acorde executivului posibilitatea abrogării unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în legea de abilitare. Astfel, prin art.1 pct.Q3 din Legea nr.125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță pentru "Abrogarea art.2 alin.3 pct.B lit.d din Decretul nr.247/1977".
Față de cele reținute mai sus, instanța a reținut că abrogarea art.I pct.42 din OG nr.83/2000 s-a făcut cu încălcarea atât a prevederilor Legii de abilitare nr.125/2000, cât și a celor ale art.107 alin.3 din Constituția României anterior modificării.
Mai mult, instanța a reținut că potrivit art.2 alin.1 din actul normativ menționat mai sus, ordonanțele emise potrivit art.1 trebuiau depuse atât la Camera Deputaților cât și la, în vederea aprobării, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, sub sancțiunea încetării efectelor acestora. Ori, deși sesiunea parlamentară de toamnă a început la data de 04.09.2000, așa cum reiese din portalul Parlamentului României, OG nr.83/2000 a fost depusă în termen numai la, respectiv la 01.09.2000 sub nr.E/260 la Camera Deputaților fiind înregistrată sub nr.PL/123 abia pe 28.02.2001, cu mult peste termenul imperativ prevăzut mai sus.
Tot astfel, instanța a reținut că la data stabilirii sporului de 50% în favoarea reclamanților prin art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, legiuitorul a considerat că aceștia își desfășoară activitatea în condiții deosebite, caracterizate prin risc profesional și suprasolicitare neuropsihică, care subzistă și în prezent. Acordarea acestui spor s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art.41 alin.2 din Constituția României ce prevăd că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, între altele și pentru prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale.
Deși art.53 din Legea fundamentală stabilește în mod limitativ condițiile în care exercițiul unui drept poate fi restrâns, respectiv printr-o măsură proporțională cu situația care a determinat-o, aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului respectiv, prin adoptarea OG nr.83/2000 legiuitorul a procedat la abrogarea dreptului recunoscut anterior reclamanților, concomitent cu acordarea lui în favoarea controlorilor financiari, fără nici o fundamentare a acestor măsuri.
De asemenea, abrogarea acestui spor contravine dispozițiilor de mai sus, în condițiile în care, după recunoașterea lui în favoarea reclamanților prin OG nr.56/1997, acesta făcea parte deja din categoria drepturilor câștigate, definitive de doctrinarii clasici ca fiind drepturile intrate definitiv în patrimoniul unor persoane, ce nu mai pot fi retrase în nici un mod.
Discriminarea reclamanților în raport de controlorii financiari, dar și față de alte categorii profesionale pentru care acest spor a fost recunoscut fie înaintea adoptării OG nr.56/1007, fie ulterior intrării în vigoare a OG nr.83/2000 - respectiv pentru personalul AVAS prin OG nr.65/1999, pentru personalul didactic prin Legea nr.128/1997, pentru personalul contractual din unitățile sanitare publice prin OUG nr.115/2004, pentru personalul CNSAS prin OG nr.9/2001, pentru bibliotecari prin Legea nr.334/2002 - modificată - nu a fost rezonabilă și obiectivă. Reclamanții și controlorii financiari se aflau, la data adoptării OG nr.83/2000, sub incidența aceleiași legi de salarizare - respectiv Legea nr.50/1996 - întrucât ambele categorii profesionale - precum și celelalte enumerate mai sus - necesită studii de specialitate, experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și un risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Pe de altă parte, ar fi absurd să se considere că activitatea bibliotecarilor ar prezenta un risc sporit comparativ cu cea a reclamanților. Analiza actelor normative enumerate mai sus conduce la concluzia că legiuitorul a acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică ori de câte ori a considerat că o categorie profesională bugetară este supusă acestuia.
S-a mai reținut că, prin decizia nr.1/08.02.1994 Curtea Constituțională a stabilit că tratamentul diferit " nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice". Faptul că aceeași instanță de contencios constituțional a stabilit că opțiunea liberă a legiuitorului vizează numai diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar conduce la concluzia că referirea nu poate fi extinsă la sporuri și alte drepturi salariale.
reclamanților, fără nici un argument, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică recunoscut de art.47 din Legea nr.50/1996 concomitent cu acordarea lui unei alte categorii profesionale aflată în situații analoage, s-a produs o încălcare a dispozițiilor art.16 alin.1 și 2 din Constituție și art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora reprezintă o încălcare a principiului egalității în fața legii "orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Tribunalul a apreciat că prevederile art.I pct.42 din OG nr.83/2000 încalcă dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece în jurisprudența CEDO noțiunea de "bunuri" nu se limitează numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale; anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci "bunuri", în înțelesul Convenției.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că deși scopul urmărit prin adoptarea OG nr.83/2000 a fost unul legitim - respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților - prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Au fost încălcate astfel prevederile art.1 alin.2 lit.e pct.I din OG nr.137/2000 republicată, privitoare la "dreptul la muncă la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare", situație în care reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de prevederile art.27 din același act normativ.
Mai mult decât atât, s-a mai reținut că, prin Decizia nr.21 din 10.03.2008, pronunțată în dosar nr.5/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că, judecătorii și nu numai, au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Pentru aceste motive acțiunea reclamanților, astfel cum a fost modificată, a fost admisă.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat hotărârea recurată sub aspectul respingerii excepției privind lipsa calității procesuale pasive iar recurentul Ministerul Justiției a criticat hotărârea pentru nelegalitate în condițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, arătând în fapt că în cauză nu a fost respectat termenul de prescripție de 3 ani și au fost încălcate astfel art.1 și 7 din Decretul 167/1958; iar pe de altă parte acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pe viitor s-a făcut nelegal, întrucât actele normative în materie, nu prevăd acest spor iar acordarea lui pe viitor constituie o problemă de legiferare.
Ca efect al admiterii cererii de strămutare, Curtea de APEL SUCEAVAa fost investită cu soluționarea celor două recursuri.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că sunt nefondate.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% lunar din salariul de bază brut lunar", dar prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea, alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat, nu-le poate fi imputată reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Cât privește acordarea pe viitor a acestui spor, Curtea apreciază că cererea reclamanților este întemeiată față de dispozițiile art.110 alin.2 cât timp se mențin condițiile privind plata acestuia.
Cu privire la al doilea recurs, se reține că potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005, ministerul pârât este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. În lipsa aprobării rectificării corespunzătoare. În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitatea de a achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta hotărâre. În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Finanțelor să rectifice bugetul și să aloce sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul P N,- bis, județul N, împotriva sentinței nr. 184 din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2 ex. 6.01.2010
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Ciută
