Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1631/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1631
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Frunză Sanda
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 1111 din 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâtului-recurent, pârâților-intimați Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și reclamanții-intimați, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL SUCEAVA sub nr- din data de 17.04.2009, reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA au solicitat obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut pentru perioadele 1.11.2000 - 1.09.2004 și 1.02.2007 - la zi și pe viitor, cu reactualizarea sumelor cuvenite începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data executării efective a hotărârii și respectiv dobânda legală de la data punerii în întârziere. De asemenea să oblige pârâtul Ministerul Finanțelor să pună la dispoziția Ministerului Justiției sumele solicitate iar pârâtul Tribunalul Suceava să efectueze cuvenitele mențiuni în cărțile lor de muncă.
În motivarea acțiunii, au arătat că prin decizia 21/10.03.2008 publicată în Monitorul Oficial 444 din 13.06.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, invocând și dispozițiile art.1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, dispozițiile art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Protocolul nr.12 la această convenție, art.16 din Constituția României.
Au mai arătat că pentru drepturile solicitate anterior datei de 1.07.2005, nu a intervenit prescripția extinctivă întrucât potrivit art.166 din Legea nr.53/2003 dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, dar acest termen se întrerupe în cazul în care a intervenit o recunoaștere din partea debitorului. Deși dreptul magistraților la acordarea sporului de 50% a fost considerat de Ministerul Justiției și ceilalți ordonatori de credite ca fiind abrogat prin dispozițiile art. I pct.32 și 42, din nr.OG83/2000, prin decizia 21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000 a fost neconstituțională, astfel încât termenul de prescripție nu a început să curgă decât de la data publicării acestei hotărâri.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile aferente perioadei 1.09.2000 - 1.09.2004 și pe cea a inadmisibilității acțiunii cu privire la drepturile ulterioare datei de 1.02.2007.
Tribunalul Suceava - secția civilă - prin sentința nr. 1111 din 14 mai 2009 a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției; a admis acțiunea reclamanților; a obligat pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar aferent perioadei 1.11.2000 - 1.09.2004, 1.02.2007 - la zi și în continuare, actualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății acestor drepturi și a obligat pârâtul Tribunalul Suceava să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării acestui spor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, că prin decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secțiile Unite - a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al României de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă stabilind că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001", această decizie fiind obligatorie, conform art. 329 alin.3 Cod procedură civilă.
Prin considerentele deciziei instanța supremă a stabilit că inițial sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art.47 din legea nr.50/1996 și prin art. 231din legea nr.56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă, iar ulterior prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2000, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
S-a mai reținut că prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat doar să modifice și să completeze iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total, nici parțial dar cu toate acestea prin nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României, consecința fiind aceea că "art. 11 pct. 42 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 sunt neconstituționale, conform art. 147 alin. 1 din Constituția României și își încetează efectele".
Prin considerentele aceleiași decizii, instanța supremă a constatat că "instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție" astfel încât "inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. 1 pct. 42 și art. IX alin. 2 din OG83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul extinctiv, este necesar ca orice titular al dreptului la acțiune să aibă posibilitatea reală de a acționa pentru protecția dreptului său. În condițiile în care prin nr.OG 83/2000 emisă în mod nelegal cu depășirea limitelor speciale stabilite prin Legea drepturilor abilitare, s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, este evident că reclamanții nu au avut posibilitatea de a se adresa instanței de judecată pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Ori, câtă vreme prin decizia 21/2000 s-a constatat neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare și de aplicabilitate în continuare a normei abrogate, pe durata de timp de la abrogare și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că potrivit art. art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată s-a stabilit că magistrații au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, iar conform art.1 din Protocolul I la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art.47 din Legea nr.50 din 1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG 83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare. Mai mult, în perioada respectivă, drepturile salariale ale magistraților au fost majorate Astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost nelegală.
Articolul 20 alin.2 din Constituția României, prevede că, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din OG83/2000, care a abrogat art.47 din Legea 50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
Întrucât abrogarea realizată prin OG83/2000 este nelegală iar rațiunea acordării sporului de stres subzistă,tribunalul a apreciat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, pentru perioadele specificate în acțiune.
Mai mult, prin decizia nr.21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.444/2008 instanța supremă, soluționând recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001", această decizie fiind obligatorie conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
A reținut instanța supremă că deși "Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr.125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr.55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996", iar "prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin. (3), cu referire la art.73 alin. (1) din Constituția României".
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că "instanțele judecătorești se pot pronunța asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect investită.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.1 punct 42 și în articolul 9 alin.2 din nr.OG83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din nr.OG83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării Ordonanței [ art.108 alin.3], în forma republicată în 2003 Constituției României.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Instanța supremă a avut în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, $ 59).
S-a statuat că "a accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socio-profesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și ale art.1 din Protocolul nr.12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului".
Întrucât actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unui corelații, între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul lor ca urmare a efectelor inflației asupra nivelului de trai, s-a admis și cererea privind actualizarea drepturilor bănești cuvenite, cu indicele de inflație la data plății drepturilor.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că prima instanță ar fi trebuit să admită excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii cererii, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art. 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii.
A mai arătat că dreptul material la acțiune a luat naștere la data publicării nr.OG 83/2000 întrucât data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii și a momentului în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să o cunoască coincide cu data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996,înlăturând acordarea sporului de 50 %.
De asemenea, prin Decizia nr. 21/2008 a ICCJ s-a recunoscut temeinicia dreptului, însă în condițiile în care acțiunea este formulată cu respectarea termenului de prescripție extinctivă.
Decizia 21/2008 pronunțată în recursul în interesul legii produce efecte numai pentru viitor neavând nici o influență asupra cursului prescripției extinctive.
Totodată, a mai arătat că în cursul perioadei 2000 - 2004 nu a intervenit nici o situație de natură a îi împiedica pe reclamanți să acceadă la intervenția justiției pentru valorificarea dreptului.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în timpul stabilit de lege, iar conform art. 3, termenul de prescripție este de 3 ani.
Art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii prevede că termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Întrucât salariul este o prestație periodică, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se stinge printr-o prescripție distinctă.
La o primă vedere, termenul prevăzut de textele de lege menționate ar fi împlinit la data promovării prezentei acțiuni, însă în discuție este un drept negat prin însuși un act emanând de la una din puterile statului, respectiv cea executorie, cu depășirea abilităților sale legislative, dar sub o puternică aparență de legalitate.
Instituția prescripției extinctive constituie o modalitate de protecție a securității juridice, care sancționează titularul dreptului neglijent în a și-l exercita într-un anumit interval de timp.
O asemenea neglijență conține o deplină libertate de acțiune din partea titularului dreptului.
Însă, în situația în care acest exercițiu este împiedicat printr-un act normativ care se bucură de prezumția de legalitate, nu se poate vorbi despre neglijența titularului de a-și urmări protecția dreptului.
În cauză, art. 47 din Legea nr. 50/1996 apărea abrogat, prin emiterea nr.OUG 83/2000, acțiunea și implicit dreptul la spor fiind declarate inexistente.
Ulterior, însă, în cadrul soluționării recursului în interesul legii prin decizia nr. 21/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat asupra nelegalității adoptării actului de abrogare a dreptului și asupra subzistenței acestuia, în toată această perioadă.
OUG nr. 83/2000 fiind adoptată cu încălcarea dispozițiilor legii de abilitare a Guvernului de legiferare, respectiv a limitei transferului de legiferare către Parlament, a creat în toată perioada convingerea inexistenței dreptului.
Așadar, statul, prin organul său executiv, a determinat lipsa de previzibilitate a apărării dreptului, reclamanții neputând prevedea, contra normei care crea aparența lipsei dreptului, până la declararea nelegalității acestei norme, pronunțarea unei hotărâri judecătorești în favoarea lor.
După pronunțarea deciziei în interesul legii, reclamanții au avut posibilitatea să se adreseze instanței pentru plata acestor drepturi, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c calculându-se, așadar, de la data pronunțării acestei decizii.
Pentru argumentele expuse, Curtea apreciază că în mod întemeiat prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, critica adusă sentinței nefiind fondată.
În consecință, recursul va fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, împotriva sentinței nr. 1111 din 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr. jud.- - ptr. Jud. - -
plecat la altă instanță semnează aflat în semnează
președintele instanței președintele instanței
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2/12.01.2010
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Dicu Aurel, Frunză Sanda
