Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1624/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1624
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rol judecarea Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice B prin, cu sediul în mun. S,-, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în mun. B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sediul în mun. S,-, jud. S, împotriva sentinței civile nr. 843 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți și reclamanții intimați -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția civilă și înregistrată sub nr- reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SUCEAVA, au solicitat obligarea pârâților în solidar la plata actualizată, în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica, în procent de 50% din salarul de baza brut lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, începând cu data de 1 septembrie 2004 și până la 1 februarie 2007, plata reactualizată la zi a sumelor cuvenite la data plăților efective, avându-se în vedere indicele de inflație, precum și indexările semestriale cu indicele prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare și obligarea de a face mențiunile cu privire la aceste sume în cărțile de muncă.
Prin sentința nr. 128 din 17 ianuarie 2008 Tribunalului Suceava - secția civilă, s-a admis acțiunea reclamanților --, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Ministerul Finanțelor Publice B și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să plătească reclamanților sumele reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la plății efective pentru perioada 1 septembrie 2004 - 1 februarie 2007.
A respins cererea privind indexarea semestrială cu indicele prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică.
A respins ca nefondată, acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
A obligat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B să facă demersurile necesare înscrierii în carnetul de muncă a mențiunilor privind aceste sume.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că:
Acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă "pentru lipsa calității procesuale pasive între reclamanți și pârât neexistând un raport juridic obligațional".
Acțiunea a fost promovată pe data de 25 septembrie 2007 de cei 8 reclamanți, care se prevalează de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 este nelegală, iar rațiunea acordării sporului de stres (risc și suprasolicitare neuropsihică - ) subzistă.
Împotriva sentinței, a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Pe lângă motivele legate de încălcarea competenței materiale, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, abrogarea expresă a art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 83/2000, imposibilitatea înscrierii în bugetul propriu a unor plăți fără bază legală, recurentul a invocat și nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca ordonator principal de credite.
Cu privire la ultimul motiv de recurs, curtea a constatat că la fila 27 dosar se află cererea de chemare în garanție, formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care se cere Ministerului Finanțelor Publice ca în cazul admiterii acțiunii să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Examinând dispozitivul sentinței instanței de fond, curtea a constatat că aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, omisiune ce în sensul art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, echivalează cu necercetarea fondului, ceea ce atrage admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin decizia civilă nr.743 din 3 iunie 2008, Curtea de APEL SUCEAVAa admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut că pe lângă motivele legate de încălcarea competenței materiale, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, recurentul a invocat și nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca ordonator principal de credite.
Cu privire la acest motiv de recurs, curtea a constatat că la fila 27 dosar se află cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, prin care se cere Ministerul Finanțelor Publice ca în cazul admiterii acțiunii să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Prin sentința nr. 843/13.04.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă pronunțată în dosarul nr-, s-a respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor și s-a admis acțiunea având ca obiect "drepturi bănești" privind pe reclamanții, -DE LA DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM S în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SUCEAVA.
Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au fost obligați să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară aferentă perioadei 1.09.2004 - 1.02.2007 actualizate cu indicele de inflație de la data efectuării plății.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public.
Pârâtul Ministerul Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor către reclamanți.
Pârâtul Parchetul de pe lângă ÎCCJ a fost obligat să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la sporul de mai sus.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Nu poate fi reținută excepția necompteneței materiale a Tribunalului Suceava în soluționarea litigiului de față câtă vreme în speță este vorba de un raport juridic de muncă între reclamanți, pe de o parte, în calitate de salariați și angajator, pe de altă parte, obiectul pretențiilor constituindu-l obligarea acestuia din urmă la plata drepturilor salariale cuvenite și neachitate.
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanețelor, potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, prima instanță a apreciat că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 69 cod procedură civilă pentru admiterea ei.
Astfel, potrivit prevederilor art.19 din Legea nr.500/2002, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde la elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum și de rectificarea acestor bugete.
Cum acțiunea reclamanților a fost admisă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, în calitatea sa de ordonator principal de credite, a fost obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului în care să includă și sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză iar Ministerul Finanțelor Publice în calitate de chemat în garanție a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării plății.
Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că acțiunea reclamanților este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 47 din Legea 50/1996 republicată "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres. Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 din alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, înlimiteleși condițiile prevăzute de aceasta". Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "ModificareașicompletareaLegii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și laabrogareaunor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,modificarea, completareașiabrogareaconstituie evenimente legislativedistincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, de ex. conform art. 1 pct. Q 3 din aceeași lege 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul 247/1997."
Analizând prevederile privind tehnica legislativa in concret ale art. 56 "Evenimentele legislative " - care arata ca:" (1) După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. (2) Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente.", se constata ca abrogarea nu a fost dispusa in mod legal.
Pe de altă parte, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, prevede că: "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de 50% de risc si suprasolicitare neuropsihica solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun in sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeana a drepturilor omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50 din 1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeana a drepturilor omului, doar pentru o cauza de utilitate publică.
Din cuprinsul OG83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publica a lipsirii magistraților si personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc si suprasolicitare. Mai mult, in perioada respectiva drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel ca abrogarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica apare cu atât mai mult lipsita de utilitate publica.
Potrivit art. 20 alin.2 din Constituția României, daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor in care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Astfel, prima instanță a retinut că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea 50/1996 si art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a da preponderența si a face aplicarea acestui din urma text legal.
Față de cele anterior reținute, întrucât abrogarea realizată prin OG 83/2000 este nelegală, iar rațiunea acordării sporului de stres subzistă, tribunalul a apreciat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, astfel încât pârâții urmează a fi obligați la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prev. de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada 1 septembrie 2004 - 1 februarie 2007, respins cererea privind indexarea semestrială cu indicele prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică și a obligat pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B să facă demersurile pentru înscrierea în cartea de muncă a mențiunilor privind aceste sume.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea recursului său, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9, 304/1 Cod procedură civilă, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Saa rătat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în ceea ce privește obligarea Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice. De asemenea, a arătat că, potrivit procedurii prevăzute de lege, competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale cu acest titlu aparține ordonatorului principal de credite, conform procedurii prevăzute de lege, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerul Finanțelor Publice ca obligație dispusă de instanța de judecată. A invocat dispozițiile art. 6 al. 2 și art. 17 al. 1 din Legea nr. 500/2002 și ale art. 4 al. 1 din nr.OG 22/2002.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, în esență, că, în ceea ce privește decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, efectele aplicării dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă încetează după data de 03.02.2007, astfel încât, pentru perioadele de timp ulterioare acestei date, acțiunea reclamanților este nefondată. A arătat că 03.02.2007 este momentul intrării în vigoare a nr.OG 8/2007, care prin art. 30 abrogă în mod explicit întreaga Lege nr. 50/1996, deci și art. 47. În concluzie, decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007.
De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care este instituție bugetară și nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Mai mult, a apreciat că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată. Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
Pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea cererii privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate în carnetele de muncă, întrucât din disp. art. 11 al. 2 din Decretul nr. 92/1976, reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta, în timp ce sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaigă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta.
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În drept, pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și-a întemeiat recursul pe disp. art. 299 și art. 304 pct. 9 cu aplic. art. 304/1 Cod procedură civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în cererile de recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Public de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea reține următoarele:
Referitor la motivul de recurs referitor la faptul că acțiunea reclamanților este nefondată pentru perioadele de timp ulterioare datei de 03.02.2007, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Aceasta, întrucât prima instanță i-a obligat pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să le plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară aferentă perioadei 1.09.2004 - 1.02.2007, actualizate cu indicele de inflație de la data efectuării plății, astfel după cum s-a solicitat prin acțiunea introductivă.
Prin urmare, este neîntemeiată solicitarea formulată de către pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin cererea de recurs, în sensul de a se respinge acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată, pentru perioada ulterioară datei de 03.02.2007, atât timp cât reclamanții nu au solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară decât pentru perioada 1.09.2004 - 1.02.2007.
Or, atât timp cât reclamanții nu au solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada ulterioară datei de 01.02.2007, Curtea constată că nu este necesar a se analiza dacă dreptul la acest spor subzistă sau nu pentru perioada ulterioară datei de 03.02.2007.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, Curtea constată că în mod corect prima instanță a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară aferentă perioadei 01.09.2004 - 01.02.2007, actualizate cu indicele de inflație de la data efectuării plății.
Această actualizare se justifică în temeiul disp. art. 161 al. 4 din Codul muncii, pentru recuperarea creanței la valoarea ei reală, inclusiv a pierderilor suferite datorită neexecutării la timp a obligației debitorilor, astfel încât nu poate fi primită apărarea recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
Astfel, având în vedere deprecierea monedei naționale prin inflație, precum și efectele inflației asupra nivelului de trai, actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care acestea sume vor intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor.
Nici apărarea formulată de către pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile, recurentul neputând să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, nu poate fi primită, întrucât prin sentința recurată, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor către reclamanți.
Or, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanți, tocmai pentru ca hotărârea judecătorească să nu fie lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Referitor la motivul de recurs formulat de pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că în mod greșit prima instanță l-a obligat pe să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la sporul de 50%, Curtea constată că și acesta este neîntemeiat.
Astfel, potrivit disp. art. 1 al. 1 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial nr. 37 din 26 aprilie 1976, "Carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în munca, vechimea neîntreruptă în munca, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta."
Sintagma "retribuție tarifară de încadrare" a fost definită în art. 193 al. 1 din Legea nr. 57/1974, care prevede: "Prin retribuție tarifară de încadrare se înțelege retribuția stabilită pe baza rețelelor tarifare sau a listelor de funcții pentru muncitori și personal operativ și prin nomenclatoarele de funcții pentru personalul de execuție tehnic, economic, de altă specialitate, pentru personalul de conducere, precum și pentru cel administrativ, de deservire și de pază, la care se adaugă majorările, indemnizațiile și sporurile care potrivit dispozițiilor legale, se includ în retribuția tarifară de încadrare."
Or, atât timp cât dispozițiile art. 1 alin. (1) teza finală din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, prevăd că prin carnetul de muncă se dovedește, printre altele, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, Curtea constată că în mod corect prima instanță l-a obligat pe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la sporul de 50%.
Pentru aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală, în temeiul disp. art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice B prin, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 843 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr. Jud.- - semnează
președintele instanței
Red.
Jud. fond
Ex. 2/12.01.2010
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Dicu Aurel, Bratu Ileana
