Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1625/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1625
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, județul S și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 959 din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, pârâților intimați Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Judecătoria Gura Humorului și reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea adresată Curții de Apel Suceava înregistrată sub nr- din 04.12.2008, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Judecătoria Gura Humorului și Ministerul Economiei și Finanțelor să se dispună calcularea și plata diferențelor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 octombrie 2000 - 01 august 2004, în sume actualizate în funcție de rata de creștere a inflației; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate; obligarea pârâtei Curtea de Apel Suceava să înscrie în carnetul de muncă mențiunile corespunzătoare acestor drepturi salariale; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că începând cu data de 01.09.2003 are calitatea de personal auxiliar de specialitate la Curtea de Apel Suceava, că anterior, în perioada 01.08.2000 - 01.09.2003, a desfășurat activitatea de grefier la Judecătoria Gura Humorului, iar potrivit Legii nr.50/1996 a beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar.
Conform art.47 din Legea nr.50/1996, în forma republicată în Monitorul Oficial nr.563 din 18 noiembrie 1999, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest text a fost abrogat însă în mod nelegal și abuziv, întrucât prin Legea nr. 125/2000 (art. 1, lit. Q pct. 1), Guvernul României a fost abilitat doar să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996.
Au fost enunțate dispozițiile art. 114 alin. 1 și art. 53 din Constituție privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul unor legi organice, respectiv cele privind restrângerea unor drepturi sau libertăți, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
A mai susținut că, prin sentința civilă nr.117 din 17.01.2008, pronunțată de Tribunalul Suceavai -a fost admisă acțiunea, formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, aceștia fiind obligați să-i plătească drepturile salariale constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare pentru perioada 01.08.2004 - 01.02.2007.
Reclamanta a invocat decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiilor Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 13.06.2008, instanța supremă statuând că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, decizie obligatorie pentru instanță, conform dispozițiilor art. 329 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cât privește eventuala prescripție a dreptului la acțiune pentru perioada specificată, reclamanta a evocat dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, conform cărora termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale, text ce se coroborează cu dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. c și art. 17 din Decretul nr. 167/1958 care stabilește că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, exemplificând în acest sens nr.HG 232/2005 privind aprobarea strategiei de reforme în sistemul judiciar pentru anii 2005-2007 Planului de acțiuni pentru anii 2005 - 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 273/2005, prin care s-a stabilit scadența de plată în luna decembrie 2005 pentru plata drepturilor salariale restante și a celor datorate ca urmare a unei politici salariale discriminatorii, angajamentul privind încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, precum și decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În drept, acțiunea a fost motivată pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/2006, astfel cum au fost interpretate prin decizia XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile Codului muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, art. 11,20, 53 și 148 din Constituție dar și reglementările internaționale, respectiv art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru perioada 01.10.2000 - 01.08.2004 arătând că, potrivit dispozițiilor art.1 și 7 din Decretul nr.167/1958 și prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Au fost evocate dispozițiile deciziei nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, pârâtul susținând și faptul că nu se justifică acordarea actualizării sumelor față de dispozițiile art.1088 Cod civil.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Sai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai între angajator și angajat, ori între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamantă nu există raporturi de muncă.
Prin sentința civilă nr.102 din 12.02.2009, Curtea de Apel Suceavaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava având în vedere Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. II, pct.2 din nr.OUG75/2008.
La Tribunalul Suceava dosarul a fost reînregistrat sub nr- la data de 10.03.2009.
Tribunalul Suceava - secția civilă - prin sentința nr. 959 din 28 aprilie 2009 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor; a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Judecătoria Gura Humorului, Ministerul Economiei și Finanțelor B; a obligat pârâții Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava și Ministerul Justiției să-i plătească drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar aferent perioadei 1.10.2000 - 1.08.2004, actualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare pentru plata drepturilor salariale; a obligat pârâta Curtea de Apel Suceava să înscrie în carnetul său de muncă mențiunile corespunzătoare acordării acestui spor și a respins cererea privind cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că aceasta nu este dată în cauză câtă vreme, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care ar fi eventual obligat prin sentință.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamantă, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că potrivit art. 47 din Legea 50/1996, republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", dar prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea, alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa. Într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din OG nr.83/2000 art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat, nu-i poate fi imputată reclamantei pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii, aceasta a avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Pe de altă parte, câtă vreme prin decizia XXI din 10.03.2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Deși pârâtul Ministerul Justiției a invocat dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, conform cărora cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația conflictelor de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, care stabilesc că termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau cele derivând din plata salariului, dar și cu dispozițiile legislației civile, în măsura în care nu sunt incompatibile specificului raporturilor de muncă conform art. 295 din Codul muncii.
Conform art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, efectul întreruperii termenului de prescripție constând, conform art. 17 alin. 1 și 2 din același act normativ în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și începerea unui nou termen de prescripție.
Ori, în cauză, au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 18.03.2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților, Ministerul Justiției efectuând diferite demersuri la Ministerul Finanțelor Publice pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante, iar prin Ordinul nr. 3/C din 11.01.2005 același pârât a dispus calcularea și centralizarea sumelor datorate magistraților din cadrul organelor autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii (anexele 1-18 la ordin).
Totodată, instanța a constatat că prin nr.HG 232/2005, publicată în nr. 273/2005, act normativ cu putere de lege, producând efecte erga omnes, a fost aprobată Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005 - 2007 și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă pentru perioada specificată, iar prin Cap. VI pct. 3.2 din anexa 2 s-a stabilit măsura plății drepturilor salariale restante și diminuarea discriminărilor salariale pentru personalul din domeniul autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii cu scadența de plată în luna decembrie 2005, măsura preluată și în Angajamentul perfectat cu ocazia încheierii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, obligația de plată a drepturilor salariale restante și salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar de specialitate constituind o prioritate cuprinsă în planul de acțiune pentru anii 2005-2007.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% lunar.
Prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă statuând că " în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizia instanței supreme fiind obligatorie în raport de prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanta a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
S-a apreciat că actualizarea sumelor acordate la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații între salariului real și salariul nominal de care reclamanta ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul acesteia, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 și a dispozițiilor art.131 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat la alocarea fondurilor necesare drepturilor salariale specificate.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B și Ministerul Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, drept care luat naștere la data publicării nr.OG 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, înlăturând acordarea sporului de 50%.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - prin S în motivele de recurs a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite, revine ordonatorilor de credite, în speță, Ministerului Justiției, Curții de Apel Suceava și Tribunalului Suceava.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i potrivit legii decât obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite.
A mai susținut că obiectul dedus judecății îl reprezintă obligarea pârâților la plata unor sume de bani reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, raportul juridic fiind unul tipic de dreptul muncii în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.
Analizând recursurile, prin prisma motivelor invocate, ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea constată că sunt neîntemeiate.
Cu privire la recursul Ministerului Justiției, instanța reține că, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în timpul stabilit de lege, iar conform art. 3, din același act normativ termenul de prescripție este de 3 ani.
Art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii prevede că termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Întrucât salariul este o prestație periodică, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se stinge printr-o prescripție distinctă.
La o primă vedere, termenul prevăzut de textele de lege menționate ar fi împlinit la data promovării prezentei acțiuni, însă în discuție este un drept negat prin însuși un act emanând de la una din puterile statului, respectiv cea executorie, cu depășirea abilităților sale legislative, dar sub o puternică aparență de legalitate.
Instituția prescripției extinctive constituie o modalitate de protecție a securității juridice, care sancționează titularul dreptului neglijent în a și-l exercita într-un anumit interval de timp.
O asemenea neglijență conține o deplină libertate de acțiune din partea titularului dreptului.
Însă, în situația în care acest exercițiu este împiedicat printr-un act normativ care se bucură de prezumția de legalitate, nu se poate vorbi despre neglijența titularului de a-și urmări protecția dreptului.
În cauză, art. 47 din Legea nr. 50/1996 apărea abrogat, prin emiterea nr.OUG 83/2000, acțiunea și implicit dreptul la spor fiind declarate inexistente.
Ulterior însă, în cadrul soluționării recursului în interesul legii prin decizia nr. 21/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat asupra nelegalității adoptării actului de abrogare a dreptului și asupra subzistenței acestuia, în toată această perioadă.
OUG nr. 83/2000 fiind adoptată cu încălcarea dispozițiilor legii de abilitare a Guvernului de legiferare, respectiv a limitei transferului de legiferare către Parlament, a creat în toată perioada convingerea inexistenței dreptului.
Așadar, statul, prin organul său executiv, a determinat lipsa de previzibilitate a apărării dreptului, reclamanta neputând prevedea, contra normei care crea aparența lipsei dreptului, până la declararea nelegalității acestei norme, pronunțarea unei hotărâri judecătorești în favoarea sa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii, reclamanții a avut posibilitatea să se adreseze instanței pentru plata acestor drepturi, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c calculându-se, așadar, de la data pronunțării acestei decizii.
Pentru argumentele expuse, Curtea apreciază că în mod întemeiat prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, critica adusă sentinței nefiind fondată.
În ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea reține că, potrivit art. 2, 3 din nr.HG 208/2005 Ministerul Finanțelor Publice are atribuții privind administrarea veniturilor statului, elaborarea proiectului bugetului de stat, deschiderea de credite pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite.
În plus, art. 4 al. 2 din nr.OG 22/2002 face trimitere la art. 47 din Legea nr. 500/2002, articol ce face vorbire de acordul Ministerului Finanțelor Publice privind virările de credite bugetare și angajarea cheltuielilor. Reducerea atribuțiilor Ministerului Finanțelor la un simplu rol de monitorizare a cheltuielilor, așa cum se susține, nu își găsește un suport legal. Plasarea întregii responsabilități bugetare și financiare numai în sarcina Ministerului Justiției, de asemenea, nu este în acord cu dispozițiile legale mai sus învederate. Prima instanță nu a obligat Ministerul Finanțelor la plata drepturilor salariale, ci l-a obligat doar la includerea în buget a sumelor necesare plății, obligație ce îi revine în virtutea atribuțiilor privind administrarea veniturilor statului și elaborării proiectului bugetului de stat, astfel încât, în raport de prevederile legale enunțate, acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză.
Cum recursurile sunt nefondate, în temeiul art. 312 al. 1 din Codul d e procedură civilă urmează a fi respinse.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr. 959 din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
prin jud. - - plecat
la alta instanță semnează
președintele instanței
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2/11.01.2010
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Dicu Aurel, Bratu Ileana
