Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1706/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1706/R-CM
Ședința publică din 17 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.342/CM din 04 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimatul-reclamant, intimații-pârâți Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș, Consiliul Superior al Magistraturii și expertul în domeniul discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea acestora.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată că prin cererea înregistrată la data de 19.03.2008 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Superior al Magistraturii, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru a-și expune punctul de vedere cu privire la solicitările reclamantului, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la calcularea și la plata despăgubirilor echivalente sporului de confidențialitate de 15% începând cu octombrie 2004 până la data pronunțării sentinței, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la alocarea către ceilalți pârâți a fondurilor necesare efectuării plăților sumelor bănești solicitate.
În motivarea acțiunii se arată că în scopul asigurării eficiente a confidențialității informațiilor clasificate, au fost elaborate o serie de acte normative, menite să confere categoriilor de persoane ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la astfel de informații.
Au fost invocate în acest sens prevederile Legii nr. 444/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, potrivit cărora pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Astfel, judecătorii militari beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară.
Prin nr.OG 6/2007, art. 15 alin. 1, s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 555/2006, ci și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Totodată, potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Acest spor de confidențialitate nu a fost acordat reclamantului în mod discriminatoriu față de celelalte categorii de personal pentru care există această obligație.
S-au invocat și dispozițiile art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și Constituția României care prevede în art. 11 și 20 că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Prin sentința civilă nr. 342/CM/4.04.2009, Tribunalul Argeșa admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Curtea de Apel Pitești, Ministerul Justiției și Tribunalul Argeș să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15%, pentru perioada 19.03.2005 - 4.04.2008, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce pârâților de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.
A obligat pârâta Curtea de Apel Pitești să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Reclamantul face parte din categoria personalului din justiție (instituții finanțate de la bugetul de stat) căruia i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 111 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, art. 15 din Codul deontologic și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic), care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamant implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Conform art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din G nr. 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. 1 din nr.OUG123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2001, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamantului, instanța de fond a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă a reclamantului, o clauză obligatorie, iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii. Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică. În cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
Unul și același element constând în obligația de confidențialitate produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului bugetar, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională nu constituie o justificare, obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege, cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
S-a reținut că reclamantul este discriminat în sensul art. 2 alin. 1 și art. 6 din nr.OUG 137/2000, întrucât i-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparține unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000).
Existența discriminării directe a reclamantului rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, art. 4 din Carta socială europeană revizuită ratificată prin Legea nr. 74/1999, art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a), art. 40 alin. 2 lit. c) și f), art. 54 alin. 3, art. 65 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003, art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție. Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nicio persoană nefiind mai presus de lege.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și a libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupare nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate (la fel ca și reclamantul).
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nicio discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, or, munca a fost acumulată în vechimea dobândită de reclamant la fel ca munca celuilalt personal judiciar.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, s-a reținut că nu se poate aprecia conform considerentelor expuse că acordarea unor sporuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Tribunalul a constatat că acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Reclamantul a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a privit-o ca admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea-credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată.
S-a constatat că în prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporului, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări. În speță, nu există o cauză străină care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamantul nu a solicitat plata despăgubirilor nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Potrivit art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu.
Instanța a considerat că data de la care reclamantul este îndreptățit să i se acorde acest spor este 19.03.2005 întrucât pentru sumele solicitate anterior acestui moment a intervenit prescripția dreptului la acțiune, potrivit art. 283 lit. c) din Codul muncii.
De asemenea, avându-se în vedere că reclamantul a fost detașat începând cu data de 1.01.2007 la Consiliul Superior al Magistraturii, dar și dispozițiile art. 47 pct. 2 din Codul muncii, s-a apreciat că se impune admiterea acțiunii doar față de primii trei pârâți.
În consecință, în baza dispoziției legale de mai sus și a art. 1082, 1084, 1039 Cod civil, precum și a art. 269, 165, 292 Codul muncii, instanța a admis în parte acțiunea, în modalitatea deja prezentată.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art. 6 din Decretul-lege nr. 92/1976, instanța de fond a obligat pe pârâta Curtea de Apel Pitești să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Împotriva sentinței au formulat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Primul dintre recurenți critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
- Soluționând cererea prin care se solicită acordarea unor drepturi neprevăzute de lege sau prevăzute pentru alte categorii profesionale, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru magistrați. În afara legii nu putem vorbi de discriminare în sensul nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal stabilit prin nr.OG 137/2000.
- O altă critică este aceea potrivit căreia în considerentele sentinței nu este arătat un temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru magistrați.
- Ultimul motiv de recurs constă în aceea că soluția instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Argumentele pe care se sprijină acest motiv de recurs sunt următoarele:
Nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, recunoscut și protejat de lege. Nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate judecătorilor.
Ca urmare, sporul în discuție nu face obiectul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe de altă parte, art. 14 din Convenție are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și ale Protocoalelor sale.
S-a reținut în mod eronat existența unei stări de discriminare câtă vreme nu este vorba despre persoane aflate în situații comparabile. Magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu statut specific reglementat de Legea nr. 303/2004 și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv nr.OUG 27/2006.
Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
În drept, recursul este întemeiat pe disp. art. 304 pct. 4, 7 și 9 pr.civ.
Prin recursul său, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice susține că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, invocând următoarele considerente:
Potrivit art. 3 pct. 48 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice poate fi citat în justiție numai atunci când reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în orice alte situații în care participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice și unde legea nu a stabilit alte organe în acest sens.
Se susține că este eronată opinia instanței în sensul că s-a impus introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice în calitate de pârât, făcându-se o gravă eroare atunci când s-a considerat că Ministerul Finanțelor Publice poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Ministrul finanțelor publice și ministrul justiției sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului în speța de față are Ministerul Justiției. Reclamantul poate urmări valorificarea dreptului împotriva debitorului său, respectiv autoritatea angajatoare.
Pe cale de consecință, se arată că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât raportul juridic dedus judecății se leagă între reclamant și ceilalți pârâți.
Obligarea Ministerului Finanțelor Publice la majorarea creditelor bugetare aprobate Ministerului Justiției prin lege este inadmisibilă deoarece legea bugetului de stat prin care s-au aprobat creditele bugetare ordonatorilor principali de credite conform destinațiilor bugetare stabilite este legea organică care poate fi modificată potrivit legii, Ministerul Finanțelor Publice neavând atribuții legate de modificările acesteia.
Sarcina sa este de a "monitoriza" respectarea legii de către ordonatorii principali de credite conform dispozițiilor legii bugetare.
Suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat se poate face numai pe bază de lege, fiind o problemă de legiferare.
Totodată, se arată că nu se poate da curs unei asemenea cereri de către instanța de fond deoarece admițându-se o astfel de acțiune, aceasta și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, singura în măsură să stabilească astfel de drepturi fiind puterea legislativă care este abilitată să adopte și să creeze legi, puterea judecătorească fiind cea care le aplică.
În drept, recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4061/26.03.2009 a declinat competența de soluționare a recursurilor în favoarea Curții de Apel Pitești, reținând că prin Decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale publicată în Of. nr. 73/06.02.2009, prevederile art. I și II din nr.OUG 75/2008 privitoare la competența soluționării cererilor de plată a drepturilor de natură salarială formulate de personalul din sistemul justiției au fost declarate neconstituționale.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
În analiza primului motiv de recurs invocat de Ministerul Justiției și Libertăților, ce se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, trebuie pornit de la decizia nr. 46/15.12.2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Codul deontologic al magistraților și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
În adoptarea acestei interpretări, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere următoarele:
Sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților-asistenți și personalului auxiliar de specialitate, de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative.
Nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1) în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
S-a arătat însă că misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, modificată și completată prin Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, republicată și de documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce înseamnă că se referă și la acte normative cu putere de lege.
În privința noțiunii de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Din cele reținute în soluționarea recursului în interesul legii se degajă o primă concluzie, și anume aceea că prin soluționarea acțiunii în repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea rezultând din stabilirea prin norme legale a unui tratament diferențiat unor persoane aflate în situații analoage și invers, instanțele judecătorești nu încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat.
Această dezlegare dată problemei privind nedepășirea atribuțiilor puterii judecătorești este obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă.
Obligativitatea se impune și din alte perspective.
Pe de o parte, în motivarea Deciziei nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituțională a arătat că o decizie emisă în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 Cod procedură civilă.
Mai mult, s-a arătat, nu poate constitui motivul exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești.
Din alt punct de vedere, normele internaționale care interzic discriminarea - art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul 12 adițional la Convenție - și practica CEDO impun statelor nu numai obligația de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicare a legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, dar și pe aceea de a da posibilitatea reparării prejudiciului suferit prin discriminare prin acces liber la justiție.
În baza celor reținute mai sus, Curtea constată că nu se regăsește cu privire la soluția criticată motivul de nelegalitate constând în pronunțarea hotărârii cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Nu sunt fondate nici celelalte două motive de recurs potrivit cărora în considerentele hotărârii nu se arată temeiul de drept al acordării drepturilor bănești solicitate, respectiv soluția atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Argumentele invocate de recurent, au mai făcut obiectul examinării în recursul în interesul legii, conform celor arătate mai sus.
În plus, s-a arătat în considerentele Deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, magistrații, cum este reclamantul din prezenta cauză, au potrivit art. 16 alin. 1 din Codul deontologic, obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Legea nr. 182/2002 stabilește la art. 36 alin. (3) că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu.
Spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Nu există nicio justificare legitimă, obiectivă, rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor, răspunderii, dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Tratamentul diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului/indemnizației de bază.
Sporurile la salariul/indemnizația de bază trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Ca atare, s-a arătat în considerentele deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, magistrații, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000, republicată.
Despăgubirile trebuie stabilite raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul/indemnizația de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor.
Condamnarea prin sentință la efectuarea plății nu poate acoperi decât perioada în care subzistă discriminarea. Or, nu s-a recunoscut până în prezent de către recurentul-pârât acordarea respectivului spor pentru perioada supusă analizei, implicit încetarea tratamentului discriminatoriu.
Acestea au fost și considerentele instanței de fond astfel că hotărârea pronunțată este legală și temeinică sub aspectele analizate.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în cauza având drept obiect cererea de obligare la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale către ministerele de resort, derivă nu numai din rolul de coordonator al acțiunilor de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare a bugetului de stat, conturat de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare.
Această calitate se desprinde din interpretarea regulilor privind cheltuielile bugetare enumerate în art. 14 din lege.
Textul prevede la alin. (2) că nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul de stat și nici angajată și efectuată din acest buget, dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială.
Cheltuielile bugetare au potrivit alin. (1) din acest articol destinație precisă și limitată, ele sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale.
Dacă urmărim procedura de lucru în stabilirea limitelor privind micșorarea veniturilor și majorarea cheltuielilor bugetare de la art. 15 din lege, observăm că Ministerul Finanțelor Publice elaborează alături de ordonatorii principali de credite - ministerele de resort - fișa financiară, care se atașează la expunerea de motive sau la nota de fundamentare, după caz, ca document necesar pentru dezbaterea proiectului. În această fișă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat.
Această fișă financiară se înaintează legislativului pentru a fi avută în vedere la dezbaterea proiectului legii bugetare anuale sau a celui de rectificare a bugetului.
Prin urmare, rolul Ministerului Finanțelor Publice nu se limitează la transmiterea proiectelor de buget întocmite de ordonatorii principali de credite spre dezbatere parlamentului și la verificarea efectuării cheltuielilor publice în limitele și cu respectarea destinației aprobate prin lege, așa cum se susține în cererea de recurs.
Ministerul Finanțelor Publice se implică în elaborarea acestor proiecte de buget câtă vreme nicio propunere de cheltuieli nu poate fi făcută fără bază legală, adică fără o precizare a mijloacelor necesare acoperirii acestor cheltuieli, precizare care se face în fișa financiară menționată mai sus.
Aceasta înseamnă că obligarea pârâtului la alocarea fondurilor necesare efectuării plății drepturilor bănești cuvenite s-a stabilit în baza atribuțiilor prevăzute de lege pentru pregătirea proiectelor legilor bugetere anuale și a celor de rectificare a bugetului de stat, fără a fi vizată adoptarea acestor proiecte de către legislativ, altfel spus cererea este admisibilă deoarece nu presupune depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Întrucât nu se regăsesc cu privire la soluția criticată motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de art. 304 pct. 4, 7 și 9 Cod procedură civilă, recursurile pârâților Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice vor fi respinse ca nefondate în baza art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5prinDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în Pitești, b-dul. - nr. 118, județul A, împotriva sentinței civile nr. 342/CM din 4 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul, cu domiciliul ales la Tribunalul Argeș, cu sediul în Pitești,--5, județul A și pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești,--5, județul A și CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, cu sediul în B, Calea nr. 141 B, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
10 ex./25.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Florina Andrei, Nicoleta Simona
