Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 20/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 20
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Ancuța Gabriela Manea Liliana
Asistent Judiciar -
Asistent Judiciar
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind acțiunea formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-au depus la dosar o copie al încheierii prin care s-a admis cererea de abținere formulată de către judecătorul și întâmpinare, prin fax, de către pârâtul Ministerul Justiției, necomunicată reclamantei. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă și că prin acțiune reclamanta a aratat ca nu solicita a-i fi comunicate întâmpinările și înscrisurile depuse la dosar de către pârâți, constată acțiunea în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra conflictului de muncă de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.1105/45/12.12.2008 pe rolul Curții de APEL IAȘI, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției și Curtea de APEL IAȘI, solicitând obligarea acestora la plata diferentelor de despăgubiri cuvenite potrivit sentintelor nr. 2167/2006 si 727/2007 ale Tribunalului Vaslui si 311/2007 a Tribunalului I, retinute nelegal prin aplicarea CAS(9,5%) la baza de calcul neplafonată, conform Legii nr.250/2007, actualizate în raport cu rata inflației la data platii efective.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 16.08.2007, Curtea de APEL IAȘIa procedat la executarea amiabilă a sentințelor și a achitat diferențele de drepturi salariale restante cu titlu de despăgubiri reprezentând sporurile de 30% și 40% pentru perioada 22.07.2002-31.03.2006 si spor de vechime pentru perioada 15.01.2004-05.02.2007, calculându-se CAS, în procent de 9,5 % în raport cu întregul venit datorat.
Reclamanta a arătat că întârzierea în plata despăgubirilor acordate prin aceste hotărâri se datorează culpei pârâților, având în vedere dispozițiile art.289 din Codul muncii și ale art.2 din nr.OUG22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.110/2007.
Se mai arată că, între momentul pronunțării hotărârilor în conflictul de muncă privind plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale de 30%, respectiv 40% și executarea acestora, a intrat în vigoare Ordinul nr.680/01.08.2007 al Ministrului, Solidarității Sociale și Familiei, care a înlăturat beneficiul plafonării bazei de calcul a CAS la 5 salarii medii pe economie, astfel încât, în loc să le fie plătite reclamanților despăgubirile integrale stabilite de către instanță, le-au fost achitate drepturi salariale diminuate ca urmarea aplicării CAS de 9,5% la întreaga sumă.
La momentul când pârâții aveau obligația legală de a executa hotărârea pronunțată în materia conflictelor de muncă, era aplicabilă, în ceea ce privește calculul contribuției de asigurări sociale, nr.OUG9/27.02.2003, care plafona venitul lunar la care se calcula această contribuție, la 5 salarii medii brute pe economie.
Beneficiul acestei plafonări a fost înlăturat prin dispozițiile Legii nr.220/19.06.2007, care prevede că, baza de calcul a, este venitul brut realizat lunar, prin modificarea din nou a art.23 alin.3 din Legea nr.19/2000, dispoziții care au fost aplicate de către pârâți în mod eronat, la momentul plății despăgubirilor datorate reclamanților.
Întrucât sumele depășeau cu mult 5 salarii medii brute pe economie, despăgubirile cuvenite au fost considerabil diminuate prin aplicarea noului mod de calcul al, reclamanții fiind astfel prejudiciați de către angajator, ca urmare a plății cu întârziere a despăgubirilor datorate.
Se mai invocă disp.art.15 alin.2 și art.16 din Constituția României, care consacră principiile neretroactivității legii și egalității în drepturi, Protocolul 1 si 12 la CEDO,art.5 si 269 din Codul muncii.
Se mai arată că, prin aceste dispoziții ale Legii nr.220/2007, s-a creat o situație discriminatorie între magistrații cărora li s-au plătit despăgubirile reprezentând drepturile salariale de 30%, respectiv 40%, înainte de 01.08.2007 și cei cărora, din culpa pârâtilor, li s-au plătit aceste despagubiri după această dată, primind astfel drepturi considerabil diminuate fără nici o justificare rezonabilă.
Se mai arată că prejudiciul apare cu atât mai evident cu cât instanțele judecătorești au constatat, prin hotărârile precizate anterior, că plata sporului de 30%, respectiv 40%,ca si a celui de vechime reprezintă o justă despăgubire pentru magistrații ce au fost discriminați prin neacordarea acestora, însă în faza executării dispozițiilor acestora, aceștia sunt din nou discriminați, prin aplicarea unui nou mod de calcul al CAS-ului, prevăzut de un act normativ intrat în vigoare cu mult după ce hotărârea a rămas irevocabilă. De altfel, aceste sporuri trebuiau plătite de fapt de către pârâți în perioada pentru care instanța a considerat că reclamanții sunt îndreptățiți la acestea, când drepturile lor salariale erau calculate prin reținerea CAS la nivelul plafonat de 5 salarii.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar: sentința civilă nr.2167/2006 si 727/2007 ale Tribunalului Vaslui, si 311/2007 a Tribunalului Iași.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată pentru următoarele motive:
Normele juridice care reglementează modalitățile de realizare a veniturilor publice la bugetul asigurărilor sociale de stat, prin perceperea unor contribuții din care urmează a se achita indemnizații, asigurări și pensii, au caracter imperativ.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este parte componentă a bugetului general consolidat, astfel cum acesta a fost definit de art2 pct.7 din Legea nr.500/2002 și în aceste condiții îi sunt aplicabile normele de procedură fiscală.
Astfel, potrivit Codului d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege. În acest sens a fost emisă și circulara nr.96272 din 15.08.2007 de către Ministerul Justiției către curțile de apel și aparatul propriu în vederea aplicării unitare a legislației fiscale și a celei privind asigurările în care a fost reiterată obligativitatea respectării prevederilor actelor normative în vigoare în ceea ce privește modul de calcul, de reținere și de virare a impozitelor și contribuțiilor sociale.
În consecință, pârâtul arată că, la data de 22.07.2007, a intrat în vigoare Legea nr.250/2007, astfel încât modalitatea de determinare a CAS a fost legală, fiind aplicabil actul normativ în vigoare la data plății.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile, se reține că acțiunea formulata este fondată pentru următoarele considerente:
La data de 16.08.2007, Curtea de APEL IAȘIa procedat la executarea amiabilă a hotararilor și a achitat reclamantei diferențele de drepturi salariale restante cu titlu de despăgubiri reprezentând sporurile de 30% și 40% si de vechime, calculându-se CAS în procent de 9,5 %, în raport cu întregul venit datorat.
Potrivit disp.art.59 din Codul fiscal, în cazul salariilor sau diferențelor de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, beneficiarii unor astfel de venituri datorează un impozit final care se calculează la sursă de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 20%asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii prevăzute de lege.
La momentul când pârâții aveau obligația legală de a executa hotărârea pronunțată în materia conflictelor de muncă, erau aplicabile, în ceea ce privește calculul contribuției de asigurări sociale,dispozițiile art.23 alin.1 și 3 din Legea nr.19/2000, astfel cum aceasta a fost modificată prin nr.OUG9/27.02.2003, care plafona venitul lunar la care se calcula această contribuție, la 5 salarii medii brute pe economie.
Beneficiul acestei plafonări a fost înlăturat prin dispozițiile Legii nr.250/2007, intrată în vigoare la data de 22.07.2007, care prevede că baza de calcul a este venitul brut realizat lunar, prin modificarea din nou a art.23 alin.3 din Legea nr.19/2000, dispoziții care au fost aplicate de către pârâți în mod eronat, la momentul plății despăgubirilor datorate reclamanților.
Întârzierea în plata despăgubirilor acordate prin aceste hotărâri se datorează culpei pârâților, având în vedere dispozițiile art.289 din Codul muncii, care prevăd că hotărârile pronunțate in materia conflictelor de munca sunt executorii de drept de la data pronuntarii si art.277, care prevăd că neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor, în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată, constituie infracțiune.
Se mai reține că, până la modificarea art.2 din nr.OUG22/2002, prin Legea nr.110/2007, reclamanta a fost în imposibilitate de a executa silit sentințele civile respective, întrucât prin dispozițiile acestui articol era consacrată practic o imunitate de executare a statului și instituțiilor publice.
Se mai reține că, potrivit hotărârii CEDO din 22.04.2004, cauza nr.44076/98, Angelov contra Bulgariei, o creanță poate să reprezinte un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă. Potrivit acestei hotărâri, sentința devenită definitivă a creat, în patrimoniul reclamantului o creanță certă și exigibilă ce constituie un asemenea bun. Totuși, hotărârea nu a fost executată imediat de instituțiile publice vizate. CEDO a reținut că imposibilitatea de a obține executarea unei hotărâri timp de 2 ani constituie o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului imputabilă autorităților. Astfel, s-a mai reținut că, omițând să se conformeze hotărârii definitive, autoritățile naționale l-au privat pe reclamant, pentru o perioadă de aproape 2 ani, de despăgubirea acordată de tribunal, pe care spera în mod rezonabil să o primească. S-a constatat că motivele invocate de Guvern privind lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica o asemenea întârziere.
Aceeași argumentație, în sensul că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dint-o hotărâre judecătorească, o regăsim și în hotărârea CEDO pronunțată în cauza nr.59498/00, Bourdov contra Rusiei. S-a mai reținut în acesta sens că, întârzierea executării hotărârii nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art.6 paragr.1 al Convenției.
În speță, prin întârzierea semnificativă în executarea sentințelor s-a creat o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei, în patrimoniul căreia exista un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1, aceasta fiind prejudiciata în primul rând datorită suportării consecințelor inflației și, în al doilea rând, prin aplicarea unor dispoziții noi, apărute cu mult după ce pârâții ar fi trebuit să-și execute obligația stabilită prin hotărâre judecătorească privind modul de calcul al contribuției de asigurări sociale reținute din veniturile ce li se cuveneau cu titlu de despăgubiri.
Astfel, întrucât sumele datorate depășeau cu mult 5 salarii medii brute pe economie, despăgubirile cuvenite au fost considerabil diminuate prin aplicarea noului mod de calcul al,reclamanta fiind astfel prejudiciata de către angajator, ca urmare a plății cu întârziere a despăgubirilor datorate.
De altfel, prin hotărârea pronunțată la data de 18.06.2002, în cauza nr.48939/99, Oneryildiz contra Turciei, CEDO a reținut, pentru prima dată,obligația administrației de a plăti o sumă de bani la care fusese obligată printr-o hotărâre judecătorească, fără a aștepta o procedură de executare silită.
De asemenea, prin decizia de admisibilitate pronunțată la data de 11.12.2003, în cauza nr.62503/00, Karahalios contra Greciei, Curtea a reținut că: "nu este oportun să se ceară unei persoane, care a obținut o creanță contra statului în urma unei proceduri judiciare, să inițieze procedura executării pentru satisfacerea creanței sale. S-a mai reținut că, în plus, dacă administrația nu execută hotărârea din proprie inițiativă, iar reclamantul recurge la executare silită, acest aspect trebuie reținut ca circumstanță agravantă.
În speță însă, neexecutarea la timp a creanței a agravat de fapt situația reclamantei prin diminuarea patrimoniului acesteia.
Totodata, prin dispozițiile Legii nr.250/2007, s-a creat o situație discriminatorie între magistrații din cadrul altor curți de apel, care au primit fonduri de la același ordonator principal de credite, Ministerul Justiției,insa cărora li s-au plătit despăgubirile reprezentând drepturile salariale de 30%, respectiv 40% si spor vechime înainte de 01.08.2007 și cei cărora, din culpa pârâților li s-au plătit aceste daune după această dată, primind astfel drepturi considerabil diminuate fără nici o justificare rezonabilă.
Prejudiciul apare cu atât mai evident cu cât instanțele judecătorești au constatat, prin hotărârile precizate anterior, că plata sporurilor respective reprezintă o justă despăgubire pentru magistrații ce au fost discriminați prin neacordarea acestora, însă în faza executării dispozițiilor acestora, aceștia sunt din nou discriminați, prin aplicarea unui nou mod de calcul al contribuției de asigurări sociale, prevăzut de un act normativ intrat în vigoare cu mult după ce hotărârile erau definitive și executorii și chiar irevocabile.
De altfel, aceste sporuri trebuiau plătite de fapt de către pârâți în perioada pentru care instanța a considerat că reclamanta era îndreptățita la acestea, când drepturile salariale erau calculate prin reținerea CAS la nivelul plafonat de 5 salarii, astfel încât, prin aplicarea noului mod de calcul al CAS, prevăzut de Legea nr.250/2007, prejudiciul suferit în perioada respectivă nu mai este integral acoperit prin despăgubirile acordate, care au fost diminuate considerabil prin introducerea unui nou criteriu de discriminare.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Conform art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.269 și 166 din cod prevăd că angajatorul este obligat să îi despăgubească pe salariați în situația în care, din culpa sa, aceștia au fost prejudiciați prin neexecutarea în totalitatea obligațiilor privind plata drepturilor salariale ce li se cuvin.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12 garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege. În acest sens sunt și dispozițiile art.1 al.2 lit.i din OUG 137/2000.
Mai mult, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr- reclamanții au formulat, în contradictoriu cu intimații: Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și o contestație la executare împotriva executării efectuate de către intimați în baza titlurilor executorii, respectiv împotriva modalității de determinare a sumelor stabilite prin titlurile executorii.
S-a mai solicitat prin aceeași contestație și obligarea intimaților la plata sumelor rezultate ca urmare a recalculării contribuției CAS, prin aplicarea coeficientului de 9,5%, conform art. 23 din Legea nr. 19/2000, plafonat la 5 salarii lunare.
Prin sentința civilă nr.14530/10.12.2007, Judecătoria Iașia admis contestația la executare formulată și a dispus continuarea executării titlurilor executorii reprezentate de sentințele civile nr. 2167/2006 si 727/2007 ale Tribunalului Vaslui, în sensul obligării intimaților la plata către contestatori a sumei rezultate ca urmare a recalculării contribuției CAS nelegal calculate de către intimați, conform drepturilor stabilite prin raportul de expertiză nr. 4749/16.11.2007 efectuat în cauză.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Iașia reținut următoarele:
"Art. 15 alin 2 din Constituția României prevede: "(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. "
Acest principiu este prevăzut și în Codul civil, care în art. 1 arată că " legea dispune numai pentru viitor. Ea nu are putere retroactivă ".
În ceea ce privește problema conflictului legilor în timp aceasta este soluționată prin aplicarea a trei principii, respectiv: principiul efectului imediat al legii noi, principiul neretroactivității legii noi, principiul retroactivității legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Dintre acestea primele două principii au aplicabilitate directă în prezenta speță:
Principiul efectului imediat al legii noieste acela potrivit căruia pentru
viitor dispune doar legea nouă, ceea ce înseamnă că reglementează toate situațiile juridice create din momentul intrării ei în vigoare.
Principiul neretroactivității legii noiînseamnă inaplicarea ei unor
situații juridice ale căror efecte au fost pe de-a-ntregul consumate sub imperiul legii anterioare.
Acest principiu răspunde cerinței de stabilitate și siguranță a raporturilor juridice, astfel că subiectului nu i se poate cere să se conformeze unei norme pe care nu o cunoaște, să adopte o conduită ce nu este prescrisă printr-o normă juridică.
Mai mult decât atât, acest principiu este aplicabil nu doar tuturor actelor normative ci și în toate domeniile normative cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Această problemă a fost soluționată și de către Curtea Constituțională, care prin Decizia nr.. 3/1993 statuează: "Pentru soluționarea conflictului legilor în timp este necesar a se deosebi dreptul subiectiv, constituit potrivit legii anterioare, de cel constituit potrivit legii posterioare. Legea posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna că legea nouă să fie aplicată retroactiv, contrar prevederilor art.15 alin.(2) din Constituție și cerințelor legate de asigurarea stabilității raporturilor juridice.Noua lege poate modifica regimul juridic al dreptului anterior, poate suprima acest drept sau, ceea ce, în fond, este similar, îl poate înlocui cu un alt drept care astfel se naște, cum ar fi în cazul reconstituirii dreptului abolit de legea anterioară. Dar, fără retroactivitate, noua lege nu poate desființa modalitatea în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv, această modalitate fiind supusă regulii "tempus regit actum". ".
Unul din criteriile în baza cărora se stabilește dacă o lege este retroactivă este acela al drepturilor câștigate, potrivit căruia o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câștigate sub imperiul vechii legi.
Dreptul subiectiv este prerogativa concedată unei persoane, de către ordinea juridică și garantată pe căi de drept de a dispune de o valoare recunoscută ca aparținându-i, fie ca a sa, fie ca datorată.
O lege care afectează modul de constituire a dreptului, așa cum era el reglementat de legea în vigoare la momentul achiziției este retroactivă, așa cum a reținut Curtea Constituțională: "referitor la hotărârea judecătorească, de peste un secol, s-a decis constant în doctrină și jurisprudență că ea este supusă condițiilor de fond și de formă stabilite de legea sub imperiul căreia a fost pronunțată, fără ca legea nouă să aibă înrâurire asupra ei, deoarece ea este socotită, față de părțile care au participat la proces, că are valoarea unui contract încheiat în momentul pronunțării ei".
Așa cum rezultă din titlurile executorii existente la dosarul cauzei, drepturile contestatorilor s-au născut din 2006 până cel mai târziu în mai 2007, iar intimații au aplicat o normă intrată în vigoare la 22.07.2007, aplicând astfel o lege nouă unei situații născute sub imperiul unei norme anterioare, ceea ce o face retroactivă și în contradicție cu principiile de drept civil și cele constituționale.
Nu se poate reține nici o culpă în sarcina contestatorilor și nici o circumstanță în favoarea intimaților că plățile drepturilor bănești nu s-au făcut la momentul rămânerii definitive a titlurilor executorii, cu atât mai mult cu cât acestea erau datorate începând cu anul 2001."
Această sentință civilă a fost însă modificată, în sensul respingerii contestației la executare formulate, prin decizia nr.1239/11.06.2008 a Tribunalului Iași, reținându-se faptul că o contestație la executare nu se poate face și împotriva actelor de executare benevole, cum este cazul în speță.
Aceeași instanță a mai reținut că, atâta vreme cât în cazul de față nu sunt întrunite condițiile pentru a fi formulată contestația la executare, analiza criticilor referitoare la legalitatea modului de determinare a sumelor cuvenite contestatorilor în temeiul titlurilor executorii nu se impune, astfel încât reclamanta din cauza de față a fost nevoita să promoveze prezenta acțiune pentru a obține reparațiile integrale ce i se cuveneau.
Pentru aceste considerente, constatând, în temeiul dispozițiilor art.2 din OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.5 din Codul muncii, că reclamanta a fost prejudiciata prin plata unor despăgubiri diminuate prin calculul contribuției de asigurări sociale potrivit dispozițiilor Legii nr.250/2007,Curtea va admite acțiunea și va obliga pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL IAȘI, în baza art.269 din Codul muncii, să plătească reclamantei diferențele de despăgubiri, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, cuvenite acesteia potrivit sentinței civile nr.2167/2006 si 727/2007 ale Tribunalului Vaslui si 311/2007 a Tribunalului I, reținute în mod nelegal în urma aplicării contribuției de asigurări sociale la baza de calcul neplafonată, potrivit Legii nr.250/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul in I, str. - nr.62, - scara C, etaj 5,. 9 în contradictoriu cu pârâții:Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de APEL IAȘI, str.- nr.25.
Obligă pârâții să plătească reclamantei diferențele de despăgubiri, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective,cuvenite acesteia potrivit sentințelor civile nr.2167/23.11.2006 si 727/07.06.2007, pronuntate de Tribunalul Vaslui si sentinței civile nr.311/05.02.2007pronuntata de Tribunalul I, reținute în mod nelegal în urma aplicării contribuției de asigurări sociale la baza de calcul neplafonată, potrivit Legii nr.250/2007.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2009.
Președinte, Judecător,
Asistenți judiciari,
cu opinie în sensul prezentei hotărâri
Grefier,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 26.01.2009.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Ancuța Gabriela Manea Liliana
