Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 21/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 21
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Ancuța Gabriela Manea Liliana
Asistent Judiciar -
Asistent Judiciar
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind acțiunea formulată de reclamanții, -, ( ), I -, ( ), ( ), și - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiție și Curtea de Apel Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată acțiunea în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.1111/45/16.12.2008 pe rolul Curții de Apel Iași, reclamanții, -, (), (), I-, (), - au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași, solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de despăgubiri cuvenite potrivit sentinței civile nr. 92/18.01.2007 a Tribunalului Iași, reținute nelegal în urma aplicării contribuției de asigurări sociale la baza de calcul neplafonată, conform Legii nr. 250/2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, la data de 16.08.2007, Curtea de Apel Iașia procedat la executarea amiabilă a sentinței civile nr. 92/18.01.2007 a Tribunalului Iași și a achitat diferențele de drepturi salariale restante cu titlu de despăgubiri reprezentând sporurile de 30% și 40% pentru perioada 01.01.2003-01.01.2005, calculându-se CAS, în procent de 9,5 % în raport cu întregul venit datorat.
Reclamanții au arătat că întârzierea în plata despăgubirilor acordate prin aceste hotărâri se datorează culpei pârâților, având în vedere dispozițiile art.289 din Codul muncii și ale art. 2 din nr.OUG 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.110/2007.
Se mai arată că, între momentul pronunțării hotărârilor în conflictul de muncă privind plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale de 30%, respectiv 40% și executarea acestora, a intrat în vigoare Ordinul nr. 680/01.08.2007 al Ministrului, Solidarității Sociale și Familiei, care a înlăturat beneficiul plafonării bazei de calcul a CAS la 5 salarii medii pe economie, astfel încât, în loc să le fie plătite reclamanților despăgubirile integrale stabilite de către instanță, le-au fost achitate drepturi salariale diminuate ca urmarea aplicării CAS de 9,5% la întreaga sumă.
La momentul când pârâții aveau obligația legală de a executa hotărârea pronunțată în materia conflictelor de muncă, era aplicabilă, în ceea ce privește calculul contribuției de asigurări sociale, nr.OUG 9/27.02.2003, care plafona venitul lunar la care se calcula această contribuție, la 5 salarii medii brute pe economie.
Beneficiul acestei plafonări a fost înlăturat prin dispozițiile Legii nr. 220/19.06.2007, care prevede că, baza de calcul a, este venitul brut realizat lunar, prin modificarea din nou a art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, dispoziții care au fost aplicate de către pârâți în mod eronat, la momentul plății despăgubirilor datorate reclamanților.
Întrucât sumele depășeau cu mult 5 salarii medii brute pe economie, despăgubirile cuvenite au fost considerabil diminuate prin aplicarea noului mod de calcul al, reclamanții fiind astfel prejudiciați de către angajator, ca urmare a plății cu întârziere a despăgubirilor datorate.
Se mai invocă disp. Art. 15 alin. 2 și art. 16 din Constituția României, care consacră principiile neretroactivității legii și egalității în drepturi, Protocolul 1 si 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 5 și 269 din Codul Muncii.
Se mai arată că, prin aceste dispoziții ale Legii nr. 220/2007, s-a creat o situație discriminatorie între magistrații cărora li s-au plătit despăgubirile reprezentând drepturile salariale de 30%, respectiv 40%, înainte de 01.08.2007 și cei cărora, din culpa pârâților, li s-au plătit aceste despăgubiri după această dată, primind astfel drepturi considerabil diminuate fără nici o justificare rezonabilă.
Se mai arată că prejudiciul apare cu atât mai evident cu cât instanțele judecătorești au constatat, prin hotărârile precizate anterior, că plata sporului de 30%, respectiv 40%,ca si a celui de vechime reprezintă o justă despăgubire pentru magistrații ce au fost discriminați prin neacordarea acestora, însă în faza executării dispozițiilor acestora, aceștia sunt din nou discriminați, prin aplicarea unui nou mod de calcul al CAS, prevăzut de un act normativ intrat în vigoare cu mult după ce hotărârea a rămas irevocabilă. De altfel, aceste sporuri trebuiau plătite de fapt de către pârâți în perioada pentru care instanța a considerat că reclamanții sunt îndreptățiți la acestea, când drepturile lor salariale erau calculate prin reținerea CAS la nivelul plafonat de 5 salarii.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar sentința civilă nr. 92/18.01.2007 a Tribunalului Iași.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile, se reține că acțiunea formulata este fondată pentru următoarele considerente:
La data de 16.08.2007, Curtea de Apel Iașia procedat la executarea amiabilă hotărârilor și a achitat reclamanților diferențele de drepturi salariale restante cu titlu de despăgubiri reprezentând sporurile de 30% și 40% si de vechime, calculându-se CAS în procent de 9,5 %, în raport cu întregul venit datorat.
Potrivit disp. art. 59 din Codul fiscal, în cazul salariilor sau diferențelor de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, beneficiarii unor astfel de venituri datorează un impozit final care se calculează la sursă de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 20% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii prevăzute de lege.
La momentul când pârâții aveau obligația legală de a executa hotărârea pronunțată în materia conflictelor de muncă, erau aplicabile, în ceea ce privește calculul contribuției de asigurări sociale,dispozițiile art. 23 alin.1 și 3 din Legea nr. 19/2000, astfel cum aceasta a fost modificată prin nr.OUG 9/27.02.2003, care plafona venitul lunar la care se calcula această contribuție, la 5 salarii medii brute pe economie.
Beneficiul acestei plafonări a fost înlăturat prin dispozițiile Legii nr. 250/2007, intrată în vigoare la data de 22.07.2007, care prevede că baza de calcul a este venitul brut realizat lunar, prin modificarea din nou a art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, dispoziții care au fost aplicate de către pârâți în mod eronat, la momentul plății despăgubirilor datorate reclamanților.
Întârzierea în plata despăgubirilor acordate prin aceste hotărâri se datorează culpei pârâților, având în vedere dispozițiile art. 289 din Codul muncii, care prevăd că hotărârile pronunțate in materia conflictelor de munca sunt executorii de drept de la data pronunțării și art. 277, care prevăd că neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor, în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată, constituie infracțiune.
Se mai reține că, până la modificarea art. 2 din nr.OUG 22/2002, prin Legea nr. 110/2007, reclamanții au fost în imposibilitate de a executa silit sentințele civile respective, întrucât prin dispozițiile acestui articol era consacrată practic o imunitate de executare a statului și instituțiilor publice.
Se mai reține că, potrivit hotărârii CEDO din 22.04.2004, cauza nr. 44076/98, Angelov contra Bulgariei, o creanță poate să reprezinte un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă. Potrivit acestei hotărâri, sentința devenită definitivă a creat, în patrimoniul reclamantului o creanță certă și exigibilă ce constituie un asemenea bun. Totuși, hotărârea nu a fost executată imediat de instituțiile publice vizate. CEDO a reținut că imposibilitatea de a obține executarea unei hotărâri timp de 2 ani constituie o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului imputabilă autorităților. Astfel, s-a mai reținut că, omițând să se conformeze hotărârii definitive, autoritățile naționale l-au privat pe reclamant, pentru o perioadă de aproape 2 ani, de despăgubirea acordată de tribunal, pe care spera în mod rezonabil să o primească. S-a constatat că motivele invocate de Guvern privind lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica o asemenea întârziere.
Aceeași argumentație, în sensul că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dint-o hotărâre judecătorească, o regăsim și în hotărârea CEDO pronunțată în cauza nr. 59498/00, Bourdov contra Rusiei. S-a mai reținut în acesta sens că, întârzierea executării hotărârii nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 al Convenției.
În speță, prin întârzierea semnificativă în executarea sentințelor s-a creat o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei, în patrimoniul căreia exista un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr. 1, aceasta fiind prejudiciata în primul rând datorită suportării consecințelor inflației și, în al doilea rând, prin aplicarea unor dispoziții noi, apărute cu mult după ce pârâții ar fi trebuit să-și execute obligația stabilită prin hotărâre judecătorească privind modul de calcul al contribuției de asigurări sociale reținute din veniturile ce li se cuveneau cu titlu de despăgubiri.
Astfel, întrucât sumele datorate depășeau cu mult 5 salarii medii brute pe economie, despăgubirile cuvenite au fost considerabil diminuate prin aplicarea noului mod de calcul al, reclamanții fiind astfel prejudiciați de către angajator, ca urmare a plății cu întârziere a despăgubirilor datorate.
De altfel, prin hotărârea pronunțată la data de 18.06.2002, în cauza nr. 48939/99, Oneryildiz contra Turciei, CEDO a reținut, pentru prima dată,obligația administrației de a plăti o sumă de bani la care fusese obligată printr-o hotărâre judecătorească, fără a aștepta o procedură de executare silită.
De asemenea, prin decizia de admisibilitate pronunțată la data de 11.12.2003, în cauza nr. 62503/00, Karahalios contra Greciei, Curtea a reținut că: "nu este oportun să se ceară unei persoane, care a obținut o creanță contra statului în urma unei proceduri judiciare, să inițieze procedura executării pentru satisfacerea creanței sale. S-a mai reținut că, în plus, dacă administrația nu execută hotărârea din proprie inițiativă, iar reclamantul recurge la executare silită, acest aspect trebuie reținut ca circumstanță agravantă.
În speță însă, neexecutarea la timp a creanței a agravat de fapt situația reclamanților prin diminuarea patrimoniului acestora.
Totodată, prin dispozițiile Legii nr. 250/2007, s-a creat o situație discriminatorie între magistrații din cadrul altor curți de apel, care au primit fonduri de la același ordonator principal de credite, Ministerul Justiției,insa cărora li s-au plătit despăgubirile reprezentând drepturile salariale de 30%, respectiv 40% si spor vechime înainte de 01.08.2007 și cei cărora, din culpa pârâților li s-au plătit aceste daune după această dată, primind astfel drepturi considerabil diminuate fără nici o justificare rezonabilă.
Prejudiciul apare cu atât mai evident cu cât instanțele judecătorești au constatat, prin hotărârile precizate anterior, că plata sporurilor respective reprezintă o justă despăgubire pentru magistrații ce au fost discriminați prin neacordarea acestora, însă în faza executării dispozițiilor acestora, aceștia sunt din nou discriminați, prin aplicarea unui nou mod de calcul al contribuției de asigurări sociale, prevăzut de un act normativ intrat în vigoare cu mult după ce hotărârile erau definitive și executorii și chiar irevocabile.
De altfel, aceste sporuri trebuiau plătite de fapt de către pârâți în perioada pentru care instanța a considerat că reclamanta era îndreptățita la acestea, când drepturile salariale erau calculate prin reținerea CAS la nivelul plafonat de 5 salarii, astfel încât, prin aplicarea noului mod de calcul al CAS, prevăzut de Legea nr. 250/2007, prejudiciul suferit în perioada respectivă nu mai este integral acoperit prin despăgubirile acordate, care au fost diminuate considerabil prin introducerea unui nou criteriu de discriminare.
Potrivit disp. art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Conform art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art. 269 și 166 din cod prevăd că angajatorul este obligat să îi despăgubească pe salariați în situația în care, din culpa sa, aceștia au fost prejudiciați prin neexecutarea în totalitatea obligațiilor privind plata drepturilor salariale ce li se cuvin.
Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12 garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege.În acest sens sunt și dispozițiile art. 1 al. 2 lit. i din nr.OUG 137/2000.
Pentru aceste considerente, constatând, în temeiul dispozițiilor art.2 din OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.5 din Codul muncii, că reclamanții au fost prejudiciata prin plata unor despăgubiri diminuate prin calculul contribuției de asigurări sociale potrivit dispozițiilor Legii nr.250/2007,Curtea va admite acțiunea și va obliga pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași, în baza art.269 din Codul muncii, să plătească reclamantei diferențele de despăgubiri, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, cuvenite acesteia potrivit sentinței civile nr.2167/2006 si 727/2007 ale Tribunalului Vaslui si 311/2007 a Tribunalului Iași, reținute în mod nelegal în urma aplicării contribuției de asigurări sociale la baza de calcul neplafonată, potrivit Legii nr.250/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții:, -, (), (), I-, (), -, având desemnat în calitate de reprezentant pentru comunicarea actelor de procedură pe reclamanta, cu domiciliul ales la Curtea de Apel Iași, str.- nr.25, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de Apel Iași, str.- nr.25.
Obligă pârâții să plătească reclamanților diferențele de despăgubiri, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, cuvenite acestora potrivit sentinței civile nr.92/18.01.2007 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă prin decizia nr.203/09.03.2007 a Curții de Apel Iași, reținute în mod nelegal în urma aplicării contribuției de asigurări sociale la baza de calcul neplafonată, potrivit Legii nr.250/2007.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2009.
Președinte, Judecător, Asistenți judiciari,
cu opinie în sensul prezentei hotărâri
Grefier,
Red./Tehnored.:;
14 ex. - 13.02.2009.
21 Ianuarie 2009
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Ancuța Gabriela Manea Liliana
