Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 364/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5275/2008)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 364
Ședința publică de la 10.02. 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
ASISTENT JUDICIAR
ASISTENT JUDICIAR
GREFIER
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-DIICOT, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE având ca obiect "drepturi bănești - spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Din oficiu, Curtea invocă excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI, având în vedere Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din nr.OUG75/2008, definitivă și general obligatorie pentru instanță și reține cauza în pronunțare pe excepție.
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin cererea formulată la data de 07.03.2008 și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta în calitate de procuror detașat la Consiliul Superior al Magistraturii, a chemat în judecată pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază lunar brut, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, începând cu luna aprilie 2004 și până la zi, în cuantum actualizat cu rata inflației până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Prin sentința civilă nr.65/23.01.2008, Tribunalul Iași - Secția Litigii de Muncă a declinat soluționarea cererii formulată de reclamantă în favoarea Tribunalului București, în baza dispozițiilor art.158 Cod pr.civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 07.03.2008 sub nr.9833/3/LM/2008, iar prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu de la data de 25.06.2008, TRIBUNALUL BUCUREȘTI în considerarea art.I și II din OUG nr.75/2008 a înaintat cauza de îndată spre competentă soluționare Curții de APEL BUCUREȘTI.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 10.07.2008 sub nr-, competența de primă instanță fiind reglementată prin OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.
Conform art.I din Ordonanță "(1) Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.
(2) Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție".
Ulterior înregistrării cauzei, dispozițiile art.I și II din OUG nr.75/2008 prin care s-a instituit o competență specială, derogatorie de la jurisdicția muncii, reglementată în Titlul XII din Codul muncii, au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, susținându-se că nu se justifică schimbarea competenței materiale de soluționare a litigiilor privind drepturi salariale ale personalului din sistemul justiției, pe cale de ordonanță de urgență, fără o bază serioasă și rezonabilă.
Prin Decizia nr.104/20.01.2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și II din OUG nr.75/2008, decizia fiind definitivă și general obligatorie, conform art.26 alin.1 din Legea nr.47/1992, republicată.
Așa fiind, după data declarării neconstituționalității actului normativ care modifică competența materială de judecare a cererilor personalului din sistemul justiției, având ca obiect drepturi salariale, Curtea de Apel nu mai este instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță.
Urmează așadar a se admite excepția de necompetență materială a Curții de APEL BUCUREȘTI în temeiul art.158 alin.1 raportat la art.159 pct.2 Cod procedură civilă și a se declina competența de soluționare în favoarea Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, instanță de drept comun în materia conflictelor de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-DIICOT, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în favoarea Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02. 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
ASISTENT JUDICIAR ASISTENT JUDICIAR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./19.02.2009
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina