Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 399/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 399
Ședința publică de la 21 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de către Ministerul Apărării, Ministerul Apărării - și Pentru Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr.849 din 6.06.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, și
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare de către intimați, comunicată recurenților. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la nr-, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata actualizată la zi, în raport cu indicele de inflație, în favoarea fiecărui reclamant, sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.01.2000-01.06.2004 și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin decizia nr.21 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în 10.03.2008 s-a constatat îndreptățirea în acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, respectiv indemnizația brută lunară, și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.
Cu privire la termenul de promovare a acțiunii au precizat reclamanții că, prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul 6 pct. 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar. Se constată așadar o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul publicării-/2005, recunoaștere care are repercusiuni asupra termenului de prescripție a dreptului material la acțiune.
Pârâtul Ministerul Apărării a formulat întâmpinare și a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art. 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art.60-63 Cod procedură civilă, pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, motivat de faptul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri sau alte beneficii aferente unui raport de muncă sau de serviciu, precum și a celorlalte drepturi prevăzute de legea cadru, constituie un atribuit exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin sentința civilă nr.849/6.06.2008, Tribunalul Iașia dispus următoarele:
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării, Direcția Instanțelor Militare, Ministerul Economiei și Finanțelor prin
A obligat pârâții Ministerul Apărării și Direcției Instanțelor Militare să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 01.10.2000 - 01.06.2004, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta sentință.
A respins cererea privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
A respins acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării, Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Economiei și Finanțelor prin
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Apărării, instanța a constatat că nu este întemeiată.
Potrivit art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 1 și 2 din același decret, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă o nouă prescripție.
Totodată, la capitolul VI, pct. 3.2, anexa 2 la HG nr. 232/2005 se prevede plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, pentru care nu există hotărâri judecătorești, aferente perioadei 2000 - 2004.
Prin Decizia nr. 21/ 2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Având în vedere că sporul de 50% reprezintă un drept salarial care se cuvenea magistraților și în perioada 2000 - 2004, precum și faptul că la momentul intrării în vigoare a nr.HG 232/2005 nu existau hotărâri judecătorești cu privire la acest spor, instanța a reținut că prin capitolul VI, pct. 3.2, anexa 2 la HG nr. 232/2005 s-a întrerupt cursul prescripției, mențiunea plății drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 2000 - 2004 pentru care nu existau la acel moment hotărâri judecătorești reprezentând o recunoaștere a dreptului, în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Ca urmare, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Apărării.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice dau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
În speță, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Ministerul Apărării a invocat faptul că acest articol ar fi fost abrogat prin nr.OG 83/2000 de modificare a Legii nr. 50/1996.
Tribunalul a constatat că legea incidentă în cauză are caracter de lege organică conform dispozițiilor art. 73 pct. 1 lit. e din Constituție. În art. 47 se prevede că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text a fost într-adevăr abrogat, așa cum susține Ministerul Apărării prin art. 42 al nr.OG 83/2000. Abrogarea nu poate produce efecte juridice, întrucât Ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr. 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art. 54 pct.2).
În aceste circumstanțe este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege (în vigoare în perioada de referință) să nu poată fi concretizat în practică.
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații, asistenții precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Această decizie, potrivit dispozițiilor art. 329(3) din Codul d e procedură civilă, este obligatorie pentru instanțe.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor doar la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale și nu la plata acestora. Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art.1 din OUG nr.22/2002 și dispozițiile art. 49 din Legea 500/2002, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților.
În baza art. 274 Cod procedură civilă a respins cererea privind cheltuielile de judecată ca nedovedită.
În ceea ce privește cererea reclamantului G, instanța a respins-o, motivat de faptul că acesta face parte din personalul conex, iar dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind acordarea acestui spor de 50% privesc numai personalul auxiliar de specialitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Apărării, în nume propriu și în numele Direcției Instanțelor Militare, și Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Arată recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamanții-intimați, iar în conformitate cu dispozițiile art.47 alin.4 din Legea 500/2002 creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.
Citând dispoziții din OUG 75/2008 și Ordinul comun nr.1859/C/2484/26650-/C, recurentul susține că, dată fiind existența unor obligații de plată stabilite prin aceste acte normative, nu se impune pronunțarea unei hotărâri care să oblige la ceea ce este deja obligat prin lege.
Ca atare, solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive și, în consecință, respingerea acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
Mai solicită respingerea cererii de chemare în garanție, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.60 Cod procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, Ministerul Apărării susține că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Consideră că în mod greșit a reținut prima instanță că a intervenit o întrerupere a prescripției extinctive prin recunoașterea dreptului, raportat la prevederile HG 232/2005 Cap. VI pct.3.2, Anexa 2.
Astfel, dreptul la acțiune s-a născut la data publicării HG 83/2000 în Monitorul Oficial, iar Decizia nr.21/2008 produce efecte numai pentru viitor, fără a "legifera" în ceea ce privește trecutul.
Prin HG 232/2005 au fost vizate sumele restante la nivelul anului 2005 ce vizau alte categorii de drepturi, astfel încât este eronată motivarea instanței că ar fi o întrerupere a prescripției.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților ca fiind prescris dreptul la acțiune.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
Intimații au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel reține următoarele:
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, Curtea constată că acesta este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 155 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Așadar, sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar, solicitat de intimații reclamanți, este un drept salarial.
Art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Prin dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii se prevede, pentru situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale, și care este data nașterii dreptului la acțiune, respectiv "data la care drepturile respective erau datorate".
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, care este data la care, conform art. 161 alin. 1 Codul muncii, se plătește salariul, cel puțin o dată pe lună.
Intimații reclamanți au solicitat plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 1.01.2000-1.06.2004, însă acțiunea a fost formulată la data de 28.03.2008, când era împlinit termenul de prescripție extinctivă pentru fiecare din drepturile salariale succesive solicitate.
Prima instanță a reținut că prescripția dreptului la acțiune a fost întreruptă prin recunoașterea dreptului, prin HG 232/2005, ce menționa la Cap. VI, pct.3.2, Anexa 2, plata tuturor drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 2000-2004, pentru care nu existau la acel moment hotărâri judecătorești.
Ori, potrivit art.16 lit. a din Decretul 167/1958, pentru a avea efect întreruptiv al prescripției, recunoașterea la care se referă textul trebuie să fie neîndoielnică. În speță, actul normativ are ca obiect aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și Cap. VI, pct.3.2, Anexa 2 prevede ca obiectiv pentru anul 2005,Plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000- 2004", fără a face referire la sporul de risc și suprasolicitare de 50%, pentru a se putea vorbi de o recunoaștere neîndoielnică, cu atât mai mult cu cât acțiunile judecătorești având ca obiect plata acestui spor au fost înregistrate pe rolul instanțelor începând cu anul 2007, astfel că dreptul nu putea fi recunoscut în anul 2005.
Nu se poate considera nici că dreptul s-a născut după pronunțarea deciziei în interesul legii nr.21/10.03.2008. Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi. Decizia în interesul legii presupune, implicit, că persoane interesate s-au adresat, anterior pronunțării acesteia, instanțelor judecătorești, în vederea recunoașterii dreptului patrimonial pretins a fi supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute de OG nr. 83/2000, și că instanțele judecătorești au soluționat aceste cereri, deci că dreptul la acțiune - care nu se confundă cu dreptul material - se născuse. Prin urmare, nimic nu a împiedicat pe intimați, ca și pe orice altă persoană, să ceară, deci să exercite dreptul la acțiune supus prescripției, și, eventual, să obțină în justiție, anterior pronunțării deciziei în interesul legii, protecția dreptului său material.
Prin urmare, față de data introducerii acțiunii - 28.03.2008 - reclamanții sunt îndreptățiți să pretindă drepturi salariale doar într-un interval de 3 ani anterior introducerii acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare, drepturile constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.10.2000- 01.06.2004 sunt prescrise extinctiv.
Pe cale de consecință, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Apărării se impune a fi respinsă.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamanți, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de aceștia erau deja prevăzute într-un titlu executoriu. Prin urmare, nu poate fi reținut motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.9 pr.civ combinat cu art. 312.pr.civ Curtea va admite recursurile declarate de Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare, și Ministerul Finanțelor Publice, va modifica în parte sentința, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerii acțiunii formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Apărării, în nume propriu și în numele Direcției Instanțelor Militare, și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.849 din 6 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, respinge, ca prescrisă extinctiv, acțiunea formulată de reclamanții, G în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării, Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored./
15.05.2009 - 02 ex.
Tribunalul Iași: -,
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
