Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 397/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 397
Ședința publică de la 21 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare B și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 849 din 6.06.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, G, G, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar o cerere de introducere în cauză a moștenitorilor intimatului și întâmpinare de către intimați, întâmpinare necomunicată recurenților. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că intimații au mai formulat întâmpinare în cauză, întâmpinare care a fost comunicată recurenților, în consecință nu consideră necesară comunicarea întâmpinării depuse pentru acest termen la dosar recurenților. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Iași reclamanții, G, G, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea primilor doi pârâți, în solidar, la plata actualizată în favoarea fiecărui reclamant a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % prevăzut de art. 47 din Legea 50/ 1996, calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 12 iulie 2004 și până la data de 01.02.2007, dată la care a intrat în vigoare OG nr.8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr.50/1996 și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că în perioada pentru care solicită acest spor au funcționat ca procurori militari și personal auxiliar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași. Susțin reclamanții că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50 /1996, republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar și că ulterior, prin art. 50 din OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din OUG nr. 27 /2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr. 177/2002.
Mai menționează că la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă în condițiile în care judecătorii își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, iar aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și de eficiență sporite, care, în situația unui sistem legislativ stufos și uneori contradictoriu, și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, duc la creșterea celor doi factori de risc.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată. A susținut că art. 47 din Legea nr. 50/1996, învederat de reclamanți în susținerea pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, a fost abrogat total și explicit prin art. 1 pct. 52 din nr.OG 83/2000.
Mai arată că numai legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Prin întâmpinare s-a invocat și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, motivat de faptul că, potrivit disp. art. 36 alin 2 din OUG nr. 27/2006, competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciari, revine Curții de Apel București.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive, deoarece instituția nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu încheiate cu reclamanții.
Prin sentința civilă nr. 79/23.01.2008 Tribunalul Iașia dispus următoarele:
A respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și necompetenței materiale a instanței invocate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, G, G, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice.
A obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare și Ministerul Apărării Naționale să plătească sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 12.07.2004- 01.02.2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective pentru reclamanții, G, G, și.
A obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare și Ministerul Apărării Naționale să plătească sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 12.07.2004- 21.11.2005, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective pentru reclamantul și pentru perioada 12.07.2004 - 08.11.2005 pentru reclamantul.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin prezenta hotărâre.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Față de disp.art.137 Cod procedură civilă, instanța a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor nu este întemeiată, motivat de faptul că, în temeiul disp.art.1 din OUG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Apărării Naționale, ordonatorul principal de credite având obligația, potrivit art.2 din aceeași ordonanță, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 281, art. 154, art. 155 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, precum și faptul că pretențiile reclamanților vizează acordarea unor creșteri salariale. Astfel, litigiul îmbracă forma unui conflict de drepturi, iar potrivit art. 2 lit. c din Codul d e procedură civilă competența de soluționare aparține tribunalului.
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Public prin întâmpinare s-a reținut că este nefondată, reclamanții având deschisă calea acțiunii în justiție pentru soluționarea cererii vizând acordarea drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996, pentru perioada 12.07.2004 - 01.02.2007 în ceea ce-i privește pe reclamanții, G, G, și pentru perioada 12.07.2004 - 21.11.2005 în ceea ce-l privește pe reclamantul și pentru perioada 12.07.2004 - 08.11.2005 în ceea ce-l privește pe reclamantul.
Legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
În speță, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Tribunalul a constatat că legea incidentă în cauză are caracter de lege organică conform disp. art. 73 pct. 1 lit. e din Constituție. În art. 47 se prevedea că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar.
Acest text a fost într-adevăr abrogat, așa cum susține Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin art. 42 al OG83/2000. Abrogarea nu poate produce efecte juridice întrucât Ordonanța 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art. 54 pct.2).
În aceste circumstanțe, este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege (în vigoare în perioada de referință) să nu poată fi concretizat în practică.
Necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal să se bucure de ele.
Față de considerentele expuse mai sus, văzând și disp.art.8 din OUG nr.22/2002 instanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să plătească sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, pentru perioada 12.07. 2004 - 1.02.2007 pentru reclamanții, G, G, și, pentru perioada 12.07.2004 - 21.11.2005 în ceea ce-l privește pe reclamantul și pentru perioada 12.07.2004 - 08.11.2005 în ceea ce-l privește pe reclamantul, iar Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii doi pârâți au fost obligați prin prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Apărării, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea recursului său, Ministerul apărării critică sentința instanței de fond prin prisma art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că în mod greșit a reținut că textul art. 47 din Legea 50/1996 a rămas în vigoare și trebuia aplicat până la data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare OG8/2007, normă care a abrogat integral Legea 50/1996.
Susține recurentul că art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat expres prin art. 1 pct. 42 din OG83/2000, emisă în baza Legii 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanța.
De asemenea, consideră recurentul, conținutul art. 50 alin. 2 din OUG 177/2002 abrogă orice alte dispoziții contrare, deci și art. 47 din Legea 50/1996.
Ca atare, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului său, Ministerul Economiei și Finanțelor arată că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Susține că obligația acordării sporului de 50% nu poate fi reținută decât în sarcina angajatorului sau a ordonatorului principal de credite, care, în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
Motivează recurentul că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în prezenta cauză.
De asemenea, pentru conturarea calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, reclamată de petenți în prezenta cauză, arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite în prezenta acțiune este Ministerul Justiției, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse.
Consideră că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat sentința primei instanțe prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 3,4 și 9 Cod procedură civilă.
Susține că hotărârea este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, având în vedere că, potrivit disp. art. 36 alin. 2 din OUG27/2006, competența revenea Curții de Apel București.
Mai arată recurentul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dispunând în mod nelegal obligarea sa la plata sporului de risc și suprasolicitare pe perioada 12.07.2004 -10.02.2007, în situația în care actul normativ care privea acordarea acestui spor a fost abrogat.
Susține că OG83/2000 a fost aprobată prin Legea 334/2001, act normativ de același grad cu Legea 50/1996, astfel încât raționamentul instanței este eronat.
Pe fondul cauzei, consideră recurentul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în condițiile în care art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat expres prin art. 1 pct. 42 din OG83/2000.
În plus, apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor actualizate cu rata inflației în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legalizată respectiv cheltuieli, iar fondurile alocate prin Legea nr. 380/2007 nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate, astfel încât în sarcina sa a fost stabilită o obligație imposibilă.
Ca urmare solicită admiterea recursului, trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București și respingerea acțiunii.
Intimații au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi; s-a solicitat introducerea în cauză a intimaților - și, în calitate de moștenitori ai defunctului, decedat la 13.03.2008, conform certificatului de calitate nr. 9/3.04.2009
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursurile sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, nu se poate reține excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Nu s-a solicitat de către reclamanți finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite. Ceea ce se solicită este alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile pârâtului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 500/2000, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobat prin Legea nr. 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat să plătească drepturi bănești ce fac obiectul acțiunii, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
În ceea ce privește recursurile declarate de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare B, se reține că și acestea sunt nefondate.
În speță, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedeau că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația, respectiv salariul de bază brut lunar.
Prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 dată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că "judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001".
Decizia este obligatorie pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 (art.108 alin.3 în forma revizuită) din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Acest lucru presupune cănici în prezentdispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece prin prevederile din OG83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991 (art.108 alin.3 în forma republicată a Constituției României).
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Prin considerentele acestei decizii, s-a mai reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acesteaau produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996se cuvin și în continuarepersoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Ca atare, nu poate fi reținut motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Nici motivele prevăzute de art.304 pct.3 și 4 Cod procedură civilă nu pot fi reținute în cauză.
Având în vedere că reclamanții au investit instanța cu o acțiune privind plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, abrogat nelegal prin OG83/2000, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.284 Codul muncii și art.2 pct.1 lit. c Cod procedură civilă, cu referire la art.166 și 283 lit. c Codul muncii, competența de soluționare revenind tribunalului ca instanță de drept comun în materia conflictelor de muncă.
Dispozițiile speciale citate de recurent se referă la procedura de contestare a unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, care nu sunt aplicabile în cauza de față, în care se solicită acordarea unui spor salarial.
Prin raportare la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se poate reține că sentința dată de tribunal este nelegală ori că instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Mai reține Curtea că în mod corect instanța a obligat pârâții la plata diferențelor de drepturi salariale în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, pentru o justă și integrală despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art.1084 Cod civil.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge recursurile ca nefondate și va menține sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de Ministerul Apărării, Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 79/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored./
15.05.2009 - 2 ex.
Tribunalul Iași: -
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
