Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 40/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 40/CM

Ședința publică din data de 30 2008

Completul specializat pentru

Cauze privind conflicte de muncă

PREȘEDINTE: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Georgeta Chioveanu Lucian Neacșu

Magistrat Asistent - - -

Magistrat Asistent - - -

Grefier - -

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții -, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria Medgidia,-, județul C, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul, TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR prin, cu sediul în b- -. - nr. 18, județul C, având ca obiectdrepturi salariale ale personalului din justiție- spor de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Prezentul litigiu este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, având în vedere obiectul litigiului.

Față de aspectul că la termenul de judecată din data de 09 2008, instanța, din oficiu a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune referitor la pretențiile bănești anterioare anului 2005 și ținând seama și de excepția invocată din oficiu la acest termen, unește cele două excepții cu fondul cauzei și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată la data de 08. 01.2008 sub nr. 544/3LM/2008 reclamanții, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL CONSTANȚA, Curtea de Apel Constanta și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata către reclamanți a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, precum și acordarea lunară a acestui spor și în continuare.

La termenul din 07.04.2008 din oficiu s-a invocat excepția necompetentei teritoriale iar prin sentința civilă nr. 2927/07.04.2008 instanța a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța fiind înregistrată cauza la 05.iunie 2008 sub nr-.

La termenul din 9 iulie 2008, instanța a pus în discuție incidența prevederilor OUG nr. 75/2008.

Potrivit art. I al. 1 din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 462/20.06.2008 ), cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.

În cauză, se constată că reclamanții au avut calitatea de personal din sistemul justiției, în cadrul Judecătoriei Medgidia.

În consecință se va trimite cauza la Curtea de APEL CONSTANȚA spre competentă soluționare.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din justiție, fiind grefier, aprod, agent procedural și șofer la Judecătoria Mangalia, iar conform dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996 republicată, erau îndreptățiți să beneficieze de un spor pentru risc de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, spor ce nu le-a fost acordat.

Se mai arată că prin Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că" în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, condiția ca judecătorii, procurorii, magistrații - existenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței de Guvern nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".

Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul din 09 2008 instanța din oficiu a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune referitor la pretențiile anterioare anului 2005, iar la data de 30 sept. 2008 invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.

În conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesual pasive a Statului prin Ministerului Economiei și Finanțelor.

Față de această excepție, se rețin următoarele:

Potrivit art. 282 din Codul Muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:

a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;

c) sindicatele și patronatele.

Potrivit Constituției României Statul garantează drepturile și libertățile recunoscute cetățenilor prin acte normative.

Având în vedere calitatea de garant a Statului, este evident că acesta nu se poate legitima cu calitate procesual pasivă într-un raport juridic în care atât subiectul activ cât și subiectul pasiv este determinat în mod expres prin dispozițiile art.282 din Codul Muncii.

Acest aspect este relevat, de altfel, și prin dispozițiile art.48 alin.3 din Constituția României, în conformitate cu care Statul poate răspunde patrimonial, în condițiile prevăzute de lege, doar pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, împrejurare în raport de care, se reține că doar în cauzele ce au un asemenea obiect, Statul poate avea calitate procesual pasivă.

Față de cele arătate, se constată că pârâtul Statul Român prin Ministerului Economiei și Finanțelor nu are calitate procesual pasivă, aspect în raport de care instanța va admite excepția lipsei calității procesual pasive și pe cale de consecință va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Cu privire la temeinicia pretențiilor reclamanților se constată că acestea sunt întemeiate în parte, reclamanții fiind îndreptățiți la plata sportului de stres și suprasolicitare în procent de 50% din îndemnizația brută lunară de încadrare, pretențiile ce vizează perioada anterioară datei de 14.01.2005 fiind prescrise.

Conform dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1998 - dreptul la acțiune privind un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Conform dispozițiilor art. 283 alin. (1) lit.(c) din Codul Muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.

Cum în speță, reclamanții au formulat acțiune la data de 14.01.2008, se reține că pretențiile solicitate pentru perioada anterioară 14.01.2005, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani, sunt prescrise, motiv pentru care instanța le va respinge.

Pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art. 47 din legea nr.50/1996 republicată.

Textul de lege a fost abrogat prin art. 42 din OG 83/2000 pentru modificarea și completarea legii nr.50/1996.

Abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 114 al.3 din Constituția României din anul 1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită) și cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin legea 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

În temeiul art. 107 al.3 din Constituția din 1991, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.

În baza acestei dispoziții constituționale prin art. 1 lit.a pct.1 din legea nr.125/13.07.2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, fără a se face vreo referire la abrogare.

Este de menționat și faptul că potrivit legii 24/2000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt evenimente legislative care pot interveni după intrarea în vigoare a unui act normativ și sunt reglementate în mod distinct.

Cu toate acestea, prin OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii nr.50/1996.

În absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din legea 50/1996 Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ.

Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuia prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.

Abilitarea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune (ex. art. 1 lit.a pct.3 din legea nr.125/2000 care privește abrogarea art. 2 alin.3 pct.B lit.d) din Decretul nr.247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I,II, sau II de muncă).

În concluzie, abrogarea art. 47 din legea 50/1996 prin OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte juridice.

Conform art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

În practica sa Curtea Europeană a drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art. 1, dacă acest drept există în patrimoniul celui care invocă protecția sa.

Prin decizia nr.21/10.03.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin legea nr.331/2001.

În conformitate cu dispozițiile art.329 al.3 cod procedură civilă referitoare la recursul în interesul legii, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Cu privire la pretențiile reclamanților, -, instanța le va respinge având în vedere că aceștia nu fac parte din personalul auxiliar de specialitate, astfel cum rezultă din adresa înaintată de Biroul de resurse umane al Tribunalului Constanța, aceștia fiind angajați ca aprod, agent procedural și șofer, prin urmare cererea acestora pentru plata sporului de 50% din indemnizația brută de încadrare este nefondată, întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996, prevede acest spor doar pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești. Iar prin art. 3 alin. 3din Legea 567/2000 s-a prevăzut că sunt conexe personalului auxiliar de specialitate funcțiile pe care aceștia le dețin.

Pentru considerentele expuse, se va admite în parte acțiunea pentru

- reclamanta în sensul că obligă pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația brută de încadrare aferentă perioadei 14.01.2005 - 01.06.2006, având în vedere că aceasta și-a încetat activitatea la 01.06.2006 conform adresei înaintată de Biroul de resurse umane al Tribunalului Constanța,;

- reclamanta în sensul că obligă pârâtii să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația brută de încadrare aferentă perioadei 14.01.2005 - 16.11.2006 având în vedere că din data de 16.11.2006-01.05.2008 s-a aflat în concediu medical conform adresei înaintată de Biroul de resurse umane al Tribunalului Constanța,;

- reclamanta în sensul că obligă pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația brută de încadrare aferentă perioadei 14.01.2005 - 01.12.2006 având în vedere că din 01.12.2006-01.08.2007 s-a aflat în concediu de creștere copil conform adresei înaintată de Biroul de resurse umane al Tribunalului Constanța,;

- reclamantei - în sensul că obligă pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația brută de încadrare aferentă perioadei 14.01.2005 - 01.06.2006 deoarece la data de 01.06.2006 și-a încetat activitatea conform adresei înaintată de Biroul de resurse umane al Tribunalului Constanța,;

- reclamantei în sensul că obligă pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația brută de încadrare aferentă perioadei 17.07.2006-01.02.2007 deoarece a fost încadrată temporar la data de 17.07.2006 conform adresei înaintată de Biroul de resurse umane al Tribunalului Constanța

- reclamantei în sensul că obligă pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația brută de încadrare aferentă perioadei 17.07.2006-01.02.2007 deoarece a fost încadrată temporar la data de 17.07.2006 conform adresei înaintată de Biroul de resurse umane al Tribunalului Constanța,;

- reclamantei în sensul că obligă pârâtii să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația brută de încadrare aferentă perioadei 14.07.2006-01.02.2007 deoarece a fost încadrată temporar la data de 17.07.2006 conform adresei înaintată de Biroul de resurse umane al Tribunalului Constanța;

- reclamantei în sensul că obligă pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația brută de încadrare aferentă perioadei 15.11.2006-01.02. 2007 deoarece a fost încadrată temporar la data de 15.11.2006 conform adresei înaintată de Biroul de resurse umane al Tribunalului Constanța;

- reclamantei în sensul că obligă pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația brută de încadrare aferentă perioadei 14.01.2005 - 17.05.2005 deoarece și-a încetat activitatea la 17.05.2005;

Cu privire la ceilalți reclamanții admite în parte acțiunea, în sensul că obligă pârâții să plătească acestora sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% de la data de 14.05. 2005 - 01-02.2007.

Pretențiile reclamanților după 01.02.2007 sunt nefondate, având în vedere faptul că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, respectiv OG nr. 8/24.01.2007.

Prin art. 30 din OG nr. 8/2007 se prevede faptul că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

În consecință, dispozițiile din Legea nr. 50/1996 referitoare la salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu consecința respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 14.01.2005.

Respinge, ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții:, -, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria Medgidia,-, județul C, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul, TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR prin, cu sediul în b- -. - nr. 18, județul

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Medgidia,-, județul C, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul, TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR prin, cu sediul în b- -. - nr. 18, județul C,în sensul că obligă pârâții la plata sporului de 50% aferent perioadei 14.01.2005 - 1.06.2006.

-: de la 14.01.2005 - 16.11.2006;

-: 14.01.2005 - 1.12.2006;

- -: 14.01.2005 - 1.06.2006;

-: 17.07.2006 - 1.02.2007;

-: 17.07.2006 - 1.02.2007;

-: 17.07.2006 - 1.02.2007;

-: 15.11.2006 - 1.02.2007;

-: 14.01.2005 - 17.05.2005.

Admite în parte acțiunea reclamanților:, -, și, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Medgidia,-, județul C, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul, TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR prin, cu sediul în b- -. - nr. 18, județul C,

în sensul că obligă la plata sporului de 50%, de la 14.01.2005 - 1.02.2007.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Asistenți judiciari,

- -

- -

Grefier,

- -

Red.hot.-asistent judiciar -/16.10.2008

- gref. -

35 ex./16.10.2008

Președinte:Jelena Zalman
Judecători:Jelena Zalman, Maria Apostol Georgeta Chioveanu Lucian Neacșu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 40/2008. Curtea de Apel Constanta