Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 427/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 427

Ședința publică de la 24 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de

MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.327 din 27.03.2008 a Tribunalului Vaslui, intimați fiind:, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE V, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CURTEA DE APEL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată după trimiterea acestuia de către ICCJ; intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin P V, a depus la dosar întâmpinare, duplicatul fiind comunicat administrativ recurentului, solicitând judecata cauzei în lipsă.

Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată la numărul - reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante, reprezentând indemnizație lunară de 10 % din salariul brut pe perioada noiembrie 2007 - februarie 2008 si in continuare, pana la pronuntare, respectiv pana la acordarea dreptului prin lege, actualizate în raport cu indicele de inflație si obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății sumelor.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că îndeplineste funcția de personal auxiliar de specialitate si anume grefier informatician la T IBUNALUL VASLUI.

Art. 6 alin. 2 din Codul Muncii consacră pentru toți salariații principiul ca pentru muncă egală și pregătire profesională egală să fie retribuiți în mod egal,principiu ce se regăsește și în dispozițiile art. 23 din declarația Universală a Drepturilor Omului.

De asemenea, nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificata prin Legea nr. 27/2004, în art. 1 alin. 2 statuează principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.

Art. 20 din Constituția României arată că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.

Contrar acestor principii, prin art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv nr.OG 83/2000 grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10 % din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.

De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară. Prin urmare, susține reclamantul, personalul auxiliar de specialitate, incluzand si grefierii informaticieni, este tratat inegal din punct de vedere al salarizării, discriminat fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care se impune admiterea acțiunii.

In drept, reclamantul își întemeiază cererea de chemare în judecată pe art.21 pct.3 din OG nr.137/2000,art.20 și 53 din Constituția României.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiunii față de această instituție, invocând lipsa calității procesuale pasive. S-a susținut că ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune, astfel că nu poate fi obligat să aloce despăgubirile pretinse de reclamanți. Nici un text de lege nu prevede obligația Ministerului Economiei și Finanțelor să asigure fonduri necesare pentru plata unor sume în contul diverselor instituții, iar pârâtul nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă încheiate cu reclamanții.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Au fost invocate dispozițiile Legii nr. 50/1996, potrivit cu care de aceste drepturi beneficiază numai o anumită parte a personalului auxiliar, expres prevăzuta de lege și numai pentru perioada efectiv lucrată. S-a apreciat că restul personalului auxiliar nu este discriminat prin această prevedere legală întrucât principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite. Nici dispozițiile Codului Muncii, invocate de reclamanți nu contravin prevederilor Legii nr. 50/1996, întrucât nu tot personalul auxiliar desfășoară o activitate egală.

Mai arată pârâtul că prin Hotărârea nr.333/2007 CNCD a constatat că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare potrivit prevederilor OG nr.137/2000.

Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere disp.art.16-20 din OG nr.137/2000.

La data de 25 martie 2008 paratul Ministerul Justiției a solicitat suspendarea cauzei, invocand disp.art 244 (1) pr.civ. Tribunalul, având în având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de pârâtul Ministerul Justiției.

Prin sentința civilă nr.327 din 27.03.2008 TRIBUNALUL VASLUI admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratii Ministerului Economiei și Finanțelor si Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării si respinge actiunea in contradictoriu cu acesti parati.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției,Curtea de Apel Iași, TRIBUNALUL VASLUI. Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI să plătească reclamantului drepturile salariale restante în cuantum de 10% din salariul brut lunar aferent perioadei noiembrie 2007 - 27.03.2008, actualizate cu rata inflației până la data plății efective.

Obligă pârâții să plătească reclamantului aceste drepturi de la data pronuntarii si pana la prevederea lor in legea speciala.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Dispozițiile art. 6 alin. 2 din Codul Muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.

De asemenea, conform art. 20 din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.

Potrivit art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10 % din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.

Reclamantul din cauza de față îndeplineste funcția de grefier informatician în cadrul Tribunalului Vaslui, neefectuând activități din cele enumerate mai sus. Deși îndeplineste aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă prezumat egală cu beneficiarii sporului de 10 %, el nu a primit acest drept, fiind astfel prejudiciat si discriminat. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin legea nr. 27/2004 și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.

Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.

Împrejurarea că nu reclamantul nu a desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din legea nr. 50/1996 nu poate conduce la respingerea pretențiilor sale, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10 % reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției, considerand-o nelegala si netemeinica.

Ministerul Justiției arată în motivarea recursului că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 și art.304 ind.1 pr civ.

Motivează recurentul că dispozițiile art.19 al.3 din Legea 50/1996, reținute de instanța de fond, au fost abrogate prin OG 8/2007 iar prin Hotararile nr.333/2007,471/2007 si 511/2007 a apreciat ca aplicarea unui regim juridic diferit diverselor categorii de grefieri nu constituie fapte de discriminare.

Invocă recurentul și dispozițiile Deciziei nr.24/2008 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe conform art.329 al.3 pr.civ.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de Ministerul Justiției este întemeiat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursul în interesul legii, a statuat prin Decizia nr.24 din 12 mai 2008, obligatorie pentru instante, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă ca:

"Dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, și ale art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate".

Prin urmare, față de dispozițiile acestei decizii și ale art.329 al.3 pr.civ, Curtea constata ca recursul declarat de Ministerul Justiției se vădește a fi întemeiat și il va admite, în temeiul art.312 al.1 pr.civ, iar acțiunea reclamanților este nefondată și va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELEL LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției si Libertatilor împotriva sentinței civile nr.327/27.03.2008 pronunțată de TRIBUNALUL VASLUI, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:

Respinge acțiunea formulata de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției si Libertatilor, Curtea de Apel Iași, TRIBUNALUL VASLUI.

Menține restul dispoziții ce nu sunt contrare prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 24.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red/Tehnored.

18.05.2009 - 2 ex.

TRIBUNALUL VASLUI:;

.

Președinte:Smaranda Pipernea
Judecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 427/2009. Curtea de Apel Iasi