Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 477/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 477
Ședința publică de la 05 Mai 2009
Complet ul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 864 din 11.06.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, și Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr. 1591/99/10.04.2008, reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor doi pârâți la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.01.2000 - 01.16.2004 și obligarea celui de-al treilea pârât la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că, în conformitate cu art. 47 din Legea nr. 50/1996, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Prin Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Or, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept în soluțiile pronunțate în interesul legii este obligatorie pentru instanțe. Au mai susținut reclamantele că la cap. VI, pct. 3 din anexa 2 nr.HG 232/2005, se prevedea plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților, pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000 - 2004. Ori, realizarea acestei măsuri nu s-a îndeplinit nici până în prezent.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin nr.OG 83/2000, art. 1 pct. 42, ordonanță emisă în temeiul prevederilor art. 107 alin. 1 și 3 din Constituția României și ale art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000.
Tot prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la prevederile art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și la disp. art. 283 lit. c din Codul muncii.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului. De asemenea, potrivit art. 43 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. În consecință, susține pârâtul că nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune.
Prin sentința civilă nr.864/11.06.2008, Tribunalul Iașia dispus:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A admis acțiunea formulată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții Tribunalul Iași și Ministerul Justiției să plătească reclamantelor și drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 01.01.2000 - 01.06.2004, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâții Tribunalul Iași și Ministerul Justiției să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 24.06.2002 - 01.06.2004, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care pârâții Tribunalul Iași și Ministerul Justiției au fost obligați prin prezenta hotărâre.
A respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect plata sporului de 50 % pentru perioada 01.01.2000 - 23.06.2002.
A respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 3 alin. 1 lit. A pct. 2 din nr.HG 386/2007, precum și disp. art. 1 din nr.OG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite, acesta având obligația, potrivit art. 2 din aceeași ordonanță, de a dispune toate măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța a reținut că este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar potrivit disp. art. 17 alin. 1 și 2 din același decret, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă o nouă prescripție. S-a mai reținut de către instanță că prin Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Astfel, prin această decizie s-a recunoscut faptul că sporul de 50%, ca drept salarial, este cuvenit magistraților și personalului auxiliar de specialitate și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, deci și pentru perioada 2000 - 2004. Or, potrivit disp. art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Totodată, la capitolul VI, pct. 3.2, anexa 2 la HG nr. 232/2005 se prevede plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, pentru care nu există hotărâri judecătorești, aferente perioadei 2000 - 2004.
Având în vedere faptul că sporul de 50% reprezintă un drept salarial care se cuvenea magistraților și în perioada 2000 - 2004, precum și faptul că la momentul intrării în vigoare a nr.HG 232/2005 nu existau hotărâri judecătorești cu privire la acest spor, instanța a constatat că, prin capitolul VI, pct. 3.2, anexa 2 la HG nr. 232/2005 s-a întrerupt cursul prescripției, mențiunea plății drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 2000 - 2004 pentru care nu existau la acel moment hotărâri judecătorești reprezentând o recunoaștere a dreptului, în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Pentru toate aceste considerente, reținând că prin nr.HG 232/2005 s-a întrerupt cursul prescripției, la data de 01.04.2005 începând să curgă un nou termen de prescripție, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta este judecător la udecătoria Răducăneni începând cu data de 01.11.1995, reclamanta este judecător la aceeași instanță începând cu data de 01.04.1995, reclamanta este judecător la udecătoria Răducăneni începând de la 01.09.2004, anterior fiind judecător la udecătoria Vaslui, iar începând cu 24.06.2003 a fost judecător la Judecătoria Hîrlău, iar de la 01.02.2007 este judecător la udecătoria Răducăneni.
Prin acțiunea introductivă reclamantele au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, spor prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru perioada 2000 - 01.06.2004.
Legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante; este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
În speță reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevăd că: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar". Este adevărat că prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și disp. Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție "ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta. Or, prin art. 1 oct. Q1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești republicate". Cu toate acestea prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din disp. art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții le acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres pentru aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conf. art. 1 pct. Q3 din Legea nr. 125/2000, "guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1997".
În consecință, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 este nelegală și, în plus, subzistă rațiunea acordării sporului de stres, instanța a constatat că pretențiile reclamantelor sunt întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prev. de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada 01.02.2000 - 01.06.2004 pentru reclamantele și, iar pentru perioada 24.06.2002 - 01.06.2004 pentru reclamanta, având în vedere că în aceste perioade reclamantele au funcționat ca judecători la udecătoria Răducăneni,respectiv Hîrlău, aflate în raza Curții de APEL IAȘI și a Tribunalului Iași.
Mai mult, prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Or, potrivit disp. art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Raportat acestor considerente, instanța a constatat că este întemeiată acțiunea formulată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor, urmând să o admită în totalitate pentru și și în parte pentru.
De asemenea, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților Ministerului Justiției și Tribunalului Iași fondurile necesare achitării drepturilor salariale la care aceștia au fost obligați prin prezenta hotărâre.
Pentru pretențiile aferente perioadei 01.01.2000 - 23.06.2002 solicitate de reclamanta, instanța a reținut că această solicitare este neîntemeiată în condițiile în care aceasta a fost numită judecător la Judecătoria Hîrlău abia la data de 24.06.2002.
În ceea ce privește pretențiile formulate de reclamanta, instanța a reținut că, în condițiile în care aceasta a fost numită judecător la udecătoria Răducăneni abia la data de 01.09.2004, anterior fiind judecător la udecătoria Vaslui, ce aparține de Tribunalul Vaslui, pretențiile sale sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Arată recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantele-intimate, iar în conformitate cu dispozițiile art.47 alin.4 din Legea 500/2002 creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.
Citând dispoziții din OUG 75/2008 și Ordinul comun nr.1859/C/2484/26650-/C, recurentul susține că, dată fiind existența unor obligații de plată stabilite prin aceste acte normative, nu se impune pronunțarea unei hotărâri care să oblige la ceea ce este deja obligat prin lege.
Ca atare, solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive și, în consecință, respingerea acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției susține că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Consideră că în mod greșit a reținut prima instanță că a intervenit o întrerupere a prescripției extinctive prin recunoașterea dreptului, raportat la prevederile HG 232/2005 Cap. VI pct.3.2, Anexa 2.
Astfel, dreptul la acțiune s-a născut la data publicării OG 83/2000 în Monitorul Oficial, iar Decizia nr.21/2008 produce efecte numai pentru viitor, fără a "legifera" în ceea ce privește trecutul.
Prin HG 232/2005 au fost vizate sumele restante la nivelul anului 2005 ce vizau alte categorii de drepturi, astfel încât este eronată motivarea instanței că ar opera o întrerupere a prescripției.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantelor ca fiind prescris dreptul la acțiune.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimatele nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel reține următoarele:
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea constată că acesta este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 155 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Așadar, sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar, solicitat de intimatele reclamante, este un drept salarial.
Art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Prin dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii se prevede, pentru situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale, și care este data nașterii dreptului la acțiune, respectiv "data la care drepturile respective erau datorate".
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, care este data la care, conform art. 161 alin. 1 Codul muncii, se plătește salariul, cel puțin o dată pe lună.
Intimatele - reclamante au solicitat plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.01.2000-01.06.2004, însă acțiunea a fost formulată la data de 02.04.2008, când era împlinit termenul de prescripție extinctivă pentru fiecare din drepturile salariale succesive solicitate.
Prima instanță a reținut că prescripția dreptului la acțiune a fost întreruptă prin recunoașterea dreptului, prin HG 232/2005, ce menționa la Cap. VI, pct.3.2, Anexa 2, plata tuturor drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 2000-2004, pentru care nu existau la acel moment hotărâri judecătorești.
Ori, potrivit art.16 lit. a din Decretul 167/1958, pentru a avea efect întreruptiv al prescripției, recunoașterea la care se referă textul trebuie să fie neîndoielnică. În speță, actul normativ are ca obiect aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și Cap. VI, pct.3.2, Anexa 2 prevede ca obiectiv pentru anul 2005,Plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000- 2004", fără a face referire la sporul de risc și suprasolicitare de 50%, pentru a se putea vorbi de o recunoaștere neîndoielnică, cu atât mai mult cu cât acțiunile judecătorești având ca obiect plata acestui spor au fost înregistrate pe rolul instanțelor începând cu anul 2007, astfel că dreptul la acțiune nu putea fi recunoscut în anul 2005.
Nu se poate considera nici că dreptul la acțiune s-a născut după pronunțarea deciziei în interesul legii nr.21/10.03.2008. Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi. Decizia în interesul legii presupune, implicit, că persoane interesate s-au adresat, anterior pronunțării acesteia, instanțelor judecătorești, în vederea recunoașterii dreptului patrimonial pretins a fi supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute de OG nr. 83/2000, și că instanțele judecătorești au soluționat aceste cereri, deci că dreptul la acțiune - care nu se confundă cu dreptul material - se născuse. Prin urmare, nimic nu a împiedicat pe intimate, ca și pe orice altă persoană, să ceară, deci să exercite dreptul la acțiune supus prescripției, și, eventual, să obțină în justiție, anterior pronunțării deciziei în interesul legii, protecția dreptului său material.
Prin urmare, față de data introducerii acțiunii - 02.04.2008 - drepturile constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.10.2000- 01.06.2004 sunt prescrise extinctiv.
ÎN ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel constată că nu este fondat.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Economiei și Finanțelor este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamante, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamante deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de acestea erau deja prevăzute într-un titlu executoriu. Prin urmare, nu poate fi reținut motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.9 pr.civ combinat cu art. 312.pr.civ. Curtea de Apel va admite recursul declarat de Ministerul Justiției, va modifica în parte sentința, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerii acțiunii formulate de reclamante în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Va fi respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 864 din11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și, în consecință, respinge, ca prescrisă extinctiv, acțiunea formulată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red./ Tehnored.
19.05.2009 - 02 ex.
Tribunalul Iași: -
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
