Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 499/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - dr. salariale ale pers. din justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 499
Ședința publică din 28 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Catrinel
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 3: Ciută Oana
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, sector 5,-, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în mun. B,-, împotriva sentinței civile nr. 47 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit pârâții recurenți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, Ministerul Finanțelor Publice B, reclamanții intimați, -, C, G, R, G,.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată inițial Tribunalului Botoșani - secția civilă și înregistrată la data de 9 mai 2008, reclamanții, -, --, - Parchetul de pe lângă Trib.B, C, G, -, R, G, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani,--8, Județul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat obligarea primilor doi pârâți să calculeze și să plătească drepturi reprezentând sporul de vechime, pentru perioada 1.11.2001 - 1.10.2002; să le plătească drepturile de mai sus actualizate la indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești; să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să dea fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin cererea înregistrată la 17.09.2004, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public și Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, au solicitat plata drepturilor reprezentând sporul de vechime, începând cu 1 octombrie 2002, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin sentința civilă nr.627 din 12.04.2006, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Bacău, a fost admis recursul și modificată, în parte, sentința civilă 627/12.05.2006 a Tribunalului Botoșani, în sensul că au fost obligați intimații la plata sumelor cuvenite, cu titlu de spor de vechime, începând cu1.10.2002, la zi, reactualizate cu indicele de inflație la data plății.
Potrivit art.31 alin.1 din legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru.
Leghea 125/2000 a abilitat guvernul de a emite ordonanțe.
Conform art. 1 din legea nr.125/2000, guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996,privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
În baza acestei legi, a fost emisă nr.OG83/29.08.2000, publicată în Of. partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Og83/2000 nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime, acesta fiind reintrodus, în mod expres, în art.41din OG27/29.03.2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
De acest drept au beneficiat doar judecătorii instanței supreme, magistrații asistenți și personalul auxiliar de la toate instanțele și parchetele, cărora le-au rămas incidente prevederile art.10 din legea nr.50/1996 și ale art.33 din Legea 50/1996.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, reclamanții au arătat că în conformitate cu art.83 alin.1 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune,în situația în care obiectul conflictului de muncă consta în plata unor drepturi salariale neacordate și mai arată că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.
Conform art.16 alin.1 din decretul nr.167/1959 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, prin promovarea unei acțiuni de către cei în folosul cărora curge termenul de prescripție.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din actul normativ indicat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Cronologic actele și acțiunile care au dus la întreruperea prescripției sunt următoarele:
Prin Ordinul nr.903/C din 28 martie 2003 al Ministerului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială ale magistraților și în acest sens s-au făcut demersuri repetate de la Ministerul d e Justiție la Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Prin Ordinul nr.3/C din 11 ianuarie 2005, Ministerul Justiției și-a asumat obligația achitării drepturilor salariale și a centralizat sumele datorate personalului din organele autorității judecătorești, conform anexelor nr.1-10 ale Ordinului până la data de 14 ianuarie 2005.
La art. III din acest Ordin se precizează ca pentru magistrații și personalul din cadrul organelor judecătorești care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor salariale se va realiza conform anexelor nr.11-18 ale prezentului ordin.
La inițiativa Ministerului Justiției a fost inclusă în Strategia de Reformă a Sistemului judiciar și în Planul de Acțiune aprobate prin nr.HG232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
Asemenea acte de recunoaștere sunt și plata neechivocă a drepturilor bănești ce reprezintă sporul de vechime în muncă, precum și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXXVI din 7 mai 2007.
Față de cele de mai sus, reclamanții precizează că ultimul termen de prescripție în cauză a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reclamanții, cât privește dreptul lor la acest spor de vechime au mai arătat că prin art.31 din Legea nr.50/1996 s-a stabilit că " pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut, corespunzător timpului efectiv lucrat în program de lucru", aceeași dispoziție regăsindu-se în art.10 din Legea 50/1996: "persoanele salarizate potrivit prezentei legi, beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25% din salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru".
Prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.500/1996 așa cum a fost republicată în 1999, s-a prevăzut că sporul de vechime nu se acordă magistraților prin completarea adusă de art.33 alin.3.
Ori, prin această dispoziție a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale, curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, cât și dispozițiile Codului Muncii precum și ale nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Potrivit dispozițiilor din Codul Muncii, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitru. Or, drepturile salariale odată stabilite, constituie drepturi câștigate, care nu pot fi anulate sau acordate doar judecătorilor instanței supreme cu ignorarea drepturilor magistraților de la celelalte instanțe sau parchete.
Prevederile art.38 din Codul muncii (Legea 53/2003) ca și reglementare generală în materia raporturilor juridice de muncă, sunt imperative, statuând că "orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege, sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
În motivarea pretențiilor formulate reclamanții au mai făcut referiri la prevederile art.5 alin. 1 și 3 din Codul muncii, ale art.1 alin.2 și art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, cât și ale art. 14 din Convenția Europeană a D4repturilor Omului.
Prin încheierea din 2.07.2008, Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în temeiul art. II alin.2 din nr.OUG75/2007, și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Bad epus întâmpinare.
Sub un prim aspect, acest pârât a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de soluționare a cauzei, cu trimitere la prevederile art.27 alin.1 din nr.OG127/2000, potrivit cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun". A conchis în sensul că sintagma "potrivit dreptului comun" fixează cadrul procesual și stabilește în competența judecătoriei soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
Sub un al doilea aspect, același pârât a invocat excepția dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 1.11.2000 - 1.10.2002, făcând trimitere la prevederile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
A susținut că, raportat la susținerile reclamanților, în sensul că potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958 ar fi operat o interpretare a cursului prescripției prin promovarea unei acțiuni și că în baza art.17 alin. 1 și 2 ar fi început să curgă un nou termen de prescripție, acesta nu are suport faptic și nici legal.
Pe fondul cauzei, același pârât a făcut referire la Decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General și s-a statuat că "dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din nr.OG13/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr OUG- se interpretează în sensul că: judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiar și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
A mai susținut că instanța nu poate dispune plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În concluzie, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea excepției invocate și declinarea competenței de soluționare a cauzei Judecătoriei Botoșani și, pe fond, respingerea acțiunii reclamanților ca prescrisă.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca, în cazul în care se va admite cererea reclamanților, să se dispună prin aceeași hotărâre ca Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
În motivarea acestei cereri de chemare în garanție pârâtul Ministerul Publica arătat că, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind Finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatara sa, Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B, în întâmpinare a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 1 și art.11 lit. a din Legea nr. 507/2002 - Legea bugetului de stat pe anul 2004, art.8 din Legea nr.511/2004 - Legea bugetului de stat pe anul 2005.
Prin sentința nr. 47 din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepțiile de necompetență materială a instanței și de prescripție a dreptului la acțiune. A fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Acțiunea reclamanților a fost admisă iar pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani au fost obligați să calculeze și să achite reclamanților sporul de vechime pentru perioada 1 ianuarie 2000- 1 octombrie 2002, actualizat la indicele de inflație până la plata efectivă. Totodată, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat la alocarea fondului necesar plății sporului de vechime.
Cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Suceavaa reținut următoarele:
Prin nr.OG 83/2000, art. 1 pct. 22 s-a introdus alin. 3 care dispunea că prevederile art. 31 al. 1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților.
Prin decizia XXXVI din 7 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că judecătorii, procurorii [] beneficiază și de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege.
dreptului la acțiune nu li se poate imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa, întrucât aceștia nu au avut posibilitatea reală de acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său, în condițiile arătate mai sus. Abia după pronunțarea deciziei în interesul legii prin care s-a stabilit că și judecătorii, procurorii beneficiază de sporul de vechime în muncă, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Obiectul cauzei îl reprezintă un conflict de muncă a cărui soluționare este de competența Curții de Apel, potrivit art. II din OUG nr. 75/2008. A fost verificată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere prevederile Legii 500/2002. Cererea de chemare în garanție a acestuia de către Ministerul Public Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, rectificare bugetară pentru perioada pretinsă prin acțiune nemaifiind de actualitate.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanță.
Împotriva sentinței mai - sus arătate au formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție arată următoarele:
Instanța a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru 1 noiembrie 2000 - 1 octombrie 2001, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești.
Au fost încălcate dispozițiile art. 283 al. 1 lit. "c" din Codul Muncii și art. 12 din Decretul nr. 167/1958 iar soluția pronunțată în interesul legii nu are efect întreruptiv, conform alin. 3 al. Art. 329 din Codul d e procedură civilă. Pe de altă parte, întreruperea cursului prescripției operează numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, iar aceste cauze trebuie să survină până la împlinirea termenului de prescripție. Or, în cauză, decizia în interesul legii a fost dată la 7 mai 2007, după împlinirea termenului de prescripție.
În mod greșit instanța a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației în situația în care recurentul, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
De asemenea, instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât obligația de garanție există în temeiul art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată.
Ministerul Finanțelor publice - Direcția Generală a Finanțelor B arată în motivarea recursului că nu are calitatea de ordonator principal de credite revenindu-i doar obligația legală de aprobare a statelor întocmite.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și, în conformitate cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Astfel, în legătură cu excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că prima instanță a soluționat corect cauza.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune, să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
După pronunțarea deciziei în interesul legii, reclamanta a avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
În cauză, au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 28 martie 2003 s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților și, în acest sens, au fost făcute demersuri repetate de Ministerul Justiției la Ministerul Economiei și Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Prin Ordinul nr. 3/C din 11 ianuarie 2005, Ministerul Justiției a dispus ca, în vederea stabilirii sumelor necesare achitării drepturilor de personal decurgând din hotărâri judecătorești definitive a se calcula și centraliza sumele datorate magistraților și personalului din organele autorității judecătorești conform anexelor nr. 1 - 10 ale ordinului până la data de 14 ianuarie 2005. La art. III din acest ordin se precizează că pentru magistrații și personalul din organele autorităților judecătorești care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor de personal se va realiza conform anexelor nr. 11 - 18 ale ordinului.
La inițiativa Ministerului Justiției, a fost inclusă în Strategia de Reformă a Sistemului judiciar și în Planul de Acțiune aprobat prin nr.HG 232/2005 măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
De asemenea, în Angajamentul, cu ocazia încheierii negocierilor privind aderarea României la Uniunea Europeană, la propunerea Ministerului Justiției a fost inclusă și obligația de plată de drepturilor salariale restante și a asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.
În ceea ce privește nelegala obligare a recurentului la plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației, Curtea reține că, în conformitate cu prevederile art. 78 al. 1 Codul muncii, drepturile bănești se acordă indexate și reactualizate, tocmai pentru asigurarea corelației între valoarea nominală și cea reală a salariilor, astfel încât nu va reține această susținere.
Nici critica referitoare la greșita soluționare a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice nu poate fi reținută, întrucât între această instituție și reclamanți nu există nici un raport juridic de muncă.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțelor publice, această instituție elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților,în mod corect s-a reținut existența calității procesuale pasive în cauză.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, sector 5,-, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în mun. B,-, împotriva sentinței civile nr. 47 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/22.05.2009
Președinte:Andrieș CatrinelJudecători:Andrieș Catrinel, Timofte Cristina, Ciută Oana
