Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 501/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 501
Ședința publică din 28 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Catrinel
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 3: Ciută Oana
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 73 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților B, pârâții intimați Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Finanțelor B, Tribunalul Botoșani și reclamanta intimată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar a fost depusă întâmpinare de către reclamanta intimată, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Curții de APEL SUCEAVA, înregistrată sub nr-, reclamanta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Economiei și Finanțelor B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la plata drepturilor salariale, constând în sporul de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, calculat la indemnizația brută de încadrare, actualizat cu indicele de devalorizare monetară, începând cu data de 1 octombrie 2000 și până la data pensionării - 3 ianuarie 2002, plata dobânzii legale aferente acestui spor de la data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății efective.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut, în esență, că sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică fiind un drept de creanță, este un bun, în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, iar, prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun.
Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la CEDO, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1 octombrie 2000 - 3 ianuarie 2002, invocând dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 al. 1 lit. "c" din Legea nr. 53/2003.
A invocat că prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a stabilit un termen de la care a început să curgă prescripția, cum s-a dispus prin decizia nr. XXII din 12 decembrie 2005, astfel încât inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în nr.OG 83/2000 impune a se considera că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, sunt în vigoare și după adoptarea ordonanței, și cum aceste norme au supraviețuit, au produs efecte juridice pentru întreaga perioadă, pentru care reclamanta solicită acest spor.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor,prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că obligația de stabilire a salariilor, a criteriilor, a sumelor alocate pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite ordonatorilor de credite bugetare, revine Ministerului Justiției ca ordonator principal de credite, invocând dispozițiile legilor bugetare anuale.
Prin sentința nr. 73 din 11 decembrie 2008, Curtea de APEL SUCEAVAa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a respins acțiunea față de acesta, ca inadmisibilă. Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției a fost respinsă.
Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea iar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani au fost obligați să plătească reclamantei drepturile salariale constând în sporul de risc și suprasolicitare de 50%, actualizat cu indicele de inflație pentru perioada 1 octombrie 2000 - 31 decembrie 2001.
Acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 16 - 20 din nr.OG 137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este instituția abilitată de lege să aplice dispozițiile legislative în materie de discriminare, să constate și să sancționeze contravențiile, conform dispozițiilor OG137/2000, iar, în situația formulării unei acțiuni în justiție pentru plata de despăgubiri sau a restabilirii situației anterioare, judecata litigioasă se va face cu citarea obligatorie a acestei instituții, în calitate de expert în domeniul discriminării, conform art. 27 al. 3. Or, calitatea de expert nu poate fi confundată cu cea de pârât.
Reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârât și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestuia, alături de ceilalți pârâți la plata drepturilor salariale constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada de activitate desfășurată în funcția de grefier, respectiv 1 octombrie 2000 și până la data de 3 ianuarie 2002, încetarea activității prin pensionare, raporturile de muncă derulându-se față de Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA și Ministerul Justiției. Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu are calitatea de angajator.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, conform art. 166 al. 1 și 2 Codul Muncii: "termenul de prescripție prevăzut la alin. 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului".
Potrivit art. 16 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, efectul întreruperii termenului de prescripție constând, potrivit art. 17 al. 1 și 2 în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Astfel cum a reținut reclamanta prin acțiune, în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 28 martie 2003 s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților și, în acest sens, au fost făcute demersuri repetate de Ministerul Justiției la Ministerul Economiei și Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Prin Ordinul nr. 3/C din 11 ianuarie 2005, Ministerul Justiției a dispus ca, în vederea stabilirii sumelor necesare achitării drepturilor de personal decurgând din hotărâri judecătorești definitive a se calcula și centraliza sumele datorate magistraților și personalului din organele autorității judecătorești conform anexelor nr. 1 - 10 ale ordinului până la data de 14 ianuarie 2005. La art. III din acest ordin se precizează că pentru magistrații și personalul din organele autorităților judecătorești care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor de personal se va realiza conform anexelor nr. 11 - 18 ale ordinului.
La inițiativa Ministerului Justiției, a fost inclusă în Strategia de Reformă a Sistemului judiciar și în Planul de Acțiune aprobat prin nr.HG 232/2005 măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
De asemenea, în Angajamentul, cu ocazia încheierii negocierilor privind aderarea României la Uniunea Europeană, la propunerea Ministerului Justiției a fost inclusă și obligația de plată de drepturilor salariale restante și a asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG83/2000 care a abrogat art. 47 din Legea 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
Instanța a apreciat că abrogarea realizată prin OG83/2000 este nelegală iar rațiunea acordării sporului de stres subzistă, cu atât mai mult cu cât, prin decizia XXI din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, a statuat că sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică se acordă și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Împotriva sentinței mai-sus arătate a formulat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivare, arată următoarele:
Hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât s-a depășit termenul de prescripție de 3 ani stabilit prin Decretul nr. 167/1958 și prin art. 283 din Codul Muncii, raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 4 noiembrie 2008.
Ministerul Justiției consideră că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a nr.OG 83/2000. În legătură cu întreruperea termenul de prescripție, se arată vă recunoașterea trebuie să fie voluntară și neîndoielnică iar actele enumerate în hotărârile instanței de fond nu au nici o legătură cu fondul cauzei. În ceea ce privește invocarea art. 1 din Protocolul Adițional 1 la CEDO, este necesar ca dreptul de creanță să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate și, în conformitate cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 47 din Legea 50/1996, republicată "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", dar prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea, alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Criticile recurentului despre intervenția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei nu sunt întemeiate pentru următoarele:
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune, să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul câr durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din OG83/2000, art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat, nu îi poate fi imputat reclamantei pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii, reclamanta a avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Pe de altă parte, câtă vreme prin decizie nr. XXI din 10 martie 2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune.
Astfel cum a reținut și prima instanță, întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, situația în care are aplicabilitate și art. 16 al. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Având în vedere aceste considerente,și cum hotărârea atacată este legală și temeinică, în conformitate cu art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 73 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/22.05.2009
Președinte:Andrieș CatrinelJudecători:Andrieș Catrinel, Timofte Cristina, Ciută Oana
