Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 511
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de
MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN I împotriva sentinței civile nr. 46 din 30.09. 2008 Curții de Apel Iași, intimați fiind:, TRIBUNALUL IAȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen după trimiterea acestuia de către ICCJ, nu s-a depus întâmpinare, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă prin cererile de recurs. S-a atașat la dosar copia încheierii de ședință din 07.05 2009 din camera de consiliu prin care s-a admis cererea de abținere formulată în cauză de doamna judecător.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia acestea sunt declarate în termen și motivate.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă,
constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr.1738/99/08.04.2008 reclamanții, HG, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea primilor doi la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, astfel:
- pentru perioada 1octombrie 2004 -31 decembrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 250 lei, conform OUG123/2003;
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 31 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1octombrie 2007 - 31 martie 2008, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință, iar a ultimului la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților.
Au motivat reclamanții că sunt personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Judecătoriei Răducăneni, jud. I, iar prin dispozițiile art. 1 alin. 1 din OG134/1999, art. 1, 2, 3 și 9 din Legea nr. 154/1998, art. 11din nr.OG 83/2000 și art. 2 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 s-a stabilit în mod expres că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive".
În schimb, prin nr.OUG 27/2006, intrată în vigoare la 01 aprilie 2006 s-a prevăzut stabilirea indemnizației "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă ", iar anexa 1 stabilit valoarea de referință sectorială ca fiind de 257 lei.
Însă, procedându-se astfel, apreciază reclamanții, au fost încălcate principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Aceasta întrucât, potrivit nr.OG 3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 01 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 257 lei stabilită pentru magistrați.
Drept urmare, prin nr.OUG 27/2006 a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin. 4 din Constituție și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.
În mod similar nr.OUG 27/2006, se procedează și prin nr.OG 8/2007, întrucât se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform nr.OG 10/2007.
Reclamanții au susținut că prevederile nr.OUG 27/2006 și ale nr.OG 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică în vigoare la data apariției ordonanțelor, conform cărora "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral, susțin reclamanții, întrucât s-ar încălca și teoria dreptului câștigat rezultă din principiile prevăzute de Codul muncii. Astfel, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Totodată, s-a apreciat că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului nr.OG 137/2000, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.
Cât despre actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, acestea au fost indicate de reclamanți ca fiind nr.OUG 123/2003, nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, pin care a solicitat respingerea acțiunii.
Pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru intervalul 01.10.2004 - 08.04.2005, în raport de dispozițiile art.3 din Decretul 167/1958.
Pe fondul cauzei pârâtul a susținut că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, care a modificat art. 2 din nr.OUG 177/2002, nu mai există temei legal pentru ca indemnizațiile persoanelor din cadrul autorităților judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG 177/2002, nr.OG 23/2005 și nr.OUG 27/2006.
De altfel, începând cu 01.01.2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă beneficiază de o indemnizație fixă, art. 5 din Legea nr. 154/1998 fiind abrogat prin art. 15 din nr.OUG 24/2000.
Astfel, conform nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative beneficiază de indemnizații fixe și nu în baza unei valori de referință sectorială.
Dispozițiile nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006 și nr.OG 8/2007 nu contravin Constituției, Legii nr. 303/2004 sau Codului Muncii.
Astfel, într-adevăr, art.73, actual art. 74, alin. 2, teza I, din Legea nr. 303/2004, prevede că "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", însă, în teza a-II-a se precizează că "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială."
La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin nr.OUG 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003 și de Legea nr. 50/1996. Prin urmare, dispozițiile art.73, actual art. 74 din Legea nr.303/2004 au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, drepturi salariale care, potrivit legii " nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Ori, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor/ procurorilor, respectiv nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007 ca și prin nr.OG 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007, ce stabileste salarizarea pentru personalul auxiliar, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.
Pe de altă parte, actele normative care stabilesc drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar si conex, în sens contrar celor susținute de reclamanți, au fost emise cu respectarea dispozițiilor Constituției, ale Legii nr.24/2000 și a Normelor metodologice date în aplicarea acesteia.
Astfel, potrivit art.115 din Constituția României, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.
Totodată, principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, în Constituție neexistând principiul aplicării aceleiași valori de referință sectorială invocat de reclamanți. De altfel, Legea nr. 154/1998 cât și celelalte acte normative care au reglementat ulterior drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive, invocate de reclamanți ca temei al susținerii pretențiilor formulate, nu prevăd pentru aceștia și alte drepturi salariale în afară de indemnizația stabilită în cuantum fix.
Prin întâmpinarea formulată la fond, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin I - a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, considerând că obligația de plată a unor diferențe de salarii este doar în sarcina angajatorului sau a ordonatorului principal de credite, care în speță este Ministerul Justiției.
Ori, câtă vreme Ministerul Economiei și Finanțelor nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu încheiate de reclamanți, s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, citat în cauză în temeiul art. 27 alin. 3 din nr.OG 137/2000, și-a exprimat un punct de vedere cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor nr.OG 137/2000.
La data de 18.06.2008, având în vedere dispozițiile art. II pct. 2 din nr.OUG 75/11.06.2008, cauza a fost trimisă spre soluționare Curții de Apel Iași, unde a fost înregistrată sub nr-.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art. 137 Cod procedură civilă, instanța de fond a constatat că sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că, potrivit art. 49 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. De asemenea, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectul bugetului de stat și cele de rectificare bugetară, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Mai mult, conform prevederilor HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Ca atare, nu se poate susține că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, excepția invocată de acesta fiind respinsă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru intervalul 01.10.2004 - 08.04.2005, instanța de fond a constatat că nu este întemeiată. Prin HG232/2005 cap. VI anexa 2 pct.3.2 s-a hotărât plata nediscriminatorie a drepturilor salariale aferente anilor 2000-2004,magistraților și personalului auxiliar de specialitate, drepturi datorate și pentru care nu există hotărâri judecătorești. Această hotărâre de guvern este un act întrerupător de prescripție fiind o recunoaștere a necesității plății drepturilor salariale cuvenite, în sensul art.16 din D 167/1958.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată în parte.
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Judecătoriei Răducăneni, jud. I, conform adreselor de la filele 55-57 dosar.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:
-valoarea de referință universală;
- indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;
-valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;
- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/10096,este egalăcu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Drept urmare, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
În baza art. 48 din OUG nr. 177/2002 și a art. 3 lit. e din OUG nr. 123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În mod similar prin majorări succesive valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007) a ajuns pentru același interval de timp la 2.380.592 lei.
Drept urmare, Curtea, ca instanta de fond, a respins ca nefondat capătul de cerere referitor la acordarea diferențelor salariale pentru perioada 1.10.2004 - 31.12.2004, întrucât indemnizațiile și respectiv salariile acestora au fost corect calculate pe baza valorii de referință sectorială de 2.380.592 lei.
Pentru perioadele 1.05.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică) iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
Este de observat că, deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor. Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de Președinte al României, indemnizația lunară era de:
- 46.764.000 lei la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a la OUG nr. 191/2002;
- 46.613.000 lei la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b la aceeași ordonanță;
- 49.409.780 lei la 1.01.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003;
-52.374.367lei la 1.10.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit.a din aceeași ordonanță și de65.469.000lei la 1.10.2005, conform Anexei 8/1 la OG nr. 9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 1.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din OG nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.
Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației șiechilibruluiputerilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", Curtea a constatat întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG 9/2005.
Pentru aceleași rațiuni, au fost considerate ca întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de OG nr. 3/12.01. 2006 și OG nr. 10/31.01.2007.
Așadar, plecând de la valoare de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamanților trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:
-264,7 lei pentru perioada 1.05.2005 - 30.09.2005 și
-297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006 conform OG nr. 9/2005;
-312,3 lei pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006 și
-331 lei, pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006 conform art. 1 din OG nr. 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006;
-347,67 lei, pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007,
-354,62 lei pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007 și
-393.62 lei pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007 conform art. 1 și art. 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din OG nr. 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007.
În Anexa 1 la OUG nr. 8/2007 de 280,64 lei a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării salariilor personalului auxiliar de specialitate.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul arătat în doctrină, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în baza art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului si a admis în parte acțiunea reclamanților, având în vedere perioadele în care aceștia au avut calitatea de personal auxiliar de specialitate sau conex în cadrul Judecătoriei Răducăneni în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cererile reclamanților menționați în dispozitivul hotărârii, care nu au avut calitatea de personal auxiliar de specialitate sau conex în cadrul Judecătoriei Răducăneni începând cu luna ian. 2005 ori și-au pierdut această calitate anterior datei de 31.12.2007 au fost respinse.
Potrivit dispozițiilor art. 19 și 49 din Legea 500/2002, art.1 din OUG22/2002, precum și în temeiul HG nr.83/2005 și Legii nr.304/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării plăților sumelor rezultate din prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtii Ministerul Justiției și Libertăților si Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea recursului sau, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților susține că, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale respective.
Motivează recurentul că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, care a modificat art. 2 din OUG nr. 177/2002, nu mai există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorităților judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG 177/2002, nr.OG 23/2005 și nr.OUG 27/2006, respectiv OG 8/2007, în cazul personalului auxiliar de specialitate și conex.
De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art. 5 din Legea nr. 154/1998 fiind abrogat prin art. 15 din nr.OUG 24/2000.
Astfel, conform nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative beneficiază de indemnizații fixe și nu în baza unei valori de referință sectorială.
Dispozițiile nr.OUG 177/2002, nr.OUG 27/2006 și nr.OG 8/2007 nu contravin Constituției, Legii nr. 303/2004 sau Codului Muncii.
Astfel, într-adevăr, art.73, actual art. 74, alin. 2, teza I, din Legea nr. 303/2004, prevede că "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", însă, în teza a II-a se precizează că "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială."
La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin nr.OUG 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003 și de Legea nr. 50/1996. Prin urmare, dispozițiile art.73, actual art. 74 din Legea nr.303/2004 au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, drepturi salariale care, potrivit legii " nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Ori, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, și prin nr.OG 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.
Astfel, prin acest act normativ, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor și personalului asimilat acestora, potrivit legii, judecătorilor din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție, magistraților asistenți, și asistenților judiciari au fost majorate cu un procent de 40 % față de cele prevăzute în nr.OUG177/2002, prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzuți pe grad de instanță, în raport de funcția deținută, și prin instituirea dreptului la spor de vechime în muncă și primă de concediu.
Pe de altă parte, actele normative care stabilesc drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și a celuilalt personal prevăzut de acestea au fost emise cu respectarea dispozițiilor Constituției, ale Legii nr.24/2000 și a Normelor metodologice date în aplicarea acesteia.
Astfel, potrivit art.115 din Constituția României, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.
Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2000 arată că necesitatea și urgența reglementării drepturilor salariale ale judecătorilor și procurorilor prin acest fel de act normativ a fost temeinic motivată și justificată, aspect ce a condus și la aprobarea acestuia prin lege de către Parlament cu amendamente care au majorat substanțial veniturile personalului în discuție.
De asemenea, susține pârâtul, întrucât atât OUG nr. 177/2002, cât și nr.OUG 27/2006, respectiv OG 8/2007, au fost aprobate prin lege cu respectarea dispozițiilor art. 115 din Constituție, a majorității prevăzută de art. 76 din aceeași lege fundamentală, și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, au forța juridică a legii.
Totodată, principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, în Constituție neexistând principiul aplicării aceleiași valori de referință sectorială invocat de reclamanți. De altfel, Legea nr. 154/1998 cât și celelalte acte normative care au reglementat ulterior drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive, invocate de reclamantă ca temei al susținerii pretențiilor formulate, nu prevăd pentru aceștia și alte drepturi salariale în afară de indemnizația stabilită în cuantum fix.
În motivarea recursului sau, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304ind.1Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a reiterat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, considerând in esenta că obligația de plată a unor diferențe de salarii este doar în sarcina angajatorului sau a ordonatorului principal de credite, care în speță este Ministerul Justiției.
Ori, câtă vreme Ministerul Economiei și Finanțelor nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu încheiate de reclamanți, in mod gresit instanta de fond l-a obligat sa aloce sumele necesare platii.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților este fondat.
Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamantii -intimati ce au calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Judecătoriei Răducăneni, au solicitat plata unor diferențe salariale rezultate din corectarea valorii de referință sectorială prin raportare la valoarea de referință sectorială majorată periodic în beneficiul persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Prin deciziile invocate de recurent, Curtea Constituțională a constatat că prevederile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Or, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci, în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, reținând tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin OG nr. 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, a obligat la plata despăgubirilor către persoanele prejudiciate.
Curtea constată, însă, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile discriminării, așa cum s-a reținut de către prima instanță, în sensul că, între salarizarea celor două categorii profesionale, personalul din sistemul justiției și personalul ce ocupă funcții de demnitate publică, nu este analogie și comparabilitate potrivit Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practicii
a stabilit, în jurisprudența sa, elementele ce trebuie verificate, atunci când se examinează principiul egalității, respectiv: (1) un tratament diferențiat aplicat (2) unor situații egale, (3) fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă sau dacă (4) nu există proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.
Conform art. 1 alin. 4 din Constituția României "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".
Este evident că salarizarea nediscriminatorie, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere pentru respectarea prevederilor constituționale.
În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea judecătorească, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OG 134/1999, "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Potrivit art. 11din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "indemnizațile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în Anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 51la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din mie în mie de lei, în favoarea personalului".
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin. 1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1). În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea legislativă și executivă, se reține că, potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998, alariile de baza în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: a) valoarea de referința universala, care se exprima în lei și care este baza unica de determinare a valorii de referința, proprie fiecărui sector de activitate bugetară; b) indicatorii de prioritate intersectoriala, exprimati în procente, diferențiați pe domenii de activitate; c) valori de referința sectoriala, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referința universala cu indicatorii de prioritate intersectoriala, utilizate ca: baza de calcul pentru configurarea grilelor de intervale specifice sectorului respective, baza de calcul pentru salariile de baza corespunzătoare grilelor de salarizare specifice și baza de calcul al cuantumului indemnizației lunare.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Începând cu data de 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă.
Și celelalte acte normative ulterioare, OG 9/2005, OG 3/2006, 10/2007, ce reglementează drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, prevăd doar o indemnizație stabilită în cuantum fix, nu ca produs al aplicării valorii de referință sectorială la un coeficient de multiplicare.
Rezultă, din analizarea dispozițiilor legale anterior menționate, că, între salarizarea funcțiilor din puterea electivă și puterea executivă, pe de o parte și puterea judecătorească, pe de altă parte, există un tratament diferențiat.
C de-al doilea element cerut de testul de discriminare, "cazuri egale" nu se referă la o echivalență de situații, ci mai degrabă la cazuri care sunt egale în aspectele lor relevante pentru situația analizată. Din moment ce două situații pot fi egale din anumite puncte de vedere și diferite din alte puncte de vedere, pentru ca testul de comparabilitate să aibă sens, trebuie avute în vedere acele criterii care au relevanță pentru obiectul care prescrie egalitatea de tratament.
Aplicând acest test al comparabilității, Curtea constată că nu există similitudine între cele două situații care privesc salarizarea, întrucât nu se poate stabili un standard comun, standard care trebuie să vizeze valoarea de referință sectorială.
Astfel, forma de salarizare a personalului din cadrul autorităților legislativă și executivă, stabilită prin Legea 154/1998, cu modificările ulterioare, este o indemnizație stabilită într-un cuantum fix, față de care s-au aplicat creșteri procentuale, prin acte normative anuale.
Salarizarea personalului din autoritatea judecătorească se face după un principiu unic, al aplicării valorii de referință sectorială, determinată prin lege, la un coeficient de multiplicare, prevăzut diferențiat pentru fiecare beneficiar, la care se adaugă sporurile legale, denumirea remunerării fiind diferită după cum aceștia au calitatea de magistrați/asistenti judiciari (indemnizație) sau de personal auxiliar ori conex ( salariu de bază).
Prin urmare, câtă vreme salarizarea personalului din cadrul autorităților legislative și executive nu are ca bază de calcul valoarea de referință sectorială, nu există un criteriu de comparare a majorărilor survenite în intervalul 2005 - 2008 între veniturile celor două categorii.
Așadar, lipsa de echivalență într-unul din aspectele relevante în ceea ce privește modul de stabilire al salarizării ( valoarea de referință sectorială), face ca cele două situații să nu poată fi privite ca egale.
În plus, Curtea are în vedere și faptul că valoarea de referință sectorială aplicabilă personalului din puterea judecătorească, deci si personalului auxiliar si conex, a fost majorată anual.
În ceea ce privește acest mod diferit de stabilire al remunerării de bază Curtea relevă jurisprudența, care în cauza Lithgow and others United, no.9006/80;9262/81;9263/81, 8 iulie 1986, reține că " Statele contractante beneficiază de o largă putere de apreciere în luarea deciziei dacă și în ce măsură aplicarea unor tratamente diferențiate în cazuri ușor diferite, dar care în general sunt similare, este necesară".
In ceea ce priveste recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamanti, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 Cod pr.civ. va fi admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și se va modifica în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanti.
Se va respinge recursul declarat de paratul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.46/30.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, sentință pe care o modifică în parte.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, HG, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași si Ministerul Economiei și Finanțelor privind plata diferentelor de salarii pentru perioada 01.01.2005-31.12.2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor impotriva aceleiasi sentinte.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Tehnored.
03.06.2009 - 02 ex.
Curtea de Apel Iași: -;
-.
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Carmen Bancu, Smaranda Pipernea
