Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 513/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 513
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - REPREZENTAT DE.. A. PU-ȘI împotriva sentinței civile nr. 100 din 31 X 2008 Curții de Apel Iași, intimați fiind:-, TRIBUNALUL IAȘI, și CURTEA DE APEL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată după trimiterea acestuia de către ICCJ, nu s-a depus întâmpinare, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă. S-a depus la dosar copia încheierii de ședință din 07 05 2009 din Cameră de Consiliu prin care s-au admis cererile de abținere formulate de doamnele judecător și.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia sunt două recursuri declarate în termen și motivate.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
Prin cererea înregistrată inițial sub nr.1430/99/29.03.2008 pe rolul Tribunalului Iași și, în urma apariției nr.OUG75/11.06.2008, sub nr.629/45/28.07.2008 pe rolul Curții de Apel Iași, reclamantele, oaia, Și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași, Curtea De Apel Iași Și Ministerul Economiei Și Finanțelor - prin solicitând obligarea primilor pârâți la plata actualizată, în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 01.01.2000-01.06.2004, actualizat cu indicele de inflație până la data achitării integrale sumelor datorate, cu obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii s-au arătat următoarele:
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar fost reglementat prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care în art. 47 stabilea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Deși sporul era un drept câștigat de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul fost abrogat fără justificare rațională prin Ordonanța nr. 83/01.09.2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/09.07.2001.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la data de 10.03.2008 în dosarul nr. 5/2008, ca urmare recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României, s- constatat îndreptățirea în acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG83/2000.
Cu privire la termenul de promovare a acțiunii - arată reclamantele -, prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul 6, pct. 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar. Se constată, așadar, o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul publicării Strategiei - 01.04.2005, prin HG232/2005 - recunoaștere care are repercusiuni asupra termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, conform art. 16 lit. "c" din Decretul nr. 167/1958.
În dovedirea acțiunii, reclamantele au depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât că art. 47 din Legea nr. 50/1996 fost abrogat prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Astfel, Art. I pct.42 din actul normativ menționat prevede: "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18.11.1999, se modifică și se completează după cum urmează: 42. Articolul 47 se abrogă".
OG nr. 83/2000 a fost emisă în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României, forma în vigoare la acea dată, și ale art. 1 lit. q pct.1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Potrivit art. 114 alin.(1) din Legea fundamentală, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare Guvernului pentru emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
OG nr. 83/2000 nu vizat nici unul dintre domeniile rezervate legii organice, expres stabilite de legea supremă întrucât salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul autorității judecătorești nu sunt incluse în domeniul legii organice, delimitat extrem de clar de art. 72 din Constituția României, forma în vigoare la acea dată.
A mai invocat pârâtul excepția prescripției dreptului la acțiune, invocând în acest sens dispozițiile art.1 alin.1, art.3 și art.7 din Decretul 167/1958, art.166 din Codul muncii. Cât despre HG232/2005, susține pârâtul că nu poate întrerupe prescripția, deoarece nu cuprinde referiri la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel încât nu poate produce efectele unei recunoașteri explicite a discriminării.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor formulat întâmpinare și invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ ( nr.HG 386/2007).
În cazul de față, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să-i confere calitatea procesuală pasivă în cauză.
Prin sentința civilă nr.100 din 31.10.2008 Curtea de Apel Iași respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției. Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantele, Și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea De Apel Iași Și Tribunalul Iași, Ministerul Economiei Și Finanțelor.
Obligă primii trei pârâți să plătească reclamantelor, Și diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 01.11.2000-01.06.2004, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă primii trei pârâți să plătească reclamantelor, și diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar și în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, după cum urmează: reclamantei pentru perioada 10.07.2001-01.06.2004, reclamantei pentru perioada 19.12.2003-01.06.2004, reclamantei pentru perioada 10.07.2001-01.06.2004, și reclamantei pentru perioada 01.11.2000-14.11.2003.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul ales la Judecătoria Pașcani, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL IAȘI, CURTEA DE APEL IAȘI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Respinge acțiunea formulată de reclamantele, și pentru perioada 01.01.2000- 01.11.2000, și pentru reclamantele: pentru perioada 01.01.2000-10.07.2001, pentru perioada 01.01.2000-19.12.2003, pentru perioada 01.01.2000-10.07.2001, și reclamanta pentru perioada 01.01.2000-01.11.2001 și 15.11.2003-01.06.2004.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să pună la dispoziția primilor trei pârâți sumele necesare plății drepturilor bănești la care au fost obligați prin prezenta hotărâre.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în conformitate cu dispozițiile art.137 Cod proc.civ. Curtea de Apel reține că ambele sunt nefondate, urmând a fi respinse.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța o va respinge, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
Nu se poate pune problema prescripției dreptului material la acțiune în condițiile dreptului comun, atât timp cât dreptul subiectiv a fost abrogat prin OG 83/2000, aprobată prin Legea 334/2001; ori, exercitarea dreptului la acțiune în sens procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv. În cazul de față, titularii dreptului subiectiv au fost într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu poate fi incidentă în ipoteza în care titularul dreptului subiectiv este privat de acesta ca urmare a abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv. Abia de la declararea neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv începe să curgă termenul de prescripție prevăzut de Decretul 167/1958 și Codul muncii.
În speță, prin Decizia 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat neconstituționalitatea normei de abrogare a art.47 din Legea 50/1996( reținându-se că, prin depășirea limitelor legii speciale de abilitare, au fost încălcate dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin 1 din Constituția României), conform art.329 Cod proc. civ. fiind obligatorie pentru toate instanțele de judecată. În raport de aceasta, termenul de prescripție a fost respectat. Ca atare, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției va fi respinsă.
Analizând fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Conform tabelului depus la filele nr.41-42 și 79 dosar nr-, reclamantele, și au avut în perioada de referință calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Pașcani, reclamantele și începând cu data de 10.07.2001, reclamanta începând cu data de 19.12.2003, începând cu data de 15.06.2004, iar până la data de 14.11.2003.
Reclamantele au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În speță, reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedeau că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația, respectiv salariul de bază brut lunar.
Prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 (art.108 alin.3 în forma revizuită) din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp.art.329 Cod.proc.civ. Curtea de Apel constată că reclamantele - ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate - sunt îndreptățiți la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 01.11.2000 ( data abrogării art.47 din Legea 50/1996 prin OG83/2000) pentru reclamantele, și, respectiv începând de la data angajării reclamantelor, și până la data de 01.06.2004. În ceea ce o privește pe reclamanta, cererea acesteia este întemeiată până la data încetării raporturilor de muncă, respectiv pentru perioada 01.11.2000-14.11.2003.
Cât privește cererea reclamantei, aceasta este nefondată, având în vedere data începerii raporturilor de muncă, respectiv 15.06.2004, ulterior perioadei ce face obiectul cauzei de față.
Având în vedere că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate la data de 01.11.2000, acțiunea formulată pentru perioada 01.01.2000-31.10.2000 este nefondată, întrucât personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În temeiul HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, instanța a admis și cererea de obligare pârâtului să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor.
1. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, arată că în mod greșit a fost respinsă excepția prescrierii dreptului material la acțiune. În raport de dispozițiile art.3 și 12 din Decretul 167/1958 și art.283 al.1 lit.c din Legea 53/2003 dreptul la acțiune pentru perioada anterioară datei de 29.03.2005 este prescris. A fost reținută greșit decizia în interesul legii ca justificând imposibilitatea juridică de a-și exercita dreptul la acțiune.
2. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe care pretinde că ar fi invocat-o și prin întâmpinare, deși nu a formulat întâmpinare. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.
Citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, recurentul mai susține că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să îl oblige ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.
Nu au fost administrate probe noi, iar intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea reține următoarele:
1. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților:
Excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada noiembrie 2000- iunie 2004 este întemeiată și va fi admisă ca atare.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită.
Prin definiție, dacă prescripția are ca efect stingerea sau pierderea dreptului la acțiune ( în sens material), atunci dreptul trebuie să se fi născut. Pe de altă parte, însăși rațiunea prescripției - stimularea titularului dreptului sau sancționarea pasivității lui - nu subzistă în condițiile inexistenței dreptului la acțiune.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale constând în acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996actualizate în raport cu rata inflației la data plății pentru perioada noiembrie 2000- iunie 2004.
În contextul dispozițiilor legale anterior menționate, prescripția începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, deci de când s-a născut dreptul, iar nu de la data la care s-a pronunțat prin Decizia în interesul legii nr.XXI din 10.03.2008
Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi.
Prin urmare, față de data introducerii acțiunii 29.03.2008 reclamanții sunt îndreptățiți să pretindă drepturi salariale doar într-un interval de 3 ani anterior introducerii acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare drepturile constând sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada noiembrie 2000- iunie 2004 se vădește a fi prescris, iar acțiunea introdusă pentru acest interval va fi respinsă.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată.
2. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice:
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamantă, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamantă nu erau prevăzute într-un titlu executoriu.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 pr.civ. va respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.100 din 31.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamanții:, și în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor privind sporul de risc și solicitare pentru perioada 01.11.2000 - 01.06.2004.
Menține restul dispozițiilor ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 08 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red/Tehnored
2 ex, 19.05.2009
Curtea de Apel Iași:
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Carmen Bancu
