Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 518/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 518
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Cristina Mănăstireanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN.. A. PU-ȘI împotriva sentinței civile nr. 91 din 28 X 2008 Curții de APEL IAȘI, intimați fiind:-, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI la data de 16.09.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel B, Ministerul Economiei si Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea în solidar a primilor doi pârâți la plata unei despăgubiri egale cu suma primită de colegii magistrați cu titlu de stimulente în baza Ordinului nr. 1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției, actualizata la data plății efective și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților. Totodata, s-a solicitat ca hotararea sa fie opozabila Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că dispozițiile Ordinului nr. 1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției referitoare la acordarea de stimulente numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor, cu o vechime de 0-3 ani, au instituit un tratament diferențiat și discriminatoriu între judecători. Consideră aceasta că prevederile ordinului sunt vădit discriminatorii întrucât nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a scopului urmărit este inadecvată, subiectivă, arbitrară și nepertinentă, pârâtul Ministerul Justiției ignorând faptul că, la colectarea sumelor ce constituie acest fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, au contribuit toți judecătorii, indiferent de vechime în funcția de judecător și instanțele în care își desfășoară activitatea.
La acordarea stimulentelor din acest fond nu pot fi avute în vedere decât criterii obiective, profesionale, în corelare directă cu activitatea desfășurată, așa cum au fost exemplificativ menționate în Ordinul nr. 2404/C/2004 al Ministerului Justiției. Situația de discriminare a fost constatată și de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, art. 1 alin. 2 și 3 din nr.OG 137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei si Finantelor a invocat inadmisibilitatea actiunii in raport de Decizia 818/03.07.2008 a Curtii Constitutionale si exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive,solicitand respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.91 din 28.10.2009 Curtea de APEL IAȘI respinge exceptiile inadmisibilitatii actiunii si lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratul Ministerul Economiei si Finanțelor.
Admite actiunea formulata de reclamanta, cu domiciliul ales la Curtea de Apel I, str.- nr.25, in contradictoriu cu paratii Curtea de Apel B,cu sediul in B, nr.5, sector 4, Ministerul Justitiei, cu sediul in B,-, sector 5, Ministerul Economiei si Finantelor, cu sediul in B,-,sector 5.
Obliga paratii Curtea deApel B si Ministerul Justitiei sa plateasca reclamantei o despagubire baneasca egala cu suma primita de colegii magistrati, in cuantum de 1700 RON net, cu titlu de stimulente in baza Ordinului nr.1291/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justitiei,actualizata la data platii efective.
Obliga paratul Ministerul Economiei si Finantelor sa aloce sumele necesare efectuarii platii.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea constata urmatoarele.
În ceea ce privește decizia Curții Constituționale nr.818/03.07.2007, Curtea constată că nu este incidenta în speță. Prin aceasta, Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cunorme create pe cale judiciarăsau cu prevederi cuprinse înalte acte normative.În speță, nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normative sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicare discriminatorie a aceluiași text de lege unor persoane aflate în situații comparabile și analoage.
Totodata, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei si Finantelor este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Referitor la includerea în buget si alocarea acestor sume, în condițiile în care printre atribuțiile sale, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, Curtea constata ca acest parat are calitate procesuala pasiva.
Pe fond, se retine ca reclamanta a avut calitatea de judecător la Curtea de Apel in perioada in care s-au acordat aceste stimulente.
Prin Ordinul nr. 1921/C/2005 al Ministrului Justiției a fost aprobat un fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, fiind acordat numai judecătorilor cu o vechime în funcție de 0-3 ani, deși acest criteriu nu se regăsește printre criteriile de evaluare pentru acordarea stimulentelor, în nici unul dintre actele normative ce stau la baza acordării lor.
Din adresa nr. 2595/A/15.12.2005, comunicată Curților de Apel, rezultă că s-a propus o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal, judecătorilor din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcția de judecător cuprinsă între 0-3 ani, în sumă de 1700 lei.
Prin Hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte potrivit art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 lit. c, art. 8 alin. 3 și art. 9 din nr.OG 137/2000, ca urmare a faptului că prin acest ordin au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor ce aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000, în toate cazurile de discriminare prevăzute de ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Din argumentarea Deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale se reține că legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Pentru judecătorii de la judecătorii, cu o vechime în funcție cuprinsă între 0-3 ani, s-a hotărât acordarea de stimulente în sumă de 1.700 RON, conform adresei nr. 2595/A/2005. În acest context, în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, diferența de tratament între judecătorii cu vechime în funcție cuprinsă între 0-3 ani ce își desfășoară activitatea la judecătorii și judecătorii cu vechime mai mare de 3 ani și de la instanțe superioare constituie o evidentă discriminare.
Totodata, prin acordarea stimulentelor financiare în funcție de vechimea în funcția de judecător și gradul instanței, Ministerul Justiției a încălcat principiul egalității între cetățeni în exercitarea drepturilor economice și dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, astfel cum prevede art. 1 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale, iar în temeiul dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, pârâtul sa fie obligat să includă în buget sumele necesare efectuării plăților.
Ori, dreptul de a primi stimulente este prevăzut de lege si, ca atare,este evident caracterul discriminator al dispozițiilor cuprinse în Ordinul ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005, prin care s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, printre care și pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcție de judecător cuprinsă între 0-3 ani. Se mai reține că, potrivit art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din același act normativ, la stabilirea existenței unei discriminări nu se au în vedere doar criteriile enumerate limitativ în text, ci și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Mai mult, alin. 3 prevede că sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Este reală sustinerea că ordonatorul de credite de la nivelul instanțelor urma să stabilească beneficiarii stimulentelor în funcție de criteriile enumerate în art. 4 alin. 1 din normele interne, însă această operațiune a privit numai categoria judecătorilor de la judecătorii, cu o vechime între 0-3 ani, fiind excluși de la dreptul de a beneficia de stimulente judecătorii de la celelalte instanțe și cei care aveau o vechime de peste 3 ani.
În acest context, criteriul vechimii în funcție reprezintă un criteriu aparent neutru, care dezavantajează judecătorii cu o vechime în funcție mai mare de 3 ani și care îndeplinesc criteriile obiective, enumerate în art. 4 alin. 1 din Normele interne, pentru a beneficia de acordarea stimulentelor. În consecință, acordarea stimulentelor potrivit criteriului vechimii reprezintă o faptă de discriminare indirectă, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000,iar reclamanta, care face parte din categoria judecătorilor excluși de la dreptul de a beneficia de stimulente, este îndreptățita la acordarea despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Paratul Ministerul Justitiei, căruia îi revenea sarcina de a dovedi că acordarea stimulentelor potrivit criteriului vechimii nu constituie discriminare, potrivit art. 27 alin. 4 din nr.OG 137/2000, nu a dovedit că acest criteriu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. De altfel, nici nu s-a invocat existența unui scop legitim, care să justifice obiectiv criteriul avut în vedere prin Ordinul nr. 1921/C/2005. În consecință, nici instanța nu poate examina dacă tratamentul diferențiat are o justificare obiectivă și rezonabilă, de natură să înlăture caracterul discriminatoriu, fiind lipsite de relevanță măsurile ulterioare, de recompensare a personalului din sistemul autorității judecătorești.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, prin Directia Generala a Finantelor Publice I, ambii considerând-o nelegală și netemeinică.
1.Ministerul Justițieimotivează că hotărârea este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv de recurs prevăzut de art.304 punctul 4 Cod procedură civilă. Arată că hotărârea a fost pronunțată în detrimentul Deciziilor nr. 818,819,820 și 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale.
Motivează, de asemenea recurentul că, că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Recurentul arată că prin Ordinul ministrului justiției nr. 1921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției.
Din analiza dispozițiilor art.25 din Legea 146/1997 și a Ordinului ministrului justiției nr.2404/C/2004 rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ iar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze si să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției (art. 4 alin. 3).
Ceea ce nu s-a analizat este natura acestor stimulente, precum și obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp.
În raport de dispozițiile art.41 din Constituție și art.155 din Codul muncii entru p. munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul, din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii. În schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. Astfel potrivit art.4 din Normele aprobate prin nr.2404/C/2004 "În acordarea stimulentelor prevăzute la alin.(2) se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative."
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de văzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept - creanță lichidă, exigibilă (cauza Kopecky Slovaciei,hotărârea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004 - IX, paragraf 52, cauza afinăriile și Stratis Greciei,hotărârea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr. A 301-B, p. 84, paragraf 59).
De asemenea, nu se poate vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat, și este fără îndoială că stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilității în sistem și îmbunătățirii performanțelor profesionale (cum a fost situația celor cu o vechime până la 3 ani) nu reprezintă diferențe nejustificate de natură a aduce atingere principiului egalității, căci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se încadrau în criteriile stabilite de ordonator în temeiul Normelor, așadar tuturor celor care se aflau în situații similare.
2. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurentulMinisterul Finanțelor Publicea invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe care pretinde că ar fi invocat-o și prin întâmpinare, deși nu a formulat întâmpinare. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.
Citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, recurentul mai susține că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să îl oblige ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate, dispozițiile legale aplicabile Curtea reține următoarele:
1. În ceea ce privește recursul declarat deMinisterul Justiției.
Se constată că susținerile recurentului referitoare la greșita admitere a acțiunii reclamanților care a fost întemeiată pe dispozițiile OG137/2000 - care au fost declarate neconstituționale, nu pot fi primite.
Este adevărat că prin deciziile invocate de recurent Curtea Constituțională a constatat că prevederile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Însă, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. ci se pune în discuție aplicare discriminatorie a aceluiași text de lege unor persoane aflate în situații comparabile și analoage ( art.25 din legea 146/1997)
Se mai reține că prin jurisprudența, în cauza Von Kamann Nord - 16/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în legile de pe rolul tribunalelor naționale.
Este netăgăduit că prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, printre care și pentru judecătorii, din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcție de judecător cuprinsă între 0 - 3 ani. Suma distribuită a fost de 673.030 RON.
În aplicarea acestui ordin, Ministerul Justiției a emis și comunicat Curții de APEL IAȘI adresa înregistrată sub nr.2595/A/2005 din 15.12.2005 care conține propunerea ministerului dea se stabili și acorda o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal, pentru judecători fiind de 1700 RON.
Este reală susținerea recurentului că ordonatorul de credite de la nivelul instanțelor urma să se stabilească valoarea reală individuală a stimulentului în funcție de criteriile indicate în adresă și preluate din art.25 din Legea 146/1997 și Normele de aplicare a acestei legi,însăaceastă operațiune privea numai categoria judecătorilor cu o vechime între 0 - 3 ani. Au fost astfel excluși de la aplicarea ordinului judecătorii cu o vechime de peste 3 ani.
Potrivit dispozițiilor art.25 alin.(2), (3) din Legea 146/1997 cu modificările ulterioare și dispozițiilor art.43(2) din Normele de aplicare a legii din 22.04.1994, repartizarea veniturilor din fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Ministerul Justiției susține că repartizarea stimulentelor s-a făcut în conformitate cu Normele interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2404/C/2004.
Pentru a se situa în domeniul de aplicare al art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, invocat de reclamanți, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de acest articol și trebuie să se refere la persoane comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul art.2 alin.1 și 2 din nr.OG137/2007.
Curtea reține că în speță sunt întrunite condițiile de analogie și comparabilitate între situația reclamantului - judecător cu o vechime de peste 3 ani (căruia nu i s-au acordat venituri din fondul pentru stimulare) - și situația judecătorilor cu o vechime în specialitate între 0 - 3 ani și care au fost beneficiarii art.25 din Legea 146/1997.
Sub aspectul acordării stimulentelor doar judecătorilor cu o vechime între 0 - 3 ani și al excluderii judecătorilor cu o vechime mai mare de 3 ani, se constată întrunirea și a condiției unui tratament diferențiat.
În acest context, Curtea va analiza în cele ce urmează în ce măsură distincția de tratament are o justificare obiectivă și rezonabilă, de natură să o explice.
Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate prin art.41 din Constituție și art.1 alin.2 din nr.OG137/2000 în exercitarea dreptului la muncă, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, "precum și în alte situații specifice stabilite prin lege" (art.41 Constituție).
Pentru munca prestată de către judecător, angajatorul este obligat să plătească acestuia indemnizația calculată conform legii de salarizare.
Din sumele obținute pentru recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru procesele penale și din amenzile judiciare se constituie potrivit Legii 146/1997 (art.25) un fond pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Astfel, judecătorul, pe lângă indemnizația lunară, poate primi din aceste fonduri sume suplimentare cu titlu de premii.
Aceste premii sau stimulente sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate judecătorilor în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritate.
Dacă este de acceptat argumentarea recurentului, în sensul că Normele interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2404/C/2004 enumeră exemplificativ iar nu limitativ criteriile de repartizare a stimulentelor, este în aceeași măsură justă concluzia că aceste criterii trebuie să se aplice nediferențiat întregii categorii profesionale a judecătorilor.
Ceea ce Ministerul Justiției a dorit a fi o măsură afirmativă pentru judecătorii cu vechimea între 0 - 3 ani (stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilității în sistem și îmbunătățirii performanțelor profesionale), este practic o faptă de discriminare.
Aceasta deoarece, chiar dacă scopul este legitim (intenția de stimulare a celor cu venituri mici), Curtea consideră că metoda de atingere a acestui scop nu este adecvată. Procedând în acest mod, prin aplicarea unui criteriu neutru de preferință față de judecătorii cu o vechime sub 3 ani, Ministerul Justiției plasează într-o situație net dezavantajată judecătorii ce au depășit această vechime.
Această practică nu legitimează "promovarea obiectivelor generale ale Ministerului Justiției", în sensul art.4 din Normele aprobate prin nr.2404/C/2004.
Curtea, mai reține, așa după cum subliniază și Ministerul Justiției în motivarea recursului, că exercitarea drepturilor (conform dispozițiilor OG137/2000) se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie drepturile, iar nu la examinarea soluției legislative alese de către legiuitor.
În speță, se pune problema tocmai a modului de aplicare a dispozițiilor art.25 din Legea 146/1997 întregii categorii profesionale a judecătorilor și nicidecum a examinării soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă, prima instanta interpretand si aplicand corect legea. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul și va menține sentința ca legală și temeinică.
2. În ceea ce privește recursul declarat deMinisterul Finanțelor Publicese reține:
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamantă, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamantă nu erau prevăzute într-un titlu executoriu.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 pr.civ. va respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr.91 din 28.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 08 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red/Tehnored
2 ex, 19.05.2009
Curtea de APEL IAȘI: -
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Cristina Mănăstireanu
