Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 517/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 517
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr. 152 din 25 XI 2008 Curții de APEL IAȘI, intimați fiind:-, CURTEA DE APEL IAȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată după trimiterea acestuia de către ICCJ, nu s-a depus întâmpinare, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă. S-a atașat la dosar copia încheierii de ședință din 07 05 2009 din Cameră de Consiliu prin care s-au admis cererile de abținere formulate de doamnele judecător și Cr.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia sunt două recursuri declarate în termen și motivate.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.152 din 25.11.2008,pronunțată de Curtea de APEL IAȘI au fost respinse excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și
excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor,iar pe fond a fost
admisă cererea formulată de reclamanta contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL IAȘI la plata actualizată în favoarea reclamantei a sumelor de bani reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare psihică în procent de 50%, calculat din salariul de bază brut lunar pentru perioada 01.11.2000 - 31.12.2004.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea primilor pârâți la plata actualizată, în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 01.01.2000-31.12.2004, actualizat cu indicele de inflație până la data achitării integrale sumelor datorate, cu obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
A susținut reclamanta că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar fost reglementat prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care în art. 47 stabilea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Deși sporul era un drept câștigat de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul fost abrogat fără justificare rațională prin Ordonanța nr. 83/01.09.2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/09.07.2001.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la data de 10.03.2008 în dosarul nr. 5/2008, ca urmare recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României, s- constatat îndreptățirea în acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG83/2000.
Prin întâmpinările formulate Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, făcând trimitere în acest sens la dispozițiile art.1 alin.1, art.3 și art.7 din Decretul 167/1958, art.1283 al.1 lit.c din Codul muncii,iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în conformitate cu dispozițiile art.137 Cod proc.civ. Curtea de Apel ca instanță de fond a reținut că ambele sunt nefondate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a respins- având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, Curtea a constatat că și aceasta este nefondată și a respins-o ca atare, reținând că în cauză nu se poate pune problema prescripției dreptului material la acțiune în condițiile dreptului comun, atât timp cât dreptul subiectiv a fost abrogat prin OG 83/2000, aprobată prin Legea 334/2001; ori, exercitarea dreptului la acțiune în sens procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv. În cazul de față, titularii dreptului subiectiv au fost într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu poate fi incidentă în ipoteza în care titularul dreptului subiectiv este privat de acesta ca urmare a abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv. Abia de la declararea neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv începe să curgă termenul de prescripție prevăzut de Decretul 167/1958 și Codul muncii.
În speță, prin Decizia 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat neconstituționalitatea normei de abrogare a art.47 din Legea 50/1996( reținându-se că, prin depășirea limitelor legii speciale de abilitare, au fost încălcate dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin 1 din Constituția României), conform art.329 Cod proc. civ. fiind obligatorie pentru toate instanțele de judecată.Ca atare Curtea a constatat că în raport de aceasta, termenul de prescripție a fost respectat.
Analizând fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a avut calitate de personal auxiliar de specialitate în intervalul 01.01.2000 -31.12.2004.calitate în care trebuia să beneficieze de acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 (art.108 alin.3 în forma revizuită) din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp.art.329 Cod.proc.civ. Curtea de Apel a constatat că reclamanta este îndreptățită la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 01.11.2000 (data abrogării art.47 din Legea 50/1996 prin OG83/2000).
Având în vedere că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate la data de 01.11.2000, acțiunea formulată pentru perioada 01.01.2000-31.10.2000 este nefondată, urmând a fi respinsă, întrucât magistrații și personalul auxiliar de specialitate au beneficiat de acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că, în condițiile în care nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care face referire intimata, nu are calitate procesuală pasivă, în cazul de față raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale.
În conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară asumată, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Ministerul Justiției susține că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Invocând dispozițiile art. 1,3, 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958, precum și dispozițiile art. 283 Codul muncii recurentul consideră că prima instanță a pronunțat o soluție greșită dreptul material la acțiune pentru drepturile ce privesc perioada 01.01.2000-31.12.2004 fiind prescrise.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile Curtea reține următoarele:
Excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada ianuarie 2000- 31.12.2004 este întemeiată și va fi admisă ca atare.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită.
Prin definiție, dacă prescripția are ca efect stingerea sau pierderea dreptului la acțiune ( în sens material), atunci dreptul trebuie să se fi născut. Pe de altă parte, însăși rațiunea prescripției - stimularea titularului dreptului sau sancționarea pasivității lui - nu subzistă în condițiile inexistenței dreptului la acțiune.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.01.2000-31.12.2004.
În contextul dispozițiilor legale anterior menționate, prescripția începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, deci de când s-a născut dreptul, iar nu de la data la care s-a pronunțat prin Decizia în interesul legii nr. 21/10.03.2008.
Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi. În plus nici nr.HG 232/2005 nu este întrerupătoare de prescripție.
Prin urmare, față de data introducerii acțiunii 17.10.2008 reclamanta este îndreptățită să pretindă drepturi salariale doar într-un interval de 3 ani anterior introducerii acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare drepturile constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.01.2000- 31.12.2004 se vădește a fi prescris, iar acțiunea introdusă pentru acest interval va fi respinsă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă combinat cu art. 312 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților, va modifica în parte sentința în sensul admiterii excepția prescrierii dreptului la acțiune și respingerii acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL IAȘI,Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
Cât privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor Curtea îl va respinge ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 500/2000, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobat prin Legea nr. 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat să plătească reclamanților drepturi bănești ce fac obiectul acțiunii, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 152/25.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Respinge ca prescrisă acțiune reclamantei în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Finanțelor Publice.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
-
Red.
Tehnored. /
02 ex.
03.06.2009
Curtea de APEL IAȘI
Jud.
Jud.
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Carmen Bancu, Smaranda Pipernea
