Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 516/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 516
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr. 149 din 25 XI 2008 Curții de APEL IAȘI, intimați fiind:- -, -, -, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată după trimiterea acestuia de către ICCJ, nu s-a depus întâmpinare, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă. S-a atașat la dosar copia încheierii de ședință din 07 05 2009 din Cameră de Consiliu prin care s-a admis cererea de abținere formulată de doamna judecător.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia sunt două recursuri declarate în termen și motivate.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursurilor de față.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr.906/45/15.10.2008, reclamanții: -, -, -, au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, primii trei pârâți să fie obligați la plata către fiecare reclamant, a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din OG137/2000, suma actualizată la data plății, precum și la plata dobânzii legale potrivit OG9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune.
Au solicitat ca hotărârea să fie opozabilă și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În fapt, reclamanții au arătat că în perioada de referință au activat și activează și în continuare ca judecători la Judecătoria Hârlău.
S-a mai arătat că, din adresele nr.42140, 42717/30.04.2008 emise de Ministerul Justiției rezultă că, în perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul acestui minister i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente, în sume considerabile, din fondul constituit potrivit art.25 al.2 din Legea 147/1997, fiind emise în acest sens mai multe ordine de către ministrul justiției.
Potrivit Normelor metodologice privind repartizarea fondului constituit conform art.25 al.2 din Legea 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin nr.1008/C din 19 mai 2006, acest fond se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și al personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu, repartizarea sumelor făcându-se de către ordonatorul principal, secundar sau terțiar de credite. Deși potrivit acestor norme atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal, sumele primite de cei din urmă fiind considerabile.
Reclamanții au mai arătat că, deși este vorba doar de un drept eventual sau de o vocație a magistraților de a fi premiați sau stimulați, această posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art.5 din Codul muncii.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal.
S-a mai arătat că, în realitate, Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv consilierilor asimilați magistraților, salarizați întocmai ca și cei din urmă, dar premiați discriminatoriu cu sume importante, fără a se ține cont de calificativele anuale obținute, de rezultatele meritorii, de complexitatea sarcinilor de serviciu și de modul de îndeplinire a acestora.
În drept, reclamanții au invocat art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 Protocolul 12 la Convenție, art. 11 și 20 din Constituția României și art.21 al.1 din OG.137/2000.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca fiind nefondată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că stabilirea și acordarea diferențelor de sporuri sau alte beneficii aferente unui raport de muncă, sau de serviciu, precum și a celorlalte drepturi prevăzute de legea cadru, constituie un atribuit exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este acest minister.
Prin sentința civilă nr.149/25.11.2008, Curtea de APEL IAȘIa respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive invocate de către Ministerul Economiei și Finanțelor și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași fiind obligați să plătească fiecărui reclamant o despăgubire în cuantum echivalent cu stimulentele primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadelor în care aceștia au avut calitatea de magistrați.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondată, având în vedere dispozițiile art.2 din OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.5 din Codul muncii.
Excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Economiei și Finanțelor, este nefondată, avându-se în vedere dispozițiile art.49 din Legea nr.500/2002.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamanții, judecători la Judecătoria Hârlău, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași să fie obligați la plata unei despăgubiri în cuantum echivalent cu stimulentele primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, sume ce să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Instanța de fond a reținut că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului:
- existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile: n discuție este categoria profesională a judecătorilor și a personalului de specialitate juridică (consilier juridic) asimilat magistraților din cadrul Ministrului Justiției. Atât judecătorii cât și personalul asimilat magistraților sunt beneficiarii unei indemnizații lunare de încadrare calculate potrivit dispozițiilor OG27/2006 (art.3 și 8), precum și a unor stimulente acordate din fondul constituit, potrivit art.25 al.2 din Legea 146/2997, cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
- existența unui tratament diferențiat: Art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12 garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege.În acest sens sunt și dispozițiile art.1 al.2 lit.i din OUG 137/2000.
Dreptul de a fi premiat este un drept recunoscut și protejat de lege.
Potrivit art.25 al (2) și (3) din Legea 146/1997 "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției" iar " repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției". Prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006 au fost stabilite, distinct, criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători și pentru personalul asimilat acestora.
Prima instanță a reținut că prin acțiune se invocă atitudinea discreționară a ordontorului principal de credite în repartizarea fondului destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile <LLNK 11997 146 10 202 25 40>art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului asimilat magistraților din Ministerul Justiției în comparație cu magistrații - judecători de la instanțele judecătorești.
Prin urmare, în discuție este repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 și nu repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiari. Altfel spus, alocarea unor fonduri mai mari personalului asimilat magistraților în comparație cu fondurile alocate magistraților - judecători a produs efectele unei discriminări directe între cele două categorii analoage.
Reclamanții au invocat prin acțiune o serie de ordine emise de ministrul justiției și au depus în același timp la dosar o situație întocmită de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției privind stimulentele acordate personalului din aparatul propriu, din fondul consttuit potrivit art.25 al.2 din Legea 146/1997, care atestă că în intervalul 2006 - 2008 personalului asimilat magistraților le-au fost achitate lunar stimulente, în timp ce aceștia susțin că au primit sume mult mai mici.
Ministerul Justiției nu a oferit elemente probatorii care să conducă la concluzia că fondurile au fost repartizate cel puțin cu respectarea principiului proporționalității. În lipsa unor atare dovezi, instanța, întemeindu-și raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, face trimitere la cazul 127/92, în care Curtea Europeană de Justiție relevă faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal. Că trebuie să se facă o comparație între situația reclamantului și cea a unei persoane similare, în fapt sau în teorie.
- tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută de ministrul justiției în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit. Nu se pune în discuție repartizarea individuală în cadrul fiecărei categorii de beneficiari a fondurilor alocate de ministru, pentru a se analiza în ce măsură criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor au fost respectate.
- tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare.
S-a mai reținut că diferența de tratament în alocarea fondurilor nu a fost justificată obiectiv de Ministerul Justiției și nici metodele de atingere nu sunt adecvate și necesare.
Explicația dată prin întâmpinare, cum că la baza repartizării acestora stă natura stabilită prin lege a sumelor acordate, acestea fiind o recompensă ce se acordă persoanelor care în desfășurarea activității și sarcinilor de serviciu au rezultate meritorii, nu poate fi primită. Aceasta deoarece aceste criterii pot fi eventual avute în vedere la repartizarea individuală, pe beneficiar a stimulentelor, de către fiecare ordonator și nu la repartizarea globală a fondurilor pe ordonatori de credite și implicit pe categoria magistraților ori a personalului asimilat acestora.
Prima instanță a constat că deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007 nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normative sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicare discriminatore a aceluiași text de lege, art.25 al.2 din Legea 146/2997, unor persoane aflate în situții comparabile și analoage. Se invocă prin acțiune impactul discriminatoriu al modalității de aplicare a dispozițiilor art.25 al.2 din Legea 147/1996, aspect ce poate fi supus controlului judecătoresc așa după cum argumentează în cauza Jekins t 96/80.
În plus,tot în jurisprudența,cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Pentru aceste considerente, prima instanță a constat, în temeiul dispozițiilor art.2 din OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.5 din Codul muncii, că repartizarea fondurilor necesare stimulării magistraților și personalului asimilat acestora a produs efectele unei discriminări directe și în temeiul disp. art.269 din Codul muncii, a obligat pârâții să repare prejudiciul produs reclamanților, prin plata unei despăgubiri constând în sumele primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006 - 2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției.
Prima instanță a constatat ca fiind întemeiată cererea privind actualizarea prejudiciului suferit de către reclamanți, însă a respins cererea de obligare a pârâților la plata dobânzii legale, în speță nefiind incidente dispozițiile OG 9/2000, care prevăd că aceasta este datorată doar în cazul în care "potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii".
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Hotărârea primei instanțe s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de disp.art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, recurentul susține că acordarea stimulentelor conform Ordinului Ministrului Justiției nu poate fi reținută ca o încălcare a dispozițiilor OG137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât nu ne aflăm în prezența unui "drept de a fi premiat" ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai de o posibilitate recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui salariat din sistemul justiției. Legea 146/1997 prevede la art.25 al.2 numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care urmează a fi stabilite în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Mai susține recurentul că reglementarea prin lege sau prin alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG 137/2000.
De asemenea, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.1 Protocolul 12 la Convenție fac referire la interzicerea generală a discriminării cu privire la exercitarea oricărui drept fundamental ori prevăzut de lege.
Spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depind de o multitudine de factori, printre care: existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare, etc. În normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1008/C/2006 au fost elaborate criteriile ce urmează a sta la baza acordării stimulentelor din fondul constituit potrivit art.25 din Legea 146/1996, care sunt distincte pentru cele două categorii profesionale. Totodată, susține, că prin normelor menționate s-a prevăzut că propunerile nominale și cuantumul sumelor ce se acordă judecătorilor și personalului auxiliar se stabilesc de colegiile de conducere ale instanțelor pe baza criteriilor prevăzute de aceleași norme.
Mai susține pârâtul că sumele de care au beneficiat consilierii juridici din cadrul Ministerului Justiției sunt, diferite, iar în unele cazuri, mult mai mici decât cele de care au beneficiat reclamantele cu același titlu, iar acestea au apreciat că sunt discriminate numai în raport de cele care au primit sume mai mari.
În fine, susține pârâtul că tratamentul diferențiat este justificat și are la bază criterii obiective și un scop legitim, la baza acestora stând natura stabilită prin lege a sumelor acordat, acestea fiind o recompensă ce se acordă persoanelor care în desfășurarea activității și sarcinilor de serviciu au rezultate meritorii.
Se mai invocă faptul că stimulentele salariale acordate prin ordinele invocate de către reclamanți nu au avut drept beneficiari un grup profesional distinct,ci au fost acordate punctual unor anumite persoane sau a unui grup de persoane care nu făceau parte în mod necesar din categoria personalului asimilat magistraților.
Astfel, instanța de fond nu a putut identifica persoana, persoanele sau grupul față de care a stabilit cu exactitate starea de discriminare, având în vedere că ordinele respective au vizat persoane diferite, categorii diferite de salariați și mai mult decât atât, sume diferite pentru cei din aceeași categorie.
S-a mai invocat faptul că în mod greșit prima instanță a obligat recurentul la plata drepturilor salariale solicitate actualizate în raport de rata inflației la data plății.
Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare drepturilor salariale, recurentul arată că, pe de o parte, instanțele nu au competență de a legifera și pe de altă parte, obligația de a depune diligențe în vederea realizării proiectului de buget îi revenea Ministerului Justiției în temeiul dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2002.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 punctele 6,9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Analizând recursul formulat de către Ministerul Justiției, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Nu pot fi reținute în acest sens susținerile recurentului în sensul că dreptul de a fi premiat nu este un drept recunoscut și protejat de lege.
Astfel, potrivit art.25 al (2) și (3) din Legea 146/1997, "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției" iar " repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției".
Se mai reține că susținerile recurentului privind criteriile de repartizare a stimulentelor pot fi eventual avute în vedere la repartizarea individuală, pe beneficiar, a stimulentelor, de către fiecare ordonator și nu la repartizarea globală a fondurilor pe ordonatori de credite și implicit pe categoria magistraților ori a personalului asimilat acestora.
În procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității, care este unul dintre principiile generale pe care se întemeiază ordinea juridică comunitară. Acest principiu cere ca derogările de la un drept individual, cum ar fi egalitatea de tratament, să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit și cere concilierea principiului egalității de tratament cu obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar.
Având în vedere faptul că tratamentul diferențiat constând în repartizarea disproporționată a fondurilor necesare stimulării magistraților și a personalului asimilat acestora nu este justificat și nu are la bază criterii obiective și un scop legitim, în mod corect prima instanță a constatat că acesta a produs efectele unei discriminări directe și în temeiul disp. art.269 din Codul muncii, a obligat recurentul la repararea prejudiciului cauzat.
Se mai reține că despăgubirile stabilite de către prima instanță sunt determinabile, urmând a se stabili în faza executării silite cuantumul acestora.
În mod corect, prin hotărârea pronunațată, sumele datorate cu titlu de dspăgubiri au fost actualizate cu indicele de inflație, pentru a se asigura o reparație echitabilă și integrală a prejudiciului suferit de reclamanți, în temeiul art.1088 civil.
Analizând recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, se reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins, întrucât în mod corect a fost respinsă de către prima instanță excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză.
Astfel, potrivit prevederilor HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, se vor respinge recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice și se va menține sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.149/25.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.05.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red./Tehnored.:;
2 ex./28.05.2009;
Jud.fond: Curtea de APEL IAȘI: - -;
-.
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Cristina Mănăstireanu, Smaranda Pipernea
