Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 546/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi salariale -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 546

Ședința publică din 5 mai 2009

PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai

JUDECĂTOR 2: Maierean Ana

JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice - prin, cu sediul în municipiul S, str. - - nr. 1, împotriva sentinței nr. 24 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților-recurenți, pârâtului-intimat Tribunalul Suceava și reclamanții-intimați, și.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, înregistrată sub nr- la Curtea de Apel Suceava, reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor au solicitat obligarea acestora la plata diferențelor salariale rezultate din neacordarea majorărilor salariale în cuantum total de 18% începând cu data de 5.06.2008 și în continuare, lunar, a acestor drepturi, obligarea pârâtului Tribunalul Suceava la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, cu plata actualizată a drepturilor solicitate, plus dobânzile legale, conform nr.OG 9/2000.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea în bugetul Ministerului Justiției a sumelor necesare pentru plata drepturilor pretinse.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007, Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.

Singurii magistrați care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți judecători ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale.

Ori, prin aceste dispoziții, a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, cât și dispozițiile Codului muncii și ale nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Potrivit dispozițiilor din Codul muncii, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Ori, majorarea drepturilor salariale nu poate fi anulată sau acordată doar judecătorilor instanței supreme cu ignorarea drepturilor magistraților de la celelalte instanțe sau parchete.

În acest sens au enunțat disp. art. 5 al. 1 și 3 din Codul muncii, potrivit cărora "în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, ca au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii".

Au precizat că prin sentința nr. 1225/04.10.2007 a Tribunalului Suceava le-au fost acordate diferențele salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 01.04.2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății; prin sentința nr. 69/10.01.2008 a Tribunalului Suceava le-au fost acordate diferențele salariale rezultate din aplicarea în favoarea acestora majorărilor salariale în cuantum de 18% pentru lunile noiembrie și decembrie 2007, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății, iar prin sentințe nr. 534/20.03.2008 a Tribunalului Suceava le-au fost acordate diferențele salariale rezultate din aplicarea în favoarea acestora a majorărilor salariale în cuantum de 18% pentru lunile ianuarie, februarie și martie 2008, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății, iar prin sentința nr. 1136/05.06.2008 a Tribunalului Suceava le-au fost acordate diferențele salariale rezultate din aplicarea în favoarea acestora a majorărilor salariale în cuantum de 18% pentru perioada aprilie 2008 - 05 iunie 2008, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății, Tribunalul Suceava fiind obligat să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă al reclamanților, motiv pentru care au solicită ca pârâtul Tribunalul Suceava să efectueze mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă a fiecărui reclamant și pentru majorările salariale solicitate prin prezenta acțiune.

Potrivit disp. art. 155 și 156 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, salariile cuprind atât salariile de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajaților, iar potrivit art. 161 din aceeași reglementare, salariile se plătesc cel puțin o dată pe lună.

Referitor la pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, apreciază că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 al. 1 pct. 2 din HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.

În lipsa aprobării legii rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care ar fi obligat prin sentința ce se va pronunța.

Au invocat disp. art. 1, 2 din nr.OG 137/2000, aprobată prin legea nr. 48/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 90/1994, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 20 al. 2 din Constituție.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că salarizarea diferențiată a diferitelor categorii profesionale este o opțiune a legiuitorului și nu poate constitui un motiv de a se reține un tratament discriminatoriu.

De asemenea se arată că reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG137/2000.

Se mai arată că magistrații au fost singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri salariale substanțiale în anul 2006 și 2007 și aceasta a fost rațiunea pentru care nu s-au mai acordat alte majorări salariale în cursul anului 2007, iar între situația magistraților și a celorlalte categorii din sectorul bugetar nu se poate vorbi de o "analogie".

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,motivat de faptul că obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare.

Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale prin sentința nr. 24 din 17 noiembrie 2008 a espins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Ministerului Economiei și Finanțelor Publice; a admis acțiunea reclamanților:, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S; a bligat pârâții să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate din neacordarea către reclamanți a majorărilor salariale în cuantum total de 18% ( reprezentând majorările salariale de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; 2% începând cu 01.04.2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007), începând cu 5.06.2008 și în continuare, lunar, actualizate în raport de indicele de indicele de inflație la data plății; a bligat pârâtul Tribunalul Suceava să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății acestor drepturi salariale.

Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond a reținut că aceasta nu este dată în cauză câtă vreme, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.

În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de achite sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință.

În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că potrivit OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

În conformitate cu dispozițiile art. 1 din același act normativ, "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile".

Ordonanța Guvernului 10/2007 în art. 1 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, printre alte categorii și personalului care ocupă funcții de demnitate publică potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 (președinte, vicepreședinte, președinte de secție, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror general, prim-adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general și președintele și judecătorii Curții Constituționale) după cum urmează: cu 5%începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși așadar celelalte categorii de magistrați, respectiv judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel.

Că între magistrații care au beneficiat de majorările salariale conform OG7/2007 și celelalte categorii de magistrați menționate anterior există o situație comparabilă, rezultă fără putință de tăgadă, din dispozițiile Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor și ale Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 304/2004, "Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".

În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea 304/2004, justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție, curți de apel, tribunale specializate, instanțe militare, judecătorii.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 303/2004 "Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor".

Acordarea diferențiată a acestor majorări salariale nu își are explicația nici în atribuțiile diferite ale magistraților și aceasta cu atât mai mult cu cât ele au avut în vedere deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai, datorită inflației și nicidecum atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte.

Instanța de fond nu a primit apărările pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că eventualele "discriminări" cauzate de legiuitor nu ar face obiectul OG137/2000, câtă vreme în speță, prin acordarea diferențiată a majorărilor salariale prevăzute de OG10/2007 se încalcă prevederile art. 5 alin. 1 și 3 din Codul muncii.

De altfel, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în mod constant, în sensul că și reglementarea diferită dată prin acte normative asupra drepturilor cuvenite acelorași categorii profesionale poate constitui un act de discriminare.

A mai invocat pârâtul Ministerul Justiției că neacordarea majorărilor salariale prevăzute de OG10/2007 și celorlalte categorii de magistrați s-a datorat majorărilor salariale substanțiale de care aceștia au beneficiat în 2006 și 2007.

Ori, nici această apărare nu a fost primită fi primită de instanță, întrucât judecătorii și magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție au beneficiat de aceleași majorări salariale prin OG27/2006 și, cu toate acestea, au beneficiat și de majorările prevăzute de OG10/2007.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin.

Ministerul Justiției invocă art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, în sensul că instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, cu trimitere la decizia 104/20.05.2009 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate din oficiu de către Înalta Curte de Casație și Justiție a art. I și II din OUG 75/2002 în dosarele nr-, -.

Mai invocă și motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din același cod, afirmând că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, precizând că începând cu 1 aprilie 2006, potrivit OUG nr. 27/2006, salarizarea magistraților a fost reglementată în mod unitar.

În fine, susține că nu poate fi reținută discriminarea nici în raport cu alte categorii profesionale deoarece reclamanții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora.

Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - prin Saa rătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale a acestuia.

Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.

A mai arătat că obiectul dedus judecății îl reprezintă obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, raportul juridic fiind unul tipic de dreptul muncii în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat, sens în care a cerut admiterea recursului, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii față de aceasta.

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea reține că recursurile Ministerului Justiției Ministerului Economiei și Finanțelor Publice - prin S și care, în drept, pot fi încadrate în art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă, sunt nefondate.

Prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, prin nr.OG 10/2007 s-a prevăzut că președintele, vicepreședintele, președintele de secție, precum și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul general, prim-adjunctul procurorului general, adjunctul procurorului general, președintele și judecătorii Curții Constituționale beneficiază de majorarea în 3 etape a salariilor de bază, după cum urmează: 5 % începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2 % începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de luna septembrie 2007.

De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți magistrați. Ei se află în situații comparabile.

Actele întemeiate aparent pe alte criterii produc, in terminis, efectele unei discriminări directe, potrivit art. 5 alin. 4 din Codul muncii.

De altfel, Consiliul Superior al Magistraturii cu actul nr. 21/C/ din 31 ianuarie 2007, care figurează pe site-ul său, califică această măsură ca fiind un tratament diferențiat nejustificat.

Pe de altă parte Decizia Curții Constituționale (104/2009) vizează anumite dosare între care nu se regăsește cauza de față și este contradictorie cu prevederile CEDO invocate.

În fine, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, raportat la art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, între altele, prevede că exercitarea drepturilor ( și libertăților) recunoscute trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe orice altă situație, lipsită de vreun criteriu obiectiv și rațional și care produce efectele unei discriminări (ratificată prin Legea nr. 30/1994, în Of. I nr. 135 din 31 mai 1994), ori Legea 554/2009 căreia i se circumscrie acțiunea, prevede la art. 21 92) (modificată prin Legea 262/19.07.2007) că hotărârea definitivă și irevocabilă se pronunță de către instanța de contencios administrativ, cu aplicarea prioritară a dreptului comunitar reglementată prin art. 148 al. 2 și 20 al. 2 din Constituție.

În prezența unei atare neconcordanțe, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, are prioritate reglementarea menționată.

Motivele de recurs formulate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B prin care se invocă lipsa calității procesuale pasive, nu sunt fondate.

Conform art. 19 Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Economiei și Finanțelor Publice ordonează acțiunile Guvernului vizând sistemul bugetar: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare bugetară, de aprobare a contului anual general de execuție; conform art. 3 al. 1 pct. 2 HG 208/2005, acest minister are atribuții la elaborarea proiectului bugetului de stat, a legii de rectificare a acestuia.

Ca atare, acest pârât are legitimare procesuală pasivă în cauză, în lipsa aprobării legii rectificării bugetului cu sumele necesare a alimentării contului Ministerului Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției neputând achita sumele datorate prin sentință.

Cum criticile recurenților nu sunt justificate;

Văzând și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, constatând nefondate recursurile Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor Publice - prin S, în temeiul art. 312 din același cod, urmează să fie respins.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin, împotriva sentinței nr. 24 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2

Jud.fond

20.05.2009

Președinte:Gheorghiu Neculai
Judecători:Gheorghiu Neculai, Maierean Ana, Grapini Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 546/2009. Curtea de Apel Suceava