Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 546/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.546
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș judecător
- - - - - judecător
- - - judecător
GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurenții-reclamanți, împotriva sentinței civile nr.81 din 15 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă atât prin cererea de recurs, cât și prin întâmpinare, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.81 din 15.2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr- s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții pentru perioada 2005-2006 și ca prescrisă pentru perioada 2003-2004, reținându-se în esență următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr- reclamanții au chemat în judecată în calitate de pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Statul Român - reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca pe baza probelor ce se vor administra și prin hotărârea ce se va pronunța:
1. să se constate discriminarea cauzată în raport de prevederile art. 1 lit. e pct. 1 și art. 27 din OUG146/2007;
2. să fie anulată situația creată prin discriminare prin acordarea unei despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând primele de concediu pe anii 2003 - 2006, iar în cazul reclamantei pentru anii 2005 - 2006, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;
3. să fie obligat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău să efectueze mențiunile corespunzătoare în canetele de muncă.
În motivarea cererii s-a arătat că prin OUG146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare în perioada 2001 - 2006.
Au susținut reclamanții că au fost și continuă să fie discriminați în raport cu toate categoriile sociale din sistemul public inclusiv în raport cu personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete.
Au considerat reclamanții că prin adoptarea OUG146/2007 au fost încălcate prevederile art. 1 alin.2 lit. e pct. 1 din OG137/2000 și că prin dispozițiile actului normativ sus-menționat se aplică un tratament diferențiat și discriminatoriu între magistrații din cadrul puterii judecătorești și celelalte categorii de salariați din sectorul bugetar, acesta nefiind justificat în mod obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a acestuia fiind inadecvată.
În plus s-a susținut faptul că reintroducerea primelor de concediu prin art. 24/1 din OUG27/2006 reprezintă o dovadă în plus a faptului că au vocație la acest drept.
Au invocat reclamanții în susținerea cererii practica Curții Constituționale, iar pentru opozabilitate au solicitat citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Cu privire la excepțiile invocate de pârâți s-au reținut următoarele:
Referitor la excepția privind necompetența materială a instanței - a susținut Ministerul Public - Parchetul de pe lângă că speța de față ar fi de competență în primă instanță a Judecătoriei Bacău în conformitate cu prevederile art. 137 cu art. 158 Cod procedură civilă. Excepția a fost respinsă avându-se în vedere dispozițiile art. I(1) din nr.OUG 75/11.06.2008 - care stabilesc că - "cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, precum și potrivit OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt soluționate în primă instanță de Curțile de Apel".
În ceea ce privește excepția de necompetență materială invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, conform cu care capătul 3 de cerere având ca obiect "obligarea la efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă" ar fi de competența în primă instanță a Judecătoriei Bacău, și aceasta a fost respinsă raportat la dispozițiile art. 17 din Cod pr.civilă care prevăd că " cererile accesorii și incidentele sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală".
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune - sunt incidente dispozițiile art. 12 din Decretul 167/1958 conform cu care " în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".
Fiind vorba așadar de pretații periodice, pentru fiecare dintre acestea curgând un termen distinct de prescripție, și având în vedere durata acestuia de 3 ani ( conform art. 3 alin.1 din Decretul 167/1958) a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2003 - 2004.
Analizând fondul cauzei - s-au reținut următoarele:
OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001 - 2006 stabilește doar modalitatea efectivă de plată a primelor de concediu pentru personalul din sectorul bugetar care nu a primit această primă în perioada 2001 - 2006.
La art. 1 alin.2 din acest act normativ se precizează și personalul căruia îi sunt aplicabile dispozițiile nr.OUG 146/2007, respectiv funcționarii publici, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, și altor categorii de personal care beneficiază de prime de concediu în baza legilor speciale, categorii în care nu se regăsesc reclamanții.
invocă discriminarea și prin faptul că dispozițiile art. 41/1 din Legea 50/1996 au fost abrogate, în condițiile în care prevederi similare care priveau alte categorii sociale din sectorul public au fost numai suspendate.
Este însă de remarcat că OUG146/2007 face referire la deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unor recursuri în interesul legii, prin care s-a recunoscut dreptul la plata primei de concedii pentru polițiști, funcționari publici, magistrați și personalul auxiliar (deciziile XII/05.02.2007, LXXVII/05.11.2007 și XXXII/12.12.2007).
De asemenea în considerentele deciziei XXIII/12.12.2005 a s-a reținut că dreptul la plata primei de concediu nu se cuvine magistraților pentru perioada 2003 - 2005, deoarece în cazul recunoașterii unui astfel de drept s-ar prelungi valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui. Această decizie este obligatorie.
Relevant este și faptul că prin deciziile nr. 818, 819 și 820 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că prevederile art. 1, art. 2 alin.3 și art. 27 alin.1 din OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Împotriva sentinței civile nr.81 din 15.2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în termen legal, au formulat recurs reclamanții criticând-o pentru următoarele motive:
- temeiul în drept al acțiunii îl constituie dispozițiile art.2 al.1 și 11 din OG137/2000, apreciate ca fiind constituționale; un comportament discriminator atrage răspunderea civilă, în condițiile legii, sens în care cererea se întemeiază pe art.16 al.1 și 2 din lit.e pct.1 din nr.OG137/2000;
- există jurisprundență consacrată care îndreptățește reclamanții să aibă o speranță legitimă de a obține recunoașterea creanței cerute.;
- nu se poate susține că temeiul de prescripție a început să curgă la data de 1.01.2000 când a intrat în vigoare nr.OG83/2000 deoarece această ordonanță a fost adoptată cu viciu de procedură; termenul de 3 ani a început să curgă de la data emiterii Deciziei XXIII/12.XII.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursul este nefondat.
Instanța de fond, în mod întemeiat, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că potrivit dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, "în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită."
Acestor dispoziții speciale li se adaugă cele ale dreptului comun, respectiv dispozițiile cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr.167/1958 - privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ potrivit căruia " dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.
Prin urmare, întrucât recurenții-reclamanți nu au invocat și dovedit nici o situație care să determine suspendarea sau întreruperea cursului prescripției, instanța de fond a respins în mod întemeiat acțiunea ca prescrisă.
Recurenții menționează în motivarea recursului lor: "nu se poate susține că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2000 când a adoptată Ordonanța de Guvern nr. 83/2000, deoarece această ordonanță a intrat în igoare cu vicii de procedură.vicii care nu pot fi transferate justițiabilului.Doar în măsura în care ar fi fost previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului abrogat prin Ordonanța de Guvern nr. 83/2000, s-ar fi putut aprecia că prescripția a început să curgă de la data adoptării acestui act normativ".
Or, dreptul magistraților de a beneficia de prima de concediu nu a fost abrogat, ci dimpotrivă instituit prin Ordonanța de Guvern nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 - privind salarizarea și alte drepturi ale text de lege care, la alin.l, prevede că: " magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă in demnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat", aceste dispozițiile aplicându-se în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare.
Ulterior, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33 din 26 februarie 2001, "privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești" - aprobată prin Legea nr.386/2001, care la art.3 alin.2 arată că se suspendă, și nu abrogă - până la data de 1 ianuarie 2002 - aplicarea prevederilor art.411alin.1, referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă din Legea nr.50/1996, modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr. 83/2001, aplicarea acestor dispoziții prelungindu-se în temeiul art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001 - privind bugetul de stat pe anul 2002, până la data de 31 decembrie 2002.
Abia odată cu adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.177/2002 - privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, dreptul privind primele de vacanță cuvenite magistraților a fost abrogat, prin art.50 din acest act normativ începând cu data de 1 ianuarie 2003.
Instanța de fond, în mod corect, a reținut că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 146/2007, invocată de reclamanți în motivarea acțiunii, ca de altfel și în motivarea recursului, stabilește doar modalitatea efectivă de plată a primelor de concediu pentru personalul din sectorul bugetar care nu a beneficiat de acest drept în perioada 2001-2006 stabilind însă în același timp și categoriile profesionale cărora le sunt aplicabile dispozițiile acestui act normativ, printre acestea neregăsindu-se și magistrații.
Astfel, recurenții-reclamanți critică hotărârea judecătorească atacată și arătă că au fost discriminați în cauză, instanța aplicând deciziile nr. 818, nr. 819, nr.820, nr. 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale, în condițiile în care dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
În data de 16 iulie 2008 a intrat în vigoare Decizia nr. 821 din 3 iulie a Curții Constituționale, decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale, fapt reținut în mod corect și de instanța de fond în motivarea hotărârii atacate.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că, deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, totuși s-a constatat că unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, cum s-a și întâmplat, în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 2 alin. 3 din ordonanță, caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțele Guvernului, iar dispozițiile art. 27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi înțeles de către instanțe, așa cum de altfel s-a și întâmplat, în sensul că au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie ea o normă nediscriminatorie.
Față de considerentele expuse, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenții-reclamanți, G și, împotriva sentinței civile nr.81 din 15 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.3009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei, Sorina
- - - - -
-
GREFIER,
POLITIC
Red. /
Red.
Tehnored./2 ex.
29.05.2009
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei, Sorina
