Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 567/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 567
Ședința publică din 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,- și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în mun. S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 659 din 7 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții recurenților, reprezentanții pârâților intimați Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, precum și reclamanții intimați:, -, -, G, -, -, și -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursurile se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 7.02.2008, reclamanții, -, -, G, -, -, și -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de vechime în muncă datorat pentru perioada noiembrie 2000 - 1 ianuarie 2003, actualizat în funcție de indicele de inflație la data plății.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996 s-a prevăzut că sporul de vechime nu se acordă magistraților, prin completarea adusă art. 33 alin. 3.
Prin această dispoziție a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, cât și dispozițiile Codului muncii și ale nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De asemenea, au arătat că pârâtul Ministerul Justiției a inclus ca măsură în Strategia de reformă a sistemului judiciar și în Planul de acțiune aprobat prin nr.HG 232/2005 eliminarea discriminărilor salariale în domeniul salarizării magistraților.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar, în copie, sentința civilă nr. 956 din 19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosar nr-.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, precum și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, competentă să o soluționeze, conform art. 27 alin. 1 din OG137/2000.
A arătat pârâtul că pretențiile reclamanților trebuie examinate și admise numai pentru perioada de 3 ani - durata termenului de prescripție - anterioară introducerii acțiunii; că, în speță, dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului de 3 ani aplicabil în materia conflictelor de muncă, reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Același pârât a formulat în cauză cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B, cu motivarea că acesta are rolul de a asigura bugetele ordonatorilor de credite, trebuind să garanteze inclusiv executarea hotărârilor judecătorești în termenul legal de 6 luni prevăzut de OG22/2002.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii.
Referitor la cererea de chemare în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat inadmisibilitatea acesteia, arătând că raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat și că atât doctrina, cât și practica judiciară s-au pronunțat în sensul că instituția chemării în garanție nu poate fi utilizată în litigiile de muncă.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingea acțiunii ca nefondată.
După administrarea probelor, Tribunalul, prin sentința nr. 659/7.04.2008, a respins excepțiile invocate de pârâți și, admițând acțiunea, a obligat pârâții la plata către fiecare reclamant a despăgubirilor reprezentând sporul de vechime în muncă pentru perioada efectiv lucrată din 1.11.2000 până la 1.01.2003, sume ce se vor actualiza în funcție de indicele de inflație la data plății; a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că art. 33 alin. 1 și 2 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea că, pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, spor de vechime care se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă.
Prin OG83/2000, art. 1, pct. 32, s-a introdus aliniatul 3, care dispunea că prevederile art. 33 alin. 1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților.
Prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune, să existe, pe lângă voința de acționa, și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație, prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care art. 33 alin. 3 din Legea 50/1996 dispunea că prevederile ce reglementează plata sporului de vechime nu li se aplică și magistraților, nu le poate fi imputată reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii, prin care s-a stabilit că și judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Astfel, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c se calculează de la data pronunțării acestei decizii.
Potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. "c" Cod procedură civilă, Tribunalul Suceava are competența materială de a soluționa acțiunea, întrucât aceasta are ca obiect un conflict de drepturi decurgând din neplata unor drepturi salariale, așa cum a fost definit prin art. 248 alin. 3 din Codul muncii și art. 3 din Legea nr. 168/1999, modificată și completată, cât și teritorial, conform art. 284 alin. 2 din Codul muncii.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, tribunalul a reținut că în speță aceasta s-a formulat cu respectarea dispozițiilor art. 60 - 63 din Codul d e procedură civilă și că dispozițiile legale cuprinse în Legea 53/2003 nu interzic chemarea în garanție în cadrul litigiilor de muncă.
Prin decizia nr. XXXVI din 07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță.
ererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiată, câtă vreme, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuție elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Public de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitatea să achite sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință, iar hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că:
- sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât în speță sunt aplicabile disp. art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, potrivit cărora, cererea de acordare a despăgubirilor și restabilire a situației anterioare discriminării se adresează instanței de drept comun, care este judecătoria;
- excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților a fost greșit respinsă, cu interpretarea eronată a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 și a efectelor deciziei nr. XXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Urmare a modificărilor de competență intervenite prin nr.OUG 75/2008, dosarul cauzei a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28.06.2008.
Cum prin Decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale, dispozițiile art. I și II din nr.OUG 75/2008 au fost declarate neconstituționale, prin Decizia nr. 850/30.01.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție și-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de APEL SUCEAVA, dosarul fiind reînregistrat la această instanță sub nr. 522/39/8.04.2009.
Recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de lege.
În conformitate cu disp. art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. În speță, conform dovezii atașate în dosarul de fond ( 156), sentința i-a fost comunicată Ministerului Economiei și Finanțelor Publice la data de 26 mai 2008, iar recursul a fost înregistrat la instanța competentă la data de 9.06.2008 ( 28 dosar recurs), cu depășirea termenului prevăzut de lege.
În atare situație, recursul Ministerului Economiei și Finanțelor Publice urmează a fi respins ca tardiv formulat.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de Ministerul Public, în limitele prev. de disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, cum corect a reținut prima instanță, pretențiile reclamanților își au temeiul în disp. art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 și decizia nr. XXXVI/7.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie un conflict de drepturi, decurgând din neplata unor drepturi salariale, astfel cum este definit prin disp. art. 245 alin. 3 din Codul muncii, de competența tribunalului, conform disp. art. 2 pct. 1 lit. c Cod procedură civilă.
Sporul de vechime, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program de lucru normal a fost stabilit prin art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996. Ulterior, prin nr.OG 83/2000, s-a prevăzut că disp. art. 33 alin. 1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților.
Prin decizia nr. XXXVI/7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că disp. art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din nr.OUG 160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Instanța supremă a reținut că interpretarea sistematică a art. 33 din Legea nr. 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate; că dispozițiile din nr.OG 83/2000, nr.OUG 177/2002 și nr. 27/2006 și ale Legii nr. 303/2004, invocate în argumentarea punctului de vedere potrivit căruia, pentru categoriile profesionale menționate, nu ar mai fi existat temei legal să li se acorde dreptul la sporul de vechime în muncă, după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, sunt lipsite de justificare, atâta timp cât dreptul respectiv, nefiind înlăturat printr-o dispoziție expresă, a continuat să existe.
, deciziile pronunțate în interesul legii sunt obligatorii doar pentru viitor, neavând efect asupra hotărârilor judecătorești examinate.
În raport de dezlegarea dată problemei de drept și de caracterul său obligatoriu, conform dispozițiilor art. 329. pr. civ. în mod just prima instanță a apreciat că prin decizia XXXVI/7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a creat categoriilor profesionale vizate posibilitatea reală de a acționa pentru realizarea dreptului pretins.
În condițiile în care printr-o dispoziție legală s-a prevăzut expres că prevederile privind plata sporului de vechime nu li se aplică și magistraților, acestora nu li se poate imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa, de natură a atrage efectul sancționator al prescripției extinctive.
Față de cele ce preced, Curtea, constatând că nu sunt date motivele de nelegalitate invocate de recurent și nici motive de nulitate a hotărârii ce pot fi invocate din oficiu;
Văzând și disp. art. 312 alin. 1. pr. civ.;
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, împotriva sentinței nr. 659 din 7 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
2.06.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Biciușcă Ovidiu, Plăcintă Dochița
