Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 59/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 59/CM

Ședința publică de la 28 Octombrie 2008

Completul specializat pentru cauze

Privind conflicte de muncă

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Georgeta Chioveanu Lucian Neacșu

Magistrat Asistent - -

Magistrat Asistent - -

Grefier - -

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul - procuror la Parchetul de pe lângă, cu domiciliul procesualalesla locul de muncă, în B,--14, sector 5, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, - -, nr. 1A și DIRECȚIA GENERALĂ DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ din cadrul MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1,-, având ca obiect drepturi bănești - spor 50% pentru lucrări de excepție și misiuni speciale.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă pentru reclamant, soția acestuia, pentru pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B (MIRA), consilier juridic (fără delegație la dosar), lipsind pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă din cadrul

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, evidențiind părțile din dosar, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul dosarului.

Se prezintă pentru reclamant soția acestuia - d-na, care susține că îl poate reprezenta pe reclamant întrucât are studii juridice de specialitate, fiind magistrat de profesie, în acest sens legitimându-se în fața instanței.

Consilier juridic arată că este consilier juridic în cadrul A, dar nu are delegație, învederând totodată că d-na consilier juridic nu se poate prezenta și depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri, în 4 exemplare.

Instanța, având în vedere cererea reclamantului de la fila 7 din dosar, care și-a precizat domiciliul ales în B,--14, sector 5, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Curții de APEL CONSTANȚA.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale a Curții de APEL CONSTANȚA, arătând că reclamantul are locul de muncă în B și de aceea și-a precizat domiciliul ales în De asemenea precizează că poate face dovada că soțul său, reclamantul domiciliază în

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Curții de APEL CONSTANȚA.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată cu nr- la Tribunalul Constanța, reclamantul a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și DIRECȚIA GENERALĂ DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ din cadrul MIRA,obligarea acestora la plata unor despăgubiri echivalente cu salariul de merit pe anul 2007 și sporul de 50% pentru lucrări de excepție și misiuni speciale până la data de 30.06.2007,prevăzute în Ordinul nr.S/II/3149 din 10.05.2007 ca urmare a neexecutării de către pârâți,cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a susținut că începând cu luna mai a anului 2007 fost detașat prin decizie a Consiliului Superior al Magistraturii,pe o perioadă de trei ani,de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, unde a ocupat funcția de consilier al Ministrului de Interne. A considerat că deși pe perioada detașării și-a menținut funcția de procuror,era îndreptățit să beneficieze de salariul de merit pe anul 2007 și de un spor de 50%,drepturi salariale conferite prin Ordinul nr.S/II/3149 din 10.05.2007 emis de Ministrul de Interne. Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate motivat de faptul că reclamantul conform OUG.NR.27/2006, a păstrat drepturile cuvenite funcției, de pe care a fost detașat. În ședința publică din data de 02.07.2008, instanța în temeiul dispozițiilor art. II alin.2 din OUG nr.75/2008 a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de APEL CONSTANȚA.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr-.

Pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale a Direcției Generale de Informații și Protecție Internă motivat de faptul că este o structură specializată a ministerului,care desfășoară activități specifice de informații,contrainformații și securitate și că dispozițiile legale în vigoare nu prevăd existența personalității juridice pentru propria instituție. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată,pârâta considerând că reclamantul în conformitate cu dispozițiile art.12 alin.1 din OUG.NR.27/2006 a păstrat drepturile cuvenite funcției de pe care a fost detașat. Astfel investită,instanța a luat act că reclamantul atât în cererea de chemare în judecată cât și în cererea de comunicare a termenului de judecată aflată la pag.7 din dosar și-a indicat domiciliul ales ca fiind în B,--14,sector 5.

Pentru acest aspect instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Curții de APEL CONSTANȚA în soluționarea cauzei. În conformitate cu dispozițiile art. 137.Cod procedură civilă instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate de instanță și de părți. Față de excepția necompetenței teritoriale a Curții de APEL CONSTANȚA invocată de instanță din oficiu se rețin următoarele: Potrivit dispozițiilor art.284 alin.1 și 2 din Codul Muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă. 2.Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori,după caz,sediul." După cum s-a reținut, reclamantul si-a ales domiciliul în B,--14,sector.5,situație în care instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Curții de APEL CONSTANȚA. Având în vedere dispozițiile art.158 alin.3 ind.3 din Codul d e procedură civilă,instanța va declina soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale.

Declină în favoarea Curții de Apel București soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul - procuror la Parchetul de pe lângă, cu domiciliul procesualalesla locul de muncă, în B,--14, sector 5, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, - -, nr. 1A și DIRECȚIA GENERALĂ DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ din cadrul MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1,-.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Asistenți judiciari,

- -

- -

Grefier,

- -

Red.hot. - asist.jud. -

- gref. -

5 ex./19.11.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

CĂTRE,

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

Vă înaintăm dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, întrucât prin hotărârea nr. 59/CM/28.10.2008 s-a admis excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prezentul dosar conține____file și are atașat dosarul nr- al Tribunalului Constanța.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Președinte:Mariana Bădulescu
Judecători:Mariana Bădulescu, Maria Apostol Georgeta Chioveanu Lucian Neacșu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 59/2008. Curtea de Apel Constanta