Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 594/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.594
Ședința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Nicolae
JUDECĂTOR 3: Androhovici Daniela
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA,-, județul S și -, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava,-, județul S, împotriva sentinței nr.948 din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic, pentru pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentanții pârâților intimați Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Ministerul Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA precizează că nu are de formulat alte cereri.
Curtea, constatând recursul în stare de judecată, dă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 05.03.2008 reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați la calcularea și plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu anul 2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor, reactualizate cu indicele de inflație până la data executării hotărârii judecătorești, la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că judecătorii, funcționarii publici și personalul auxiliar de specialitate care lucrează cu documente clasificate nu beneficiază de spor de confidențialitate, în timp ce alte persoane, de exemplu cei din Ministerul Apărării Naționale, Ordine Publică și Siguranță Națională, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ, beneficiază de acest spor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.30 alin.3 din OG nr.137/2000, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 și art.3 din OG nr.19/2006.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2005 - 01.03.2005 și excepția necompetenței materiale a instanței, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Totodată a mai formulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în cazul admiterii acțiunii reclamanților.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal și de acordare a drepturilor bănești revine ordonatorului de credite bugetare - Ministerul Public.
Prin sentința civilă nr. 948 din 8 mai 2008, Tribunalul Suceavaa respins excepțiile necompetenței materiale a instanței și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins acțiunea având ca obiect plata drepturilor aferente perioadei 01.01.2005 - 01.03.2005 ca prescrisă și a respins acțiunea formulată de reclamanți, privind plata celorlalte drepturi, ca nefondată.
De asemenea, a respins cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art.283 lit.c Codul muncii cererile privind acordarea unor drepturi salariale neacordate către salariat se prescriu în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale rezultând din neacordarea sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu anul 2005, iar cererea de chemare în judecată a fost adresată instanței la data de 05.03.2008, instanța a apreciat că excepția prescripției este întemeiată în ce privește pretențiile reclamanților pentru perioada 01.01.2005 - 01.03.2005.
Potrivit dispozițiilor art.284 alin.1 din Codul muncii, coroborat cu dispozițiile art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Față de aceste considerente instanța a respins excepția necompetenței materiale a instanței.
Asupra excepției invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor instanța a reținut că aceasta nu este dată în cauză câtă vreme, în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi fost obligat prin prezenta sentință.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una din cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că acțiunea este nefondată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Potrivit art.1alin.3 din OG 137/2000, exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile.
Pentru a aprecia dacă situația personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești este comparabilă cu cea a funcționarilor publici, demnitarilor și a altor salariați care beneficiază de sporul de confidențialitate, sunt relevante în cauză dispozițiile Legii nr.567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, ale Legii nr.444/2006, ale OG 137/2000, OG 6/2007 și ale Legii nr.656/2002.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.23/1 alin.3 din OG 137/2000, art.15 din OG 6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, legiuitorul a avut în vedere informații clasificate astfel cum sunt reglementate acestea de Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, ori doar întocmirea unor lucrări sau desfășurarea unor activități cu caracter confidențial, fără a fi vorba de acces la informații clasificate.
Personalul auxiliar de specialitate este subordonat ierarhic conducerii parchetului, activitatea acestora constituind un sprijin pentru procurori în înfăptuirea actului de justiție, conform art.1 din Legea nr.567/2004.
Având în vedere și deosebirile privind atribuțiile de serviciu, ocuparea funcției, carierea profesională, astfel cum sunt reglementate în actele normative menționate, s-a concluzionat că aceste categorii profesionale nu sunt comparabile în sensul OG 137/2000, astfel încât nu se pune problema unei discriminări.
În sprijinul acestei argumentări vine și decizia nr.239 din 05.06.2003 a Curții Constituționale care menționează că în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție dar mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalității reglementat de art.16 din Constituție și de reglementările internaționale.
Împotriva sentinței reclamanții au declarat recurs, susținând că în raport de prevederile art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006, art.15 alin.1 din OUG nr.6/2007 rezultă clar voința legiuitorului de a se acorda spor de confidențialitate tuturor categoriilor de personal din cadrul instituțiilor publice, care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzute în Legea nr.444/2006.
Reclamanții au mai invocat dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 modificată prin Legea nr.405/2005 prin care s-a acordat acest spor unor categorii de persoane aflate în situații comparabile precum și dispozițiile art.30 alin.3 din OG nr.137/2000, care prevăd că se acordă sporul de confidențialitate de 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate.
În concluzie, au solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin întâmpinare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au solicitat respingerea recursului întrucât în speță nu poate fi vorba de discriminare, reclamanții beneficiind de legi de salarizare diferite, față de legile de salarizare ale funcționarilor publici și ale demnitarilor care prevăd în mod clar și fără echivoc acordarea sporului de confidențialitate.
Mai mult, Decizia nr.821 a Curții Constituționale a stabilit că art.1, art.2 alin.3 și art.27 din OG nr.137/2000 - privind discriminarea, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea de desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Dacă s-ar admite recursul, instanța nu ar face decât să adauge la lege, substituindu-se puterii legislative.
Reclamanții au solicitat acest spor în temeiul art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006, act normativ adoptat și intrat în vigoare începând cu 1.02.2006, astfel că solicitarea lor contravine principiului neretroactivității legii, respectiv dispozițiilor art.15 alin.2 din Constituția României modificată prin Legea nr.429/2003.
Dispozițiile Legii nr.444/2006 se aplică cadrelor militare în activitate sau militarilor angajați pe bază de contract precum și funcționarilor publici cu statut special, iar reclamanții nu au această calitate.
Analizând recursul de față, Curtea constată că este întemeiat, din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.99 lit.d din legea nr.303/2004 și art.3 și 4 alin.1 din Legea nr.304/2004, raportat la art.15 din Codul deontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contractul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art.13 din OUG nr.57/2000, art.30 alin.3 din OG nr.147/2000, art.13 alin.1 din OUG nr.123/2003, art.15 alin.1 din OG nr.6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din OG nr.64/2006, art.13 din OG nr.10/2007, art.12 din Legea nr.53/1991, art.8 din OUG nr.111/1999, art.9 alin.4 din OG nr.65/1998, art.23 lit.m din Legea nr.319/2003, art.10 alin.3 din Legea nr.274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art.295, art.1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr.1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr.97/2008, art.122din Legea nr.53/1991, OG nr.6/2007, OG nr.10/2008 și OUG nr.24/2000.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă pronunțat decizia din data de 15.12.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
În consecință, acțiunea reclamanților se constată a fi întemeiată cât privește drepturile salariale rezultate din neacordarea sporului de confidențialitate, însă începând cu 3 ani anterior introducerii acțiunii, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2005 - 1.03.2005, fiind în mod justificat admisă de instanța de fond.
Totodată se justifică acordarea acestor drepturi și în continuare, cât timp sporul de 15% reprezintă o componentă a drepturilor salariale ce se calculează și se plătesc lunar fiind prestații succesive datorate în baza raporturilor de muncă.
A nu se acorda și în continuare acest spor ar însemna să se dea o interpretare diferențiată dispozițiilor legale cu privire la aceiași categorie socio-profesională cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime obiective și rezonabile pentru limitarea unor drepturi, această situație echivalând cu o discriminare în sensul dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituție, a dispozițiilor OG nr.137/2000, art.14 din CEDO, art.1 din Protocolul nr.12 adițional la CEDO, ratificat de România prin Legea nr.103/2006.
Pentru îndeplinirea exactă a obligației, sumele urmează a fi achitate reclamanților actualizate în raport cu indicele de inflație, fapt justificat de necesitatea corelării salariului real cu salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarului știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectului inflației asupra nivelului de trai.
Față de cele reținute se justifică și admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor care va fi obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale menționate, această unitate având calitate procesuală activă întrucât potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, elaborează bugetul de stat, legea bugetelor anuale precum și proiectul de rectificare bugetară, iar parchetele sunt potrivit art.131 alin.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, instituții finanțate de la buget.
Față de prevederile Decretului nr.92/1976, instanța va admite și capătul de cerere privind obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamanților.
Așa fiind, recursul reclamanților va fi admis în temeiul art.312 alin.2 și 3 rap.la art.304 pct.9 cod procedură civilă, sentința atacată modificată în parte în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava la plata sumelor reprezentând sporul de 15% de confidențialitate, aferent perioadei 1.03.2005 - 8.05.2008 și în continuare, sume reactualizate cu indicele de inflație până la data executării hotărârii.
Totodată, va fi admisă cererea de chemare în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor, care va fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava vor fi obligați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA,-, județul S și -, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava,-, județul S, împotriva sentinței nr.948 din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată și, în rejudecare:
Admite acțiunea reclamanților și obligă pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să plătească acestora sumele reprezentând sporul de 15% de confidențialitate aferent perioadei 1.03.2005 - 8.05.2008 și în continuare, sume reactualizate cu indicele de inflație până la data executării hotărârii judecătorești.
Admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Obligă Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2 ex. 12 iunie 2009
jud.fond:
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Nicolae, Androhovici Daniela
