Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 597/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.597
Ședința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Nicolae
JUDECĂTOR 3: Androhovici Daniela
Grefier - -
La ordine, judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în S,-, județul S și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.543 din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, precum și reclamanții intimați, -, -, -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr- din 21.02.2008, reclamanții, -, (), -, -, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice obligarea pârâților la plata sporului de vechime în muncă datorat pentru perioada noiembrie 2000 - iunie 2003, actualizat în funcție de indicele de inflație la data plății și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse.
Motivând acțiunea reclamanții au arătat că art.2 a Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații aveau dreptul pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare lunară stabilită pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și cu vechimea în magistratură, dispoziții similare regăsindu-se și în cuprinsul OUG nr.177/2002 privind salarizarea magistraților. Cu toate acestea prevederile OG nr.83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr.50/1996 au prevăzut că sporul de vechime nu se acordă magistraților, dispoziție prevăzută prin art.33 alin.3.
Reclamanții au susținut că prin această dispoziție s-a stabilit o discriminare în domeniul salarizării, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale și ale Codului muncii, cât și cele stabilite prin OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare invocând dispozițiile art.16 din Constituție, dar și dispozițiile art.13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art.1 din Protocolul Adițional la Convenție.
Totodată au fost enunțate dispozițiile și măsurile propuse pentru eliminarea discriminărilor salariale în domeniul salarizării magistraților prin HG nr.232/2005 prin aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar, reclamanții solicitând și obligarea Ministerului Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale restante în raport de dispozițiile OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002.
În cauză s- invocat și decizia nr.XXXVI din 7.05.2007 pronunțată de ICCJ prin care s-a stabilit că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, art.1 pct.32 din OG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 alin.1 din OUG nr.160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii și procurorii beneficiază și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune arătând că dreptul la acțiune este supus termenului de prescripție de 3 ani aplicabil în materia conflictelor de muncă, reglementat prin dispozițiile art.283 din Codul muncii.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat, prin întâmpinare, lipsa calității procesuale pasive, susținând că stabilirea salariilor de bază, a criteriilor și sumelor necesare pentru cheltuielile de personal revine ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiției, precum și celorlalți ordonatori Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 543 din 24.03.2008 a dispus următoarele:
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
A admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime în muncă datorat pentru perioada noiembrie 2000 - iunie 2003, actualizat în funcție de indicele de inflație la data plății.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceavaa reținut că inițial, dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea că pentru vechimea în muncă personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, spor de vechime care se plătește cu începere de la data de întâi lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă.
Ulterior, prin OG83/2000, art. 1 pct. 32 s-a introdus aliniatul 3 care dispunea că prevederile art. 33 alin. 1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților.
Prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Instanța de fond a mai reținut că termenul de prescripție de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art.283 alin.1 lit. din Codul muncii, se impune a fi calculat de la data pronunțării acestei decizii, întrucât odată cu soluționarea recursului în interesul legii s-a creat reclamanților posibilitatea reală de a se adresa instanței pentru realizarea dreptului pretins. Anterior deciziei un astfel de demers ar fi fost inutil, câtă vreme prin art. 33 alin. 3 din OG nr. 83/2000 s- prevăzut în mod expres că sporul de vechime nu se acordă magistraților.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice instanța de fond a reținut că potrivit art.7 din HG nr.83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta are calitatea de ordonator principal de credite dar potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice și a HG nr.208/2002 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are diferite atribuții în elaborarea proiectului bugetului de stat dar și la proiectele de rectificare bugetară, în cauză fiind enunțate și dispozițiile OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, prin recursul formulat, a susținut nelegala respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, reiterând apărările formulate prin întâmpinarea depusă la dosar, susținând că potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 500/2002, legile bugetare anuale pot fi modificate pe parcursul anului doar prin legile de rectificare bugetară, procedura inițială la solicitarea ordonatorului principal de credite, solicitând respingerea capătului de cerere pentru obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la includerea în buget a sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Pârâtul Ministerul Justiției prin recursul formulat a criticat sentința sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, susținând că la calcularea termenului de prescripție trebuiau luate în considerare dispozițiile art. 12 din Decretul nr.167/1958 drepturile salariale fiind prestații periodice, termenul fiind calculat separat pentru fiecare prestație în parte.
Pe fondul cauzei a susținut că în mod greșit a apreciat instanța de fond că termenul de prescripție a început să curgă de la data emiterii deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXXVI/2007, că această decizie are un caracter obligatoriu pentru instanțe dar nu conține o rezolvare a situației termenului de prescripție invocând dispozițiile art. 21 din OG nr. 137/2000, decizia invocată neavând efectul întreruperii cursului prescripției.
De asemenea, a mai arătat că prin OG 83/2000 sau OUG 17/2002 s-a dispus abrogarea art. 31 (devenit art. 33 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea personalului autorității judecătorești), astfel încât personalul din acest domeniu de activitate nu beneficiază de sporul de vechime, ci doar de o indemnizație unică de încadrare.
Recursurile motivate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul Ministerului Finanțelor Publice prin S se constată că în raport de dispozițiile art. 19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG nr.208/2005, în mod corect s-a reținut existența legitimării procesuale pasive. În acest context, în cauză, trebuie luate în considerare dispozițiile nr.OG22/2002 privind executarea silită a creanțelor bugetare aprobate prin Legea nr.288/2002 dar și dispozițiile art.131 alin. 2 din Legea nr.304/2004, instanțele de judecată, precum și parchetele de pe lângă acestea fiind instituții finanțate de la bugetul de stat, rațiunea chemării în judecată a acestui pârât fiind aceea de a se asigura opozabilitatea hotărârii, în vederea executării prin alocarea fondurilor necesare de la buget.
Cât privește recursul formulat de Ministerul Justiției se constată că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost în mod corect soluționată de instanța de fond și că într-adevăr potrivit art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Aceste dispoziții se completează cu dispozițiile art. 166 alin. 1 și 2 din Codul muncii, care prin alineatul 2 prevede că "termenul de prescripție prevăzut la alin. 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului" dar și cu dispozițiile legislației civile în raport de prevederile art. 295 alin. 1 Codul muncii în măsura în care nu sunt inadmisibile cu specificul raporturilor de muncă.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe în mai multe situații, respectiv și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția efectul întreruperii termenului de prescripție constând, potrivit art. 17 alin. 1 și 2, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Așa cum au susținut reclamanții prin acțiune, în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr.903/C din 28 martie 2003, s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților și în acest sens au făcut demersuri repetate de Ministerul Justiției la Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Prin Ordinul nr.3/C din 11 ianuarie 2005, Ministerul Justiției a dispus ca în vederea stabilirii sumelor necesare achitării drepturilor de personal decurgând din hotărâri judecătorești definitive a se calcula și centraliza sumele datorate magistraților și personalului din organele autorității judecătorești, conform anexelor nr.1 - 10 ale ordinului până la data de 14 ianuarie 2005.
La art. III din acest ordin, se precizează că pentru magistrații și personalul din organele autorității judecătorești, care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor de personal se va realiza conform anexelor nr.11-18 ale prezentului ordin.
La inițiativa Ministerului Justiției, a fost inclus în Strategia de Reformă a Sistemului judiciar și în Planul de Acțiune aprobat prin HG nr.232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
De asemenea, în Angajamentul, cu ocazia încheierii negocierilor privind aderarea României la Uniunea Europeană la propunerea Ministerului Justiției a fost inclusă și obligația de plată a drepturilor salariale restante și a asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.
Drept consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 164 alin. 2 din Codul muncii și a art. 16 și 17 din Decretul nr. 167/2958 excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției va fi respinsă ca nefondată.
S-a reținut corect că prin decizia XXXVI din 7 mai 2007 a ICCJ în compunerea Secțiilor Unite, instanța supremă a statuat că dispozițiile art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din Legea nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii și ceilalți magistrați beneficiază și de sporul pentru vechimea în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Prin considerentele acestei decizii instanța supremă a reținut că în interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 50/1996, după ieșirea lui în vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate; că dispozițiile nr.OG 83/2000, nr.OUG 177/2002 și nr. 27/2006 și ale legii nr. 303/2004, invocate în argumentarea punctului de vedere potrivit căruia, pentru categoriile profesionale menționate nu ar mai fi existat temei legal să li se acorde dreptul la sporul de vechime în muncă după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, sunt lipsite de justificare, atâta timp cât dreptul respectiv, nefiind înlăturat printr-o dispoziție expresă, a continuat să existe.
În raport de dezlegarea dată a problemei de drept și de caracterul său obligatoriu, conform dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, în mod just prima instanță a apreciat că prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a creat categoriilor profesionale vizate posibilitatea reală de a acționa pentru realizarea dreptului pretins.
În condițiile în care, printr-o dispoziție legală, s-a prevăzut expres că prevederile privind plata sporului de vechime în muncă nu li se aplică și magistraților, acestora nu li se poate imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa, de natură a atrage efectul sancționator al prescripției extinctive.
Față de cele reținute nefiind date motive de nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în S,-, județul S și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.543 din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-), ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2 ex. 19 iunie 2009
Jud.fond:
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Nicolae, Androhovici Daniela
