Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 738/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 738/2009
Ședința publică de la 11 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa judecător
- - - - judecător
- - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.51 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei pârâte Curtea de Apel Alba Iulia.
Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub dosar nr-, prin trimitere de la ribunalul Hunedoara, prin Încheierea pronunțată în ședința publică din 19.08.2008, urmare intrării în vigoare OUG nr.75/2008, reclamanții:, și
au chemat în judecată pârâții: CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL HUNEDOARA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtului Tribunalul Hunedoara la plata drepturilor salariale, reprezentând spor de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut, începând cu 1.09.2006 precum și în continuare, iar pentru reclamantele și, până la 1.07.2007, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data plății și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților;
- obligarea pârâtului Tribunalul Hunedoara să acorde reclamanților câte 3 zile în plus, la concediul de odihnă, începând cu data angajării.
În motivarea acțiunii lor, reclamanții susțin că deși programul de lucru zilnic de 8 ore îl desfășoară în fața calculatorului nu au primit drepturile aferente acestei muncii, așa cum sunt ele încasate de salariații din cadrul Înaltei Curții de Casație și Justiție sau de către alți salariați din alte domenii. Susțin în continuare reclamanții că au fost și continuă să fie discriminați în raport cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari, care ca și ei desfășoară o activitate ce presupune utilizarea calculatorului, și care pentru această activitate primesc sporuri salariale substanțiale, în timp ce personalul auxiliar și funcționarii publici din cadrul instanțelor, nu primesc acest drept.
Prin acest fapt, reclamanții susțin că s-au încălcat prevederile art.1 alin.2 lit.e pct 1. din nr.OG137/2000, fiind astfel îndreptățiți la despăgubiri, constând în plata sporului de lucru la calculator de 15%.
În drept, sunt invocate prevederile art.1 alin.2 din nr.OG137/2000 privind discriminarea, art.12 din CEDO, Constituția României, art.14 din Legea nr. 56/1996, art.6 alin.2, art.40 pct 2 lit.c, art.142 și art.269 și HG nr. 1028/2006.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neavând temei legal cu privire la sporul de 15%, iar cu privire la acordarea a 3 zile lucrătoare, că reclamanții nu se încadrează în categoriile enumerate de art.142 Codul Muncii.
Prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesual pasive, față de prevederile nr.OG 137/2000.
Pe fondul cauzei, punctul de vedere al acestei instituții, cu trimitere la prevederile nr.OG137/2000 și la practica CEDO este în sensul că la soluționarea speței, trebuie avut în vedere faptul că deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de art.2 alin.1, și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în acest articol de lege.
Prin sentința civilă nr.51/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-, acțiunea a fost respinsă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII se constată că aceasta este întemeiată, deoarece, potrivit art.16-20 din nr.OG137/2000, această instituție este abilitată și investită să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul țării, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de acest act normativ și ca atare nu este subiect de drept al raportului obligațional în cauză.
Este de menționat că prin nr.OUG 75/2008 s-a modificat nr.OG 137/2000, așa încât, potrivit art. V din acest act normativ, sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a acestei autorități. În acest context, acțiunea promovată de reclamanți față de această parte urmează a fi respinsă, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
Față de ceilalți pârâți, pe fondul cauzei, acțiunea reclamanților este neîntemeiată.
Astfel, reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate, în cadrul Judecătoriei Hunedoara și își fundamentează pretențiile pe discriminarea în raport cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari care beneficiază de aceste drepturi.
Potrivit nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege " orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate- precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.".
Potrivit art.1 alin.3 din OG.nr.137/2000", exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în " situații comparabile". Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare iar pentru a fi reținut tratamentul diferențiat și injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulteriore.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categoriile profesionale distincte-magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariații etc.
Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirea dintre aceste grupuri.
În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, care nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001). Prin Hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr.23/2007 și 318/2007, Colegiul Director a reținut că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluției să se încalce principiul egalității.
Totodată Curtea Constituțională, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage. Tratamentul juridic diferențiat instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări.
În același sens, jurisprudența Curții Constituțională este constantă în sensul că" prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederile cuprinse în alte acte normative"(Decizia nr. 819/03.07.2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 537/16.07.2008).
Deci, pentru a beneficia de protecția legii interne precum și a normelor europene invocate de reclamanți, un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, ori în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada în discuție, pretențiile reclamațiilor se impun a fi respinse ca atare.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și de Protocoalele sale".
Față de cele ce preced, curtea a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în cauză de reclamanți.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii.
În expunerea de motive arată că sporul în discuție este reglementat prin Ordinul Ministrului Justiției nr.910/C/2007. Acest spor este acordat anumitor categorii de salariați din alte domenii, prin aceasta încălcându-se principiul nediscriminării.
Datorită condițiilor deosebite de muncă, potrivit prevederilor art.269 din codul muncii, recurenții apreciază că sunt îndreptățiți de a beneficia și de acordarea celor 3 zile în plus la concediul de odihnă anual începând cu luna decembrie 2004 și în continuare.
Deliberând asupra recursului de față funcție de criticile formulate și din oficiu, potrivit prevederile art.3041cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Hunedoara.
Prin cererea introductivă de instanță solicită acordarea sporului de 15% din salariul de bază brut începând cu ianuarie 2008, constând în sporul de lucru la calculator.
Un asemenea spor nu este prevăzut în legislația specială de salarizare specifică acestei categorii profesionale.
Un spor de 15% pentru condiții de muncă deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase a fost anterior prevăzut de art.48 din Legea nr.50/1996, apoi de art.30 din nr.OUG177/2002, nr.OUG27/2006 și în prezent este preluat de art.22 din nr.OUG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, care statuează că:
"(1) Pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, personalul salarizat prezentei ordonanțe beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
(2) Locurile de muncă și categoriile de personal care beneficiază de acest spor se aprobă prin ordin al ministrului justiției, al președintelui, al procurorului general al Parchetului de pe lângă sau, după caz, al procurorului șef al, în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare și periculoase stabilite, potrivit legii."
Rezultă așadar că acordarea sporului de 15% este condiționată de stabilirea existenței unor condiții de muncă ce pot fi deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase pe baza unei expertize de specialitate care să determine în raport de timpul de lucru efectiv posibilitatea dobândirii chiar a unei boli profesionale, iar ulterior de emiterea ordinului ministrului justiției.
Având în vedere cele patru categorii de situații prevăzute de art.22 din nr.OG8/2007, mai trebuie precizat că rațiunea legiuitorului a fost aceea de a acorda acest spor o singură dată, concluzie ce se desprinde din folosirea sintagmei "sau" pentru delimitarea situațiilor ce ar putea exista, iar reclamanta beneficiază deja de acest spor.
Mai mult decât atât, nr.HG1028/2006 de care fac vorbire reclamantele în motivarea cererii lor se referă la cerințele minime de securitate și sănătate în muncă și nu prevede un asemenea spor de lucru la calculator.
De asemenea, ordinele invocate de reclamante vizează reglementări pentru personalul din domeniul sanitar, al industriei chimice și petrochimice etc și nu au nicio legătură cu categoria de personal și cu domeniul de activitate din care face parte pentru a-i fi aplicabile.
Deci, cererea acestora de acordare a sporului anterior menționat se privește a fi nefondat.
Totodată, și petitul 3 al acțiunii vizând acordarea celor 3 zile în plus la concediul de odihnă este neîntemeiat.
Potrivit art.65 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate se statuează că:
"(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 30 de zile lucrătoare."
Față de prevederile art.140 și 142 Codul muncii, aceste prevederi au caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, astfel că primează în aplicare.
Mai mult decât atât, art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996 prevede:
"(1) Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale."
Concluzia este deci că atâta timp cât există reglementare specială pe domeniul concediului de odihnă, devin inaplicabile prevederile art.142 Codul muncii în privința reclamanților, în calitatea lor de personal auxiliar de specialitate.
Față de cele ce preced, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, în temeiul art.312 alin.1 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.51/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.06.2009.
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa - - concediu odihnă Semnează,vicepreședinte | JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan - - - | JUDECĂTOR 3: Victor - |
Grefier, |
Red. CV.
Tehnored SM.
2ex/31.08.2009.
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Monica Maria Mureșan, Victor
