Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 75/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 75
Ședința publică de la 13 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petrina Manuela Aștefănesei
JUDECĂTOR 2: Doru Octavian Pîrjol
ASISTENȚI JUDICIARI -
-
GREFIER -
La ordine a venit spre soluționare acțiunea civilă pentru calcul drepturi salariale formulată de reclamanții în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns consilier juridic pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, consilier juridic pentru Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei,după care:
Consilier juridic arată că răspunde pentru Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție.
Consilier juridic depune delegație și invocă excepția necompetenței instanței referitor la capătul de cerere privind completarea carnetelor de muncă.
Instanța constată că în cauză s-au invocat excepția privind prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada februarie 2005 - 12.06.2005 și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, instanța a considerat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților.
Consilier juridic solicită admiterea excepției prescripției ca fiind întemeiată față de data introducerii acțiunii, admiterea excepției necompetenței instanței cu privire la completarea carnetelor de muncă, conform art. 8 al.2 din 42/1976, competența aparținând judecătoriei. Solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor. Pe fond solicită respingerea acțiunii și a pretențiilor pretinse.
Consilier juridic solicită respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. Pe fond solicită respingerea acțiunii. Cu privire la celelalte excepții invocate instanța urmează a aprecia.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată sub nr.1713/103/10.06.2008 la TRIBUNALUL NEAMȚ reclamanții:, -, I, -, -, și - au chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței de judecată să dispună:
1. obligarea pârâților să calculeze și să le plătească drepturile reprezentând sporul de lucru pe calculator, respectiv de 15% din salariul de bază brut pentru perioada februarie 2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;
2. obligarea angajatorului să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să le acorde 3 zile în plus la concediul de odihnă începând cu luna iunie 2005;
3. obligarea pârâtului Ministerul Economiei și finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate;
4. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au invocat următoarele: parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului din Județul
Deși din anul 2003 lucrează numai la calculator toate cele 8 ore zilnic, nu au primit drepturile aferente acestei munci așa cum sunt ele încasate de către alți salariați din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Sporul de 15% pentru calculator se plătește și în alte domenii de activitate:sănătate, prin ordinul ministrului sănătății nr.414/2006, anexa din 17.04.2006 și industria chimică conform art.50(4) din contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități din industria chimică și petrochimică.
Faptul că li se plătește un spor pentru condiții grele nu are relevanță deoarece sporurile pot fi cumulate, ele datorându-se unor cauze diferite fiecare generatoare a câte unui drept distinct.
Deși lucrează în condiții grele și li se acordă un spor corespunzător acestor condiții nu beneficiază și de cel puțin 3 zile în plus la concediul de odihnă așa cu este prevăzut în art.142 din Codul muncii.
În drept au fost invocate următoarele dispoziții legale: art.6 alin.2, art.40 pct.2 lit.c și art.142 din Codul muncii, art.48 alin.2 din nr.50/1995 și art.14 alin.1 din nr.56/1996 și art.21 alin.1 din nr.OG137/2000.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Pârâtul, Ministerul Economiei și finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de faptul că sigurul competent în a întreprinde toate demersurile legale pentru rectificare bugetului este Ministerul Public.
Pârâtul, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivat de faptul că acesta este instituția abilitată și învestită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, neavând competența de a "da" ceva reclamanților.
Pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat și el întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe cale de excepție a invocat: excepția necompetenței materiale a instanței față de prevederile art.I din nr.OUG75/11.06.2008; excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada februarie 2005-12.06.2005 față de art.1 alin.1din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă; excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea capătului de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă în raport de prevederile art.8 din Decretul nr.92/1976.
Cât privește fondul cauzei pârâtul a invocat în esență faptul că admiterea acțiunii ar echivala cu adăugarea de către instanță la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, ceea ce ar însemna ca instanța să depășească atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.
Totodată acest pârât a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Prin încheierea din 25.07.2008 pronunțată de TRIBUNALUL NEAMȚ în dosarul nr- s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia spre competentă soluționare în primă instanță Curții de APEL BACĂU - Secția Civilă.
La Curtea de APEL BACĂUa fost înregistrată sub același număr, la 04.09.2008.
La 18.09.2008 pârâtul Parchetul de pe lângă J și-a completat apărările de fond invocând decizia nr.821 din 03.07.2008 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a art.2 alin.1 și alin.11 și art.27 din nr.OG137/2000.
Nu au fost administrate probe în cauză.
Curtea a unit excepțiile invocate cu fondul cauzei.
Analizând susținerile și apărările pârâților, Curtea constată că cererea reclamanților este nefondată pentru drepturile de natură salarială solicitate pentru perioada de după 12.06.2005 pentru considerentele ce succed.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea constată că acesta face o confuzie între obligația de alocare a sumelor solicitate prin acțiune și obligațiile care îi revin în procedura administrativ-fiscală.
Prima își are izvorul în dispozițiile legale care prevăd că Ministerul Economiei și Finanțelor este administratorul bugetului de stat. Aspectele invocate de pârât care referire la necesitatea existenței unei hotărâri de guvern sau lege de rectificare bugetară sunt irelevante deoarece problema de rectificare a bugetului de stat este ulterioară stabilirii creanțelor, făcând parte din faza de executare a titlului executoriu.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are calitate procesuală pasivă deoarece el nu este parte în raportul juridic dedus judecății, reclamanții neformulând nici o pretenție concretă de la acesta.
Capătul de cerere vizând obligarea angajatorului la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă are în mod evident caracter accesoriu față de primul capăt de cerere, or, art.17 Cod procedură civilă prevede că "cererile accesorii sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Rezultă deci că tot Curtea de Apel are competență materială să soluționeze și acest capăt accesoriu.
Referitor la excepția dreptului material la acțiune pentru perioada februarie 2005-12.06.2005, Curtea constată că aceasta este întemeiată față de prevederile art.295 alin.2 raportat la art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii care prevăd că termenul de prescripție pentru acordarea de drepturi salariale este de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune (în speță ivirea cazului de discriminare periodic-lunar) și data introducerii acțiunii.
Cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este nefondată deoarece acesta are calitate de parte în dosar, recte pârâtul fiind chemat în judecată de către reclamanți.
Cât privește fondul cauzei pentru perioada de după 12.06.2005 (data formulării acțiunii), Curtea constată că în cauză își găsește aplicabilitatea decizia nr.821/03.07.2008 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.1,3 și 11 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, deoarece pe de o parte prin acțiune reclamanții au solicitat acordareade drepturi salariale, aplicarea unor dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept în raport cu care aceștia se consideră discriminați, iar pe de altă parte causadebendi(temeiul juridic) principal al acțiunii îl constituie art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 republicată.
Față de aceste considerente Curtea va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și excepția necompetenței materiale a instanței cu privire la capătul al doilea de cerere. Va admite celelalte două excepții invocate de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și va respinge ca nefondată acțiunea pentru perioada ulterioară datei de 12.06.2005 și cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și respinge acțiunea în consecință față de acest pârât.
Respinge excepția necompetenței materiale a instanței cu privire la capătul de cerere vizând obligarea angajatorului la a efectua mențiuni în carnetele de muncă.
Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada februarie 2005 -12.06.2005 și respinge acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții:, -, I, -, -, și -, în contradictoriu cu pârâții: Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor, vizând perioada ulterioară datei de 12.06.2005 și celelalte capete de cerere.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Ia act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.10.2008, cu opinia parțial separată a domnului asistent judiciar care este pentru admiterea acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 12.06.2005.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
red.sent.
tehnored. /38 ex.
13.11./21.11.
OPINIA SEPARATĂ A DOMNULUI ASISTENT JUDICIAR
care este pentru admiterea acțiunii formulate, mai puțin perioada prescrisa, pentru următoarele considerente:
Reclamanții sunt personal auxiliar de specialitate din cadrul Parchetelor județului N si sunt încadrați in baza unor raporturi juridice de munca reglementate de dispozițiile Codului Muncii.
Ori, salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești este reglementata in prezent de art. 3 din OG nr. 8/2007 fiind stabilita pe baza valorii de referința sectoriala si a coeficienților de multiplicare pe grade sau trepte profesionale, in raport de funcția deținuta, de nivelul instanței sau al parchetului.
Potrivit art. 6 alin 2 din Codul muncii, tuturor salariaților care prestează o munca le sunt recunoscute:
- dreptul la plata egala
- dreptul la negocieri colective
- dreptul la protecția datelor cu caracter personal
- precum si dreptul la protecția împotriva concedierilor ilegale.
In legătura cu măsura protecției sănătății si securității in munca, sporurile la salariu pot fi stabilite pana la limita maxima permisa de lege pt, locurile de munca cu condiții grele sau vătămătoare, mai ales ca aceste sporuri pot fi cumulate, ele datorându-se unor cauze diferite, fiecare generatoare a unui drept distinct.
Cum sporul de calculator de pana la 15% din salariul de baza solicitat de către reclamanți a fost si este acordat anumitor categorii de salariați din alte domenii sau chiar din domeniul justiției.
Or, in situația in care legea este aplicabila tuturor in mod egal, s-ar încălca în acest fel principiul nediscriminării daca nu li s-ar acorda si reclamanților din prezenta cauza acest spor.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. "(), iar potrivit art. 1886.civil: " Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusa acestui mod de stingere." Pe cale de consecința, acțiunea este admisibila doar pentru perioada 12 mai 2005 la data pronunțării, precum si in continuare pentru viitor.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea a 3 zile in plus la concediul de odihna, pe ultimii 3 ani si in continuare, este de reținut ca reclamanții beneficiază anual potrivi art. 65 din Legea nr. 567/2004 de un concediu de odihna plătit de 30 de zile lucrătoare.
de situația ca nici in HG nr. 1028/2006 si nici in Legea nr. 319/2006 nu se prevede obligația angajatorului de a acorda un astfel de concediu suplimentar si apreciind drept urmare a condițiilor deosebite de munca ca reclamanții sunt îndreptățiți de a beneficia si de acordare a celor 3 zile in plus la concediu de odihna anual, ar trebui sa fie admis si acest capăt de cerere, urmând a obliga parații la acordarea celor 3 zile in plus la concediu de odihna fiecărui reclamant începând cu anul 2006 si in continuare pentru viitor.
ASISTENT JUDICIAR,
red.
tehnored.
2/2.12.
Președinte:Petrina Manuela AștefăneseiJudecători:Petrina Manuela Aștefănesei, Doru Octavian Pîrjol