Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 709/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
Dosar nr- DECIZIE Nr. 709
Ședința publică de la 13 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Busuioc Anamaria Monica JUDECĂTOR 2: Aștefănesei Petrina Manuela
- - - - - JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine a venit spre pronunțare recursul civil declarat de revizuientul împotriva deciziei civile nr.295 /RC/ 11.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 06 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin civ.nr. 295/RC/11.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar - ( nr. vechi 1483/RC/2006 ), s-a dispus:
- respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a judecării cererilor de revizuire conexate formulată în temeiul art. 244 pct.1 pr.civ. de revizuientul;
- respingerea ca neîntemeiată a cererilor de revizuire înregistrate pe rolul Tribunalului Neamț sub. Nr- și nr-, conexate, vizând civ. nr. 300/20.04.2006, pronunțată de aceeași instanță în dosar 2471/RC/2005, formulată de revizuientul în contradictoriu cu intimații " România" B și Bank P
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Neamța reținut că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr-, revizuientul a solicitat în contradictoriu cu intimatei " România -"; " Bank" revizuirea deciziei civile nr. 300/RC pronunțată la data de 20.04.2006 de Tribunalul Neamț și suspendarea executării hotărârii menționate până la soluționarea cererii de revizuire.
Revizuientul a solicitat în motivare, anularea hotărârii atacate și reluarea judecării recursului de la cel mai vechi act de procedură efectuat, cu respingerea recursului promovat de -" " - - Sucursala R netemeinic, nelegal și nul de drept.
Revizuientul a reiterat în calea de atac a revizuirii excepțiile și apărările de fond susținute în recurs. Astfel, revizuientul a invocat excepția tardivității depunerii cererii de recurs pe considerentul că în timp ce Sentința nr. 784 s-a pronunțat la 13.04.2005, fiind motivată la 23.05.2005, cererea de recurs s-a depus abia la 23.09.2005. A invocat de asemenea, excepțiile constării nulității recursului și inadmisibilității cererii de recurs invocând încălcarea de către recurentă a prevederilor art. 306 al. 1 Cod procedură civilă, ale art. 299 Cod procedură civilă raportate la prevederile art. 4001și art. 401 al.2 Cod procedură civilă.
În aceeași ordine de idei, revizuientul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț în soluționarea recursului formulat de recurenta - " "- înregistrat sub nr. 2471/RC/2005, în opinia sa cererea de recurs ar fi trebuit soluționată de Curtea de APEL BACĂU - Secția civilă.
Revizuientul a menționat că recurenta debitoare și-a modificat în recurs capătul de cerere privind întinderea anulării formelor de executare silită, precizând a solicita această anulare pentru perioada 28.08.2003 - 29.07.2004, încălcându-se astfel dispozițiile dispuse în titlul executoriu. Ori, o atare contestație vizează, în opinia revizuientului, întinderea și înțelesul dispozitivului deciziei civile 1810/25.11.2002 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU.
Revizuientul a invocat, de asemenea, și excepția de autoritate de lucru judecat determinată de faptul că prin obiectul recursului care vizează înțelesul și lămurirea titlului executoriu s-au încălcat prevederile obligatorii sale sus menționate decizie civile.
Revizuientul a invocat în continuarea motivării căii extraordinare de atac declarate, motive care vizează fondul litigiului de muncă purtat cu - - (devenită - -) și a învederat aceste argumente, din punct de vedere juridic în prevederile art. 322 pct. 1,2,3,5,7 și 8 Cod procedură civilă fără a indica separat care sunt motivele concrete care fac necesară revizuirea deciziei civile nr. 300/RC/20.04.2006 dată de Tribunalul Neamț.
Ulterior, revizuientul a dedus judecății o nouă cerere de revizuire având aceleași temeiuri juridice, îndreptate împotriva aceleași decizii civile pronunțate de Tribunalul Neamț, în recurs cerere care a fost înregistrată în aplicația informatică ECRIS sub nr-. Constatând litispendența celor două cereri de revizuire, tribunalul a decis la termenul de judecată din 11.12.2007 reunirea cauzelor și soluționarea unitară a acestora în temeiul dispozițiilor art. 163 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 15.01.2008, Tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței sale materiale de a soluționa cererea de revizuire în cauză fiind respectate, pe deplin, dispozițiile art. 323 al. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Un argument în plus, pentru judecarea cererii de revizuire de către Tribunalul Neamț, a fost și acela că simpla invocare a dispozițiilorart. 322 pct. 7 Cod procedurăcivilă fără a se indicaexact de către intimată a hotărârilor judecătoreștiale căror dispoziții sunt contrarii nu putea determina automat dezinvestirea acestei instanțe și trimiterea cererii pentru soluționare Curții de APEL BACĂU în temeiul prevederilor al.2 ale art. 32? Cod procedură civilă.
Nici cererea de suspendare a judecării cererilor de revizuire nu este întemeiată, în condițiile în care în cauză revizuientul nu a indicat decât temeiul de drept al cauzei de suspendare legală facultativă prevăzut de art. 244 pct.l Cod procedură civilă, fără a indica în ce constă legătura de cauzalitate între soluționarea revizuirii și dreptul dedus unei alte judecăți, și nu a prevăzut care ar fi acela.
În ceea ce privește calea de atac extraordinară de retractare a revizuirii unei hotărâri judecătorești, tribunalul a amintit revizuientului că prin aceasta nu se poate relua judecarea fondului unui litigiu soluționat irevocabil, decât strict pentru motivele enumerate limitativ în art. 322 Cod procedură civilă. Calea de atac enunțată oferind posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia. Așadar, revizuirea constituie un remediu procedural important pentru înlăturarea acestor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.
În cauză, însă, tribunalul constatat că revizuientul a indicat ca motive în drept prevederile art. 322 pct.l,2,3,5,7 și 8 Cod procedură civilă, însă, nu a realizat și o motivare concretă în fapt a întrunirii condițiilor reglementate strict și limitativ de textul de lege menționat, în raport de care tribunalul să constate admisibilitatea și temeinicia declarării căii de atac extraordinare a revizuirii civile.
Acesta s-a limitat doar la reiterarea apărărilor formulate la motivele de recurs și a excepțiilor procesuale de admisibilitate ale căii de atac ordinare examinate prin decizia civilă nr. 300/RC/20.04. 2006. În aceste condiții tribunalul a reamintit revizuientului că excepțiile tardivității formulării recursului, a inadmisibilității cererii de recurs și a nulității acestei cereri au fost soluționate irevocabil prin încheierea de ședință premergătoare deciziei nr. 300/RC/2006, pronunțată de aceeași instanță la termenul de judecată din 15.12.2005, fiind respinse ca neîntemeiate. Soluționarea în acest mod a excepțiilor menționate, a permis instanței de recurs să examineze în fond motivele invocate de recurenta - - și să pronunțe consecință, o hotărâre legală și temeinică prin prisma motivelor invocate de revizuient în calea extraordinară de atac -obiect al prezentului litigiu, care nu se circumscriu celor legale prevăzute expres și limitativ în art. 322 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, reținând că însuși legiuitorul a înțeles să limiteze cazurile de revizuire tocmai pentru a garanta securitatea raporturilor juridice tranșate în mod definitiv și care se bucură, pe cale de consecință de autoritatea lucrului judecat, tribunalul a constatat că cererea de revizuire dedusă judecății de revizuientul nu este întemeiată în condițiile în care prin expunerea în fapt s-au reiterat excepțiile de procedură și în fond și apărările formulate și analizate în recurs.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge ca neîntemeiate cererile de revizuire anexate formulate împotriva deciziei civile nr. 300/RC pronunțate la 20.04.2006 de Tribunalul Neamț.
Împotriva acestei soluții și a încheierii din 15.01.2008 de respingere a excepției de necompetență materială a Tribunalului Neamța declarat recurs la 17. 01.2008 ( fl. 5 ) /19.03.2008 ( fl. 2 ) revizuientul, înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.
S-a susținut în motivarea recursului declarat - fl.24 - că în mod eronat s-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț în condițiile în care unul din motivele revizuirii a fost situația reglementată de art. 322 pct.7 pr.civ. iar hotărârile apreciate ca și contradictorii au fost menționate expres în dezvoltarea de motive depuse la 11.12.2007; pe fond, greșit s-au înlăturat susținerile privind autoritatea de lucru judecat în condițiile în care în legătură cu aceeași speță - contestație la executare - există două hotărâri potrivnice emise de instanțe diferite.
Intimații au fost legal citați, nu și-au trimis reprezentanți în instanță, doar intimata " România" Baf ormulat întâmpinare ( fl. 12 ) solicitând respingerea recursului ca inadmisibil justificat de faptul că civ. este irevocabilă; în atare împrejurări, nici împotriva încheierii din 15.01.2008 nu este admisibil recursul conf. art. 158 alin.2 pr.civ.
La termenul din 30.06.2008, instanța, în prezența recurentului și a apărătorului său, a pus în discuție admisibilitatea recursului declarat raportat la caracterul irevocabil al hotărârii supuse revizuirii și al celei recurate.
Referitor la această excepție recurentul a solicitat respingerea sa întrucât fiind vorba de hotărâri contradictorii avea dreptul conform art. 328.pr.civ. la a formula recurs.
Examinând excepția inadmisibilității recursului, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art. 328 alin.1 și 2, art. 377 alin.2 pct.4, art. 158 alin.2 corob. cu art. 282 alin.2 pr.civ. la care face trimitere art. 316.pr.civ. conform cărora:
-Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită; dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă ( art. 328 alin.1 și 2 ).
-Sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii ( art. 377 alin.2 pct.4 ),
- Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulțumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului ( art.158 alin.2 ),
- Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul.
se constată următoarele:
1. - în ceea ce privește recursul vizând revizuirea întemeiată pe motivele prevăzute de punctele 1,2,3,5 și 8 ale articolului 322.pr.civ. excepția este întemeiată;
Astfel, prin decizia recurată s-a soluționat cererea de revizuire vizând o hotărâre pronunțată de Tribunalul Neamț ca instanță de recurs; în atare împrejurări, conform dispozițiilor art. 328 alin.1 pr.civ. aceasta nu este susceptibilă a mai fi atacată cu apel sau recurs, bucurându-se ca și civ. 300/2006 de irevocabilitate.
În aceste împrejurări, recursul vizând civ. 295/RC/2008 cu privire la revizuirea întemeiată pe art. 322 punctele 1,2,3,5 și 8 apare ca fiind inadmisibil;
2. - referitor la recursul vizând revizuirea întemeiată pe motivul prev. de art. 322 pct.7 pr.civ. excepția inadmisibilității este neîntemeiată;
Astfel, în cererea de revizuire ( fl.9 - ) s-a invocat contradictorialitatea Deciziei nr. 300/2006 a Tribunalului Neamț în raport de civ.543/2003 și de pen.41/R/2005 ale Tribunalului Neamț, respectiv de civ. 603/2004 a Curții de APEL BACĂU;
În astfel de cazuri devine incidentă situația derogatorie de la alin.1 al art. 328, respectiv cea prev. de alin.2 a aceluiași text, revizuientului deschizându-i-se dreptul la a formula recurs.
Cum calea de atac este dată de lege, nemenționarea sa în dispozitivul civ. 295/2008, nu-i înlătură persoanei interesate dreptul la a uza de respectiva cale de atac.
Prin urmare excepția inadmisibilității va fi respinsă în limitele menționate.
Drept consecință, pășind la analizarea recursului pe fond, în limitele în care excepția inadmisibilității a fost respinsă și în raport de motivul de recurs invocat - ce se încadrează în situația prev. de art. 304 pct.3 pr.civ. ( deși sunt aplicabile disp. art. 304/1 pr.civ. ) -, se constată caracterul său întemeiat față de următoarele considerente:
La termenul din 13.11.2007 ( fl. 24 fond ), întemeiat pe contradictorialitatea hotărârii supuse revizuirii cu o hotărâre pronunțată de o instanță de grad mai mare, revizuientul a invocat necompetența materială a tribunalului în soluționarea cauzei;
Respingerea excepției prin încheierea din 15.01.2008 ( fl. 59 ) contravine dispozițiilor derogatorii de la dreptul comun ( art. 323 alin.1 pr.civ.), respectiv celor ale alin.2 al art. 322.pr.civ. potrivit cărora în cazul prev. de art. 322 pct.7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice; în raport de aceste dispoziții, în cauză, fiind vorba de contradicția dintre hotărâri ale Tribunalului Neamț și o hotărâre a Curții de APEL BACĂU, competența aparținea Înaltei Curți de Casație și Justiție
Prin urmare, respingând excepția necompetenței și pășind la judecată, chiar în condițiile în care revizuirea întemeiată pe pct.-ul 7 al art.322 pr.civ. nu a fost motivată și în fapt ( aspecte ce doar o instanță competentă era îndreptățită a le analiza ), prima instanță a pronunțat o soluție nelegală.
În aceste împrejurări, în baza art. 312 alin.3,4, 6.pr.civ. se va admite recursul, se va casa în parte decizia 295/11.03.2008 numai în ceea ce privește soluția vizând revizuirea întemeiată pe punctul 7 al art. 322.pr.civ. și, rejudecând cauza în aceste limite, va admite excepția necompetenței materiale și va dispune declinarea în favoarea
Referitor la recursul formulat împotriva încheierii din 15.01.2008 - numai în ceea ce privea soluționarea excepției necompetenței -, în contextul soluției menționate pentru recursul vizând decizia 295/2008, atingându-se finalitatea dorită de recurent, nu se mai impune o soluționare a sa distinctă, fiind implicit admis.
Recurentul revizuient a solicitat și acordarea de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, însă cum până la data soluționării nu s-a făcut dovada achitării sale, cererea va fi respinsă ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția inadmisibilității recursului civil declarat de revizuientul împotriva deciziei civile nr.295 /RC/ 11.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- cu privire la punctele 1,2,3,5,8 al art.322 Cod pr.civilă.
Respinge excepția inadmisibilității recursului pentru punctul 7 al art.322 Cod procedură civilă.
Casează în parte Decizia nr.295 /RC/ 11.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.- numai în ceea ce privește soluția vizând revizuirea întemeiată pe punctul 7 al art.322 Cod procedură civilă.
Rejudecând cauza în limita casării admite excepția necompetenței materiale și, în consecință:
Declină soluția cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 323 alin.2 Cod procedură civilă.
Respinge ca nedovedită cererea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorar avocat în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 13 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.rec. L/ /
red.reviz. / /
red. dec.rec.la revizuire / 15.10.2008
tehnored. BC/ 3 ex/ 17.10.2008
Președinte:Busuioc Anamaria MonicaJudecători:Busuioc Anamaria Monica, Aștefănesei Petrina Manuela