Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 8/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8/2009

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Lodoabă Manuela Stoica vicepreședinte Curtea de

Apel

- - - președinte secție

- - - asistent judiciar

- asistent judiciar

- grefier

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în contradictoriu cu CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat Instanța, față de împrejurarea că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- reclamanții, toți cu domiciliul ales la locul de muncă, respectiv Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, - nr.1 județul A au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției cu sediul în B, str. -. nr. 17. sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, P-ța -, nr. 1, jud. A,Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, Consiliul Național pentru Combaterea discriminării cu sediul în B,--3 etaj 2, sector 1, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții la:

- plata de despăgubiri reprezentând diferențele salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzuții de lege pentru funcțiile de demnitate publică:

Astfel:

pentru perioada 14.10.2005 - 31.01.2005, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OUG9/2005;

pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OUG3/2006;

pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OUG3/2006;

pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;

pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007 la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007;

pentru perioada 1.10.2007 - 31 12 2007 la zi, la valoarea ele referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.

- reactualizarea la zi a sumelor cuvenite conform punctului 1 în funcție de rata inflației de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective;

- efectuarea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă ale reclamanților de către Curtea de APEL ALBA IULIA;

Obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății.

În motivarea acțiunii reclamanții au susținut următoarele argumente:

Potrivit art.1 din Legea nr. 50/1996 "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-le seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat. de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitate și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute în Constituție și de Legea Nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".

Potrivit art.2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de munci în sectorul bugetar". Conform art.3 din același act normativ, "funcția de demnitate publica este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupa funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".

Potrivit art.9 din Legea nr. 154/1998, se precizează că "prin legea bugetului de stat se stabilesc valoarea de referința universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referința sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali (ie credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".

Persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr.III din același act normativ în conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din nr.OG 134/1999 "începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completări ie ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se concretizează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Potrivit art.11 din nr.OG83/2000; pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.

Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzuta la alin.1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Alinatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele nr.1, 2, 4, 5 și 51 la prezenta lege și valorii de referi iță sectorială stabilită la alin.1, rotunjite din o mie în o mie de lei, în favoarea personalului ".

OUG nr.2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V-VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

OUG nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art.2 alin.1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgentă".

În conformitate cu prevederile art.2 alin.3 din 0.3. nr. 9/2005, privind creșterile salariate ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit nr.OUG24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul do stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX.

Prin OUG nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1.04.2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integranta din prezenta ordonanță" (art. 3 alin.1)

Conform anexei 1 la OUG nr. 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei. Prevederea din Anexa 1 OUG nr. 27/2006, încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, privind Statutul magistraților, ale Codului Muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit nr.OG3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar Ordonanța nr.27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.

Legislația privind salarizarea magistraților și personalului din instanțele judecătorești și parchete respecta principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.

Conform art.3 alin. 4 din Constituția României în anul 2006 se prevede că "Statutul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".

Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar pune. prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.

Ordonanța nr.27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.

Același lucru este prevăzut și în ârt.3 alin.1 din nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării in vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform nr.10/2007.

Chiar dacă unele acte normative enumerate mai sus au fost între timp abrogate, total sau parțial, pe parcursul perioadelor care au reglementat salarizarea magistraților, au avut în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească în sensul celor de mai sus s-a pronunțat și Curtea de Apel Suceava - Secția Comercială, contencios administrativ șl fiscal, prin decizia nr.62 din 18.01.2007, în dosarul nr-, prin care a fost admis recursul declarat de controlorii financiari de la Curtea de Conturi B, împotriva sentinței nr.433 din 02.10.2006 a Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, obligând pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând diferențele dintre salariile efectiv plătite și cele calculate în funcție de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite.

Curtea de Conturi a României funcționează pe lângă parlament, iar salariații acesteia sunt retribuiți cu referință la valoarea sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 04.10.2007, în comun acord cu literatura de specialitate, și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, argumentele aduse în sprijinul acestei opinii fiind următoarele:

- potrivit dispozițiilor nr.OUG27/2006, privind salarizarea și alte drepturi a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, republicată, modificările ulterioare, magistrații nu beneficiază de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcționar public, ci de o indemnizație de încadrare lunară brută.

Acest concept se regăsește în conținutul Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, unde se stipulează că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepția persoanelor "care ocupă funcții de demnitate publică" care pentru activitatea desfășurată, au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară.

- magistrații sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, situația fiind similară cu cea a demnitarilor, așa cum rezultă și din art.3 din Legea nr.154/1998, potrivit căreia funcția de demnitate publică este acea funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.

În sensul celor de mai sus, se invocă și prevederile art.16 alin.3 din Constituția României, republicată, care, referindu-se la "funcțiile și demnitățile publice, civile și militare" nu a avut în vedere salariații, ci a vizat distincția dintre noțiunile de funcție publică și funcția de demnitate publică.

între actuala reglementare, cu privire la salarizarea magistraților (280 lei valoarea de referință sectorială) și cel al organelor puterii legislative și executive (de 405 lei stabilită prin nr.OG10/2007) este evidentă, inechitabilă și neconstituțională.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată. S-a arătat că pretențiile reclamanților sunt lipsite de temei juridic deoarece aceștia nu fac parte din categoriile prevăzute de lege pentru care s-a dispus majorarea valorii de referință sectorială. Intimata a arătat că susținerea reclamanților în sensul că neaplicarea acestor creșteri salariale și pentru magistrați este discriminatorie nu este fondată deoarece prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate.

Prin întâmpinare Curtea de APEL ALBA IULIAa solicitat respingerea acțiunii invocând lipsa calității procesuale pasive, aceasta a susținut că nu are calitatea de angajator al reclamanților și nu are nici o atribuție în domeniul stabilirii drepturilor salariale ale acestora.

Deliberând asupra cererii formulate prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:

În temeiul art. 137 cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâții Curtea de APEL ALBA IULIA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța o va admite având în vedere că potrivit prevederilor art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare. Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.

Ca urmare a celor mai sus menționate instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea va fi admisă ca fondată excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor deoarece între acest pârât și Ministerul Justiției nu există nici un raport juridic de natură obligațională. Conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.

Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la buget acestora.

Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.

Rezultă în acest context că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, litigiul de muncă fiind stabilit, potrivit art.282 din Codul muncii, între salariați și angajator precum și alte persoane juridice sau fizice care au vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.

Față de aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor conform art.137 pr.civilă, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, va fi respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, întrucât, potrivit art. 43 alin. 2 din Legea 304/2004, președinții curților de apel și ai tribunalelor exercită, de asemenea, atribuții de coordonare și control ale administrării instanței unde funcționează, precum și ale instanțelor din circumscripție, iar potrivit art. 44 alin. (21) președinții curților de apel au calitate de ordonator secundar de credite, răspunzând conform art. 10 lit. ț din Hotărârea 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget. Deci Ministerul Justiției asigură fondurile necesare pentru instanțe, iar ordonatorii secundari de credite poartă răspunderea nefolosirii sumelor primite de la buget și efectuează plata drepturilor salariale către personalul încadrat în instanțe.

Totodată, față de petitul 3 al acțiunii introductive de instanță, potrivit art. 64 alin. (1) lit. a din Hotărârea 387/2005, Curtea de apel, prin intermediul inspectorului de specialitate sau referentul de la compartimentul personal, completează și ține la zi carnetul de muncă pentru întregul personal al curții de apel sau al tribunalului, tribunalelor specializate și judecătoriilor din circumscripția acestuia.

Referitor la fondul cauzei Curtea constată că cererea reclamanților este nefondată pentru următoarele considerente:

Actele normative care au reglementat drepturile salariale ale reclamanților judecători au fost pentru perioada 14 10 2005 la zi, OUG177/2002 aprobată prin Legea 347/2003 și OUG27/2006.

Potrivit acestor acte normative:

OUG 177/2002

Art. 2 - (1) pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților în temeiul prezentei ordonanțe de urgență.

Cuantumul valorii de referință sectorială a fost stabilit la data intrări în vigoare a ordonanței la 1.833.754 lei ROL. Aceeași valoare de referință sectorială era prevăzută și la data intrării în vigoare a Legii 347/2003.

LEGE Nr. 347 din 10 iulie 2003 în vigoare din 22.07.2003

unic. - Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177 din 6 decembrie 2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, cu următoarele modificări și completări:

1. Alineatul (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:

"Art. 2 - (1) pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență."

În anul 2004 valoarea de referință sectorială pentru magistrați a fost de 2.380.593 lei ROL.

În temeiul OG23/2005 cuantumul valorii de referință sectorială a fost stabilit în anexa 1 legii la 2.571.040 lei ROL începând cu data de 1 octombrie 2005.

OUG 27/2006

"Art. 3 - (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență."

La data intrării în vigoare a ordonanței valoarea de referință sectorială era de Valoarea de referință sectorială: 257 RON.

În consecință pentru perioada în discuție, 29 08 2005 la zi, valoarea de referință sectorială avută în vedere pentru salarizarea magistraților a fost în mod expres cuprinsă în legea de salarizare a acestora, legiuitorul ne mai înțelegând să facă trimitere la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică așa cum a procedat până la 22 07 2003 când a

intrat în vigoare Legea 347/2003 de aprobare a Ordonanței de Urgență 177/2002.

Susținerea reclamanților în sensul că prin aceste ordonanțe s-a încălcat ierarhia actelor juridice este nefondată. Stabilirea unei valorii de referință distincte pentru magistrați nu s-a realizat prin o ordonanță emisă de guvern ci ea a fost realizată prin lege( Legea 347/2003). Dimpotrivă stabilirea valorii de referință sectorială pentru magistrați ( la acea dată denumită coeficient de ierarhizare) prin raportare la valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică s-a realizat printru act normativ emis de executiv, respectiv OUG134/1999.

"Art. 1 - (1) Începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar."

De asemenea nu sunt fondate nici susținerile reclamanților referitoare la faptul că prin modul de stabilire a valorii de referință sectorială le-au fost încălcate drepturile câștigate prin stabilirea unei valori de referință sectorială într-un cuantum mai mic decât cel de care beneficiau la data modificării legii. La momentul la care prin lege valoarea de referință pentru magistrați a fost stabilită distinct de cea prevăzută în lege pentru funcțiile de demnitate publică cuantumul acesteia s-a menținut același (1.833.754 ROL înainte și după intrarea în vigoare a Legii 347/2003) în consecință " dreptul câștigat " nu a fost afectat.

Faptul că ulterior acestui moment evoluția valorii de referință sectorială pentru magistrați a fost diferită față de cea pentru funcțiile de demnitate publică nu semnifică o atingere adusă drepturilor magistraților în sensul încălcării "dreptului câștigat". O astfel de problemă s-ar putea eventual ridica dacă s-ar considera că "dreptul câștigat" îl reprezintă dreptul de stabilire a valorii de referință sectorială prin raportare la funcțiile de demnitate publică și atunci pretinsa încălcare s-a produs prin voința legiuitorului la adoptarea Legii 347/2003 când a fost eliminată raportarea la funcțiile de demnitate publică.

De altfel în motivare reclamanții susțin că salarizarea este un element ce trebuie avut în vedere la analizarea noțiunii de echilibru al puterilor în stat și concluzionează că în acest context evoluția valorii de referință sectorială pentru magistrați nu putea, în mod constituțional, să fie alta decât cea pentru funcțiile de demnitate publică și că legiuitorul neprocedând în această manieră a instituit o formă de discriminare.

Referitor la discriminarea reclamată Curtea constată că în mod constant Curtea Constituțională a statuat în jurisprudență că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate. În speță este indubitabil că atribuțiile funcțiilor de demnitate publică sunt diferite de cele ale magistraților și că natura raporturilor juridice supuse reglementărilor nu este aceeași astfel că nu poate fi vorba despre un tratament inegal în situații egale.

În ceea ce privește echilibrul puterilor în stat privit prin componenta sa salarială acesta nu poate fi cenzurat de către instanța de judecată prin extinderea dispozițiilor unei legi înafara sferei sale de reglementare.

Dealtfel în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională care prin Decizia nr. 821/2008 a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Față de aceste motive Curtea va respinge cererile reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, toți cu domiciliul procesual ales la Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I,-, jud.A împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, str. -, nr.1, jud.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâților Ministerul Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B,--3,.II, sector 1, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

(continuarea sentinței civile nr.8/2009).

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 08.01.2009.

Președinte, JUDECĂTOR 2: Mihai Pașca

- - - -

Asistenți judiciari,

- --

Cu opinie separată, în sensul

admiterii acțiunii civile

Grefier,

Red.

Tehnored. 24 ex

OPINIE SEPARATĂ

Se constată, că reclamanții au avut calitatea de magistrați în cadrul Curții de APEL ALBA IULIA așa după cum rezultă din scriptele doveditoare aflate la dosarul cauzei.

Potrivit art.1 din legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, salarizarea magistraților și personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, respectiv legea 303/2004.

Potrivit art.2 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică dispozițiile acestei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar. Conform art.3 din același act normativ, funcția de demnitate publică este aceea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. Legea nr.154/1998 se aplică și celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege.

În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din OG134/1999 începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.

În OUG nr. 177/2002 la art. 2 s-a prevăzut că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților în temeiul prezentei ordonanțe de urgență.

Potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, act normativ care a abrogat OUG nr. 177/2002, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților-asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal. De asemenea, conform prevederilor art. 3 din același act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței de urgență.

Rezultă că în perioada anilor 2003 și 2004 indexările salariale au fost acordate la fel atât magistraților cât și celor ce ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite.

Începând cu data de 01.01.2005 majorările salariale pentru magistrați și cei ce ocupau funcții de demnitate publică alese și numite nu au mai fost aceleași. Astfel prin OG 9/2005 salariile celor ce ocupau funcții de demnitate publică au fost majorate cu 25% pe când salariile magistraților au fost majorate cu doar 11% potrivit OG 23/2005. de asemenea, pentru anul 2006 majorările salariale au fost de 4% de la 01.04.2006 și 5% de la 01.09.2006 pentru magistrați, potrivit OUG 27/2006, respectiv de 5% de la 01.02.2006 și de 6% de la 01.09.2006 pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică, conform OG 3/2006, pentru anul 2007 de 0% pentru magistrați și de 5%, 2% și 11% pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică potrivit OG 10/2007 și pentru anul 2008 pentru magistrați de 4% iar pentru ceilalți de 11% potrivit OG 10/2008.

Valoarea de referință sectorială și a coeficienților pentru magistrați, este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit OG3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.

Conform art.3 alin.4 din Constituția României, în anul 2006 statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale. Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respecta până în anul 2005 principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.

Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat, trebuie avută în vedere, întrucât în caz contrar, prin actele normative care au apărut anterior, puterea judecătorească s-ar plasa în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.

Ordonanța 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare, fiind diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.

Drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului Muncii cu privire la teoria dreptului câștigat.

Drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.

Ordonanțele 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României, privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și judecătorești fiind stabilit prin legile menționate mai sus.

Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și spiritului OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art.1 alin.2 privind executarea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit.i se menționează și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

De asemenea, conform art. I pct. 15 din Legea nr. 97/2008, personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești (deci din aparatul puterii judecătorești) beneficiază de salarizarea prevăzută pentru personalul similar din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar acest din urmă personal este salarizat la nivelul aparatului puterii legiuitoare, conform art. 63 alin. 4 din Legea nr. 317/2004. Rezultă faptul că personalul instanțelor judecătorești este salarizat la nivelul Parlamentului, cu excepția magistraților și grefierilor.

Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.

Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.

Astfel, magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, republicată, cu modificările ulterioare, magistrații nu beneficiară de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcționar public, ci de o indemnizație de încadrare lunară brută.

Acest concept se regăsește în conținutul Legii 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, unde se stipulează că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepția persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, situație în care, pentru activitatea desfășurată, au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară.

De asemenea, este de reținut și faptul că magistrații sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, situația fiind similară cu cea a demnitarilor, așa cum rezultă și din art.3 din Legea 154/1998, potrivit căreia funcția de demnitate publică este acea funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.

Din moment ce reclamanții se află într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de cealaltă categorie în discuție.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii acesteia.

Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar acordarea indemnizației de 10% nu este justificată de aceste criterii, ci de simplul fapt al apartenenței uneia din cele trei puteri în stat, arbitrar și discriminatoriu ales. Aceasta cu atât mai mult cu cât restul personalului din aparatul puterii judecătorești este salarizat la nivelul corespunzător din aparatul puterii legiuitoare.

În concluzie, prin stabilirea valorii de referință sectorială diferită în ceea ce privește pe magistrați, respectiv persoane care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează această valorii de referință sectorială.

În concluzie, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât li s-a refuzat stabilirea aceleiași valori de referință sectorială ca și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acesteia, ci sub pretextul că aparține unei anumite puteri a statului - a celei judecătorești.

Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție; art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție, care interzic discriminările; art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție, care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.

Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.

Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.

La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust, reclamanții fiind tratați discriminatoriu prin nerecunoașterea drepturilor de salarizare corespunzătoare nivelului puterii legiuitoare, așa cum s-a procedat în cazul personalului contractual și al funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești.

Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea aceleiași valori de referință sectorială magistraților nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece puterile în stat sunt pe poziție de egalitate și echilibru, iar pe de altă parte în cazul personalului contractual și al funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești s-a recunoscut același nivel de salarizare ca cel al aparatului puterii legiuitoare.

Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.

Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală ori, reclamanții depun o muncă de importanță egală cu cea prestată în cadrul celorlalte puteri ale statului.

Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse ca acordarea unor indemnizații doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii.

Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.

Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.

Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului Muncii completat cu cele ale legislației civile.

În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului Muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că aceasta răspund solidar.

În consecință, solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 Cod civil.

În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Astfel, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.

Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând seama și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este obligat, dacă se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.

În speță, nu există o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamanta nu a solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.

Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu.

Ținând seama de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, se apreciază ca întemeiată în parte cererea reclamanților, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.

Astfel, urmează a se aprecia ca fiind justă, obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant, a sumelor reprezentând diferențe salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, după cum urmează:

- pentru perioada 14.10.2005-31.01.2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei conform nr.OUG9/2005;

- pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei conform nr.OUG3/2006;

- pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei conform nr.OUG3/2006;

- pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei conform nr.OG10/2007.

- pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG10/2007;

- pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007, la zi, la valoarea de referință sectorială de 405, conform nr.OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.

De asemenea, sumele mai sus menționate vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.

Văzând petitul acțiunii introductive și pentru justa și completa evidențiere a evoluției profesionale a reclamanților sub toate aspectele și elementele necesare, inclusiv în ceea ce privește evidențierea în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant a drepturilor salariale solicitate și cuvenite reclamanților, urmează ca pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, aceasta având legitimitate procesuală pasivă, să procedeze în consecință, conform și dispozițiilor cuprinse în 92/1976 modificat, Legea nr.130/1999 modificată și Ordinul 747/1999, această entitate juridică pârâtă având inclusiv calitatea de operator al carnetelor de muncă.

Având în vedere admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, urmează a fi respinse cererile reclamanților față de acesta, în condițiile în care acest pârât nu poate fi obligat la realizarea obligațiilor de "a face" în sensul alocării sumelor necesare plăților, această obligație fiind una solidară conform celor mai sus reținute, fiind astfel respinsă acțiunea introductivă față de acest pârât.

Asistent judiciar,

- -

Președinte:Alina Lodoabă Manuela Stoica
Judecători:Alina Lodoabă Manuela Stoica, Mihai Pașca

Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 8/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 8/2009. Curtea de Apel Alba Iulia