Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 87/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 87
Ședința publică de la 28 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea Adela
Asistent Judiciar -
Asistent Judiciar
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind acțiunea formulată de reclamanții, G și în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL IAȘI, CURTEA DE APEL IAȘI, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE I și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar un punct de vedere de către pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, întâmpinare de către pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE I, comunicată reclamanților, și întâmpinare de către pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, necomunicată reclamanților. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, respinge excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, constată cererea în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.753/45/08.09.2008, reclamanții, G și au chemat în judecată pe pârâții: Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primilor trei pârâți la acordarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective și până la înlăturarea discriminării; obligarea Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin OG nr.10/2007 s-au reglementat creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică 5% de la 1.01.2007 față de nivelul din decembrie 2006, cu 2% începând cu 1.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Mai susțin reclamanții că în anexa VII/2a a actului normativ menționat
se prevede "indemnizațiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei II/2 din Legea nr.154/1998". Anexa II/2 din Legea nr.154/1998 evidențiază persoanele din cadrul organelor autorității publice numite în funcții potrivit legii. Prevederile Legii nr.154/1998 și implicit anexele acesteia sunt în vigoare, până în prezent acestea nefiind abrogate. In anexa actului normativ nominalizat mai sus sunt incluși și judecătorii de la ICCJ. In prezent, tocmai pentru a înlătura orice formă de discriminare, salarizarea tuturor judecătorilor este reglementată printr-un singur act normativ, respectiv OG nr.27/2006. Prin abrogarea alin.3 al art.74 din Legea nr.303/2004, prevederile Legii nr.154/1998 nu s-au abrogat, astfel că judecătorii de la ICCJ, legal, sunt beneficiari ai OG nr.10/2007.
Reclamanții mai arată că disp.art.35 din OG nr.27/2006 au fost abrogate prin modificările și completările operate în baza Legii nr.45 din 6.03.2007, dar acest act se referea la actualizarea drepturilor salariale prin indexare, ori drepturile reglementate prin OG nr.10/2007 constituie creșteri salariale, ceea ce nu este echivalent cu o indexare.
Ori, în temeiul disp.art.1 (2) din OG nr.137/2000, discriminarea s-a făcut prin excludere și are ca efect înlăturarea recunoașterii drepturilor prevăzute de lege pentru aceeași categorie de persoane.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai arată că art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
De asemenea, reclamanții au mai arătat că prin OG nr.6,8,10 și 11, 16 și 27 din 2007 Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția judecătorilor și procurorilor.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul arătat că nu poate fi reținută existența vreunei discriminări între diferiți salariați ai sectorului bugetar față de magistrați, întrucât aceasta a fost opțiunea legiuitorului în stabilirea salarizării diferențiate a diferitelor categorii profesionale, pentru care salarizarea a fost reglementată prin Legea nr.154/1998. De asemenea, pârâtul a mai susținut că dispozițiile privind salarizarea judecătorilor ICCJ au fost abrogate prin OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, iar din moment ce salarizarea este stabilită printr-o lege specială nu se poate reține un tratament diferențiat, în speță fiind situații obiectiv diferite, particulare.
Mai invocă pârâtul și prevederile Deciziei nr.818/2008 a Curții Constituționale, arătând că, în raport de aceasta și de principiul separației puterilor în stat, cererea reclamanților prin care se tinde la acordarea altor drepturi decât cele prevăzute în actele normative este inadmisibilă.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus la dosar un punct de vedere asupra cauzei.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității sale procesuale pasive.
Susține că acțiunea este inadmisibilă, în condițiile în care, prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au constatat neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin 3 și art.27 alin 1 din OG 137/2000.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâtul a susținut că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului sau ordonatorului principal de credite care, în cauză, este Ministerul Justiției.
Ambele excepții sunt nefondate și au fost respinse de instanță, motivat de următoarele:
În ceea ce privește decizia Curții Constituționale nr.818/03.07.2008, Curtea reține că nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu sunt incidente doar prevederile OG137/2000, ci și cele ale Constituției României și Codului muncii.
Astfel potrivit art.16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit art.21, orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Și art.5 din Codul muncii interzice discriminarea, prevăzând că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă.
Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
În plus, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța o va respinge, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
În ceea ce privește fondul acțiunii, instanța reține că reclamanții îndeplinesc funcția de judecători la Tribunalul Iași.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.
Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării acesteia au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar. Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative (OG 10/2007, 11/2007, 16/2007, 27/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007) personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. Acestea au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale, în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale considerabil mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în indexările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care, însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Curtea constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic) și, în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă, nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâții invocă elementul categoriei socio-profesională a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.5 din Codul muncii, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu de produce efectele unei discriminări directe, conf.art.5 alin.4 din Codul muncii.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din: dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzice discriminările); art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată prin Legea nr.4/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003(care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin. 1, art.53 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Se reține că, la transpunerea în practică a acestui principiu, orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a protecției egale din partea legii.
Față de toate considerentele expuse, în raport și de prevederile art.269 din Codul muncii, instanța constată că acțiunea reclamanților este fondată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Ca atare, instanța urmează să admită acțiunea reclamanților și să oblige pârâții să le plătească diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale cu 5% începând cu data de 1.01.2007, față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007, cu 11% începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul lunii septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În temeiul HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, urmează să se admită și cererea de obligare pârâtului să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
În conformitate cu prevederile art.27 din OG 137/2000, hotărârea este opozabilă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții, G și, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Iași,-, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Tribunalul Iași, cu sediul în I,-, Curtea de Apel Iași, cu sediul în I,-, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, etaj.2, apart.212, sector 1.
Obligă pârâții Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11 % începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective, până la înlăturarea discriminării.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Prezenta hotărâre este opozabilă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2008.
Președinte, Judecător, Asistenți judiciari,
cu opinie în sensul prezentei hotărâri,
.
Grefier,
Red./Tehnored.
14.11.2008 - 2 ex.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Smaranda Pipernea Adela